Despre pacatele sau blestemele care se transmit peste generatii

[Noesisaa]

În prealabil postat de glykys

Nu stiu... si in cartea asta e sustinuta teoria parintelui Boca privitoare la sexul in timpul sarcinii si la posibilitatea mostenirii unor porniri libidinoase... O sa ma conving insa la momentul respectiv cat de aplicabile sunt aceste teorii. Nu e de joaca insa. Dupa ce ca viata e, oricum, destul de grea si plina de incercari si este atat de usor sa faci pacate personale cu duiumul, sa ii mai pui in carca copilului si alte pacate, din nestiinta sau din neascultare ... Pana cand o sa dau si eu de latura practica, mai cercetez teoretic .

O fi, ca n-o fi. Un singur lucru este cu adevarat bun pentru copil, sigur stiintific, din cate mi-am dat si eu seama: alaptatul. :) Ce or fi facut parintii mei inainte sa ma nasc, nu stiu, si nici nu vreau sa stiu. Si nici nu cred ca are vreo importanta. De Arsenie Boca cu siguranta nu auzisera pe vremea aceea. :D Ceea ce stiu este ca mama m-a alaptat cam un an si o luna, si niciodata, dar niciodata, nu s-a prins de mine nimic mai mult decat o raceala sau o gripa, pana in ziua de azi, da Doamne sa fie la fel si pe viitor. Pe sora mea mai putin, si ea este intr-adevar mai sensibila. Apoi legatura dintre mama si copil devine foarte, foarte stransa. Pentru asta ii multumesc mamei mele din toata inima.

[cotoracia]

E clar ca Fani (pe care nu vreau sa o jignesc, doar sa-i prezint abordarea sanatoasa a problemei, indiferent daca ea o accepta ori nu, si daca ii convine ori nu) nu vrea in ruptul capului sa inteleaga ca postul este calea care ne ajuta sa ne lepadam de patimi, si interpreteaza cum ii convine cuvintele Sf.Ap.Pavel, prefacandu-se sa inteleaga ca de dragul dragostei fata de un sot neinfranat, poate incalca infranarea pe care o cere postul. Se pare, dupa argumentatia ei, ca e convenabil sa ai un asemenea sot, tu care vrei sa te infranezi, dar ca sa nu-l supere pe sot, esti dispusa, chiar daca nu ai vrea, sa intrerupi infranarea, sustinand ca nu ai intrerupe si postul. Pai tocmai de aceea e randuit postul, sa ne infranam total in aceasta perioada, si trupului fiindu-i necesara o asemenea regenerare.
Dar multora le-ar conveni aceasta situatie, chiar daca aparent vor sa dea impresia unor crestini adevarati. Adica suntem practicanti ai virtutii (si infanarea e o virtue), dar numai din cand in cand luam cate o "pauza" scurta dupa care continuam "asceza" ! Sa nu fie cu suparare, dar ati vazut cum interepreteaza cuvintele pe Sf.Ap.Pavel. Aceasta situatie e preferata din pacate de foarte multi "crestini", caci se amagesc cu o mantuire ieftina, de tip protestant, unde nu se cere asceza personala, post, doar "sa crezi" si sa "iubesti".
Pacat ca nu vrem sa intelegem ca e falsa o asemenea abordare. Intrebati orice preot despre acest subiect, adica INFRANAREA TOTALA IN POST, daca e asa cum zice Fani si cei carora le place aceasta abordare sau asa cum ne arata Parintele Arsenie, pe care ea il contrazice, ca asa ii convine !
Cei care se lasa amagiti de o asemenea "ortodoxie", ar putea verifica ce va spun, citind "Cararea Imparatiei", a Parintelui Arsenie, sa vada acolo argumentare explicita, inclusiv genetica. Cititi si apoi mai discutati, ca altfel vorbiti aiurea.
Nu am nimic personal cu Fani, insa as vrea ca nimeni sa nu o ia pe cai gresite de intelgere, nici ea, nici cei carora le convine ceea ce invoca ea. Insa din pacate NU E ADEVARAT acest punct de vedere. Si asta in ciuda efortului sau de a ne demonstra prin orice argumente aceasta idee fixa pe care si-a creat-o.
Cand nu vrei sa te infranezi, gasesti orice interpretare in favoarea neinfranarii. Atentie insa ce duh iti inspira acest gand, omule !

