Pe urmele Sfintilor +

[andrei_im]

cartile tiparite de editura B.O.R. sunt si ele foarte folositoare dar, din pacate, prezinta doar o parte din intreg. eu tot cred ca este vorba de o frica inconstienta. daca acceptam ca oameni ca noi, care au trait aproape de conditiile noastre de viata, s-au putut sfinti, au sfinte moaste, asta nu ne poate lasa nepasatori. ne trezeste parca dintr-un somn, "ne pune pe treaba". :) majoritatea cartilor cu vietile sfintilor contemporani sunt destul de ieftine. la multi se gaseste si pe net. important este sa ii cunoastem si sa ne rugam lor, caci ne vor deveni cei mai apropiati prieteni. Pe mine Sfantul Ioan Maximovici m-a ajutat enorm, numai eu i-am gresit. unde mai gasesti asemenea prieteni? si pana la urma, e vorba de toti sfintii din toate timpurile.

[cristiboss56]

În prealabil postat de andrei_im

cartile tiparite de editura B.O.R. sunt si ele foarte folositoare dar, din pacate, prezinta doar o parte din intreg. eu tot cred ca este vorba de o frica inconstienta. daca acceptam ca oameni ca noi, care au trait aproape de conditiile noastre de viata, s-au putut sfinti, au sfinte moaste, asta nu ne poate lasa nepasatori. ne trezeste parca dintr-un somn, "ne pune pe treaba". :) majoritatea cartilor cu vietile sfintilor contemporani sunt destul de ieftine. la multi se gaseste si pe net. important este sa ii cunoastem si sa ne rugam lor, caci ne vor deveni cei mai apropiati prieteni. Pe mine Sfantul Ioan Maximovici m-a ajutat enorm, numai eu i-am gresit. unde mai gasesti asemenea prieteni? si pana la urma, e vorba de toti sfintii din toate timpurile.

Aşa este Andrei, ai mare dreptate , toţi Sfinţii sunt minunaţi , din toate timpurile , sunt până la urmă prietenii noştri . Un simplu exemplu, azi noapte, am avut vise nu tocmai bune şi m-am trezit şi m-am rugat lui Hristos prin ei şi te rog să mă crezi că multă linişte şi alinare mi-a venit . Da, avem nevoie de ei, de mărturiile lor, de sfinţenia lor !

[andrei_im]

in loc de noapte buna, un episod mangaietor din viata Sfantului Antonie:

Deci nevoitorul lui Hristos, astfel cugeta şi se ruga. Iar urîtorul de bine şi pizmaşul vrăjmaş, mirîndu-se că după bătăi a îndrăznit a veni iarăşi în locul său, adunîndu-şi cîinii săi, a zis către dînşii: "Dacă nici cu duhul desfrînării, nici cu bătăile nu l-am slăbit pe acesta, ci încă se şi semeţeşte împotriva noastră, ia să năvălim într-alt fel asupra lui", căci cu înlesnire îi este diavolului a afla diferite chipuri de răutate.

Deci, atunci noaptea au făcut mare zgomot, încît părea că tot locul acela se clătina, iar cei patru pereţi ai mormîntului (pestera in care vietuia sfantul) păreau că i-ar fi desfăcut diavolii. Apoi s-a părut că au intrat năluciri de fiare şi de tîrîtoare. După aceea s-a umplut locul acela de năluciri de lei, urşi, leoparzi, tauri, aspide, scorpii şi de lupi. Şi fiecare din acestea se pornea după chipul şi năravul său: leul răcnea, vrînd a se năpusti asupra lui; taurul părea că îl împunge; şarpele, tîrîndu-se, nu ajungea la dînsul şi lupul voia a se porni. Şi, în scurt, vederea tuturor celor arătate era înfricoşătoare, iar mînia lor cumplită.

