Lepadarea de sine si chipul Lui Dumnezeu in om.

[MariS_]

Sa consideram lepadarea de sine ca pe o kenoza a omului
de slava lumii in vederea imbracarii cu duhul Lui Hristos?

[MariS_]

Cand am folosit cuvantul impacare m-am gandit la urmatorul
aspect: Chipul Lui Dumnezeu in noi sta la baza persoanei
noastre, a unicitatii si libertatii sale, iar lepadarea de sine
ar putea fi interpretata de cineva din afara crestinismului ca
un fel de depersonalizare. Cum argumentam ca nu e asa?

[anna21]

http://www.crestinortodox.ro/editori...-in-crestinism

Poate te ajuta acest articol.

Eu nu vad nici o contradictie intre lepadarea de sine si restaurarea chipului lui Dumnezeu in om.

Nu poti sa te afirmi pe tine (cu tot ce ai tu.. inclusiv unicitate, libertate..) si in acelasi timp sa il afirmi pe Hristos. Eu asta inteleg.
Iar libertatea nu o ai decat in Hristos... ceea ce omul contemporan considera libertate, este altceva. Libertate nu inseamna pentru crestin sa o ia catre stanga sau dreapta sau sa faca ce vrea, ci sa fie LIBER DE PATIMI.

Sunt unii oameni care intr-adevar au renuntat la tot ce au gasit in ei.. la viata, la inteligenta lumeasca (nebuni intru Hristos), la orice parere despre ei (smerenie)..
Trairea crestina este o permanenta renuntare..
Depersonalizare?
Eu cred ca oricum doar pentru Dumnezeu suntem persoane!

Nu unii pentru altii, nu pentru diavoli... este interesanta o descriere a salasului din vazduh duhurilor cazute in cartea Sufletul dupa moarte a lui Seraphim Rose:
"El a calatorit de trei ori intr-un loc de "pace desavarsita", plutind printre nori calzi, pufosi, care erau mangaiati de raze de lumina, care isi schimbau culoarea neincetat; fremata impreuna cu muzica fara cuvinte a corurilor. In jurul sau se aflau in aceeasi stare, fiinte fara nume, cu care nu avea nici o legatura sufleteasca."
(http://www.crestinortodox.ro/carte-9...pitolul-vii-12)
Descrierea este mai lunga... foarte interesant ca slujitorii lui satan erau impersonali.

Nu suntem persoane decat pentru Dumnezeu, daca pe pamant suntem admirati, unici, originali... total irelevant!
Important este sa traim viata nu cum vrem noi, ci dupa voia lui Dumnezeu. Cel putin asa inteleg eu lucrurile.

Un monah a scris: "Nu e treaba mea sa construiesc case sau sa Ie varuiesc. Nu e treaba mea sa scriu si sa citesc. Care e chemarea mea? E aceea, daca e cu putinta, de a muri in Dumnezeu. Atunci voi trai si voi fi miscat de o alta putere. Atunci voi putea face toate lucrurile - sa sap, sa fac ordine, sa citesc si sa scriu - in chip liber, fara a ma alipi de nimic. Pot merge oriunde, insa oriincotro merg, trebuie sa merg cautand "singurul lucru de care e nevoie" (cf. Luca 10,42). Pot sa las sa treaca prin mine tot felul de "distractii" cata vreme caut in ele acel singur lucru care da seama de ele. Cand construiesti pentru a construi, iti largesti mormantul. Cand scrii pentru a scrie, iti tesi giulgiul. Dar cand traiesti si respiri cautand intotdeauna mila lui Dumnezeu, atunci un vesmant nestricacios se tese in jurul tau si gasesti dulceata unei incredintari ceresti tasnind inauntrul tau. Ce anume construiesti sau ce anume scrii, e cu totul secundar". (sursa: http://www.crestinortodox.ro/cuvinte...ata-suntem-vii)

[glykys]

"Situaţia creştinului e la fel de paradoxală ca a lui Don Quijote. E om şi i se cere să fie Dumnezeu. A fost creat curat şi e murdar, şi trebuie să se întoarcă la ceea ce a fost menit a fi. Altfel spus, el trebuie să lupte pentru a deveni ceea ce este". (Steinhardt) Iata ce simplu si frumos!

