Despre cei ce isi iau viata...

[LapetiteMoc]

În prealabil postat de ory

Multi se intreaba de ce oameni inteligenti si cu o cariera respectabila ajung sa recurga la asemenea gesturi extreme ?. Eu as spune ca, mai degraba acesti oameni pot ajunge sa recurga la asemenea gesturi extreme, in afara de cei naivi, adolescenti sau cei care suporta un soc. Inteligenta reprezinta, mai degraba o povara decat un atu.
La inceput iti da avantul perspectivelor luminoasa, detii destula forta pentru a schimba, pana si lumea, dupa care simti cum te impotmolesti intr-o mare de-ndoiala. Este foarte greu, toata aceasta energie care te determina sa-ti faci loc cat mai sus, tot ea te seaca de forta cu care trebuie sa suporti, inainte de inteligenta, simplitatea propriei fiinte....care nu este deloc atat de simpla.
Cioran era adeptul gestului de suicid si, intrebat fiind de ce nu incumeta a se sinucide, acesta a raspuns ; "pentru ca urasc moartea, tot atat de mult cat urasc si viata ! "
In general, cand sunt incercati de momente nesigure si nefericite, oamenii simpli se innarmeaza cu dorinte trecatoare si materiale, neajunsurile le da si forta de-a merge mai departe, de-a dobandi aceste lucruri. Cand, insa esti implinit, cand mai ai si o situatie materiala favorabila, simti ca te prabusesti cu totul atunci cand te napadeste deznadejdea.
Dumnezeu sa-i odihneasca in pace...pentru ca au simtit destul zbucium pe pamant ! Nici un om inteligent nu ajunge sa se sinucida pur si simplu, trece mai intai printr-un iad interior, printr-o subrezire a psihicului mascata de nonconformismul aparent. Este foarte greu, este mai dureros si mai insuportabil decat orice afectiune fizica pamanteana. Iar, Dumnezeu, probabil ca le stie acestora NEPUTINTA ajunsa la rangul unei vieti fara de viata.

A propos de Cioran... Deși aici în Franța îi sunt foarte apreciate scrierile (există o multitudine de concursuri literare care îi poartă numele), eu nu-l pot aprecia îndeajuns...
Într-o perioadă am fost profesoară de literatură română la un liceu ieșean. Predam Cioran și un elev, căruia i-a plăcut autorul, l-a citit aproape integral. După ceva vreme, în timpul unei ore, din senin mă întreabă ce cred despre sinucidere pentru că lui i se pare că Cioran a găsit în sfârșit calea prin care omul își poate dobândi deplina libertate... Au urmat discuții polemice pe această temă, dar marea problemă a fost apoi că bietul adolescent a luat ca adevăr de viață teoria lui Cioran, nu ca pe o discuție despre o idee literară. Mult timp am stat cu spaimă că nu va înțelege diferența.

Iată, sunt și lecturi periculoase la o anumită vârstă când mintea nu este destul de coaptă să discearnă...

Am povestit acest episod doar pentru că ați adus vorba de Cioran.

În rest, în ceea ce o privește pe prietena mea, nu era nici bogată și nici nu avea ambiții materiale. Doar intelectuale... Nici astăzi nu pot înțelege ce zbucium va fi fost în mintea și sufletul ei...
Obișnuiam să ne ducem împreună la Liturghii la o Biserică unde slujea un preot cu a cărui familie eram prietene. Părintele când a auzit a spus că nu a ghicit niciodată din vorbele și trăirile ei un asemenea gest... Acum când îi recitesc poeziile văd peste tot teorii ale sinuciderii... Până atunci niciodată, deși i le citeam cu atenție.

[AlinB]

În prealabil postat de LapetiteMoc

Obișnuiam să ne ducem împreună la Liturghii la o Biserică unde slujea un preot cu a cărui familie eram prietene. Părintele când a auzit a spus că nu a ghicit niciodată din vorbele și trăirile ei un asemenea gest... Acum când îi recitesc poeziile văd peste tot teorii ale sinuciderii... Până atunci niciodată, deși i le citeam cu atenție.

Te inteleg destul de bine, sunt persoane care traiesc niste drame profunde care majoritatea celor din jur abia daca le pot percepe. Pana se intampla lucruri care ii umesc, si nu inteleg de ce au putut lua anumite decizii si nu e vorba neaparat de sinucidere. Starile interioare ale unei astfel de persoane, percepute prin reactiile sale in anumite situatii, se pot usor atribui nebuniei, desi putin probabil ar iesi in evidenta ca atare la un test psihologic. Adevarul e ca rareori tinem cu adevarat unii la altii incat sa "ii citim" chiar fara sa ne spunea ei prea multe.. Si de multe ori chiar atunci cand stim ce se intampla, putem face prea putin pentru a-i intoarce din drum.