Antonie fiind muncit şi împins de ele, simţea cumplită durere trupească, dar fără tulburare veghind cu sufletul, suspina pentru durerea trupului, dar trezindu-se cu mintea, ca şi cum batjocorindu-i, zicea: "Dacă ar fi fost oarecare putere întru voi, ajungea chiar numai unul dintre voi să vină; iar de vreme ce v-a slăbănogit Domnul, pentru aceasta în zadar vă ispitiţi cu mulţimea a mă înfricoşa. Semnul neputinţei voastre este că v-aţi făcut în chipul fiarelor celor necuvîntătoare". Apoi, îndrăznind iarăşi zicea către dînşii: "Dacă puteţi şi aţi luat stăpînire asupra mea, nu zăboviţi, ci năvăliţi asupră-mi, iar dacă nu puteţi, pentru ce vă trudiţi în zadar? Pecetea noastră şi zidul de întemeiere este nădejdea cea întru Domnul nostru". Deci, mult ispitindu-l diavolii, scrîşneau asupra lui cu dinţii, însă mai vîrtos pe ei se batjocoreau, iar nu pe Antonie.

Dar Domnul nici întru această ispită n-a uitat pătimirea lui Antonie, ci a venit spre sprijinirea lui. Căci căutînd în sus, a văzut acoperămîntul desfăcîndu-se şi oarecare raze de lumină pogorîndu-se către dînsul. Şi diavolii numaidecît s-au făcut nevăzuţi, iar durerea trupului îndată i-a încetat şi locuinţa iarăşi îi era întreagă. Antonie simţind sprijinirea, răsufla şi se uşura de dureri, apoi se ruga vedeniei ce se arătase lui, zicînd: "Unde ai fost Preadulce Hristoase? Pentru ce dintru început nu Te-ai arătat ca să uşurezi durerile mele?" Şi glas s-a făcut către dînsul: "Antonie, aici eram, şi aşteptam să văd nevoinţa ta; deci, de vreme ce ai răbdat şi nu te-au biruit, de acum îţi voi fi ţie de-a pururea ajutor şi te voi face să fii renumit pretutindeni".

DOAMNE AJUTA!

[andrei_im]

SFANTUL CUVIOS KUKSA DE ODESSA

Preacuviosul Kuksa s-a nascut pe 12/25 ianuarie 1875 (…), in familia evlaviosilor si iubitorilor de Hristos parinti Kiril si Haritina, si a fost numit prin Sfantul Botez Cosma. Datorita chipului de viata evlavios si cumpatat al parintilor, Cosma nazuia inca din copilarie din tot sufletul catre Dumnezeu, ducand o viata curata. Inca de mic iubea rugaciunea si singuratatea, fugea de jocurile copiilor si de distractie. Adevarata bucurie duhovniceasca a evlaviosului tanar era aceea de a merge la dumnezeiasca Biserica si la Sfanta Liturghie.
Inca din tinerete, preacuviosul avea dragoste si mila catre oameni, mai ales catre cei bolnavi si suferinzi. Pentru aceasta, vrajmasul mantuirii neamului omenesc, pe parcursul intregii sale vieti l-a razboit.

Cosma nazuia cu tot sufletul catre viata monahala si, ca o binecuvantare a lui Dumnezeu a viitoarei cai a vietii sale, a plecat, in anul 1895, ca pelerin in Tara Sfanta. A trait la Ierusalim o jumatate de an, mergand la Sfintele Locuri din toata Palestina, iar la intoarcere a mers in pelerinaj si la Sfantul Munte. (…) Nevoitor la Sfantul Munte, a pregustat negraitul simtamant in care sunt unite dragostea de Dumnezeu si dorinta de a fi mereu cu El, adanca pocainta si incredintarea din inima in iertarea celui ce ne-a gresit, datatorul de viata- plans si pacea sufleteasca. La Athos, sufletul tanarului Cosma se inalta. Aici, in chip deosebit, ii creste dorinta de a intra in cinul monahal. Imparateasa cerului l-a chemat pe el in pamantul ei, spre slujirea lui Dumnezeu.

