Despre pacatele sau blestemele care se transmit peste generatii

[Fani71]

În prealabil postat de Noesisaa

Pacatul originar nu este sters prin botez? Sau vorbesti de urmarile lui...aha.

Pacatul originar 'se sterge' prin botez in sensul ca moartea, si prin ea pacatul, o tendinta de a cadea, nu mai au putere asupra noastra, daca insa si noi depunem un efort personal. Botezul nu actioneaza magic. Trebuie ca si noi sa facem sa creasca samanta pusa acolo, sau sa actualizam textul scris cu cerneala simpatica.
Deci, in masura in care un om incearca sa se elibereze de pacat, el are aceasta putere, data de comuniunea cu Insusi Fiul lui Dumnezeu prin botez si apoi prin impartasanie.

Problema este ca s-a strecurat si in ortodoxie o definitie de tip catolic a pacatului originar (in fine, catolicii au inceput sa renunte la ea), ca un fel de vina care se transmite de la Adam. Noi am fi, dupa o anumita teologie catolica, pedepsiti pentru pacatul stramosesc. Daca nu ma insel la primii protestanti a fost si mai puternica aceasta idee, pentru ei imaginea lui Dumnezeu in om este aproape inexistenta.
Conceptia asta mi se pare acum ca isi face locul si in aceste teorii despre 'pedeapsa pacatului rasfranta asupra copiilor'.

Toate bolile provin din pacat, adica din raul intrat in lume prin dorinta omului de a fi 'ca Dumnezeu dar fara Dumnezeu', prin care a intrat si moartea (a trupului si a sufletului). Provin 'generic', nu neaparat direct. Exista sigur si cazuri in care ne atragem boli din cauza rautatii noastre, si exista in mod clar si cazuri in care boala cuiva se trage in mod mai direct de la familia lui decat de la omenire in general. Dar cazul asta este doar un caz ceva mai special al primului.

Dostojevski spunea ca fiecare dintre noi este responsabil pentru toate norocirile din lume, ca fiecare rautate (chiar ascunsa) are urmari asupra celorlalti, ca o piatra pe care o arunci in apa. Dar sfantul Serafim din Sarvov spune si ca daca un om se sfinteste, o mie in jur se vor sfinti.
Eu cred ca trebuie sa ne dam seama de aceasta imensa responsabilitate si sa ne comportam ca atare - adica, daca avem pacate, sa ne pocaim si sa ne indreptam, si asetfel vom face bine nu numai noua, ci si celorlalti. Vom face mult mai mult bine copiilor nostri asa decat culpabilizandu-ne pentru in ce zi i-am conceput si daca am avut sau nu relatii cu sotul sau sotia in timpul sarcinii.
Pentru cei care vor neaparat sa creada ca este un pacat sa concepi un copil in post sau sa ai relatii in timpul sarcinii, sa se spovedeasca de asta, sa se pocaiasca si gata! Orice alta atitudine denota determinism si gandire de tip calvinist sau chiar pagan, sa ma iertati!