Sfantul Ioan Casian

Sfantul Ioan Casian Mareste imaginea.

Viata Sfantului Ioan Casian

 

Acest cuvios parinte de neam straroman s-a nascut prin anii 365 de la venirea mantuirii prin Hristos Domnul, in Dobrogea, numita pe atunci Scitia Mica, la un loc ce-i pastreaza din vechime pana azi numele, "podisul Casian " si "pestera lui Casian". Localitatea Casimcea din judetul Tulcea ii poarta de asemenea, numele. Provenind dintr-o familie distinsa, a urmat scolile timpului. Dar insufletit de o arzatoare sete de desavarsire duhovniceasca, renunta de tanar la atractiile desarte si inselatoare ale vietii lumesti si pleaca la Locurile Sfinte insotit de ,,prietenul sau, Gherman, frate nu prin nastere, ci in duh. Asa au ajuns amandoi calugari intr-o manastire din Betleem. Intemeindu-se dupa cuviinta in randuielile vietii chinoviale, adica de obste, dupa modelul de viata al calugarilor din Palestina, Mesopotamia si Capadocia si simtind in el dorul de o mai mare desavarsire, au hotarat sa plece in sihastriile Egiptului, la anahoretii despre a caror imbunatatita viata duhovniceasca auzisera. Asa au ajuns la comunitatile din delta Nilului, adancindu-se de acolo tot mai mult in pustie. Dar pretutindeni pe unde treceau, cautau cu ravna pe sfintii insingurati, ca sa cinsteasca in ei stralucirea harului si bogatia roadelor lor pentru a le cere sfaturi duhovnicesti pentru mantuirea sufletului. Aceste intrebari si raspunsuri ne vor fi lasate ca o mostenire sfanta in cartea Convorbirilor, cu care Cuviosul Casian a inzestrat Biserica.

 

Dobandind pe cat puteau sa adune din invatatura cereasca, au mai ramas in Egipt sapte ani la sfatul Awei Iosif si apoi au mers mai departe, cercetand din loc in loc pe acesti invatatori in lucrul duhovnicesc pana ce au ajuns in vestita pustie Schetica unde Sfantul Macarie intemeiase si facuse "pustia stralucitoare" vrednica de a fi sarbatorita de toti. Aici se nevoiau intr-o asceza aspra un mare numar de calugari, printre care straluceau indeosebi Cuviosii Parinti: Moise, Serapion, Teona, Isaac si preotul Pafnutie, invatatorul lor. El le spunea ca nu este de-ajuns pentru calugar sa renunte la lume, parasind bunurile si maririle lumesti pentru a se dedica grijii de suflet in nevointa, in asceza si tacere.

 

De aici inainte trebuie implinita o a doua "renuntare", care consta in a te lepada de obiceiurile, viciile si atractiile vechi ale sufletului si ale trupului printr-o lupta indelungata si rabdatoare, plina de ispite, dar care duce la curatia inimii. Caci acesta este scopul calugarului: sa stea de vorba permanent cu Dumnezeu prin neincetata rugaciune, incat mintea, nerisipita la grijile lumii, sa ajunga cu liniste si pace in altarul despatimit, curatit al inimii. Iar capatul lucrului sau este viata de veci, unirea cu Dumnezeu, din care se poate dobandi chiar de aici, de jos, o arvuna, o pregustare a ei prin sfanta iubire. Caci, intr-adevar, ajuns la un anume sfarsit al celei de-a doua "renuntari", sufletul pe de-a-ntregul tinzand catre Hristos Cel dorit, calugarul trebuie sa mai implineasca cea de-a treia "renuntare" care cuprinde intreaga desavarsire. Iar aceasta consta in parasirea oricarei amintiri a acestei lumi, cu toate cele de fata si vazute ale ei, socotite marete, desi sunt desarte si repede trecatoare, pentru a se lasa condus  de Dumnezeu in "pamantul fagaduintei" in care nu mai cresc spinii si buruienile viciilor, in lacasurile cele vesnice in care vom ramane pentru totdeauna (Convorbirea a 3-a), in simtirea negraitei bucurii si a revarsarii luminii dumnezeiesti.

