Impartasit de Craciun si 1 Ian. - post de sarbatori?

[Fani71]

Va recomand scrierile parintelui Alexandru Schmemann, mai ales cartea lui despre Liuturghie, Euharistia - Taina Imparatiei. Vorbeste acolo despre sensul liturghiei si despre impartasanie.

[cristiboss56]

Toate sectele derivate din protestanism afirmă că Hristos nu poate fi în mod real pe sfânta masă ci prin pâinea şi vinul adus este dorar preânchipuit. De altfel, afirmă că Liturghia este doar comemorativă, amintind de cina cea de taină şi în nici un caz nu se reactualizează nimic din cele petrecute atunci.
Poziţia ORTODOXĂ împotriva acestor învăţături eretice a fost apărată de-alungul timpului de Părinţii Sfintei noastre biserici, care au afirmat cu credinţă neîndoelnică, că pe Sfânta Masă avem după prefacerea darurilor Însuşi Cinstitul Trup şi dumnezeiescul Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos , iar slujba sfintei Liturghii nu este doar o comemorare ci o reactualizare a jertfei Fiului lui Dumnezeu. De felul în care tratăm sau privim aceste Taine, ne putem asemăna sau ne putem îndepărta de aceste secte. " Să nu ne uităm numai la materia ce ne stă înaintea ochilor , ci să avem în minte permanent cuvintele Domnului. Cuvântul Lui nu înşeală niciodată, pe când simţirile ne înşeală uşor. Cuvântul Lui n-a fost niciodată dezminţit, pe când simţirile noastre de foarte multe ori greşesc. Când cuvântul Lui spune : Acesta este trupul Meu, să ascultăm şi să credem şi să vedem trupul Lui cu ochii sufletului . Hristos nu ne-a dat nouă ceva material, ci, în lucrurile materiale, toate sunt duhovniceşti. "Iată un fragment din marea înţelepciune a Sf. Ioan Gură de Aur. De aceea, mult mai de folos şi cel mai indicat, pentru a nu rătăci, este studiul, lectura şi învăţăturile lăsate înainte de toate de un : Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur , Ioan Sinaitul , Efrem Sirul, Teofan Zăvorâtul, Grigorie Palama, şi ALŢII ASEMENEA LOR ! ! ! Doamne ajută !

[Fani71]

Este adevarat, Cristi.
Insa Schmeman spune (si eu am ajuns sa ii dau dreptate) ca retinerea de la Impartasanie din cauza nevredniciei este o forma de pietate rau inteleasa.
Pai atunci, sa ne retinem si de la a merge la Liturghie, ca acolo suntem deja in Imparatie. Cine este vrednic?
Inca odata, nu spun de fiecare in parte, personal, spun de conceptia care s-a dezvoltat in jurul Euharistiei. Dumnezeu este vazut ca fiind departe, or el ce face? Vine si se da noua ca hrana si bautura.
Este cam ca in problema cu libertatea de care am discutat in alta parte: avem impresia ca trebuie sa devenim mai intai sfinti pentru a putea sa ne impartasim.
Creem in jurul impartasaniei tot felul de ritualuri de curatire, ne ferim chiar sa lasam prea multe ore intre spovedanie si impartasanie, ca sa nu ne murdarim iar de vreun pacat. Pai bine daca este asa, atunci si daca ne spovedim un minut inainte avem timp sa avem un gand rau. Curatenia trebuie sa fie un act dinamic, continuu.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Fani71

Este adevarat, Cristi.
Insa Schmeman spune (si eu am ajuns sa ii dau dreptate) ca retinerea de la Impartasanie din cauza nevredniciei este o forma de pietate rau inteleasa.
Pai atunci, sa ne retinem si de la a merge la Liturghie, ca acolo suntem deja in Imparatie. Cine este vrednic?
Inca odata, nu spun de fiecare in parte, personal, spun de conceptia care s-a dezvoltat in jurul Euharistiei. Dumnezeu este vazut ca fiind departe, or el ce face? Vine si se da noua ca hrana si bautura.
Este cam ca in problema cu libertatea de care am discutat in alta parte: avem impresia ca trebuie sa devenim mai intai sfinti pentru a putea sa ne impartasim.
Creem in jurul impartasaniei tot felul de ritualuri de curatire, ne ferim chiar sa lasam prea multe ore intre spovedanie si impartasanie, ca sa nu ne murdarim iar de vreun pacat. Pai bine daca este asa, atunci si daca ne spovedim un minut inainte avem timp sa avem un gand rau. Curatenia trebuie sa fie un act dinamic, continuu.

