![]() |
![]() |
|
#2
|
|||
|
|||
![]()
Matei 10
2. Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: Întâi Simon, cel numit Petru, și Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zevedeu și Ioan fratele lui; 3. Filip și Vartolomeu, Toma și Matei vameșul, Iacov al lui Alfeu și Levi ce se zice Tadeu; 4. Simon Cananeul și Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut. Acestia au fost cei 12 apostoli,dar Iuda si-a pierdut slujirea, ascultand de Satana care i-a pus in minte sa-L vanda pe Hristos.Iisus a zis si el:Nu v-am ales eu pe voi?Si unul dintre voi este drac.Asta cand vorbea despre apostoli. Fapte 1 16. Bărbați frați, trebuia să se împlinească Scriptura aceasta pe care Duhul Sfânt, prin gura lui David, a spus-o dinainte despre Iuda, care s-a făcut călăuză celor ce L-au prins pe Iisus. 17. Căci era numărat cu noi și luase sorțul acestei slujiri. 18. Deci acesta a dobândit o țarină din plata nedreptății și, căzând cu capul înainte, a crăpat pe la mijloc și i s-au vărsat toate măruntaiele. 19. Și s-a făcut cunoscută aceasta tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim, încât țarina aceasta s-a numit în limba lor Hacheldamah, adică Țarina Sângelui. 20. Căci este scris în Cartea Psalmilor: "Facă-se casa lui pustie și să nu aibă cine să locuiască în ea! Și slujirea lui s-o ia altul". (...)25. Ca să ia locul acestei slujiri și al apostoliei din care Iuda a căzut, ca să meargă în locul lui. 26. Și au tras la sorți, și sorțul a căzut pe Matia, și s-a socotit împreună cu cei unsprezece apostoli. dar... Pavel a devenit de asemenea apostol, si inca printre cei mai roditori, fiind numit si apostolul neamurilor; Din cauza faptului ca Matia nu e mentionat prea des , si pentru ca Iisus a zis despre Pavel Acesta-Mi este vas ales, este considerat Pavel intre cei 12, chiar el insusi intitulandu-se apostol al lui Hristos prin vointa lui Dumnezeu.De asemenea si Barnaba este socotit printre apostoli.Si apostolia aceasta cred ca este o Taina.Cei unsprezece se stiu sigur, dar cel de-al 12-lea parerea mea e ca e o Taina. |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Apocalipsa | Gabriel-G | Spiritualitatea ortodoxa | 1 | 05.12.2011 21:03:32 |
Apocalipsa | gabrielazamfir | Intrebari utilizatori | 9 | 03.03.2010 16:07:36 |
Apocalipsa | IonutS | Din Noul Testament | 54 | 01.08.2009 12:05:58 |
APOCALIPSA | elyere | Despre Biserica Ortodoxa in general | 15 | 31.05.2008 23:49:27 |
APOCALIPSA | saccsiv | Generalitati | 5 | 30.03.2008 10:40:27 |
|