In 1897, mama lui Cosma a plecat in pelerinaj la Locurile Sfinte. Cand corabia cu care calatorea a facut un popas la tarmurile Sfantului Munte, Haritina s-a adresat in scris egumenului manastirii, cerandu-i sa-i ingaduie fiului sau sa viziteze Locurile Sfinte. Iubindu-l parinteste pe ascultatorul Cosma, egumenul i-a dat blagoslovenie pentru aceasta calatorie.
Cand pelerinii se aflau in Biserica Invierii Domnului, doreau foarte mult sa se miruiasca cu ulei din candela care atarna deasupra Sfantului Mormant. Insa ingerul Domnului, care nevazut era prezent acolo, a rasturnat candela din centru si tot uleiul s-a scurs peste Cosma. Atunci, ieromonahul care se afla la intrarea in Kuvukliu (locul din paraclisul Bisericii Invierii Domnului unde se afla Sfantul Mormant) a prorocit ca acest tanar va fi un mare staret. Oamenii l-au inconjurat pe Cosma si, strangand cu mainile uleiul care se prelingea pe hainele lui, se miruiau cu evlavie cu acesta. Iar aceasta intamplare a fost la fel de insemnata, caci harul lui Dumnezeu, revarsat cu bogatie peste preacuviosul, fara incetare s-a daruit oamenilor, atat pe timpul vietii, cat si dupa trecerea acestuia la cele vesnice.

Pe 28 martie 1902, ascultatorul Cosma a fost tuns rasofor, dandu-i-se numele de Constantin, iar pe 23 martie 1905, a fost tuns in viata monahala sub numele de Xenofont.Desi era putin invatat, caci anevoie reusea sa citeasca si sa scrie, el cunostea Sfanta Evanghelie si Psaltirea pe de rost. In anul 1913, fostul monah athonit Xenofont s-a asezat in marea Lavra a Adormirii Maicii Domnului de la Pecerska – Kiev. Incepand cu anul 1917, Biserica Ortodoxa Rusa si poporul rus au fost supusi unei crunte prigoane. (…) Chiar in acele vremuri, Domnul a asezat in sfesnicul Bisericii faclia credintei ortodoxe – pe preafericitul Kuksa. Si iata, in al cincizeci si saselea an al vietii, parintele Xenofont s-a imbolnavit grav pe neasteptate si, dupa cum se credea, fara nadejde de viata. Hotararea a fost ca sa primeasca schima cel ce era pe moarte. Pe 8 aprilie 1931, la tunderea in mare schima, l-au numit pe el cu numele preotului mucenic Kuksa, ale carui moaste se aflau in Pesterile de aproape. Desigur, sufletul preacuviosului era de atunci gata deja spre a se muta in cerestile locasuri, insa Domnul i-a prelungit zilele vietii lui pamantesti, pentru folosul duhovnicesc al oamenilor care traiau in lumea patimitoare. Indata dupa luarea schimei mari, parintele Kuksa si-a revenit, iar mai apoi s-a facut sanatos de-a binelea.
Pe 3 aprilie 1934, parintele Kuksa a fost hirotonit ierodiacon, iar pe 3 mai, in acelasi an, a fost facut ieromonah. Dupa inchiderea Lavrei, batiuska, pana in 1938, a slujit in Kiev, in Biserica Invierii (Slobodka). Trebuia sa ai mare barbatie ca sa slujesti ca preot in acele vremuri.

