Impartasit de Craciun si 1 Ian. - post de sarbatori?

În prealabil postat de Fani71

Va recomand scrierile parintelui Alexandru Schmemann, mai ales cartea lui despre Liuturghie, Euharistia - Taina Imparatiei. Vorbeste acolo despre sensul liturghiei si despre impartasanie.

Am gasit un site dedicat Pr. A. Schmemann, in care apar fragmente din jurnalul acestuia, care a fost tradus si publicat de sotia sa. Iata un fragment despre ortodoxie:

„Criza istorica a Ortodoxiei".
Din punct de vedere istoric, Ortodoxia a fost dintotdeauna mai mult decât o biserică, şi anume, o lume ortodoxă, un fel de univers ortodox. Orice schimbare de situaţie generează în această lume o reacţie negativă, o negare a schimbării, o reducere a ei la rău, la ispită şi la constrângere demonică. Această reacţie nu se datorează loialităţii, credinţei sau dogmei - care rămân aceleaşi, indiferent de schimbări, în realitate, lumea ortodoxă nu mai este atât de interesată de dogme sau de conţinutul credinţei. Este mai degraba o negare a schimbarii ca mod de viata. O noua situatie este rea tocmai petnru ca este noua. Această negare a priori nu permite o înţelegere a schimbării, o evaluare a ei în contextul credinţei, o „întâlnire" realistă cu ea. Renunţare şi negare, nu înţelegere, întrucât lumea ortodoxă s-a schimbat şi se schimbă în mod inevitabil, trebuie să recunoaştem drept prim simptom al crizei, o schizofrenie profundă, care a pătruns mentalitatea ortodoxă: viata intr-o lume ireala, inexistenta, caracterizata drept reala si existenta. Conştiinţa ortodoxă n-a remarcat căderea Bizanţului, reformele lui Petru cel Mare, revoluţia; n-a remarcat revoluţionarea gândirii, a ştiinţei, a modului de viaţă... Pe scurt, n-a remarcat istoria. Această negare a semnificaţiei procesului istoric n-a slujit cauza ortodoxiei, în loc să înţeleagă schimbarea, şi în acest fel, să vină în întâmpinarea ei, ortodoxia s-a văzut copleşită de ea. Oamenii s-au refugiat la Sf. Părinţi, Typikon, catolicism, elenism, spiritualitate, un mod de viaţă bine definit, oriunde altundeva. In mare parte s-a fugit Să fugi sau să negi este mai drastic decât să afirmi. Este mai uşor să te agăţi de vechiul calendar, de litera legii, de teamă şi de o defensivă furibundă. Această luptă cu istoria, care îşi urmează cursul în mod inevitabil, provine din incapacitatea de a ajunge la o intelegere cu antinomia esentiala a crestinismului: "in aceasta lume, dar nu din aceasta lume" şi de a înţelege că lumea ortodoxă este din această lume. Proclamarea acestui lucru ca absolut constituie o trădare. Plătim preţul crizei ortodoxiei pentru că am creat atât de mulţi idoli, sute de idoli. Nu am integrat niciodată lumea noastră ortodoxă în „imaginea trecătoare a lumii". Acum când această lume ortodoxă se distruge, încercăm să o regenerăm. Suntem preocupaţi de soarta multor patriarhale, de supravieţuirea muntelui Athos; ne ocupăm de Bizanţ şi de textele bizantine, atât de importante pentru teologi. Suntem înghiţiţi de multe jurisdicţii, toate etalând diferite canoane, încercăm să cucerim occidentul cu ceea ce avem mai slab în moştenirea noastră. Această aroganţă, mulţumire de sine şi acest triumfalism pompos sunt înfricoşătoare. Şi poate că cel mai înspăimântător este faptul că prea puţini oameni văd, simt şi ştiu asta. Oamenii sunt îngroziţi de decăderea lumii, dar nu îndeajuns de mult de cea a ortodoxiei. Condamnam ereziile, incalcarea canoanelor, pacatele altora, si toate acestea, intr-o perioada in care esenta ortodoxiei, Adevarul ei, ar putea fi auzite poate pentru prima data in istorie ca o salvare.
Ceea ce ne rămâne este să credem că Dumnezeu nu poate fi pângărit. Ceea ce rămâne este aceeaşi întrebare chinuitoare: Ce-i de făcut?
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Alexander_Schmemann.htm

Intrebare: in ce masura ne reprezinta pe fiecare Pr. Schmemann?

Cu parere de rau constat ca pe mine nu ma reprezinta, caci sunt una dintre persoanele care si-au gasit refugiu in Sfintii Parinti; si atunci de ce sa citesc cartile lui?!?