Eu nu te-am citat şi nu ţi-am contrazis opţiunea, preferinţa , crezul , ci doar am amintit de : Ioan Gură de Aur , Vasile cel Mare şi alţii asemenea LOR . Atât si nimic mai mult ! În noi şi în libertatea noastră stă în a alege , a discerne , ce ne este de un real folos sau nu !

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Eu nu te-am citat şi nu ţi-am contrazis opţiunea, preferinţa , crezul , ci doar am amintit de : Ioan Gură de Aur , Vasile cel Mare şi alţii asemenea LOR . Atât si nimic mai mult ! În noi şi în libertatea noastră stă în a alege , a discerne , ce ne este de un real folos sau nu !

Revenind şi reamintesc de cele poruncite de Biserica noastră , de a ne feri de rătăcirile ereticilor. Drumul Pocăinţei este extrem, extrem de îngust şi atunci am învăţat că mai bine suflu şi-n iaurt pentru a nu-mi adăuga alte şi alte păcate la câte am deja , mai ales când vine vorba de Sf. Taine . Aici nu îndrăznesc a intra şi a răscoli mai mult decât trebuie , pentru că altţii au "răscolit", în vrednicie pentru noi , precum : Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare şi restul ASEMENEA LOR. Din acest punct de vedere sunt un soldat disciplinat al Bisericii din care fac parte , pentru că şi aşa încalc câte odată porunca primă a Biserîcii Ortodoxe : "Să ne rugăm lui Dumnezeu cu umilinţă şi să mergem la Sfintele Slujbe ale Bisericii în toate duminicile şi sărbătorile legale ". Doamne iartă - mă !

[sophia]

Vad ca s-a ajuns pe alaturi de drum cu discutia.
Geo a raspuns si m-a lamurit.
Problema si nelamurirea mea si am inteles ca si a Dorinei, nu este neaparat deasa impartasanie, ci conditiile in care se face.
Geo a spus clar ca intre 25 dec. si 1 ian. nu se posteste, deci te poti impartasi zilnic, fara post (macar fara cel alimentar, in rest nu stiu sigur).
Este pacat atunci ca nu se spune asta undeva, in calendar, afisat in biserica, sau s-o anunte preotul, ca sa putem sa beneficiem toti de acest lucru.
Asa mi s-ar parea normal.
Daca este la liber, sa stie toti si sa se bucure toti.
Eu nu am stiut aceasta regula si probabil ca multi n-o stiu.

Eu si am inteles ca si Dorina la fel, fac parte din aceia care nu ma pot duce la impartasanie asa, fara pregatire, cand vreau eu, oricat as fi de dornica.
Repet, ca sa fie clar, eu consider normala impartasania mai deasa de 4 ori pe an.
Nu sunt de acord cu cea saptamanala, sau mai deasa, pentru ca nu cred in ruptul capului ca exista cineva, nici chiar preot sau calugar care sa fie asa pur si fara de pacat si in plus ar trebui sa renunti la totul (mancat, sot/sotie, etc.).
Nu sunt de acord nici cu dezlegari aiurea.
S-a pus o regula f.dura, candva, de cineva si aia spune ca impartasania sa fie facuta in urmatoarele conditii:
- post trupesc si alimentar
- pregatire sufleteasca (nu pot sa va explic ce inteleg eu prin asta, dar macar sa te stii ca ai cerut iertare de la toata lumea, ca n-ai facut rau, ca ai trait in curatenie (in perioada aia) de suflet si trup etc.
- spovedanie
- nemancat nu stiu cate ore (de seara de dianinte)
- femeile sa nu fie in anumite zile sau lauze, sau mai stiu eu
- barbatii sa nu li se fi intamplat accidente (stiti voi la ce ma refer).