Din anul 1938, pentru parintele Kuksa au inceput zece ani grei de nevointa a marturisirii. El, ca “slujitor de cult”, a fost condamnat la cinci ani de lagar in orasul Vilma din regiunea Molotovsk, iar dupa ce s-a implinit sorocul, cu inca cinci ani de deportare. Astfel, la varsta de 63 de ani, parintele Kuksa a fost trimis la istovitoarea munca a taierii de paduri. Munca era deosebit de grea, mai ales pe timp de iarna, in ger cumplit. Muncea 14 ore pe zi, primind hrana foarte putina si saracacioasa. Nu numai ca indura cu rabdare si cu blandete viata de suferinta din inchisoare, ci si pe altii ii intarea duhovniceste.
“Le-am spus preotilor ca am primit Sfintele Daruri. Credinciosii, cu mare bagare de seama, le-au spus <<la ai lor>> ca intr-o anume zi si intr-un anume loc, pe ascuns de paznici, sa fie gata sa primeasca Sfanta Impartasanie. Am facut un epitrahil dintr-un stergar, desenand pe el Sfanta Cruce. Citind rugaciunile de trebuinta, am binecuvantat Sfintele Daruri si le-am luat cu noi, ascunzandu-le sub haina. Preotii s-au ascuns dupa lastarisuri. Monahii si monahiile, ca sa nu fie observati, alergau pe rand catre noi, iar noi, acoperindu-i pe ei cu epitrahilul-stergar, le dadeam iertarea si dezlegarea pacatelor. Astfel, intr-o dimineata, in drumul catre munca, s-au impartasit deodata o suta de oameni. Cat s-au bucurat ei si cat i-au multumit lui Dumnezeu pentru marea Lui mila!”

[andrei_im]

SFANTUL CUVIOS KUKSA DE ODESSA - continuare

Odata staretul s-a imbolnavit grav. L-au dus la spital, iar el era aproape sa moara.(…) Batiuska isi amintea: “Era de Pasti. Eram atat de slabit si de infometat, incat ma clatina vantul. Soarele stralucea, pasarile cantau, zapada deja incepea sa se topeasca. Am mers de-a lungul sarmei ghimpate, nemairabdand foamea, iar dincolo de sarma ghimpata bucatarul aducea de la bucatarie pentru masa paznicilor, purtandu-l deasupra capului, un platou cu placinta. Deasupra noastra zburau corbii. Eu ma rugam: <<Corbule, corbule, tu, care ai hranit pe prorocul Ilie in pustie, adu-mi si mie o bucata de placinta!>> Deodata, aud deasupra capului: <<Crau, crau!>> – si la picioare a cazut o placinta. Corbul o furase de pe tava purtata pe cap de bucatar. Am ridicat placinta de pe zapada si, cu lacrimi, i-am multumit lui Dumnezeu pentru marea Lui mila si astfel mi-am alinat foamea”.

In primavara lui 1943, dupa ce s-au terminat anii de inchisoare, de praznicul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, preacuviosul parinte Kuksa a fost eliberat si trimis cu domiciliul fortat in regiunea Solikamsk, intr-un sat aflat in apropierea orasului Kungura.

In sat, unde i se fixase domiciliul fortat pe o anume perioada, staretul s-a oprit in casa unei familii cu multi copii. Cand parintele Kuksa, pentru prima oara a intrat in acea casa, a fost poftit la masa. Dupa rugaciune, staretul a binecuvantat cu blagoslovenie preoteasca masa. Gazda a observat aceasta si, cand a aflat ca parintele Kuksa are nevoie de locuinta pentru o perioada de timp, i-a multumit lui Dumnezeu pentru faptul ca l-a trimis la el in casa pe slujitorul Sau. Mai apoi, el a adus scanduri si a incropit pentru batiuska o chilie lipita de mica lui izba, unde acesta va petrece timp de cinci ani, pana la implinirea sorocului deportarii sale.
In aceasta familie era un tanar care plangea foarte des si nimeni nu putea sa-l linisteasca. Odata, preacuviosul a iesit din chilia sa si l-a luat pe copil de mana. Dupa aceasta, tanarul dintr-o data s- a linistit si s-a impacat.
Oamenii alergau catre el ca la o facile ce lumineaza in noapte. Astfel, cu truda, cu rabdare, cu rugaciune zilnica, staretul a lucrat pana la eliberarea sa.

