Pozitia domnului Andrei Plesu fata de Dan Puric

[HoratiuM]

O spun cu tristeţe, dar trebuie s-o spun. Sunt de acord întru totul cu poziţia d-lui Pleşu. Şi nu cred că opinia dânsului la adresa lui Dan Puric este un atac brutal, ci este o critică de bun simţ.

Actorul Puric are carisma de a se lansa în provocarea unui avânt interior aproape irezistibil în ascultătorii săi, care, în loc să deschidă interioritatea, o vrăjeşte şi, pe termen lung, o descumpăneşte. Viaţa spirituală nu înseamnă edificare nemijlocită prin intuiţii la îndemână şi cât mai exaltante, ci înseamnă o critică şi, mai ales, o autocritică grea, dureroasă şi necruţătoare. Uşurinţa cu care Puric produce satisfacţia aderenţei nu poate să nu trezească suspiciuni oricărui om care a trecut măcar o dată-n viaţa lui prin apropierea lucidităţii, a dreptei socotinţe.

Puric poate fi traversat de dorinţa sinceră de a mărturisi. Dar uşurinţa suspectă cu care plonjează în certitudini îl face să fie mai degrabă un poseur. Or, nota histrionică alterează mărturisirea care ar trebui să fie netulburată de teatralitate şi spectaculozitate.

La aceste defecte de adresă interioară şi de mijloace, actorul Puric are şi o serie de idei ce rezonează dubios de bine cu stilul pe care-l utilizează: Neamul, Patria, Ortodoxia etc. etc.. Or, Tradiţia nu ţine de nici un fel de denominaţiune. Cel ce se apropie de Dumnezeu intră în relaţie cu o asemenea transcendere încât am dubii că mai poate fi numit chiar şi ortodox. În Cer nu există etichete confesionale. Cu atât mai puţin rasiale sau naţionale. Că în Istorie accesul la Spirit poate fi privilegiat în anumite ţări, popoare, paradigme etc. nu înseamnă că celorlalte li s-a blocat de tot şi sub orice formă. Să nu uităm că Duhul suflă unde vrea şi că Domnul îi poate scoate pe fiii lui Avraam şi din pietre.