de ce arhaic?

[andrei_im]

În prealabil postat de Fani71

Eu as zice mai bine sa cerem ca schimbarile care se fac sa fie facute cu intelepciune, cu grija pastorala, si nu alandala.

Inteleg ce vrei sa spui, dar unde gasim oameni pentru a face asta? Eu cand ma gandesc la "micile" modificari, facute in ultimii ani, in cadrul practilor bisericesti, ma ingrozesc! Nu vad nici un fel de cumpatare, dreapta socoteala (de smerenie nici nu mai vorbim). E mai mult un fel de plonjare cu capul inainte, fara a tine cont de absolut nimic, poate doar de moda vremii...
Sunt multe de amintit aici: cenzurarea Prohodului, eliminarea Sinodiconului Ortodoxiei, si cate si mai cate... Acum sunt la moda si niste mici "gale", organizate dupa incheierea Slujbei, in care se ofera medalii anumitor "personaltati" (politice, "culturale", sau orice figura publica), care nu prea au mare legatura cu Biserica, poate doar o legatura financiara, prin intermediul actelor filantropice (cuvantul milostenie "nu se mai poarta"). Uite un exemplu de inovatie adusa in Biserica, cu scopul de a-i apropia pe cei "din afara". Cand o sa primeasca batranica care vine de zeci de ani la fiecare Sfanta Liturghie, o medalie de merit... Nici nu ar avea nevoie de asa ceva.
Eu consider o inovatie chiar si slabirea participarii credinciosilor in actul liturgic, slabire venita atat din partea credinciosilor cat si din partea slujitorilor - nu se mai face cateheza liturgica, credinciosii nu mai cunosc semnificatiile fiecarui moment din Sfanta Liturghie, nu se mai aud din altar rugaciunile preotilor (fapt condamnat de multi Sfinti, printre care si Sfantul Imparat Iustinian I), Euharistia nu mai este centru vietuirii crestine, deasa Impartasanie este privita cu frica, este vazuta chiar ca o inovatie catolica (???). Toate acestea duc la slabirea participarii efective a credinciosului la Sfanta Liturghie, prin nestiinta.
Intr-un asemenea mediu, cand ma gandesc ca cineva s-ar apuca sa revizuiasca limbajul bisericesc, sa-mi fie iertat, dar mi se face pielea de gaina...

[costel]

Fani, inclin sa cred ca slujba nu devine inteleasa pentru ca este lipsita de arhaisme. Ma tem ca si daca am avea parte de o traducere reusita, oamenii nu ar fi mai traitori. Nu de asta ducem lipsa, ci de reala unire cu Hristos.

Am intrat de multe ori intr-o biserica in care erau prezenti studenti de la teologie. Lipsea duhul rugaciunii din ea, mai mult, nu am vazut nici un student sa se impartaseasca. Si cu toatea astea, ei cunosteau si simbolismul Liturghiei. Imi pare ca de multe ori vrem sa impodobim mintea si nu inima.

[andrei_im]

În prealabil postat de costel

Am intrat de multe ori intr-o biserica in care erau prezenti studenti de la teologie. Lipsea duhul rugaciunii din ea, mai mult, nu am vazut nici un student sa se impartaseasca. Si cu toatea astea, ei cunosteau si simbolismul Liturghiei. Imi pare ca de multe ori vrem sa impodobim mintea si nu inima.

trebuie sa le impodobim pe ambele. :)
Daca intelegem doar cu mintea, dar inima ramane rece, nu trebuie lepadat nimic. Mergem inainte, ne rugam, si intr-o zi ne va aprinde Dumnezeu si inima.
Doamne ajuta!