In anul 1948, parintele Kuksa s-a intors la Lavra Pecerska din Kiev si a fost intampinat cu mare bucurie de catre frati. Aici, el a avut ascultare de faclier la Pesterile din apropiere. Ateii, putin credinciosii, cei in nevoi, cei rai, cei cuprinsi de pacate se indreptau catre preacuviosul chiar in clipele cand ispitele erau de o mare ascutime si insuportabile, cand oamenilor le secase orice nadejde. Acelora care erau izbiti neputinciosi de toate valurile cele in multe chipuri ale raului staretul le arata adevarata credinta, ce era asemenea pietrei nezdrobite si nadejdea neclatinata in Dumnezeu. Asa cum in urma cu jumatate de veac, la Ierusalim, pelerinii il inconjurau pe Cosma, straduindu-se sa ia uleiul facator de minuni care se prelinsese de la candela pe capul si pe hainele lui ca sa se unga cu el, asa si acum, in patimitoarea Rusie, catre parintele Kuksa veneau oameni credinciosi fara de numar, insetati de ajutorul si harul lui Dumnezeu, revarsat prin rugaciunea, sfaturile duhovnicesti si invataturile staretului sfant.

Staretul nu-i condamna niciodata pe cei pacatosi si nu-i indeparta, ci dimpotriva, compatimitor, ii primea intotdeauna pe acestia. El spunea:
“Si eu sunt pacatos si iubesc pe cei pacatosi. Nu e om pe pamant care sa nu fi gresit. Numai Dumnezeu singur este fara de pacat, iar noi toti suntem pacatosi“.

Tinerilor lui duhovnicesti, parintele Kuksa le poruncea sa-si infraneze cu atentie simturile, mai ales vederea si le poruncea sa se roage astfel

“Maica Domnului, pazeste-ma pe mine in curatie sufleteasca si trupeasca”.

El intotdeauna invata si prevenea sa se mearga pe calea de mijloc, “imparateasca”, mai ales sa nu se exagereze cumva, si sa nu se posteasca fara masura. Staretul spunea:
“Trupul nostru este ajutator pe calea mantuirii. Va veni vremea cand vom vrea sa mancam si nu ni se va da. De aceea, daca am mancat, sa multumim lui Dumnezeu si daca am dormit, sa multumim lui Dumnezeu. Pentru toate sa multumim lui Dumnezeu!”

Ispitele intregii lui vieti, staretul le-a biruit amintindu-si de suferintele de pe cruce ale Mantuitorului nostru Iisus Hristos si de datatoarea de viata Inviere a Lui. Monahiei Varvara, fiica lui duhovniceasca, ii spunea:
“Cand te copleseste ceva, nu te intrista, ci totdeauna stai cu duhul la mormantul Mantuitorului, ca si mine: eu, si in inchisoare, si in deportare, am stat totdeauna cu duhul la mormantul Domnului!”.

Cand batiuska vorbea despre vremurile de pe urma, spunea ca unii dintre fiii lui duhovnicesti vor trai pana in vremea Antihristului. Staretul zicea:
“Au fost mucenici, si acum vor fi. Cei de pe urma vor fi mai mari ca cei dintai. Caci vor purta munci mai multe“.
“Domnul nu-i lasa pe ai Sai, numai ca e nevoie sa nu uitam ca toti umblam in fata Lui. Cei ce nadajduiesc in Dumnezeu nu se vor lipsi de tot binele“.

