Sunt ateu, intrebati-ma orice!

[padreati]

Imi cer scuze ca intervin, stiu ca nu am caderea si intelepciunea de a lamuri ceva, asadar va rog sa fiti ingaduitori.
Cred ca ai atins un aspect ateule plitisit, cunoasterea. Admitem cu totii, cred ca omul, ca fiinta limitata intr-un univers mai mare decat el, e nevoit sa faca fata acestui gol format din necunstinta. In fata acestui hau de necunoastere si incertitudine putem avea diferite atitudini, cred. Una este aceea de a nega pur si simplu acest necunoscut. O alta ar fi aceea ca putem socoti aceasta situatie temporara (mai devreme sau mai tarziu, necunoscutul va fi descoperit). O alta ar fi ca acest necunoscut sa fie pus in seama unei inteligente, fiinte, sa ii fie asociata o ratiune de existenta care scapa ratiunii noastre (nu, acestia nu sunt inca ortodocsii traitori).
Toate aceste forme se bazeaza pe principiul ca ratiunea e suficienta pentru cunoastere. Eu cred (nu stiu rational, dar cunosc) ca acest necunoscut poate si este in parte cunoscut, dar nu prin mecanismele ratiunii. Ci prin cele ale credintei. Aici cred ca e si cheia nesfarsitelor discutii fara roade dintre cei cu atitudini diferite. Daca admiti ca exista si o altfel de cunoastere decat cea rationala, atunci, daca esti sau te pui in situatia de a proba acel mod de a cunoaste, devine imposibil de explicat rational. Daca nu admiti o altfel de cunoastere decat cea rationala, desigur ca nu poti accepta credinta.
In consecinta si eu cred ca este imposibila o solutionare a acestor dispute intre atei, de exemplu, si, respectiv, ortodocsi. Desigur, un dialog este posibil, aceasta fiind si ratiunea pentru are mi-am permis sa intervin.
In final, apreciez ca se discuta, stiu ca sunt oameni care sar si calul, dar sa ingaduim si sa ne straduim sa dialogam macar. Poate vom avea si roade bune.

[AteulCelPlictisit]

În prealabil postat de padreati

Imi cer scuze ca intervin, stiu ca nu am caderea si intelepciunea de a lamuri ceva, asadar va rog sa fiti ingaduitori.
Cred ca ai atins un aspect ateule plitisit, cunoasterea. Admitem cu totii, cred ca omul, ca fiinta limitata intr-un univers mai mare decat el, e nevoit sa faca fata acestui gol format din necunstinta. In fata acestui hau de necunoastere si incertitudine putem avea diferite atitudini, cred. Una este aceea de a nega pur si simplu acest necunoscut. O alta ar fi aceea ca putem socoti aceasta situatie temporara (mai devreme sau mai tarziu, necunoscutul va fi descoperit). O alta ar fi ca acest necunoscut sa fie pus in seama unei inteligente, fiinte, sa ii fie asociata o ratiune de existenta care scapa ratiunii noastre (nu, acestia nu sunt inca ortodocsii traitori).
Toate aceste forme se bazeaza pe principiul ca ratiunea e suficienta pentru cunoastere. Eu cred (nu stiu rational, dar cunosc) ca acest necunoscut poate si este in parte cunoscut, dar nu prin mecanismele ratiunii. Ci prin cele ale credintei. Aici cred ca e si cheia nesfarsitelor discutii fara roade dintre cei cu atitudini diferite. Daca admiti ca exista si o altfel de cunoastere decat cea rationala, atunci, daca esti sau te pui in situatia de a proba acel mod de a cunoaste, devine imposibil de explicat rational. Daca nu admiti o altfel de cunoastere decat cea rationala, desigur ca nu poti accepta credinta.
In consecinta si eu cred ca este imposibila o solutionare a acestor dispute intre atei, de exemplu, si, respectiv, ortodocsi. Desigur, un dialog este posibil, aceasta fiind si ratiunea pentru are mi-am permis sa intervin.
In final, apreciez ca se discuta, stiu ca sunt oameni care sar si calul, dar sa ingaduim si sa ne straduim sa dialogam macar. Poate vom avea si roade bune.

Existenta si puterea credintei nu poate fi negata cum nu poate fi negata nici existenta si puterea gravitatiei. Nici nu trebuie negata sau eliminata caci credinta e una din principalele surse de energie pentru oameni, e ceea ce ne da forta sa ne ridicam din pat si sa mergem inainte. Credinta este ceva extrem de puternic si se afla in noi toti, fie ca sunte atei sau nu. Crestinii isi indreapta credinta spre conceptul de "divinitate" sau "adevar absolut", ateii o indreapta spre altceva, insa la fel de puternic pentru ei, (o alegere personala, individuala).