Eu asa stiu. Va rog sa ma corectati. Nu am facut eu regulile astea si nu sunt nici de acord cu toate, dar nu e dupa mine.
Eu tin cel mai mult la pregatirea sufleteasca.
Daca s-au impus aceste reguli, de multe ori necompatibile cu viata mireana, atunci ori trebuie sa le tina toata lumea, cu exceptiile prevazute in lege (bolnavi grav etc.), ori se usureaza pentru toata lumea.
Chiar am citit zilele astea si in cartea lui Ene Braniste (Liturgica) si acolo scrie pregatirea trupeasca pentru impartasanie (si liturghie).
Si preotii trebuie sa posteasca inainte 2-3 zile si mai apoi in ziua aceea si inca una. Nu mi-e clar cand mai au relatii cu sotia, cand exista si mai multe liturghii in saptamana (sarbatori).
Si mai spune ca nu este voie sa nu se impartaseasca la liturghie (preotii).
Si atunci? Ce dezlegare si cine sa le dea. Vai de ei si familiile lor. Este f.clar.
La fel si pentru mireni.
Se spune clar macar 3 zile de post inainte si in ziua respectiva.
Deci in mod normal nu poti sa te impartasesti asa des, sau renunti la familie si devii numai vegetarian.

Acum eu nu stiu cum se dau aceste dezlegari si in functie de ce. N-am gasit scris nicaieri de fapt, acest lucru. Ca si duhovnicul are de respectat niste reguli si isi ia asupra lui niste pacate pana la urma, ale persoanelor pe care le dezleaga.
Eu nu analizez acum pe nimeni, dar ceva nu este drept si nu este clar.
Cum este pana la urma cu aceste reguli pentru impartasanie? Sunt pentru toti sau nu?
De ce se spune atunci la tot pasul, deasa impartasanie, daca regulile sunt asa dure si invers?
Sa se stabileasca reguli incat sa aibe toti acces la impartasanie mereu. Ca la catolici!

Pe de alta parte eu nu consider imprtasania ca pe o lingurita pe care trebuie sa o iei in fiecare zi sau slujba. Impartasania este ceva sfant, este Trupul si Sangele Lui si se ia cu o socoteala, cu un sens.
Voi stiti sa-mi spuneti ce sens are sa tot iei lingurita asa zilnic? Cand tu nu esti la inaltimea cuvenita si faci pacate? Cand esti un simplu mirean? Indiferent cat esti de bun...
Adica unde este respectul fata de acest act? Esti dezlegat, nu postesti, nu te spovedesti, esti la zile sau nu, tu iei impartasania. Care este rostul?
S-ar putea atunci altfel: sa mergem toti sa ne impartasim mereu, fara restrictii, tocmai ca sa fim mai buni, ca sa simtim bunatatea Domnului si sa ne fie aproape. Atunci da. O luam ca pe medicament si intaritor!
Dar sa se hotareasca intr-un fel.

Legat de Craciun si alte sarbatori si petreceri.
Mi se pare firesc sa postesti, sa iei impartasania in prima zi (de Craciun) si apoi ai voie sa petreci, sa te duci cu sotul/sotia, sa mananci.
Nu mi se pare insa firesc sa iau impartasanie, iar mai petrec, iar mai iau impartasanie. Aici nu stiu care este rostul. Nu m-as simti bun nici de impartasit, dar nici ca om normal, de petrecut si dus cu sotul/sotia. Este ceva pe furate de ambele parti, zic eu.

Si este nedrept si la modul ca unii sunt opriti pentru mai stiu eu ce, altii nu indraznesc sau nu pot posti de ex., sau din alte motive nu se duc sa se impartaseasca, desi poate ca ar merita de fapt, iar altii sunt dezlegati. Cine ne stie pe dinauntru si pe dinafara in afara de Dumnezeu? Si cine ne selecteaza? De unde stiu eu de ex. ca nu le da dezlegare unora mai putin merituosi ca mine?