[teodora1]

În prealabil postat de glykys

"Situaţia creştinului e la fel de paradoxală ca a lui Don Quijote. E om şi i se cere să fie Dumnezeu. A fost creat curat şi e murdar, şi trebuie să se întoarcă la ceea ce a fost menit a fi. Altfel spus, el trebuie să lupte pentru a deveni ceea ce este". (Steinhardt) Iata ce simplu si frumos!

:) mi se cere sa scriu cel putin zece caractere pentru a se transmite mesajul, asa ca scriu si in cuvinte ca nu pot decat sa zambesc: dupa mine,e cel mai frumos raspuns la intrebarile astea.

[MariS_]

În prealabil postat de anna21

http://www.crestinortodox.ro/editori...-in-crestinism

Poate te ajuta acest articol.

Eu nu vad nici o contradictie intre lepadarea de sine si restaurarea chipului lui Dumnezeu in om.

Nu poti sa te afirmi pe tine (cu tot ce ai tu.. inclusiv unicitate, libertate..) si in acelasi timp sa il afirmi pe Hristos. Eu asta inteleg.
Iar libertatea nu o ai decat in Hristos... ceea ce omul contemporan considera libertate, este altceva. Libertate nu inseamna pentru crestin sa o ia catre stanga sau dreapta sau sa faca ce vrea, ci sa fie LIBER DE PATIMI.

Sunt unii oameni care intr-adevar au renuntat la tot ce au gasit in ei.. la viata, la inteligenta lumeasca (nebuni intru Hristos), la orice parere despre ei (smerenie)..
Trairea crestina este o permanenta renuntare..
Depersonalizare?
Eu cred ca oricum doar pentru Dumnezeu suntem persoane!

Nu unii pentru altii, nu pentru diavoli... este interesanta o descriere a salasului din vazduh duhurilor cazute in cartea Sufletul dupa moarte a lui Seraphim Rose:
"El a calatorit de trei ori intr-un loc de "pace desavarsita", plutind printre nori calzi, pufosi, care erau mangaiati de raze de lumina, care isi schimbau culoarea neincetat; fremata impreuna cu muzica fara cuvinte a corurilor. In jurul sau se aflau in aceeasi stare, fiinte fara nume, cu care nu avea nici o legatura sufleteasca."
(http://www.crestinortodox.ro/carte-9...pitolul-vii-12)
Descrierea este mai lunga... foarte interesant ca slujitorii lui satan erau impersonali.

Nu suntem persoane decat pentru Dumnezeu, daca pe pamant suntem admirati, unici, originali... total irelevant!
Important este sa traim viata nu cum vrem noi, ci dupa voia lui Dumnezeu. Cel putin asa inteleg eu lucrurile.

Un monah a scris: "Nu e treaba mea sa construiesc case sau sa Ie varuiesc. Nu e treaba mea sa scriu si sa citesc. Care e chemarea mea? E aceea, daca e cu putinta, de a muri in Dumnezeu. Atunci voi trai si voi fi miscat de o alta putere. Atunci voi putea face toate lucrurile - sa sap, sa fac ordine, sa citesc si sa scriu - in chip liber, fara a ma alipi de nimic. Pot merge oriunde, insa oriincotro merg, trebuie sa merg cautand "singurul lucru de care e nevoie" (cf. Luca 10,42). Pot sa las sa treaca prin mine tot felul de "distractii" cata vreme caut in ele acel singur lucru care da seama de ele. Cand construiesti pentru a construi, iti largesti mormantul. Cand scrii pentru a scrie, iti tesi giulgiul. Dar cand traiesti si respiri cautand intotdeauna mila lui Dumnezeu, atunci un vesmant nestricacios se tese in jurul tau si gasesti dulceata unei incredintari ceresti tasnind inauntrul tau. Ce anume construiesti sau ce anume scrii, e cu totul secundar". (sursa: http://www.crestinortodox.ro/cuvinte...ata-suntem-vii)

Multumesc mult! Foarte frumoasa argumentare. As concluziona asa:
Eu sunt cu adevarat persoana doar daca PERSOANA traieste in mine!
Noi trebuie sa murim pentru noi si pentru pacat ca Hristos sa traiasca
in noi (Costel).
Asta e mai mult decat restaurarea Chipului, cred ca tinde spre asemanare.
Am putea spune ca ne apropiem de asemanare cu cat ne desertam de noi?

