Razboiul crestinilor cu diavolii!

[windorin]

În prealabil postat de georgeval

Sfantul Ioan Damaschin spune:"Dumnezeu ofera si diavolului, pururea, cele bune. Caci este izvorul celor bune, din care izvoraste bunatatea. Dar fiecare participa la ce le bune dupa cum s-a facut pe sine capabil de ele". De aceea nu Dumnezeu este cauza chinurilor eterne ale diavolului, ci acesta "de la sine se chinuieste si s-a facut el insusi pricina siesi de pedeapsa, mai bine zis se pedepseste pe sine insusi, dorind cele ce nu sunt"

Frumos cuvant al Sfantului Ioan Damaschin. Cam acelasi lucru se gaseste si la Sfantul Isaac Sirul: "Dumnezeu iubeste la fel de mult pe cei din rai si pe cei din iad, insa iubirea Sa se simte diferit de catre fiecare, de unii ca mangaiere, iar de altii ca suferinta chinuitoare, odata ce au constientizat deplin cat de mult au gresit fata de iubire, in toata viata lor." (parafrazare)

Sa nu ne dorim sa vedem nimic din cele ceresti, din lumea duhurilor. Nici bune si nici rele.
Este o vreme pentru toate.
Pana si cele mai mici apropieri constiente de diavol sunt cutremuratoare. Sa nu le dorim.

Un parinte din Pateric, cand i'a aparut Hristos la rugaciune, si'a inchis ochii si a fugit intr'un colt al chiliei (din smerenie, neconsiderandu'se pe sine vrednic a'L vedea pe Domnul) si a zis: "Doamne, eu nu in aceasta lume vreau sa te vad, ci in cealalta."

[costel]

Numai cel cazut spune ca doreste sa-l intalneasca pe demon fata catre fata, sa lupte cu el. Omul duhovnicesc zilnic inchide usa, nu are niciun motiv sa gazduiasca demoni, fie ei si "osteniti".

[dobrin7m]

În prealabil postat de costel

Numai cel cazut spune ca doreste sa-l intalneasca pe demon fata catre fata, sa lupte cu el. Omul duhovnicesc zilnic inchide usa, nu are niciun motiv sa gazduiasca demoni, fie ei si "osteniti".

Adevarat.
Numai ca de cele mai multe ori vine el nechemat ca sa zadarniceasca dorinta noastra de pocaire.
Ei ispitesc si pe ingeri darmite pe noi pacatosii.
Sfintii Parinti ne invata prin propria lor traire cum sa luptam cu diavolii.

[adam000]

În prealabil postat de windorin

Frumos cuvant al Sfantului Ioan Damaschin. Cam acelasi lucru se gaseste si la Sfantul Isaac Sirul: "Dumnezeu iubeste la fel de mult pe cei din rai si pe cei din iad, insa iubirea Sa se simte diferit de catre fiecare, de unii ca mangaiere, iar de altii ca suferinta chinuitoare, odata ce au constientizat deplin cat de mult au gresit fata de iubire, in toata viata lor." (parafrazare)

Asta suna a deznadejde - lipsa nadejdii in iertarea (din mila, din iubirea) Lui Dumnezeu si in faptul ca, cu ajutorul Lui Dumnezeu, se pot apropia de Dumnezeu incercand sa-I faca voia in viitor.

[George.m]

"Diavolul umbla ca un leu racnind, cautand pe cine sa inghita, impreuna cu puterile sale. Prin urmare, sa nu inceteze niciodata atentia inimii, trezvia, impotrivirea si rugaciunea catre Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Caci ajutor mai mare, afara de Iisus, nu vei afla in toata viata ta. Fiindca numai Domnul singur cunoaste, ca Dumnezeu, vicleniile, mestesugirile si inselaciunile dracilor.

Asadar sufletul sa se increada in Hristos si sa-L cheme pe El si sa nu se infricoseze nicidecum. Caci nu lupta singur, ci cu infricosatul Imparat Iisus Hristos, Facatorul tuturor celor ce sunt, trupesti si netrupesti, sau vazute si nevazute"(Isihie Sinaitul, Cuvant despre trezvie si virtute, c.39, Filocalia IV).

[lore86]

În prealabil postat de adam000

Asta suna a deznadejde - lipsa nadejdii in iertarea (din mila, din iubirea) Lui Dumnezeu si in faptul ca, cu ajutorul Lui Dumnezeu, se pot apropia de Dumnezeu incercand sa-I faca voia in viitor.

