buna ziua...

[E_my]

În prealabil postat de militaru_diana

problema este ca ma simt cuprinsa de multa nevolnicie,nu am tragere de inima sa fac cu sarg tot ce mi-a spus sa fac,ca si cum m-as auto-abandona delasarii. parca ma simt dominata de o forta mai presus de mine care imi adoarme vointa,ma lupta foarte mult si ma oboseste pana cand de multe ori nu mai vreau sa-mi dau interesul sa ajung la bis tocmai in cele mai importante zile de sarbatoare,tocmai pe acelea le ocolesc ba chiar si mai abitir pacatuiesc. iar daca ma duc,sunt cu gandurile aiurea,n-am stare,ma uit mereu la ceas,n-am rabdare,dar trag de mine sa stau pana la sfarsit. o data,intr-o duminica,n-am mai rezistat sa stau la slujba si am plecat,am intrat in alta biserica si am ramas pana la finalul slujbei. nu pot sa ma abtin de la multe,ceea ce ma impiedica sa postesc,nu sunt perseverenta,ma las cu usurinta prada celor lumesti. iar prietenul meu,daca inainte simtea el insusi nevoia sa mearga la bis ori singur ori cu mine,acum mai am putin si-l rog in genunchi sa mergem de urgenta. cu cat il solicit mai mult,cu atat mai inapoi se da,desi din gura spune "da,da,mergem,facem,dregem...". alteori imi spune "daca e sa ma duc vreau sa merg singur,fara tine"... ceva ne vlaguieste si ne face sa lasam mereu lucrurile in voia sortii. si nu e numai asta. parca nu ne putem controla in greselile pe care le facem unul fata de altul,ne aducem la limita rabdarii unul pe altul,dar tot la "te iubesc" ajungem intr-um final.

Draga Diana, zambesc amar citind gandurile tale...

Care dintre cei ce vor sa se apropie de Domnul crezi ca nu trece prin starile pe care ti le descrii? Crezi ca exista biruinta fara lupta?

Nu exista. Inca de la primul pas pe care un om il face pentru a se apropia de Domnul si de Sfintii Sai vine diavolul si incearca sa ii fure lucrarea. Atata timp cat cineva pacatuieste, diavolul il lasa in pace, fara sa il lupte, pentru ca face voia sa. Iar firea omului este si ea de vina, pentru ca o data invatat sa pacatuiasca, pe urma omul merge singurel spre pacate mai mari, ca un miel la junghiere.

Cand omul vrea sa se roage, sa mearga la biserica, la spovedit, la Slujba, diavolul ii da alte ganduri: somnolenta, treburi urgente, lene, indiferenta. Daca il convinge sa nu se roage/ mearga la biserica, urmeaza etapa in care diavolul ii da resentimente si deznadejde: ce crestin sunt eu daca nu ma rog, daca nu merg la biserica si duminica pacatuiesc uite cat de mult, cum ma mai pot intoarce la Domnul daca eu nu pastrez legatura cu El prin rugaciune, etc. Din deznadejde, un pas mai e pana la abandonarea treptata a luptei pentru mantuire, si atunci incepi un nou drum, cel larg al placerilor ( a se citi calea cea larga a pacatelor )

Daca totusi ajungi sa te rogi/ mergi la biserica, nu crede ca vrajmasul sta infrant de o parte. NU, el iti va da ganduri murdare, diverse, ura in suflet, ganduri de hula, de necredinta, etc, tocmai ca sa nu te lase sa iti duci lucrarea la capat.

Toate cele pe care le povestesti tu sunt firesti, a fi crestin este o lupta continua, calea spre mantuire este ingusta. Sa nu crezi ca in noi nu se da o lupta, este o lupta continua. Si cine biruieste aceasta prima ispita si ajunge sa se roage zilnic, sa mearga la Sfanta Liturghie saptamanal, primeste el alte ispite, mult mai subtile (se roaga din obisnuinta si nu cu dragoste, merge la biserica dar nu patrunde Sfanta Jertfa care se aduce,etc). Aceste ispite subtile sunt mai greu de descoperita, nu sunt atat de evidente. Cum spuneai si tu, Iisus ne masoara bine crucea inainte de a ne-o da, si fiecare avem crucea pe masura.

