Cei 17 ani lipsa din viata lui Iisus

[andreicozia]

În prealabil postat de Noesisaa

Ce e asa de greu de crezut ca in cei 17 ani a dus o viata absolut normala: a invatat, a muncit tamplarie cu Iosif...nu trebuie sa fie nimic extraordinar in acei ani. .

Acesti 17 ani sunt anii cu cea mai mare putere si energie creatoare, de studiu si revelatii si de miscare din viata oricarui om. Ma intreb cum ar putea, in cazul Fiului, aceasta perioada sa fie banala.
Parerea mea este ca daca am stii, acum am fi cu mult mai inaintati in progresul uman si al intelegerii divinitatii Lui.
Cei 17 ani sunt dupa mine cei mai fascinanti!

[padreati]

În prealabil postat de andreicozia

Acesti 17 ani sunt anii cu cea mai mare putere si energie creatoare, de studiu si revelatii si de miscare din viata oricarui om. Ma intreb cum ar putea, in cazul Fiului, aceasta perioada sa fie banala.
Parerea mea este ca daca am stii, acum am fi cu mult mai inaintati in progresul uman si al intelegerii divinitatii Lui.
Cei 17 ani sunt dupa mine cei mai fascinanti!

Iertare ca imi spun parerea. Cred ca abordarea aceasta e gresita, e doar parerea mea. Ca om, da, desigur, anii formatori sunt relevanti. Nu neaparat prin rezultate cat mai ales prin insasi procesul de formare.
Dar noi discutam de Dumnezeu intrupat Om. Dumnezeu banuiesc ca nu are nevoie de formare. Hristos a vorbit din Har, de la Dumnezeu Tatal, nu a emis niste filosofii umane in urma studiilor la universitati. Si cred ca e asa daca ar fi sa ne uitam putin mai departe, dar nu foarte. La apostoli.
Ce erau apostolii? In mare parte pescari. Unii vamesi. Altii putin mai invatati, precum doctorul Luca. Dar si ei, nu au vorbit de la ei. Ci tot de la Duhul. Pentru aceasta nu trebuie decat sa comparam ce spuneau ei inainte de pogorarea Sfantului Duh si ce spuneau dupa. E relevant oare ce gandit Petru inainte? E relevant ce discutii filosofice facea Pavel intre doua prigoniri de crestini? Nu.
Asa cum spunea Costel, si cum o spun de fapt si sfintii parinti, mantuirea e pe primul loc. Pentru mantuire avem tot ce ne trebuie. Pentru stiinta umana, cunoastere rationala, se lucreaza, dar nu ne foloseste prea bine pentru mantuirea noastra. De aceea zic, e prea destul cat avem.
Si mai imi vine in cap o intamplare, din pateric.
Redau inexact din memorie. Un om a vrut sa se calugareasca si s-a dus in pustie la un calugar imbunatatit. A intrebat, ce sa fac sa ma mantuiesc? Acela a inceput parca cu psalmul 50: "Miluieste-ma Dumnezeule dupa mare mila Ta, si dupa multimea indurarilor Tale, spala faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea, si de pacatul meu ma curateste, aci faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea".
Aici omul s-a oprit, a zis ca se duce sa se gandeasca si sa inteleaga cele ce a primit, ca e destul. Si a plecat in pustie si a stat acolo 30 de ani. Dupa care s-a intors si a spus ca are impresia ca a inteles.
Asadar, daca aceluia i-a ajuns atat, noua ce ne mai trebuie ca nu intelegem mare lucru din scripturi?
Comoara e la noi si cautam afara. Asa cred eu.