[elizabeta]

În prealabil postat de Noesisaa

Catolicii stiu ca au un fel de idee cum ca faptele bune in surplus ale sfintilor ar putea fi folosite de altii fara destule fapte bune ca sa se mantuiasca sau sa iasa mai repede din purgatoriu. Nu stiu daca continua sa sustina ideea asta, dar este un anumit numar de fapte bune pe care il faci pentru care devii sfant? Este mantuirea colectiva sau individuala ( si raspunsul radio Erevan: daaa. ) ? Sau este undeva un depozit de fapte bune de unde sa te servesti? La fel si cu ideea asta a compensarii...

Cred ca te referi la ceea ce biserica catolica numeste "Comuniunea Sfinţilor", cu alte cuvinte la faptul ca biserica biruitoare este in permanenta legatura cu biserica luptatoare si cu cea patimitoare. Cum? - prin rugaciuni. Sa zicem ca eu ma rog pentru mama mea, despre care n-am cum sa stiu daca este sau nu in Cer. Rugaciunea mea, a crestinului de pe pamant este ascultata de sfantul caruia ii este adresata, in cazul meu Preasfanta Fecioara Maria, catre care am o devotiune si o dragoste speciale. Iar sfantul (Preasfanta) Il roaga pe bunul Dumnezeu pentru mama mea. Dar cum eu sunt o nemernica si o pacatoasa si, in mod normal, n-ar trebui sa fiu ascultata, intervin "meritele" sfantului caruia ma rog. Meritele sangelui varsat pe cruce de Mantuitorul sunt infinite, de aceea la catolici este aceeasi practica, si anume de a plati sfinte liturghii pentru sufletele celor raposati.
Este o realitate care ne transforma intreaga viata, si anume ca nu suntem niciodată singuri! Cu alte cuvinte, facem parte dintr-o mare familie spirituală între membrii careia exista o profundă solidaritate, si anume binele fiecăruia trece în avantajul tuturor şi, invers, fericirea comună a sfintilor din Cer se rasfrange asupra fiecăruia in mod individual.

[Noesisaa]

De asemena, am citit mai demult intr-o revista de psiholigie ca intr-adevar, nu ne nastem tabula rasa din punct de vedere comportamental. De exemplu, 15% din oameni se nasc cu tendinta de a fi timizi. Si a fi timid, si o spun din proprie experienta, nu este un lucru pe care il vrei, sau o alegere, ci pur si simplu este. Dar, si este un mare dar, tot noi avem posibilitatea si puterea de a invinge timiditatea, asa ca din cei 15%, poate vreo 5% raman cu adevarat timizi, din cei care se sperie si de firul ierbii, sau nu pot sa scoata un cuvant daca ii intreaba cineva strain ceva, sau se pierd foarte repede in situatii de criza. Sigur trebuie efort, trebuie sa te pui in situatii care tie personal ti se par neplacute, ai tendinta de a te inrosi in obraji :D, dar poti sa treci peste foarte bine. Nu am nici o problema sa vorbesc in fata unui grup mare de studenti, sa raspund la intrebari, sa imi expun parerea in clasa, chiar si contradictorie. Sigur, nu sunt niciodata vorbareata cu oameni pe care nu ii cunosc, desi pot fi cu cei pe care ii cunosc, si mai sunt cateva lucruri la care trebuie sa lucrez, dar...

De asemenea unii se nasc cu tendinta de comportament compulsiv cum ar fi jocurile de noroc sau alcoolism sau dependenta de fumat sau dependenta de o persoana. Dar se poate lupta si impotriva lucrurilor astora.

Trebuie doar curaj, credinta, ajutor si intelegere din partea celor din jur

În prealabil postat de Noesisaa

Hmm, am o intrebare: toti oamenii care se mantuiesc sunt sfinti? Adica daca ajungi in rai, in Imparatia lui Dumnezeu dupa ce mori, se cheama ca ajungi sfant? Sau sfintii sunt cumva pe o treapta mai sus, sau pe alta treabta/nivel decat oamenii obisnuiti care se mantuiesc? Cumva niciodata nu mi-a fost foarte clar, si acum mi-am amintit.

