UNIVERSUL / COSMOSUL

(poza lipsa din mesajul precedent)

Ma minunez la imensitatea de neconceput a Universului, dar in acelasi timp si la cat de mici suntem noi fata de restul Creatiei. De ce am crede noi, o firmitura intr-un container de dimensiunile Romaniei, ca specia umana impreuna cu bila prafuita pe care traim suntem mai importanti ca restul?

In acelasi timp, ganditi-va ca numai in Calea Lactee exista miliarde si miliarde de stele, multe din ele mult mai mari decat Soarele. In acelasi timp, galaxiile se strang cu miliardele in roiuri de galaxii - deja logica se arunca singura pe fereastra.

Iar roiurile se strang si ele in grupuri mai mari.

Peste asta, exista teorii proaspete care sustin ca intregul nostru Univers se afla pe un plan geometric bidimensional, o membrana, o foita de ceapa si ca lumea este compusa din mult mai multe astfel de planuri paralele, fiecare continand un univers inchis. Iar cand aceste planuri se ating unele de altele, au loc Big Banguri si alte universuri se nasc, luand locul celor care au fost.

Personal, desi nu contest existenta sau inexistenta unui Creator, imi e imposibil sa cred ca noi reprezentam ceva special in toata structura asta. As spune ca suntem cel mult un pai in ochiul lui, dar zicala n-ar respecta proportiile.

A crede ca intreaga lume, in maretia ei infinita este facuta special pentru noi mi se pare o dovada de aroganta.

,,Vazut de sus, Pamantul este foarte spectaculos. Cu atat mai frumoase sunt luminile oraselor privite noaptea, de la bordul Statiei Spatiale Internationale. Europa, Africa si America isi dezvaluie frumusetea nocturna in imagini.Pentru a putea surprinde aceste imagini, a fost folosit un observator spatial special, construit de Agentia Spatiala Europeana."

Imaginile le puteti vedea AICI Ca sa vedeti si mai bine puteti da click pe fiecare poza.AICI aveti una dintre cele mai frumoase imagini surprinse in spatiu>Omega Nebula.Cele mai multe imagini le puteti gasi insa pe siteul Hubble.AICI
Dupa cum puteti observa sunt grupate in mai multe categorii> The Universe,Exotic,Galaxies,Nebulae,Solar System,Stars. Imaginile din sectiunea ,,Nebulae" sunt exceptionale

http://www.gandul.info/ Date despre Observatorul CHANDRA gasiti aici

[codana]

În prealabil postat de scrabble

Ma minunez la imensitatea de neconceput a Universului, dar in acelasi timp si la cat de mici suntem noi fata de restul Creatiei. De ce am crede noi, o firmitura intr-un container de dimensiunile Romaniei, ca specia umana impreuna cu bila prafuita pe care traim suntem mai importanti ca restul?

In acelasi timp, ganditi-va ca numai in Calea Lactee exista miliarde si miliarde de stele, multe din ele mult mai mari decat Soarele. In acelasi timp, galaxiile se strang cu miliardele in roiuri de galaxii - deja logica se arunca singura pe fereastra.

Iar roiurile se strang si ele in grupuri mai mari.

Peste asta, exista teorii proaspete care sustin ca intregul nostru Univers se afla pe un plan geometric bidimensional, o membrana, o foita de ceapa si ca lumea este compusa din mult mai multe astfel de planuri paralele, fiecare continand un univers inchis. Iar cand aceste planuri se ating unele de altele, au loc Big Banguri si alte universuri se nasc, luand locul celor care au fost.

Personal, desi nu contest existenta sau inexistenta unui Creator, imi e imposibil sa cred ca noi reprezentam ceva special in toata structura asta. As spune ca suntem cel mult un pai in ochiul lui, dar zicala n-ar respecta proportiile.

A crede ca intreaga lume, in maretia ei infinita este facuta special pentru noi mi se pare o dovada de aroganta.

lumea, suntem noi oamenii, creati dupa chip si asemanarea lui dumnezeu(tatal,fiul si duhul sfant).creatorul cerurilor si pamantului iubeste pe om,vezi ioan,3.16