In iad nu mai vorbim de viitor, in sensul ca cei de acolo se pot ppcai ca sa se poata apropia de Dumnezu in viitor.

Raspusnul era frumos si clar. Dragostea lui Dumnezeu va fi binecuvantare si pedeapsa in acelasi timp, in functie de locul in care se afla fiecare.
Asa e si cu lumina: buna e lumina ptr un ochi sanatos, dar aceeasi lumina buna devine rea ptr un ochi bolnav, care n-o poate suferi.

[George.m]

"Sunt draci necurati, foarte vicleni printre cei vicleni, care ne sfatuiesc nu numai pe noi sa savarsim pacatul, ci voiesc sa facem partasi si pe altii la savarsirea raului, ca sa ne pricinuiasca o mai cumplita osandire.

Am vazut pe unul invatand de la altul deprinderea cea rea. Si cel ce invata pe celalalt, venind la simtirea de sine, a inceput sa se pocaiasca si s-a oprit de la rau; dar pocainta lui si-a pierdut taria si rodul din pricina ucenicului" (Sfantul Ioan Scararul, Despre dreapta socoteala, in Scara, Filocalia IX c.13).

[George.m]

"Pentru ce se numeste diavolul nu numai vrasmas, ci si potrivnic? Vrasmas se numeste pentru ca e urator de oameni, urator de bine, uneltitor. Iar potrivnic se numeste pentru ca incearca sa impiedice orice lucru bun.

Voieste cineva sa se roage? Acela se impotriveste, impiedicandu-l prin amintiri pacatoase, prin robie, prin lene. Voieste cineva sa faca milostenie? Acela il impiedica prin iubirea de arginti, prin pregetare. Voieste cineva sa privegheze? Acela il impiedica prin trandavie, prin nepasare. De aceea se numeste nu numai vrasmas, ci si potrivnic" (Avva Dorotei, Felurite invataturi lasate ucenicilor sai, Cuvantarea a II-a, c.2, in Filocalia IX).

[CelMandru]

Cred că s-a mai scris despre aşa ceva, dar merită să reluăm cuvintele pline de înţelepciune dumnezeiască ale părintelui Cleopa despre lupta cu diavolii:

De ce îngăduie Dumnezeu ca să fim ispititi? Sfântul Apostol Iacob ne spune: "Nimeni să nu zică atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele si El însusi nu ispiteste pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este tras si momit de însăsi pofta sa. Apoi pofta, zămislind, naste păcat, iar păcatul odată săvârsit, aduce moarte" (Iacob 1,13-15). Prin urmare, fiecare este ispitit fie de către diavol, fie prin propria sa vointă, totdeauna prin îngăduinta lui Dumnezeu. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne lămureste că cinci sunt motivele pentru care Dumnezeu îngăduie să fim ispititi de diavoli:

1. Prima pricină este ca acei "care sunt încercati si se luptă, să ajungă să discearnă virtutea de rău". Acest război ne aduce experientă, ajungând să deosebim binele de viclesug, virtutea de păcat.
2. A doua pricină este că "dobândind virtutea prin osteneală si durere, să o avem sigură si nestrămutată".
3. A treia pricină este ca "înaintând în virtute să nu ne îngânfăm, ci să ne smerim". Războiul continuu ne obligă să ne smerim continuu si nu ne îngăduie să ne mândrim cu virtutile noastre.
4. A patra pricină este ca "după ce am fost ispititi de păcat, să-l urâm din toată inima", precum si pe diavolii care ne ispitesc.
5. A cincea pricină este ca "devenind nepătimasi, să nu uităm slăbiciunile noastre si nici puterea lui Dumnezeu, care ne-a ajutat".

Prin urmare, vom trece adesea de la război la pace de la durere la bucurie duhovnicească, stiind că înainte de înviere este Golgota Crucii. Trebuie să ne luptăm cu toate puterile noastre, bizuindu-ne mai ales pe ajutorul lui Dumnezeu, căci nu întru multimea ostirii este biruinta războiului, ci din Cer este putere (1 Macabei 3,19).

Astfel, orice ispită, dacă o înfruntăm, ne poate aduce cunună vesnică.

[George.m]

"Minte cu minte se incaiera in lupta in chip nevazut; mintea draceasca cu mintea noastra.
De aceea e de trebuinta sa strigam catre Hristos ca sa departeze mintea draceasca, iar biruinta sa ne-o dea noua, ca un iubitor de oameni" (Isihie Sinaitul, Cuvant despre trezvie si virtute, c.47, Filocalia IV).