[andrei_im]

SFANTUL CUVIOS KUKSA DE ODESSA - continuare

Blandetea si infranarea staretului au infrant orice piedica a puterii lumesti in ceea ce priveste pastorirea duhovniceasca a credinciosilor. La sfarsitul lui aprilie 1957, staretul, in saptamana Patimilor din Postul Mare, s-a mutat in manastirea de calugari Kresceatik, a Sfantului Ioan Teologul, din eparhia Cernauti.
Spre sfarsitul vietii sale, staretul a avut de infruntat multe rautati, scarbe si prigoniri din partea puterii atee. (…) Astfel, la inceputul anilor 60′, diavolul a ridicat un nou val de prigoane asupra sfintei Biserici Ortodoxe din Rusia. Din nou s-au inchis bisericile, manastirile si scolile teologice. Sfantul Apostol Pavel spune ca toti care voiesc sa traiasca cucernic in Hristos Iisus vor fi prigoniti (II Tim. 3, 12). In astfel de ispite a intrat si staretul.
Cu putina vreme inainte de inchiderea manastirii, parintele Kuksa savarsea dumnezeiasca Liturghie in Biserica Sfantului Acoperamant. Deodata, pe Sfanta Masa, din sfesnic a cazut o lumanare care a ars procovetele si Sfantul Aer, care acoperea Sfantul Potir si Sfantul Disc. Focul acesta s-a stins insa, iar parintele Kuksa, prevazand intamplarile timpurilor apropiate, a spus proroceste: “Dusmanul ma va alunga si de aici”. In scurta vreme, aceste cuvinte ale lui s-au implinit intocmai.

Pe 19 iulie 1960, staretul s-a instalat la manastirea Adormirii Maicii Domnului din Odessa, unde isi va petrece ultimii patru ani din viata sa cea plina de nevointa si de suferinta. Fratii din manastire l-au intampinat cu dragoste pe parintele Kuksa. Si aici, ascultarea lui de temelie a fost marturisirea (spovedania). Pe orice suflet doritor sa vina in Casa lui Dumnezeu (Ps. 83, 11), batiuska il indrepta intotdeauna sa vina la slujbele manastiresti. Dormind foarte putin, staretul se trezea cu putin inainte de rasaritul soarelui si isi citea canonul lui de rugaciune. Se impartasea in fiecare zi. Iubea indeosebi Liturghia facuta in zori. Spunea ca Liturghia din zori este pentru nevoitori, iar cea tinuta mai inainte de pranz, pentru cei ce postesc. Preacuviosul spunea ca impartasania este Pastele, iar dupa impartasanie citea intotdeauna canonul Pastelui.

Zilele parintelui Kuksa deja inaintau catre asfintit. Odata, cu chipul vesel, i-a spus unei fiice duhovnicesti: “Maica Domnului doreste sa ma ia la ea”. (…) In octombrie 1964, cazand, staretul si-a fracturat soldul. A ramas intins pe pamantul rece si umed cateva ceasuri. De la aceasta a racit si s-a imbolnavit de pneumonie. Situatia s-a inrautatit. “Cata rabdare a avut! Soldul era fracturat, iar el nu a vrut niciun bandaj; ghips daca au vrut sa-i puna, nu a dorit nicidecum. Chiar si cu esarfa sa-l lege a refuzat”, isi aduce aminte fiica duhovniceasca a staretului, schimonahia Anghelina. “Trebuie sa rabdam toate”, spunea intotdeauna staretul.Parintele Kuksa nu lua niciodata medicamente. Agheasma si ulei sfintit de la sfintele locuri, acestea erau medicamentele lui.

Cu o jumatate de ceas inainte de moartea sa, la ora 1,30 noaptea, batiuska Kuksa, stand pe pat, binecuvanta in toate partile. O maica, ce a fost langa staret pana la savarsirea din viata, l-a intrebat: “Batiuska, ce-i cu sfintia voastra… pe cine inchinati, caci nu se vede nimeni aici?…”. Atunci el a raspuns: “Binecuvintez pe fiii mei duhovnicesti, pe aceia care locuiesc departe si nu pot sa vina. Iata, imi iau ramas bun de la ei”. Dupa cum povesteau duhovnicestii sai fii, veniti din diferite parti ale Rusiei, dupa inmormantarea sa, multi dintre ei l-au vazut pe staretul care-i binecuvanta in casele lor.
Batiuska spunea: “Cand vom pleca, vom intalni <<pungasii>>, dar nu ne vom teme de ei, caci suntem patru: Cosma, Constantin, Xenofont si Kuksa”. El, avand indrazneala inaintea lui Dumnezeu, isi punea nadejdea in mila Lui si in apararea sfintilor sai ocrotitori ceresti. In mod invaluit vorbea astfel despre vamesi.