Banuiala mea este ca toti cei care se mantuiesc sunt sfinti. Dar apoi sunt tot felul de sfinti, sunt martiri, sunt calugari, sunt sfinti gen St cel Mare, etc etc. Sunt toti la fel?

Raspunsul il gasim aici:

Sfânta Evanghelie după Ioan


Cap. 14 [COLOR=#0000ff]2[/COLOR]. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc.

Stiut este ca multi au parte de o boala la sfarsitul vietii, care le aduce multa suferinta, dar si mantuirea. Ori Domnul nu este insensibil la suferintele omenesti.
Cum zicea Paisie de la Sihla, sa ne vedem la Poarta Raiului... si vedem atunci in ce lacas ne vom gasi locul.

[Noesisaa]

În prealabil postat de elizabeta

Cred ca te referi la ceea ce biserica catolica numeste "Comuniunea Sfinţilor", cu alte cuvinte la faptul ca biserica biruitoare este in permanenta legatura cu biserica luptatoare si cu cea patimitoare. Cum? - prin rugaciuni. Sa zicem ca eu ma rog pentru mama mea, despre care n-am cum sa stiu daca este sau nu in Cer. Rugaciunea mea, a crestinului de pe pamant este ascultata de sfantul caruia ii este adresata, in cazul meu Preasfanta Fecioara Maria, catre care am o devotiune si o dragoste speciale. Iar sfantul (Preasfanta) Il roaga pe bunul Dumnezeu pentru mama mea. Dar cum eu sunt o nemernica si o pacatoasa si, in mod normal, n-ar trebui sa fiu ascultata, intervin "meritele" sfantului caruia ma rog. Meritele sangelui varsat pe cruce de Mantuitorul sunt infinite, de aceea la catolici este aceeasi practica, si anume de a plati sfinte liturghii pentru sufletele celor raposati.

Bun, asta inteleg si mi se pare ok, cum o expui tu. Si la noi se platesc liturghii pentru cei raposati, nu stiu daca e acealasi lucru. Bun, eu citisem altfel, probabil ca am citit dintr-o sursa mai dubioasa. La fel cum cumva am ramas cu impresia dupa cursul de religie de clasa a IX-a ca catolicii au introdus filioque in crez special ca sa faca in ciuda la orientali. Cam asa prezentase situatia parintele profesor.

[elizabeta]

[quote=Noesisaa;186240]Hmm, am o intrebare: toti oamenii care se mantuiesc sunt sfinti? Adica daca ajungi in rai, in Imparatia lui Dumnezeu dupa ce mori, se cheama ca ajungi sfant? Sau sfintii sunt cumva pe o treapta mai sus, sau pe alta treabta/nivel decat oamenii obisnuiti care se mantuiesc? QUOTE]

Da, convingerea mea este ca suntem cu totii sfinti, daca ajungem acolo, dar avem "grade diferite de sfintenie", in functie de meritele dobandite in timpul vietii. Si cum am citit undeva intr-o scrisoare a Sf.Sp.Pavel, acesta se lupta sa obtina cununa dreptatii, nu stiu daca foloseste termenul in sens figurat, daca fiind spirite vom sti mult mai multe lucruri unul despre altul, dar cu siguranta exista diversitate, pentru ca mai stim de existenta mai multor ceruri.......

[elizabeta]

În prealabil postat de Noesisaa

La fel cum cumva am ramas cu impresia dupa cursul de religie de clasa a IX-a ca catolicii au introdus filioque in crez special ca sa faca in ciuda la orientali. Cam asa prezentase situatia parintele profesor.