Am ştiut noi ceva despre existenţa microbilor, care fiind atât de mici - trei-şapte miimi dintr-un milimetru - nu se pot vedea cu ochiul liber nici în apă, nici în aer, nici pe corpurile sau obiectele din jurul nostru? Nu! Pentru că ochiul nostru nu percepe decât până la o anumită limită. Or corpul vieţuitorului fiind sub această limită e transparent şi razele de lumină trec prin el şi—1 scaldă într-un ocean de lumină din care cauză bietul nostru ochi nu-1 mai vede. Când s-a descoperit microscopul, care măreşte de mai multe mii de ori, am aflat de existenţa acestor vieţuitoare, şi de atunci s-au scris mii de pagini despre viaţa şi forma lor, despre activitatea lor malefică sau benefică.
La fel se petece cu entităţile spirituale, omul nu le vede dar cu toate acestea ele există. Lumea terestră de azi, va forma mâine pe cea spirituală din spaţiu. Noi trimitem în spaţiu morţii noştri, iar ei ne trimit noii-născuţi. A sosit timpul ca pe lângă cunoştinţele referitoare la materia fizică, să cunoaştem şi fiinţele spirituale, rostul şi viaţa celor două lumi care se întrepătrund, se influenţează una pe alta şi se ajută la ascensiunea entităţii spirituale pe Scara lui Iacob, în veşnicie, spre infinita cunoaştere şi putere.

Entitatea spirituală a făcut această comunicare cu de la sine putere, fără permisul superiorului său. Urmarea a fost că, pentru greşeala sa a fost judecată şi condamnată la o nouă întrapare. A trecut mai bine de un an şi cetăţeanul nu a mai fost vizitat din spaţiu de prietenul său spiritual. într-o seară îi aude cu mirare din nou „glasul". întrebându-1 de ce a lipsit atâta vreme, primeşte următorul răspuns: „Dragul meu, orice greşeală, cât de mică, se plăteşte, fie de către voi, fie de către noi. Iată, pentru faptul că te-am prevenit de ceea ce intenţiona fratele tău, am fost pedepsit să mă nasc în sânul unei mame aici, în Bucureşti. Am stat în întunericul întrupării şi după naştere, trupul meu a mai trăit câteva luni, după care m-am întors, lăsând în lacrimi şi durere pe sărmana mea mamă, care cu mare dragoste m-a purtat la sânul ei. Acum iată-mă iar liber şi voi mai veni la tine, dar nu îţi voi comunica nimic, fără învoirea celor mai mari."
A nega este uşor şi comod. Cuminte este ca atunci când auzi despre o problemă care depăşeşte sfera cunoştinţelor tale sau despre un fenomen ce ţi se pare ieşit din comun, să spui: „Poate o fi aşa! Voi cerceta, şi voi avea ocazia să mă conving." Dar nu ţi-e permis ca fără nici un studiu, fără nici o cercetare, sentenţios, să spui: „E imposibil! Această afirmaţie nu este serioasă, nu este cunoscută de ştiinţă!"