 

Acesta este marele dar al rugaciunii curate, caci "atunci precum graia Awa Isaac - acea iubire desavarsita, prin care El ne-a iubit mai intai, trece si in adancul inimii noastre prin virtutea rugaciunii curate". Aceasta se va face asa cand toata dragostea, toata dorinta, toata ravna, toata stradania, tot cugetul nostru, tot ce traim, ce vorbim, ce respiram, va fi cu Dumnezeu, si, cand acea unitate care exista vesnic intre Tatal si Fiul si intre Fiul si Tatal, prin Duhul Sfant, va trece si in simtirea si in mintea noastra, asa precum El ne iubeste cu iubirea cea adevarata si curata care nu se stinge niciodata, sa ne daruim si noi Lui printr-o legatura vesnica, de nedespartit, pentru ca orice respiram, orice intelegem, orice vorbim, sa fie in legatura cu Dumnezeu. Iar de starea aceasta ne vom putea apropia, atat cat este cu putinta pe pamant, plinind cuvantul Apostolului: "Dumnezeu este totul in toate".

 

Apoi devenind deplin fii printr-o comuniu­ne atat de desavarsita cu Tatal, vom putea zice Celui Care este Fiu si mostenitor prin fire: "Toate cate are Tatal ale Mele sunt" (Ioan 16,15). Pentru ca El Insusi S-a rugat, graind despre noi: "Parinte, cei pe care Mi i-ai dat, vreau ca unde sunt Eu sa fie si ei cu Mine". Aceasta trebuie sa fie nazuinta pustnicului, aceasta toata stradania, pentru ca, dupa cuviinta, sa aiba chiar in acest trup chipul fericirii viitoare si sa inceapa sa guste inainte din inceputul vietii si maririi ceresti. Acesta este scopul intregii desavarsiri: ca sufletul, eliberat de orice lanturi trupesti, sa se inalte zilnic la negraitele daruri ale vietii duhovnicesti, intr-atat incat intreaga viata si bataie a inimii sa devina o unica si negraita rugaciune (Convorbirea a X-a). Cat de mangaiat si uimit este crestinul, descoperindu-i-se un asemenea suis al sufletului intru care petreceau strabunii nostri sfintii!

 

Astfel, indrumati de pe culmile vietii calugaresti si contempland plinirea vie la acesti straluciti anahoreti, cei doi prieteni s-au dedicat cu mare severitate si neclintita statornicie vietii contemplative. In linistea chiliei, Sfantul Casian a izbutit sa faca experienta luptei aspre a sufletului indragostit de Dumnezeu, impotriva gandurilor patimase si a de­monilor pizmasi, indeosebi impotriva ispitei amortirii sufletului, a plictiselii care-i tulbura pe eremiti si ii silesc sa-si paraseasca retragerea linistirii. Din aceasta adanca experienta personala si din invatatura altor barbati invatati, ca Evagrie Ponticul pe care l-a cunoscut in Nitria, Cuviosul Casian a intocmit o invatatura aleasa de lupta duhovniceasca impo­triva celor opt pacate capitale, anume: al lacomiei, adica al imbuibarii de mancare, al desfranarii, al iubirii de arginti sub care se intelege zgarcenia, al maniei, al tristetii, al nelinistii, sau al dezgustului inimii, al slavei desarte si al trufiei.

 

Dupa sapte ani, Cuviosii Ioan si Gherman s-au intors la Betleem, unde au dobandit de la parintele lor duhovnicesc binecuvantarea de a trai de aici inainte in pustnicie. Si asa plecara cu ravna si grabire in Egipt. Dar, cu tot dorul lor nestins, n-au putut regasi linistea cuvenita contemplatiei, din pricina unor invinuiri nedrepte la care erau supusi calugarii din Egipt de catre arhiepiscopul Teofil al .Alexandriei Atunci Cuviosii Ioan si Gherman,  urmand unui grup de 50 de monahi, hotarara sa-si caute linistea la Constantinopol, sub ocrotirea, Sfantului si marelui Ioan Gura de Aur. Aceasta se petrecea pe la anii 401. De indata ce ii vazu marele intre patriarhi, deslusind cu o tainica privire calitatea sufletelor lor, reusi sa-l convinga pe Gherman sa primeasca prin mainile lui preotia, iar Casian diaconia. Cucerit de curatia si sfintenia Sfantului Ioan Gura de Aur - si de negraita sa maiestrie a cuvantului, Casian se aseza cu un zel fierbinte sub calauzirea sa spirituala, consimtind sa jertfeasca linistea pustiei pentru a scoate castig din petrecerea pe langa un asemenea invatator.