E adevarat ca prin credinta poti capata un sentiment de liniste, de intelegere, de implinire, prin credinta poti trai cu ignoranta ta, poti injuga bestia curiozitatii, poti controla setea de cunoastere. Dar in acelasi timp poti folosi credinta pentru a iti da puterea de a cerceta, de a iti imagina inimaginabilul, de a explora universul.

Nu ai nevoie de divinitate pentru nimic spus mai sus. Divinitatea e doar conceptul pe care ti l-ai ales tu, eu, ateulcelrau, ceilalti atei poate si-au ales alt concept. Conceptul meu este cel al universului infinit dar finit.

[maria-luisa]

În prealabil postat de AteulCelPlictisit

Existenta si puterea credintei nu poate fi negata cum nu poate fi negata nici existenta si puterea gravitatiei. Nici nu trebuie negata sau eliminata caci credinta e una din principalele surse de energie pentru oameni, e ceea ce ne da forta sa ne ridicam din pat si sa mergem inainte. Credinta este ceva extrem de puternic si se afla in noi toti, fie ca sunte atei sau nu. Crestinii isi indreapta credinta spre conceptul de "divinitate" sau "adevar absolut", ateii o indreapta spre altceva, insa la fel de puternic pentru ei, (o alegere personala, individuala).

E adevarat ca prin credinta poti capata un sentiment de liniste, de intelegere, de implinire, prin credinta poti trai cu ignoranta ta, poti injuga bestia curiozitatii, poti controla setea de cunoastere. Dar in acelasi timp poti folosi credinta pentru a iti da puterea de a cerceta, de a iti imagina inimaginabilul, de a explora universul.

Nu ai nevoie de divinitate pentru nimic spus mai sus. Divinitatea e doar conceptul pe care ti l-ai ales tu, eu, ateulcelrau, ceilalti atei poate si-au ales alt concept. Conceptul meu este cel al universului infinit dar finit.

"Conceptul meu este cel al universului infinit dar finit. " poti detalia?

[padreati]

În prealabil postat de AteulCelPlictisit

Existenta si puterea credintei nu poate fi negata cum nu poate fi negata nici existenta si puterea gravitatiei. Nici nu trebuie negata sau eliminata caci credinta e una din principalele surse de energie pentru oameni, e ceea ce ne da forta sa ne ridicam din pat si sa mergem inainte. Credinta este ceva extrem de puternic si se afla in noi toti, fie ca sunte atei sau nu. Crestinii isi indreapta credinta spre conceptul de "divinitate" sau "adevar absolut", ateii o indreapta spre altceva, insa la fel de puternic pentru ei, (o alegere personala, individuala).

E adevarat ca prin credinta poti capata un sentiment de liniste, de intelegere, de implinire, prin credinta poti trai cu ignoranta ta, poti injuga bestia curiozitatii, poti controla setea de cunoastere. Dar in acelasi timp poti folosi credinta pentru a iti da puterea de a cerceta, de a iti imagina inimaginabilul, de a explora universul.

Nu ai nevoie de divinitate pentru nimic spus mai sus. Divinitatea e doar conceptul pe care ti l-ai ales tu, eu, ateulcelrau, ceilalti atei poate si-au ales alt concept. Conceptul meu este cel al universului infinit dar finit.

Socotesc ca nu ai citit cu rabdare cele ce am scris. Eu nu m-am referit nici o secunda la credinta ca fenomen psihologic. Desigur, si ateii iau in calcul rezultatele practice aduse de psihologie si celelalte stiinte din familia ei. Nici eu nu contesc. Insa subiectul este cu totul altul: cunoasterea prin credinta. (Si am folosit cuvantul cunoastere de multe ori).
Cunoasterea prin credinta nu este deloc acelasi lucru cu credinta. Cunoasterea prin credinta implica experienta, trairea, simtirea reala a ceea ce crezi. Cunoasterea lui Dumnezeu nu se face cel mai comod prin ratiune. Daca Dumnezeu ar ingadui destul timp pentru desavarsirea cunoasterii prin ratiune, desigur va ajunge si ratiunea in mod direct la cunoasterea lui Dumnezeu. Daca va fi asa sau nu, nu stiu, probabil ca nu. Insa avem la dispozitie un mijloc mult mai la indemana pentru aceasta: cunoasterea prin credinta. Adoptand aceasta atitudine de credinta cat mai plina certitudinea cunoasterii va fi primita, caci mai trebuie adaugat un lucru. Anume ca aceast fel de a cunoaste nu se face numai prin om. Omul trebuie sa aiba aceasta aitudine de credinta cu fapte de credinta ca roade, iar Dumnezeu, unui asemenea suflet insetat de cunoastere ii va descoperi. Acesta este mecanismul.
Pe scurt, in cunoasterea rationala intai nu crezi, culegi fapte si construiesti cunoasterea. In cunoasterea prin credinta intai crezi, faci fapte prin credinta si apoi poti primi certitudinea cunoasterii. De aici aceasta ruptura aparenta intre cele doua: e o cunoastere a mintii si una a inimii.