Te inteleg si iti inteleg suferinta pentru ca si eu trec printr-o situatie similara, deci iarta-ma daca am vorbit cu superioritate, nu am de ce. Mie Domnul mi-a dat multe, mi-a descoperit multe, dar tot in etapa asta am ramas, cea a luptei fatise cu vrajmasul..Si eu acum ma pregatesc pentru lupta duhovniceasca

Cu multa dragoste

Emi

[teodora28]

atat de bine te pot intelege de nu ai idee. am fost acolo, stiu cum e si am trecut cu bine peste incercarile unei astfel de boli crunte, si mi-am recapatat increderea si credinta mi s-a intarit si sufletul lui a fost imblanzit.
sunt psiholog de profesie si cred ca stiu sa identific o boala cand o recunosc.
Jocurile de noroc e o boala a secolului nostru, face parte din categoria bolilor impuls+control, pierderea controlului si nevoia jocului e cam singurul aspect al vietii lui pe care are impresia omul ca il poate controla , pieryand controlul si acolo in final omul...se combina foarte bine cu prietenii identici, alcooolul...
dupa 1 an de zile cand am ajuns sa iubesc din nou am aflat cu stupoare ca iubitul meu joaca de anii buni de zile, moment in care rational vorbind mi-am zis EU STIU sa lucrez cu dependentele(droguri, alcool, jocurile patologice de noroc- sunt toate dependente, recunoscute in toate studiile actuale de PSIHIATRIE), DAR eu nu pot sa il tratez pe el, la fel cum nici chirurgul nu isi poate opera iubita sau pe el insusi, nu e etic si nu sunt psiholog in viata personala. am intrat in capcana aceasta urata si marsaja si in numele iubirii l+am ajutat de multe ori , intrand eu in datorii sa il ajut sa iasa cu spatele curat. 4 ani am fost impreuna si a luptat din greu cu boala lui la care nu facea fata si ceda de fiecare data pana cand am realizat ca am 27 de ani si ca desi il iubesc foarte mult am uitat de mine si imi face rau toata situatia, si ca vreau o familie si cel putin un copil pe care cu un astfel de om nu am cum sa le am. i-am recomandat sa caute un terapeut , oricare pe care nu il cunosc si el nu vroia sa mearga si asta pentru mine si din punctul de vedere al meseriei mele stiam ca nu exista cale de se vindeca si atunci ....am pus punct chair daca il iubeam enorm de mult. am inceput sa ma rog pentru el, realizand ca doar asta pot sa fac pentru el si dac aparate fara suflet sunt mai importante decat mine si curajul lui de asi infrunta boala atunci asta este.
am inceput sa ma rog atunci pentru el, am merg la un preot nu pentru a ma impaca cu el si pentru ca ma simteam singura si neinteleleasa si ca nu vreau ceva anume pentru mine ci pentru el si el m-a indrumat sa ma ma rog Sf. Nicolae si sa particip la slujbe, asta am si facut dupa ani de zile in care nu am mai participat si m-am indepartat de credinta mea. M-a ajutat frumos sa ma linistesc si incredibila a fost surpinderea mea sa vad ca iubitul meu asa a inceput sa lupte cu boala lui pentru a avea o familie impreuna. are 1 an de zile de cand nu mai joaca si psihologic cea ce stiam cert ca e imposibil sa se lase de unul singur a realizat si nu am mai jucat. mi+am recapatat credinta cand nu aveam nici o speranta si nu credeam ca mai poate fi vorba de un cuplu intre noi 2 si uite ca se poate. mi+am reamintit cum e sa fi tu insuti cum e sa ai incredere in Dumnezeu, cum e sa te rogi sa sa iti gasesti linistea prin rugaciuni. repet nu sunt fanatica si am refuzat ani de zile sa ma rog, mare greseala dar am invatatt din ea, lectia mi-am insusit-o.

numai bine iti urez

teodora