Locul copilariei

[costel]

O Doamne, ce departe sunt de copilul de altadata. Cand ploua caut sa nu ma stropesc. In copilarie alergam prin toate gropile cu apa. La masa caut sa nu dau pe mine, copil fiind urcam in cires, visin si puneam cat se putea pune in san. Dupa o astfel de "operatiune" aveam tricolul plin de pete. Acum cand mananc pepe folosesc cutitul, in vechime ma murdaream pana la urechi (afundam cu graba si pofta gura in felia de pepene). Cand mai vopsesc cate ceva prin casa, imi pare rau ca am cateva pete de vopsea pe mana. In copilarie mergeam zile in sir cu mainile murdare de la nuci - le scobeam cand erau verzi fara a folosi manusi...

Zilele trecute am trecut pe sub un dud.M-am uitat la dudele negre căzute pe jos şi nu am simţit dorinţa de a gusta dar,mi-am amintit de dudele nege,uriaşe pe care le mâncam în copilărie.Erau dulci,acrişoare.Ne urcam în dud şi nu coboram până când nu simţeam că ne "taie la burtică",negre pe mâini şi cu "gura mânjită până la urechi..."

[laraG]

Doi copilasi gemeni, fiinte nevinovate, ne bucura zilele batranetilor noastre,de ceva vreme.Adesea, in compania lor, imi amintesc si compar anii copilariei mele traita in urma cu 60 de ani si nu pot sa nu observ cat de searbada, lipsita de bucurii adevarate, este copilaria lor.Ne straduim sa le oferim din povestile , basmele, poeziile, care ne-au stimulat imaginatia.Desenele animate de la TV sunt mai interesante pentru ei.Asta e la moda , acum.

[costel]

Asa e Laura, si eu ma tem ca la batranete nu-i voi mai spune basme decat babutei mele.

[costel]

Am redeschis acest topic pentru ca ieri mi-am cumparat de la o batrana un borcan cu magiun. Mi-am adus aminte de copilarie. In fiecare dimineata primeam cateva felii cu magiun si o cana cu ceai. Astazi am mancat cu pofta magiun cu ceai. Am muscat din copilarie. Sper sa rad cu gura pana la urechi si sa vin prafuit acasa.

[Marius22]

În prealabil postat de costel

Am redeschis acest topic pentru ca ieri mi-am cumparat de la o batrana un borcan cu magiun. Mi-am adus aminte de copilarie. In fiecare dimineata primeam cateva felii cu magiun si o cana cu ceai. Astazi am mancat cu pofta magiun cu ceai. Am muscat din copilarie. Sper sa rad cu gura pana la urechi si sa vin prafuit acasa.

Timpul are taina sa. Este de ajuns un gest marunt, un lucru aparent nesemnificativ pentru ca noi sa ne lasam purtati in trecut. Acest fapt arata ca uitarea nu are ultimul cuvant de spus, caci tainei timpului ii corespunde taina persoanei. Purtam pentru totdeauna tainic in noi faptele, evenimentele si persoanele din trecutul nostru. Chiar daca uneori le retraim/reintalnim numai in gand, bucuria de acum nu este cu nimic mai prejos decat cea de atunci.

[laraG]

O tacere adanca ma invaluie, gandindu-ma la zilele ce vin si trec fara putinta de tagada.Linistea imi este intrerupta de un cantec trist,acuzator la adresa parintilor ce si-au parasit copiii;despre copii orfani care nu puteau primi de nicaieri nici sarutari, nici imbratisari, nici daruri,deoarece ei nu aveau, ceea ce e mai important pe pamant: nu aveau parinti.Ascultand cantecul mi se parea o rugaciune pura care urca, nu numai la ferestrele caselor, dar si la Dumnezeu.Si o durere sfasietoare simt in toata fiinta , pentru ca acel cantec putea invoca nu numai copilaria mea, dar si copilaria oricui pe lume , fie ca era o copilarie orfana sau nu.Pentru ca si copilaria mea , ca atator alti prunci de pe lume, a fost una sarmana, chinuita, cladita pe dureri, neajunsuri si asprimi.Si eu am dus-o neasemuit de greu si indurasem foame, privatiuni, frig.Dar langa mine , fusesera, totusi, doi parinti si bunici care s-au straduit sa inalte , intre realitatea dura si noi, copiii (nepotii),perdeaua despartitoare de matase, care putea separa uratul vietii de vibratiile visurilor care ne infrumusetau varsta si sa nu simtim cat greutati intampinau pentru a ne asigura strictul necesar vietii de zi cu zi.Credinta in Atotputernicul Dumnezeu,dragostea fata de El, de lumea inconjuratoare- oameni, animale, etc., intrajutorarea au fost exemple care le-am urmat, dar din pacate,nu in totalitate.Acum, la varsta bilantului, constat ca vitregiile vietii trecute au lasat urme profund impregnate in sufletul meu.Nadejdea imi este la Dumnezeu , care nu ma va lasa pana la sfarsit din bratele Sale.Doamne ajuta!

În prealabil postat de costel

Am redeschis acest topic pentru ca ieri mi-am cumparat de la o batrana un borcan cu magiun. Mi-am adus aminte de copilarie. In fiecare dimineata primeam cateva felii cu magiun si o cana cu ceai. Astazi am mancat cu pofta magiun cu ceai. Am muscat din copilarie. Sper sa rad cu gura pana la urechi si sa vin prafuit acasa.

Parcă văd şi astăzi găleata smălţuită cu magiun (povirlă de prune)adusă toamna târziu de la ţară.După ce o îl făcea, punea şi nuci din belşug prâjite într-o tavă pe plită şi apoi,după ce se răceau frecate de coajă,tocate puţin,şi vânturate...
Îmi amintesc dovlecii turceşti tăiaţi felii pe care le punem în rolă până se coceau.gutuile coapte,merele coapte,pâinea neagră proaspătă unsă cu grăsime în loc de unt şi prunele afumate cu carne de porc pe care când le punea mama pe masă mă apuca plânsul câci nu-mi plăceau de fel.

[evdochia]

Doamne, frumos mai povestesti Dorina.De la lacrimi de bucurie la cele de tristete! M-ai induiosat.POTI CONTINUA?