Mai stii?! Ma cam indoiesc ca de facut in ciuda bisericii orientale se ocupau catolicii acelor vremuri. Mai degraba, din dorinta de a recunoaste ca Fiul L-a rugat, a intervenit pe langa Tatal ca sa-L trimita pe Mangaietorul. In acest sens, este clar, Duhul Sfant purcede de la Tatal, dar prin cererea, interventia Fiului. Cel mai bine ar fi sa studieze cu atentie scrierile in original, inainte de traducerile care, poate, le-au alterat sensul. Intoarcerea la origini va rezolva problema asta....
....eu una inca mai am reflexul "care de la Tatal si de la Fiul purcede", trebuie sa am mare grija cand recit in biserica...

[Noesisaa]

În prealabil postat de elizabeta

Mai stii?! Ma cam indoiesc ca de facut in ciuda bisericii orientale se ocupau catolicii acelor vremuri. Mai degraba, din dorinta de a recunoaste ca Fiul L-a rugat, a intervenit pe langa Tatal ca sa-L trimita pe Mangaietorul. In acest sens, este clar, Duhul Sfant purcede de la Tatal, dar prin cererea, interventia Fiului. Cel mai bine ar fi sa studieze cu atentie scrierile in original, inainte de traducerile care, poate, le-au alterat sensul. Intoarcerea la origini va rezolva problema asta....
....eu una inca mai am reflexul "care de la Tatal si de la Fiul purcede", trebuie sa am mare grija cand recit in biserica...

Bun, nu, am citit mai apoi ca filioque s-a generalizat in partea occidentala cu cel putin 200 de ani inainte de 1054, si s-a introdus din cu totul alte considerente practice decat sa le faca in ciuda la cei de la Constantinopol. Nu cred ca le pasa foarte mult unii de altii, pe de o parte occidentalii au introdus filioque in Crez fara sa ii intrebe si pe Orientali daca e ok, iar nuanta cu "prin Fiul" nu este foarte clara cand spui "si de la Fiul", sau ce implicatii ar avea, pe de alta parte se pare ca orientalii, sau cel putin cei mai de sus, nu prea aveau habar de acest filioque pana destul de aproape de momentul 1054, deci cam atat de mult ii interesa dialogul.

Dar da, parintele din clasa a noua era putin intr-o ureche cand venea de lucrurile astea, ne citea din niste carti tot felul de chestii despre Marea Schisma din care deduceai ca romano-catolicii erau si sunt mari nesimtiti.

[elizabeta]

În prealabil postat de Noesisaa

Bun, nu, am citit mai apoi ca filioque s-a generalizat in partea occidentala cu cel putin 200 de ani inainte de 1054, si s-a introdus din cu totul alte considerente practice decat sa le faca in ciuda la cei de la Constantinopol. Nu cred ca le pasa foarte mult unii de altii, pe de o parte occidentalii au introdus filioque in Crez fara sa ii intrebe si pe Orientali daca e ok, iar nuanta cu "prin Fiul" nu este foarte clara cand spui "si de la Fiul", sau ce implicatii ar avea, pe de alta parte se pare ca orientalii, sau cel putin cei mai de sus, nu prea aveau habar de acest filioque pana destul de aproape de momentul 1054, deci cam atat de mult ii interesa dialogul.

Dar da, parintele din clasa a noua era putin intr-o ureche cand venea de lucrurile astea, ne citea din niste carti tot felul de chestii despre Marea Schisma din care deduceai ca romano-catolicii erau si sunt mari nesimtiti.

Da, inteleg bine ce spui, dar din pacate, nu am aprofundat aceasta problema la vremea cand invatam Crezul catolic, pentru mine fiind pur si simplu un adevar de credinta...Si recitind Noul Testament, n-am considerat ca ar fi vreo contradictie intre formularea Crezului si cuvintele Mantuitorului. Mult mai tarziu, mai exact in ultimii ani, dupa casatorie, am devenit constienta de diferente, si asta cu oarecare surprindere...Dar de problema aceasta poate ar trebui sa se ocupe teologii, de fapt varfurile in teologie, in nici un caz eu...
In ceea ce-l priveste pe parintele profesor, eu una i-as acorda muuuuulte circumstante atenuante, desi recunosc, este periculos sa inveti copiii lucruri pe care nu le stapanesti foarte bine, sau sa judeci, sau sa semeni semintele dezbinarii...