Tacerea

[Marius22]

In perceptia colectiva tacerea este priviata in general ca virtute, iar vorbirea multa ca avand un caracter negativ. Insa raportate la Dumnezeu atat tacerea cat si vorbirea multa sunt egale. Nu trebuie decat sa invatam cand sa tacem pentru El si cand sa vorbim pentru El.

[COLOR=navy]"3.Pune Doamne,[COLOR=darkred] strajă gurii mele şi uşă de îngrădire imprejurul buzelor mele.[/COLOR][/COLOR]
[COLOR=navy]4.Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug,ca să-mi dzvinovăţesc păcatele mele;iar cu oamenii cei ce fac fărădelege nu mă voi însoţi cu aleşii lor.[/COLOR]
[COLOR=navy]5.Certa-mă-va dreptul cu milă ,şi mă va mustra iar untuldelemn al păcătoşilor să nu ungă capul meu; că încă şi rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor"[/COLOR]
[COLOR=navy]9.Păzeşte-mă de cursa care mi-au pus mie şi de smintelile celor ce fac fărădelege.[/COLOR]
[COLOR=navy]1o.Cădea-vor în mreaja lor păcătoşii,ferit sunt eu până ce voi trece"(ps 140)[/COLOR]

Tacerea celor intelepti este pentru mine o taina (inca) nedeslusita. Nu stiu cum e sa odihnesti pe altul prin tacerea ta..nu stiu poti sa sezi langa un om si sa il "umpli" de tacerea ta..nu stiu cum e sa taci din smerenie..si sa vorbesti din iubire.. Acestea toata sunt pentru mine taine..si nu e smerita smerenie.. Eu nu am invatat sa tac fratilor, nici macar cand cineva ma dojeneste, nu stiu sa rabd cand sunt nedreptatita, nu stiu sa intorc capul cand unul scuipa in urma mea. Poate pe moment tac, dar mai apoi, ma revolt (in inima sau cu voce tare).. ca imi pare rau ca nu am rabdat pana la sfarsit?...oare mai conteaza??... ce folos ca apoi imi ceri iertare?..sau poate e..nu mai stiu nici eu..inca nu am ajuns sfant..ma zbat vesnic, intre trup si suflet ... Ceea ce stiu insa, e ca as vrea sa invat intai tacerea aceasta "umana". Am nadejde ca dobandinu-o pe aceasta..voi invata in timp, sa tac frumos..

[windorin]

În prealabil postat de eduardd

Voi invata in timp, sa tac frumos.

Interesant aspect. Sa luam aminte, daca tacem, cum o facem. Decat sa tacem inchizandu'ne in noi si lovind pe cel de langa noi cu mutenia buzelor si nelumina ochilor, mai bine sa zicem ceea ce gandim. Iar comunicarea poate duce, mai apoi, la destindere si pace. Cu toate ca este o metoda mai mult psihologica decat duhovniceasca, este bine uneori a vorbi decat a tacea, asta atunci cand nu stiu "sa tacem frumos".

Imi vine in minte cuvantul Scripturii, care zice, atunci cand Pilat il intreaba pe Hristos de cele care se aduceau asupra Lui: "Iar El tacea si nu raspundea nimic." (Marcu 14,61)