Se poate întâmpla ca într-o viaţă terestră o entitate spirituală să fie un profesor universitar, un ministru sau orice altă personalitate, şi cu toate acestea, duhul său are un grad evolutiv inferior. Dar e posibil ca un biet cioban, un biet ţăran, neştiutor, dar admirabil ca moralitate, după destrupare să fie o mare lumină spirituală, ocupând în viaţa cerească un înalt grad spiritual. Prin urmare valoarea unei entităţi spirituale nu se măsoară după rangul său social pământesc, după cunoştinţele sale lumeşti, ci după vechimea scânteii sale divine, după gradul său de evoluţie morală şi intelectuală. Deşi omenirea este încă departe de cunoaşterea înaltelor taine ale naturii, totuşi citirea şi auzirea lor o pune pe gânduri, şi într-o oarecare măsură îşi va schimba conduita, pentru că ideile lucrează asupra ei asemenea unor forţe, îndemnând-o să nu mai genereze cauze ale căror efecte se vor întoarce împotriva ei. Cunoscând câte puţin din aceste taine, linia vieţii umane va fi mai fermă, mai demnă, şi moartea nu va mai stârni groaza încercată de toţi cei care nu cunosc Adevărul. O, Doamne, cât aş dori ca fraţii mei să ajungă cu toţii la cunoaşterea acestor adevăruri, orânduitede Tine în lume! Pentru că cine se osteneşte să studieze această ştiinţă, nu va mai greşi!
Cunoştinţele cu privire la univers şi viaţă constituie o ştiinţă, pentru că fenomenele se produc veşnic după aceleaşi legi, norme fixe, după care se desfăşoară viaţa. Or o sumă de legi ce privesc aceleaşi fenomene, produse totdeauna în aceleaşi condiţii, formează o ştiinţă. Dar această ştiinţă te poartă către Autorul tuturor forţelor şi legilor stabilite, la Fiinţa supremă, Tatăl creator. Raportul dintre om şi Creatorul lumilor văzute şi nevăzute se numeşte religie. Cunoaşterea acestei ştiinţe nu te va mai lăsa să cazi în greşeala atâtor bănuieli şi superstiţii, ce bântuie omenirea.
Când va ajunge să se convingă că moartea e un act absolut natural, ca orice necesitate fiziologică fiind o trecere necesară dintr-o formă de trai într-alta - omul nu va mai cădea în greşeala de a boci zile şi ani plecarea în lumea invizibilă a celor dragi. El va şti că durerea sa produce vibraţii, a căror unde eterice străbat spaţiile din jurai pământului. Aceste unde, având o anumită forţă, o
anumită lungime de undă, merg şi se adresează direct celui plecat din lumea fizică, producând asupra lui o impresie penibilă. Sărmanul spirit, nici nu şi-a revenit bine din zăpăceala trecerii pe poarta marţii şi este copleşit de tristeţea, de vibraţiile simţămintelor de durere, jale şi deznădejde ale celor rămaşi în lumea fizică. Această durere îl zguduie atât de mult, îl tulbură atât de puternic,încât multă vreme nu-şi poate lămuri noua stare, şi foarte târziu ia cunoştinţă pe deplin de mediul unde se află. Suferinţele iubiţilor săi lăsaţi jos, în planul pământesc, îl întristează atât de mult, încât în loc să-1 ajute la desluşirea noii situaţii, la avansarea lui, aceştia îl trag în jos, lângă ei, aproape de pământ, şi nu-i dau posibilitatea sufletească să se despartă de ei, pentru a se înălţa în sfera cerească, în zona spaţială, cuvenită gradului său evolutiv. Astfel, îi fac un rău, din necunoaşterea legilor vieţii şi ale morţii, şi din egoismul lor că nu-1 mai au fizic printre ei.
Orice efort este insuficient pentru a convinge, pentru a îndemna pe toată lumea să se lase de doliu, de haina neagră, de crepul de jale - semnul deznădejdii, al regretului plecării în lumea luminii, al celui drag. Nu mai este nevoie de aceste demonstraţii arhaice, de pe vremea când omenirea abia se orienta în viaţă, ca şi bietul copilaş în primii săi ani de existenţă. A trecut vremea când în mormânt se puneau bani pentru ca defunctul să aibă cu ce plăti transportul şi taxele pe la diferitele vămi cereşti, sau era îngropat cu armele sale. Au fost timpuri de grozavă ignoranţă, când se îngropa sau se ardea soţia, sclavul şi calul celui plecat în lumea sferelor cereşti.
Dacă îi iubiţi cu adevărat pe cei plecaţi de lângă voi, nu-i mai plângeţi, căci aceste lacrimi îi ard fluidic, cum arde jăratecul trupul vostru. Este mai bine, mai demn, mai spiritual, să vă înălţaţi gândul cu iubire, cu respect, rugându-vă zilnic pentru luminarea şi avansarea pe cărarea vieţii lor veşnice. Alături de aceste rugăciuni este de mare folos - pentru cel ce se roagă şi pentru cel pentru care se roagă - ca vorba sau gândul să fie tradus în faptă.
Tot ce există în natură, de la electron Ia univers, e legat unul de altul, formând un bloc condus pe calea destinului spre mai bine, mai frumos, spre perfect. Tatăl doreşte ca omul, deşi absolut liber în gândurile, vorbele şi mai ales pe faptele sale, să lucreze la marea operă de solidaritate, la ajutorarea celui slab, la mângâierea celui întristat, la adăpostirea, îmbrăcarea şi hrănirea celui în