“Cu cateva clipe inainte de moartea sa, staretul a spus: <<A sosit vremea…>>. Apoi, plecandu-si capul, si-a inchis ochii si, incepand sa-si traga sufletul, a dorit sa mai spuna ceva, si linistit, foarte linistit, si-a dat duhul”, isi aduc aminte cei care au fost de fata. Puterea, temandu-se foarte mult de poporul ce urma sa vina, a ordonat ca oficiile postale de legatura sa nu primeasca din Odessa vreo telegrama cu vestea sfarsitului parintelui Kuksa, incercand chiar sa impiedice ca batiuska sa fie ingropat la manastire, ci sa se savarseasca ingoparea in locul lui de nastere. Dar intai-statatorul manastirii, inteleptit de Dumnezeu, le-a raspuns astfel: “Patria monahului este manastirea”. Puterea a dat termen de ingropare: doua ore. Intreaga lume bisericeasca a fost asa de deranjata de aceste imprejurari, incat patriarhul Alexei I, cu ingrijorare, a cerut sa i se explice de ce s-a procedat asa cu ramasitele pamantesti ale staretului Kuksa.

Staretul Kuksa, asemenea preacuviosului Serafim de Sarov, la intalnirea cu oamenii obisnuia sa-i intampine cu salutul pascal: “Hristos a inviat!”. Pe toti oamenii el ii numea cu duiosie copii ai sai. Despre preacuviosul, acestia spuneau: “Cu el ne-a fost usor”. Aceasta izvora din faptul ca fericitul nevoitor dobandise pacea sufleteasca si sfintenia vietii. Chipul vietuirii parintelui Kuksa era asemanator cu cel al Sfantului Serafim de Sarov, care spunea: “Fiule, dobandeste duhul pacii, si mii in jurul tau se vor mantui”. In jurul staretului Kuksa se dobandea acest “duh al pacii si, intr-adevar, s-au mantuit mii de oameni”, caci duhul pacii la Dumnezeu este roada Duhului Sfant.

[andrei_im]

SFANTUL CUVIOS KUKSA DE ODESSA - continuare

Staretul Kuksa avea de la Dumnezeu darul dreptei socotinte duhovnicesti si al deosebirii gandurilor. El a fost un mare inainte-vazator. Lui i se descopereau chiar si simtirile ascunse, pe care oamenii abia puteau sa si le inteleaga, dar pe care el le intelegea si le explica lor cu ajutorul lui Dumnezeu. De la cei multi care veneau la el ca sa-i povesteasca despre necazurile lor si sa ceara sfat, el nu astepta sa-i fie puse intrebari, ci deja ii intampina cu raspunsurile si cu sfaturile duhovnicesti de care aveau nevoie.

Intr-o zi, la parintele Kuksa au venit doua femei din Lvov. Una avea sotul bolnav, iar cealalta venise din curiozitate, crezand ca staretul face farmece si ar putea sa-i spuna si ei ceva. Batiuska le-a primit bine pe amandoua, le-a gazduit si le-a binecuvantat. Aceea care avea sotul bolnav a cerut blagoslovenie ca sa mearga la Lavra Sfintei Treimi a Sfantului Serghie de Radonej. Staretul insa nu i-a dat binecuvantare:
“Mult as fi dorit si eu sa merg la Zagorsk, la preacuviosul Serghie. Insa tu, copila mea, mergi acasa repede, chiar astazi. Iata cingatoarea ta, o vezi cat este de scurta, asa va fi de scurt drumul tau spre casa. Mergi cu Dumnezeu, iar eu ma voi ruga pentru drumul tau”.
Apoi el i-a dat acestei femei o cruciulita, pe care o tin in maini cei adormiti. Ea s-a gandit dintr-o data ca barbatul ei moare ori poate sa moara, ori ca nu va mai apuca sosirea ei. Intorcandu-se catre cealalta femeie, ce venise impreuna cu ea ca la un vrajitor, staretul i-a spus:
“Eu nu sunt tigan si nu ghicesc, insa tu, copilo, ia aminte si roaga-te, caci Dumnezeu ti-a prelungit timpul pentru pocainta. Tu trebuie sa-ti descoperi pacatele tale tainice, pe care numai tu le stii, acolo in biserica ta, la preot“.