[MariS_]

Mi se pare ca Traditie1 a adancit si mai mult problema cand
a vorbit de "înlaturarea eului fals". Lepadarea de sine nu
inseamna renuntarea la "eu", ci renuntarea la falsul "eu",
adica la eul egocentric si egoist. Acest "eu" fals se pare ca
paraziteaza adevaratul "sine". Daca am renunta la adevaratul
"sine", am gandi cu totii la fel. Cum scapam de eul cel fals?

[Traditie1]

În prealabil postat de MariS_

Mi se pare ca Traditie1 a adancit si mai mult problema cand
a vorbit de "înlaturarea eului fals". Lepadarea de sine nu
inseamna renuntarea la "eu", ci renuntarea la falsul "eu",
adica la eul egocentric si egoist. Acest "eu" fals se pare ca
paraziteaza adevaratul "sine". Daca am renunta la adevaratul
"sine", am gandi cu totii la fel. Cum scapam de eul cel fals?

Lepadarea de sine, golirea sau chenoza nu trebuie sa însemne o amputare, atrofiere sau modificare a propriei personalitati, dimpotriva, o protejare a ei. Fiinta umana e o fiinta psihica si psihicul e o structura fragila, afectata de gânduri si experiente. Trebuie sa dobândim întelepciunea de a trece peste experiente fara ca ele sa ne modifice decât în sensul avansarii în virtutile crestine.

Pastrarea functiilor spirituale, memoria, simturile, judecata sanatoasa e scopul ascezei mintale.

Eul fals este constituit de o suma de impresii, este un efect al gândurilor, al parerilor false despre sine. Prin aparitia acestui eu fals omul se pierde pe sine, îsi construieste o identitate noua, schimbatoare, îsi modifica comportamentul, principiile de viata.

[MariS_]

În prealabil postat de Traditie1

Lepadarea de sine, golirea sau chenoza nu trebuie sa însemne o amputare, atrofiere sau modificare a propriei personalitati, dimpotriva, o protejare a ei. Fiinta umana e o fiinta psihica si psihicul e o structura fragila, afectata de gânduri si experiente. Trebuie sa dobândim întelepciunea de a trece peste experiente fara ca ele sa ne modifice decât în sensul avansarii în virtutile crestine.

Pastrarea functiilor spirituale, memoria, simturile, judecata sanatoasa e scopul ascezei mintale.

Eul fals este constituit de o suma de impresii, este un efect al gândurilor, al parerilor false despre sine. Prin aparitia acestui eu fals omul se pierde pe sine, îsi construieste o identitate noua, schimbatoare, îsi modifica comportamentul, principiile de viata.

Asa este. Sunt intru totul de acord. Prin egocentrism si egoism
vroiam sa subliniez ca sunt cei mai puternici factori de falsificare,
dar, desigur, nu sunt singurii. Si ca modelul lor e satana, cea mai
egoista si egocentrista fiinta.

[Traditie1]

Lepadarea de sine înseamna lepadarea de voia proprie pentru a face voia lui Dumnezeu.

Restaurarea chipului lui Dumnezeu înseamna restaurarea persoanei. Parintele arhimandrit Sofronie spune ca omul e potential persoana, dar în mod natural se manifesta ca individ, individul fiind opusul persoanei. Persoana e caracterizata de trairea neegoista, altruista, pentru ceilalti, în comunitate cu ceilalti iar individul îsi urmareste propriile scopuri.

Deci cele doua, renuntarea la voia proprie si restaurarea chipului lui Dumnezeu sunt cam acelasi lucru, dar restaurarea se refera mai mult la starea psihologica care survine în urma vietii neegoiste, adica la ceea ce devenim, ce suntem nu la ceea ce facem.


Lepadarea de sine cere la un moment dat si renuntarea la rationamentele produse din proprie initiativa. Aceasta poate parea pentru unii o depersonalizare dar ea afecteaza doar personalitatea adaugata, o manifestare de suprafata a eului, o structura bazata pe patimi, care ne înlantuie si ne duce la autodistrugere. Lepadarea de sine e benefica în doua moduri:

1. conserva puterile sufletesti ale omului prin înlaturarea eului fals, de suprafata care în timp devine o povara (vedem la unii batrâni ca sunt prizonierii gândurilor, ca ajung din pricina gândurilor la o uitare, pierdere de sine)

2. ne pastreaza placuti lui Dumnezeu. Fata de un om care îsi traieste viata Dumnezeu îsi raceste treptat dragostea.