mizerie. în această idee, având în vedere legea solidarităţii, ajutaţi, în numele celui plecat, după posibilitatea voastră, pe orice nenorocit ieşit în cale, indiferent de neam sau religie. Prin aceasta ajutaţi un greşit al vieţii, din alte întrupări, iar pe de altă parte ajutaţi pe iubitul vostru din spaţiu, care în virtutea legii corespondenţei va primi unde fluidice superioare şi situaţia lui se va îmbunătăţi. Ilustrez această recomandare cu un exemplu. într-una din zilele lui decembrie 1936, ghidul cercului nostru de revelaţie - Sfântul Mina, ne recomandă să ne rugăm pentru sufletul unui oarecare Vasile. „Rugaţi-vă pentru el, sărmanul, căci, născut orb în lumea voastră, a trăit până către bătrâneţe în întunericul vieţii fizice. Dar la o vreme, disperat de soarta lui, sărmanul şi-a curmat viaţa, crezând că termină cu nenorocirea. Vai lui! A scăpat de întunericul lumii voastre, dar venind aici a dat peste o beznă şi mai profundă. O faptă necugetată, prin care acum e şi mai nenorocit."
Noi, asistenţii, ne-am propus să ne rugăm pentru sufletul său, să aprindem câte o lumânare la biserică şi să facem câte o mică pomană în numele lui. A trecut o vreme şi într-o seară, la o şedinţă, ne pomenim că ghidul ne anunţă prezenţa lui Vasile, care în cuvinte foarte înduioşătoare, ne mulţumeşte şi ne aduce la cunoştinţă că a început să se risipească bezna din jurul său şi că întrezăreşte lumina materiilor spaţiale. Nu există entitate spirituală, care, după ce a părăsit lumea fizică, să nu coboare la suprafaţa pământului, pentru a-i vizita pe cei lăsaţi jos, pentru a-i sugestiona cu îndemnuri de curaj sau a-i ajuta, dându-le fluide de întărire fizică, de sănătate, ori chiar să-i ajute efectiv în activitatea lor intelectuală sau fizică. Evident, duhurile neavând trap nu pot ajuta în această direcţie decât pe cale flllidică materie pe care o concentrează cu puterea voinţei şi a gândului lor până aproape de a deveni o forţă fizică. Ele vin mereu lângă noi, ne îmbrăţişează, ne sărută, îşi sprijină capul pe pieptul nostru, dar având vehicole formate din materii subtile celei fizice, rămân imperceptibile organelor noastre senzoriale. Se întristează când ne văd şi ne fac cunoscută prezenţa lor prin mici semne: trosnituri de obiecte, ciocănituri în oglindă sau geam, spargerea de la sine a unui pahar, ori printr-o străfulgerare, dacă odaia este întunecată.
Va veni vremea, peste mii şi mii de ani, când omenirea avansând mereu pe cărarea nevăzută a progresului spiritual, va ajunge să-i vadă şi să-i audă pe cei din lumea spaţială. Prin concentrare mentală, oamenii trupeşti vor lua legătura cu lumea spirituală, aşa cum vorbim şi ne înţelegem azi noi, oamenii, între noi. Atunci, cei mai mulţi vor crede în existenţa spiritului veşnic nemuritor, atunci vor înţelege tainele naşterii, ale vieţii şi ale morţii, şi motivul pentru care Tatăl ceresc populează din veşnicie spaţiile infinite cu miliarde de corpuri cereşti. Dar până atunci, doar acei oameni au darul de a auzi şi vedea lumea spirituală cu locuitorii săi, a-1 căror spirit a revenit de foarte multe ori la viaţa trupească, trezind prin suferinţă la o conştiinţă superioară scânteia divină din ei miezul spiritului lor, care a dobândit un grad înalt pe scara evoluţiei. Chemând mental pe cei iubiţi, aceşti clarvăzători se pot întreţine cu ei, primind răspuns la întrebări, în limita permisă de superiorii entităţilor spirituale cu care comunică.Orice comunicare fără învoire prealabilă este pedepsită. Voi da un exemplu.
Trăia în Bucureşti un cetăţean care ducea o viaţă cuminte şi retrasă, din modestul său venit. Potrivit trecutului său spiritual, Domnul 1-a învrednicit cu darul auzului spiritual. Pe vremea când era elev la şcoala comercială din Bucureşti, avea im coleg cu care se înţelegea foarte bine. Acest coleg a părăsit de tânăr viaţa terestră, întorcându-se în lumea spirituală. Intr-o seară, mentalul cetăţeanului fiind liber şi liniştit, aude „glasul" fostului său coleg - locuitor al Cerului - care îi aduce la cunoştinţă că în curând va avea o mare nemulţumire, de unde nici nu se aşteptă; şi anume, fratele îl va da în judecată, cerându-i o pretinsă sumă pe care ar fi primit-o de la mama lui, înainte de moartea acesteia. într-adevăr, peste câteva zile primeşte citaţie de chemare în judecată, dar neexistând nici o probă, fratele pierde procesul.

[camy_d]

În prealabil postat de veilur

Este una din intrebarile la care oamenii de stiinta nu au raspuns :D
S-au facut investigatii si studii asupra boltii instelate de catre institutele de astronomie cu telescoape performante, putand sa punca la punct o harta cosmica a Universului, formata din toate miliardele de galaxii existente, iar dincolo de acest tot unitar al galaxiilor nu se stie ce exista, decat speculatii, este zona in care nu se stie daca exista dimensiunile spatiu sau timp.

Dacă marii oameni de ştiinţă n-au răspuns, cu atât mai puţin vom răspunde noi. Sau mai ştii, poate avem printre noi un viitor Einstein.

[calator prin ploaie]

O Doamne,cum toti credem ca am sti , ca am cunoaste totul si cat de departe suntem de adevar....