Calendarul iulian și calendarul gregorian
Cu ocazia prăznuirii Nașterii Domnului a ortodocșilor de stil vechi , ce a avut loc ieri 7 ianuare, le transmit acestora un cald salut frățeșc cu urarea de La mulți ani ! Referitor la cele două calendare , calendarul iulian și calendarul gregorian, este bine de știut că cel de-al doilea reprezintă varianta îndreptată a primului. În anul 1582 s-a făcut această îndreptare, atunci când s-a constatat că vechiul calendar avea o întârziere de 10 zile. Bisericile Apusene au adoptat calendarul nou imediat. În Răsărit , trecerea la calendarul îndreptat sau la stilul nou s-a întâmplat mult mai târziu. B.O.R. a făcut-o în anul 1924 , când diferența ajunsese la 13 zile. Alte biserici ortodoxe au rămas însă pe stilul vechi până astăzi. E cazul Bisricilor Rusă , Sârbă , Ucraineană , al Patriarhiei Ierusalimului și al monahilor de la Muntele Athos. Toate aceste biserici sărbătoresc Nașterea Domnului , la 7 ianuarie , cu o întârziere de 13 zile față de stilul nou . ( Documentare după site-ul Patriarhiei Române )
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|