[Fani71]

În prealabil postat de andrei_im

Inteleg ce vrei sa spui, dar unde gasim oameni pentru a face asta? Eu cand ma gandesc la "micile" modificari, facute in ultimii ani, in cadrul practilor bisericesti, ma ingrozesc! Nu vad nici un fel de cumpatare, dreapta socoteala (de smerenie nici nu mai vorbim). E mai mult un fel de plonjare cu capul inainte, fara a tine cont de absolut nimic, poate doar de moda vremii...
Sunt multe de amintit aici: cenzurarea Prohodului, eliminarea Sinodiconului Ortodoxiei, si cate si mai cate... Acum sunt la moda si niste mici "gale", organizate dupa incheierea Slujbei, in care se ofera medalii anumitor "personaltati" (politice, "culturale", sau orice figura publica), care nu prea au mare legatura cu Biserica, poate doar o legatura financiara, prin intermediul actelor filantropice (cuvantul milostenie "nu se mai poarta"). Uite un exemplu de inovatie adusa in Biserica, cu scopul de a-i apropia pe cei "din afara". Cand o sa primeasca batranica care vine de zeci de ani la fiecare Sfanta Liturghie, o medalie de merit... Nici nu ar avea nevoie de asa ceva.
Eu consider o inovatie chiar si slabirea participarii credinciosilor in actul liturgic, slabire venita atat din partea credinciosilor cat si din partea slujitorilor - nu se mai face cateheza liturgica, credinciosii nu mai cunosc semnificatiile fiecarui moment din Sfanta Liturghie, nu se mai aud din altar rugaciunile preotilor (fapt condamnat de multi Sfinti, printre care si Sfantul Imparat Iustinian I), Euharistia nu mai este centru vietuirii crestine, deasa Impartasanie este privita cu frica, este vazuta chiar ca o inovatie catolica (???). Toate acestea duc la slabirea participarii efective a credinciosului la Sfanta Liturghie, prin nestiinta.
Intr-un asemenea mediu, cand ma gandesc ca cineva s-ar apuca sa revizuiasca limbajul bisericesc, sa-mi fie iertat, dar mi se face pielea de gaina...

Eu nu propuneam schimbari in slujbe... Propuneam doar niste schimbari minimale, intelepte, motivate pastoral dar si lingvistic, in limbajul liturgic.
Nu mi se pare bine ca de frica de a pierde totul si de frica fata de cei care nu iubesc ortodoxia cu adevarat, care o intineaza, etc, sa nu incercam sa facem shimbarile bune care se cer. Nu mi se pare bine ca frica sa fie la baza actiunii sau neactiunii noastre.
Contrastul nu este intre 'inovatori interesati, ahtiati de modernism de dragul lumii' si 'conservatori inversunati, care tin cu dintii de fiecare amanunt de frica de a nu pierde totul'. Mi se pare ca o buna opozitie la prima categorie este o atitudine ca cea descrisaz in epistola catre Diognet, sa fim straini lumii fiind in acelasi timp cetatenii ei. Sa iubim Biserica si sa intelegem lumea, si sa iubim ce e bun din ea, sa incercam sa ii vorbim cat mai direct, pentru a o putea transfigura. Consecinta pentru traducerile liturgice: sa pastram profunzimea si frumusetea straduindu-ne pentru a le face cat mai pe inteles - pentru ca inima cu care, desigur, ar trebui intelese, sa nu aiba in minte o poticnire, ci un ajutor (asta fiind si raspuns la cele scrise de Costel)

[andrei_im]

Nu stiu daca e vorba de frica aici, cat mai mult de cumpatare. Nu peste tot este asa, insa unde este un risc prea mare, e mai bine sa spui nu! la tot "pachetul".
Eu cred ca ne scapa un lucru aici - nu avem exemple concrete de oameni care au vrut sa se apropie de Hristos, dar au gasit in limbajul bisericesc un impediment. Cei care nu vor sa se apropie de Hristos vor gasi o scuza in absolut ORICE.
Edit: Facem referire doar la situatia din Romania. Sfantul Ioan Maximovici, in perioada in care a slujit in San Francisco, a indreptat el insusi greselile sau lucrurile neclare din textul Sfintelor Slujbe, fiind un bun cunoscator al limbilor, dar si un om cu VIATA SFANTA.