Parintele Kuksa avea, de asemenea, darul rugaciunii, insa din smerenie il ascundea de cei din jurul sau. Uneori insa multi vedeau in chip lamurit acest dar al lui Dumnezeu asupra lui.
O fiica duhovniceasca a staretului a murit pe neasteptate. Batiuska s-a rugat pentru ea mai intr-adins, mai ales in primele 40 de zile. Dupa 40 de zile, repausata i s-a aratat in vis unei surori duhovnicesti, iar aceasta a intrebat-o cum a trecut vamile. “Intr-adevar, a fost foarte infricosator?” Aceasta a raspuns ca “chiar infricosator de pomenit”. “Si cum, deci, le-ai trecut?” “La orice vama ajungeam, parintele Kuksa ma insotea, ma lua de mana si ma scotea. Asa am trecut toate vamile”.

Preacuviosul Kuksa avea darul tamaduirii neputintelor sufletesti si trupesti. In anii 60′, la Sankt Petersburg, o familie avea o fiica care era grav bolnava. Ea paralizase si nu putea sa se miste. Parintii, avand pozitii inalte in societate, au facut tot ceea ce depindea de ei, insa medicina ori alte ajutoare omenesti au fost neputincioase. Atunci, au aflat ca la Manastirea Adormirii Maicii Domnului din Odessa se afla un staret, mare nevoitor si facator de minuni, pe nume Kuksa. Cei doi soti au lasat pe fiica lor pe seama bunicii si, cu nadejde de ajutor, au plecat la Odessa. Ajungand la manastire, au aflat chilia staretului. Intampinandu-i cu compatimire, el i-a cercetat despre cauza sosirii lor. Apoi le-a dat lor cruciulite si le-a explicat ca este de neaparata trebuinta ca parintii sa se roage pentru copii. Poftindu-i sa se roage impreuna si citind rar cuvintele rugaciunii, staretul le-a poruncit parintilor fetitei sa repete dupa el. La sfarsitul rugaciunii, celor ce urmau sa se intoarca acasa le-a spus deodata: “Iata, acum fata voastra s-a facut sanatoasa”. Vazandu-le mirarea si indoiala, a adaugat: “Notati ziua si ceasul acesta si aduceti-va aminte de ele, si calatoriti cu Dumnezeu, iar pe Kuksa sa nu-l uitati in rugaciunile voastre”. Intorcandu-se acasa, parintii au fost intampinati de fiica lor, tamaduita cu desavarsire. “Tata are cruciulita si mama are cruciulita”, a spus ea deodata cu bucurie. Si, ca sa plineasca mirarea parintilor, fata le-a povestit ca, zacand bolnava, i-a vazut in chip limpede pe ei (parintii) stand si citind rugaciunea impreuna cu staretul imbracat in odajdii cu cruci, iar acesta, dupa rugaciune, a venit catre ea, a luat-o de mana si i-a poruncit sa se ridice. Le-a aratat ca aceasta s-a intamplat chiar in aceeasi zi si la aceeasi ora, cand parintii ei citeau impreuna cu parintele Kuksa rugaciunile.

Pentru rugaciunile Sfantului Kuksa, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! DOAMNE AJUTA!