 

Dar n-a trecut mult timp ca iata, Sfantul Ioan Gura de Aur - victima a lui Teofil - fiind in dus in exil, Cuviosii Casian si Gherman au fost trimisi de cler si popor in misiune la Roma, insotindu-l pe episcopul Paladie ca sa instiinteze printr-o scrisoare pe episcopul Romei, Inocentiu I, de suferintele Sfantului Ioan Gura de Aur. Sfantul Casian petrecu astfel zece ani la Roma si in acest timp a fost hirotonit preot. De aici a mers la Marsilia, in sudul Galiei, unde a intemeiat, pentru barbati, Manastirea Sfantul Victor, pe mormantul unui martir din secolul al III-lea; iar pentru fecioare, aceea a Mantuitorului, pe la anul 415. Barbat mult incercat in viata ascetica si totodata parinte ajuns la o mare intelepciune pastorala, el a oferit multimii calugarilor care se adunau in jurul lui adevarata traditie monahala pe care o primise de la parintii din Rasarit, tinand seama insa de conditiile de viata din Galia, de clima si de firea locuitorilor de aici.

 

La rugamintea Sfantului Castor, episcop de Apt, el a intocmit lucrarea sa "Institutii cenobitice" (randuieli pentru viata in comun), pentru manastirile pe care le intemeiase in Proventa. In aceasta lucrare, el descrie modul de vietuire al calugarilor din Egipt, dar cu oarecare pogoramant in ceea ce era prea aspru pentru calugarii din Galia, urmand si aici randuielile care se obisnuiau in Palestina, in Capadocia, in Mesopotamia. Caci scrie el: "Daca se implineste porunca dumnezeiasca cu dreapta socoteala si dupa putere, atunci pazirea ei are masura desavarsirii, chiar daca mijloacele nu sunt aceleasi". El descrie apoi leacurile si caile de vindecare ale celor opt pacate capitale, spre a conduce sufletul la desavarsirea virtutii. Mai tarziu el a completat aceasta invatatura duhovniceasca prin cartea "Convorbirilor" in care infatiseaza, la cererea eremitilor care traiau la Lerins si in insulele Hyeres de langa Marsilia, treptele mai inalte ale luptei pentru curatirea inimii si contemplatie, folosindu-se de invatatura marilor ana­horeti, pe care ii intalnise in Egipt. Sfantul Casian a inzestrat astfel, din inceputurile lui, monahismul din Galia cu o temeinica arma­tura duhovniceasca, adapandu-l din izvoarele vii ale parintilor pustiei.

 

Ca ucenic credincios al marilor invatatori capadocieni: Sfintii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Grigorie de Nyssa, ca si al Sfantului Ioan Gura de Aur, Cuviosul Ioan Casian s-a ridicat atunci impotriva  unei separari adanci intre firea omeneasca si harul divin, pe care Fe­ricitul Augustin o stabilise pentru a lupta impotriva ereziei lui Pelagiu. Intr-adevar, desi tot darul desavarsit si tot harul de sus coboara, de la Dumnezeu Parintele Luminilor, libertatea noastra omeneasca, zidita dupa chipul libertatii absolute a lui Dumnezeu si reinnoita in Sfantul Botez, este chemata sa raspunda si sa conlucreze cu harul dumnezeiesc pentru a produce in suflet roadele mantuitoare ale sfintelor virtuti si intr-o asa masura, incat se poate spune, cu Sfantul Ioan Gura de Aur, ca: "Lucrul lui Dumnezeu este de a ne darui harul Sau, iar cel al omului este de a-I oferi credinta sa". Caci, asa cum graieste acelasi mare invatator al Bisericii in alt loc: "Harul lui Dumnezeu curge atat pe cat este de deschis vasul credintei pus sub sipot". O asemenea invatatura isi avea limpede radacina in cuvantul lui Dumnezeu, pentru ca Domnul a aratat: Cel care luase cinci talanti de la stapanul sau, a adus alti cinci talanti, iar cel ce a luat doi, a adus de asemenea alti doi (Matei I 25, 20-22). Deci cu adevarat, precum spune si Sfantul Apostol Pavel, suntem impreuna lucratori cu Hristos (II Corinteni 6, 1).

 

Fata de aceste impotriviri care au mai durat, Cuviosul Ioan Casian a ramas statornic in dreapta credinta a Bisericii, departe de zgomot si certuri, invatat cu adancul contemplarii divine, taina a unei paci nesurpate si blande si a unei linisti senine. El isi incredinta in pace sufletul sau lui Dumnezeu catre anul 435. Cunoscut ca sfant de cei din vremea lui, el este cinstit de toti calugarii Bisericii Apusene ca parinte al lor si ca unul dintre cei mai mari invatatori ai monahismului. Sfintele sale moaste sunt pastrate pana in ziua de astazi in Manastirea Sfantul Victor din Marsilia.

 

Parintele Ioanichie Balan


Sfantul Ioan Casian - Viata si opera AUDIO

Sfantul Ioan Casian - Despre manie

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 17582

Voteaza:

Sfantul Ioan Casian 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.