[Fani71]

În prealabil postat de Miha-anca

Intrebare: in ce masura ne reprezinta pe fiecare Pr. Schmemann?

Cu parere de rau constat ca pe mine nu ma reprezinta, caci sunt una dintre persoanele care si-au gasit refugiu in Sfintii Parinti; si atunci de ce sa citesc cartile lui?!?

Multumesc, Anca, ca ai citat acest text de p. Schmemann. Nu stiam nici de acest link. Jurnalui parintelui Schmemann este o carte superba, care ar trebui rumegata si rasrumegata (dupa parerea mea).
Nu cred ca ai inteles bine ce vrea el sa spuna despre aceasta 'refugiere' la sfintii parinti. El nu vrea sa ii nege sau sa refuze importanta lor. Prin refugiere el intelege un fel de inchistare, inchidere in litera parintilor, refuz de a-i aplica si la epoca noastra in mod viu. Nu stiu daca stii ca timp de secole ei nu au mai fost cititi in ortodoxie, in toata perioada dificila cand Biserica ortodoxa s-a aflat in majoritatea locurilor in imposibilitatea de a avea un invatamant religios autentic. Cand au fost redescoperiti, s-a trecut adesea la un fel de idolatrizare a lor. Nu peste tot, dar exista aceasta tendinta.
P Schmemann vrea sa spuna in acest text ca ortodocsii tind sa transforme ortodoxia intr-un muzeu, sa nu traiasca in prezent ci in trecut.
Daca am trai in trecut am citi si 'rumega' scrierile parintilor ca pe o hrana datatoare de viata...

[cristiboss56]

Dumnezeu este acelaşi , a fost , este şi va fi în vecii vecilor neschimbat ! Să adaptăm ce ? Să schimbăm ce ? Credinţa , Sfânta Biserică, nu-i un moft , o lume mondenă obsedată de aspectul ei , obsedată de schimbare , o lume manevrată de stilişti şi alte cele. Ortodoxia ESTE , precum a FOST şi va FI !

[Fani71]

În prealabil postat de cristiboss56

Dumnezeu este acelaşi , a fost , este şi va fi în vecii vecilor neschimbat ! Să adaptăm ce ? Să schimbăm ce ? Credinţa , Sfânta Biserică, nu-i un moft , o lume mondenă obsedată de aspectul ei , obsedată de schimbare , o lume manevrată de stilişti şi alte cele. Ortodoxia ESTE , precum a FOST şi va FI !

Nu credinta se schimba, lumea insa da.
Noi traim in lume si trebuie sa o cunoastem si sa o iubim si asa cum este, cu slabiciunile si pacatele ei, daca vrem sa fim 'drojdia care dospeste aluatul'. Altfel riscam sa fim drojdia care nu face decat sa il acreasca.
Nu dogmele se schimba, credinta, ci modul de a o prezenta, si in parte modul de a o trai.
Un crestin ortodox traieste credinta si conform cu epoca si conditia in care traieste. Altfel,; ar trebui sa ne incaltam cu sandale si sa ne punem togi, ca de, asa traiau primii crestini.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Fani71

Nu credinta se schimba, lumea insa da.
Noi traim in lume si trebuie sa o cunoastem si sa o iubim si asa cum este, cu slabiciunile si pacatele ei, daca vrem sa fim 'drojdia care dospeste aluatul'. Altfel riscam sa fim drojdia care nu face decat sa il acreasca.
Nu dogmele se schimba, credinta, ci modul de a o prezenta, si in parte modul de a o trai.
Un crestin ortodox traieste credinta si conform cu epoca si conditia in care traieste. Altfel,; ar trebui sa ne incaltam cu sandale si sa ne punem togi, ca de, asa traiau primii crestini.

Da, 100% corect , din păcate, lumea da, IN RAU ! Da, da, da ! Refuz să susţin lumea asta !

[Fani71]

În prealabil postat de cristiboss56

Da, 100% corect , din păcate, lumea da, IN RAU ! Da, da, da ! Refuz să susţin lumea asta !

Nu e vorba de a o sustine, este vorba de a o mantui.
Nu putem ajuta la mantuirea a ceea ce nu cunoastem.
Nu putem ajuta la mantuirea unei lumi care ne devine 'extraterestra', pentru ca noi traim in alta.
Hristos, cand a venit sa mantuie lumea, ce a facut? S-a intrupat. A venit printre noi. S-a facut se-ai nostri. Si noua ne cere sa facem asa, la nivelul nostru.
Si sf Pavel spunea ca s-a facut grec grecilor, etc.