De ex. una din persoanele despre care spuneam in postarea initiala greseste intr-un anume fel, chiar fata de mine. Nu este ceva mare, face si multe lucruri bune. Dar vreau sa spun ca nu este perfecta, preotul o sustine si o apreciaza. Nici nu le urmaresc daca si cand se spovedesc. Nici eu n-as opri-o, dar macar o data sa se corecteze, sa spuna "iarta-ma" si sa faca mai bine.
Nimeni nu este perfect incat sa merite mai mult decat altul Sf. Impartasanie. Asta vreau sa spun.

La fel cum stiu ca eu nu ma simt sufleteste bine sa ma impartasesc la un moment dat, dar cumva trebuie si ma duc s-o fac (mai fortat), pentru ca este post mare (Craciun sau Paste) macar si ca asa se face.
Nu stiu daca ma intelegeti. Sunt cam confuza (si in ceea ce simt).

[cristiboss56]

Confuzia ta continuă este rezultatul firesc că te uiţi tot timpul la alţii , te raportezi în funcţie de cel de peste gard , te frământă mai mult de ce ăla aşa, şi eu aşa , de ce ăia aşa şi eu aşa, cum face X sau Y , ce zice X sau X şi de ce, uitând ESENŢA ! . . .

În prealabil postat de Fani71

Este adevarat, Cristi.
Insa Schmeman spune (si eu am ajuns sa ii dau dreptate) ca retinerea de la Impartasanie din cauza nevredniciei este o forma de pietate rau inteleasa.
Pai atunci, sa ne retinem si de la a merge la Liturghie, ca acolo suntem deja in Imparatie. Cine este vrednic?
Inca odata, nu spun de fiecare in parte, personal, spun de conceptia care s-a dezvoltat in jurul Euharistiei. Dumnezeu este vazut ca fiind departe, or el ce face? Vine si se da noua ca hrana si bautura.
Este cam ca in problema cu libertatea de care am discutat in alta parte: avem impresia ca trebuie sa devenim mai intai sfinti pentru a putea sa ne impartasim.
Creem in jurul impartasaniei tot felul de ritualuri de curatire, ne ferim chiar sa lasam prea multe ore intre spovedanie si impartasanie, ca sa nu ne murdarim iar de vreun pacat. Pai bine daca este asa, atunci si daca ne spovedim un minut inainte avem timp sa avem un gand rau. Curatenia trebuie sa fie un act dinamic, continuu.

Dragă Fani
Aparţin generaţiei care a trăit mulţi ani departe de sfânta biserică,nu am beneficiat de religie în şcoală.Am făcut ceva religie la facultate dar nu pentru folosul duhovnicesc.Credinţa s-a născut din cunoaştere iar trăirea din credinţă.
S-a discutat pe acest forum destul de mult despre cât de des să ne îmărtăşim,dacă e bine sau nu să facem canoane grele.Pentru unii e necesar,pentru alţii nu.
Poate tu sau alţii care sunteţi tineri aţi dus o viaţă curată şi plăcută lui Dumnezeu încă din pântecele mamelor voastre sunteţi îndreptăţiţi şi mi se pare normal să fiţi prezenţi duminică de duminică la Sfântul Potir,cu sau fără post,cu sau fără spovedanie,cu sau fără curăţenie trupescă mai ales dacă aveţi şi binecuvântarea duhovnicului.
Nu este însă cazul meu căci viaţa mea am petrecut-o în păcate grele şi nu sunt vrednică să mă apropii oricum şi oricând de Sfintele Taine.

În prealabil postat de Fani71

Va recomand scrierile parintelui Alexandru Schmemann, mai ales cartea lui despre Liuturghie, Euharistia - Taina Imparatiei. Vorbeste acolo despre sensul liturghiei si despre impartasanie.