Insa exista si lucruri frumoase in lume, lucruri bune. Nu cred ca este crestineste de a refuza in masa lumea moderna. Trebuie sa cautam si ce este bun.

[dani2004]

În prealabil postat de Fani71

Nu credinta se schimba, lumea insa da.
Noi traim in lume si trebuie sa o cunoastem si sa o iubim si asa cum este, cu slabiciunile si pacatele ei, daca vrem sa fim 'drojdia care dospeste aluatul'. Altfel riscam sa fim drojdia care nu face decat sa il acreasca.
Nu dogmele se schimba, credinta, ci modul de a o prezenta, si in parte modul de a o trai.
Un crestin ortodox traieste credinta si conform cu epoca si conditia in care traieste. Altfel,; ar trebui sa ne incaltam cu sandale si sa ne punem togi, ca de, asa traiau primii crestini.

Sa facem si o strategie de marketing, sa adaptam si un slogan ceva. Si pe masura ce avem ceva rezultate s.a.m.d.

Daca ne punem sandale si togi, credem mai mult sau mai bine sau mai altfel?
Concret, cum se schimba modul de a prezenta credinta? Sau modul de a o trai?

În prealabil postat de Fani71

Multumesc, Anca, ca ai citat acest text de p. Schmemann. Nu stiam nici de acest link. Jurnalui parintelui Schmemann este o carte superba, care ar trebui rumegata si rasrumegata (dupa parerea mea).
Nu cred ca ai inteles bine ce vrea el sa spuna despre aceasta 'refugiere' la sfintii parinti. El nu vrea sa ii nege sau sa refuze importanta lor. Prin refugiere el intelege un fel de inchistare, inchidere in litera parintilor, refuz de a-i aplica si la epoca noastra in mod viu. Nu stiu daca stii ca timp de secole ei nu au mai fost cititi in ortodoxie, in toata perioada dificila cand Biserica ortodoxa s-a aflat in majoritatea locurilor in imposibilitatea de a avea un invatamant religios autentic. Cand au fost redescoperiti, s-a trecut adesea la un fel de idolatrizare a lor. Nu peste tot, dar exista aceasta tendinta.
P Schmemann vrea sa spuna in acest text ca ortodocsii tind sa transforme ortodoxia intr-un muzeu, sa nu traiasca in prezent ci in trecut.
Daca am trai in trecut am citi si 'rumega' scrierile parintilor ca pe o hrana datatoare de viata...

"Idolatrizare" a Sfintilor Parinti, si totodata "refuz de a-i aplica si la epoca noastra in mod viu"... nu e oare o contradictie in termeni?!?
Pr. Schmemann se refera la situatia confuza a Bisericii Ortodoxe din vestul Europei, aflate sub jurisdictia Patriarhatului din Constantinopol, si eventual a Rusiei, pe care o cunoaste. De aceea Jurnalul lui este f folositor celor, care traiesc in vestul Europei... Romania este departe de a fi sau de a fi fost "un muzeu" al ortodoxiei, in ciuda perioadei comuniste, pe care a traversat-o, dar din care Biserica a iesit invingatoare. Altfel nu s-ar mai naste si azi Sfinti printre romani si printre ortodocsi in general. Credinta in estul Europei a fost cernuta prin proba suferintei si a iesit invingatoare; dovada sunt moastele sfintilor de la Aiud, izvoratoare de mir.
Situatia vestului Europei este alta, datorita "probei bunastarii", la care a fost supusa credinta, proba la care a cazut (vezi Arhim. Petroniu Tanase in "Chemarea sfintei Ortodoxii").

Si ne mai spune Pr. Petroniu Tanase, referitor la nivelul trairii ortodoxiei din Romania urmatoarele:
"Faptul ca majoritatea monahilor din manastiri erau oameni simpli fara multa scoala, facuse sa se creada, ca monahismul era bun doar pentru oamenii simpli de la tara si ca nu are nimic de dat lumii intelectuale. De aici si ideea de "reorganizare" a lui. Dar intalnirea cu manastirea a unei intelectualitati formata la "luminile" ocidentului, a pus-o pe aceasta in fata unui univers de o bogatie spirituala, capabil sa o satisfaca pe deplin. Era de fapt o regasire a spiritualitatii romanesti dintotdeauna, uitata si neglijata sub influenta culturii occidentale si pe care monahismul o traia, ducandu-si viata sa de veacuri, potrivit sfintei traditii a Ortodoxiei.
Acesta este intelesul "infloririi filocalice", nu a monahismului, ci a intelectualitatii, care isi regaseste autenticitatea sa din intalnirea cu manastirea ortodoxa."