Am gasit un site dedicat Pr. A. Schmemann, in care apar fragmente din jurnalul acestuia, care a fost tradus si publicat de sotia sa. Iata un fragment despre ortodoxie:

„Criza istorica a Ortodoxiei".
Din punct de vedere istoric, Ortodoxia a fost dintotdeauna mai mult decât o biserică, şi anume, o lume ortodoxă, un fel de univers ortodox. Orice schimbare de situaţie generează în această lume o reacţie negativă, o negare a schimbării, o reducere a ei la rău, la ispită şi la constrângere demonică. Această reacţie nu se datorează loialităţii, credinţei sau dogmei - care rămân aceleaşi, indiferent de schimbări, în realitate, lumea ortodoxă nu mai este atât de interesată de dogme sau de conţinutul credinţei. Este mai degraba o negare a schimbarii ca mod de viata. O noua situatie este rea tocmai petnru ca este noua. Această negare a priori nu permite o înţelegere a schimbării, o evaluare a ei în contextul credinţei, o „întâlnire" realistă cu ea. Renunţare şi negare, nu înţelegere, întrucât lumea ortodoxă s-a schimbat şi se schimbă în mod inevitabil, trebuie să recunoaştem drept prim simptom al crizei, o schizofrenie profundă, care a pătruns mentalitatea ortodoxă: viata intr-o lume ireala, inexistenta, caracterizata drept reala si existenta. Conştiinţa ortodoxă n-a remarcat căderea Bizanţului, reformele lui Petru cel Mare, revoluţia; n-a remarcat revoluţionarea gândirii, a ştiinţei, a modului de viaţă... Pe scurt, n-a remarcat istoria. Această negare a semnificaţiei procesului istoric n-a slujit cauza ortodoxiei, în loc să înţeleagă schimbarea, şi în acest fel, să vină în întâmpinarea ei, ortodoxia s-a văzut copleşită de ea. Oamenii s-au refugiat la Sf. Părinţi, Typikon, catolicism, elenism, spiritualitate, un mod de viaţă bine definit, oriunde altundeva. In mare parte s-a fugit Să fugi sau să negi este mai drastic decât să afirmi. Este mai uşor să te agăţi de vechiul calendar, de litera legii, de teamă şi de o defensivă furibundă. Această luptă cu istoria, care îşi urmează cursul în mod inevitabil, provine din incapacitatea de a ajunge la o intelegere cu antinomia esentiala a crestinismului: "in aceasta lume, dar nu din aceasta lume" şi de a înţelege că lumea ortodoxă este din această lume. Proclamarea acestui lucru ca absolut constituie o trădare. Plătim preţul crizei ortodoxiei pentru că am creat atât de mulţi idoli, sute de idoli. Nu am integrat niciodată lumea noastră ortodoxă în „imaginea trecătoare a lumii". Acum când această lume ortodoxă se distruge, încercăm să o regenerăm. Suntem preocupaţi de soarta multor patriarhale, de supravieţuirea muntelui Athos; ne ocupăm de Bizanţ şi de textele bizantine, atât de importante pentru teologi. Suntem înghiţiţi de multe jurisdicţii, toate etalând diferite canoane, încercăm să cucerim occidentul cu ceea ce avem mai slab în moştenirea noastră. Această aroganţă, mulţumire de sine şi acest triumfalism pompos sunt înfricoşătoare. Şi poate că cel mai înspăimântător este faptul că prea puţini oameni văd, simt şi ştiu asta. Oamenii sunt îngroziţi de decăderea lumii, dar nu îndeajuns de mult de cea a ortodoxiei. Condamnam ereziile, incalcarea canoanelor, pacatele altora, si toate acestea, intr-o perioada in care esenta ortodoxiei, Adevarul ei, ar putea fi auzite poate pentru prima data in istorie ca o salvare.
Ceea ce ne rămâne este să credem că Dumnezeu nu poate fi pângărit. Ceea ce rămâne este aceeaşi întrebare chinuitoare: Ce-i de făcut?
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Alexander_Schmemann.htm

Intrebare: in ce masura ne reprezinta pe fiecare Pr. Schmemann?

Cu parere de rau constat ca pe mine nu ma reprezinta, caci sunt una dintre persoanele care si-au gasit refugiu in Sfintii Parinti; si atunci de ce sa citesc cartile lui?!?