Despre semnul fiarei

În prealabil postat de tricesimusquintus

Pentru descreţirea frunţii, vă propun un mic moment poetic în tâlmăcirea lui Florin Lăiu:

VISON ŞI STACOJIU

Preafericită biserică de ciocli,
care duci soarele pe năsălie,
care-ai făcut din rătăcire dogmă,
cu bozii tăi de var şi ablepsie;
care-ai făcut din dragoste păcat,
şi din păcat putere şi poruncă,
făgăduind verdeaţă celor duşi,
iar celor treji un loc în iad, de muncă;
Călare pe puteri -- pe şapte munţi --,
lângă mormânt, răsfăţ răpitoresc,
cernită maică sacră-a celor mulţi
şi soacră pentru cei care gândesc.
Distinsă vrăjitoare care legi
ce Dumnezeu dintru-nceput dezleagă,
şi-apoi dezlegi, cu sfinţii tăi betegi,
porunca lui Christos cerută-ntreagă.
Dacă mai ai şi fiice, fericito,
care se tăvălesc cu voievozii,
şi care magic îşi înneacă plozii,
atunci să plouă foc, să vină apă,
numai Apocalipsa ne mai scapă !

Ma uit si nu-mi vine sa cred, ca cineva isi poate bate joc de toate cele sfinte!
Toate ca toate, dar a va bate joc de Duhul Sfant, e pacat care nu se iarta niciodata. Va credeti fara pacate, si uite... adunati din cele, care in veci nu va vor fi iertate.
Si ortodoxul este pacatos, dar el stie acest lucru. Intre a sti si a nu sti ca esti pacatos, e o distanta, ca de la carul din curte, la Carul Mare de pe cer.
Faptul ca va descretiti fruntile cu asemenea poezie, ar trebui sa va dea de gandit. Suntem in Marele Post acum: pocaiti-va, puneti genunchiul la rugaciune si lasati distractia asta daunatoare.

"Cel ce rasari lumina lumii Tale, sufletul meu cel ce este in intuneric curateste-l de tot pacatul, cu ocrotirile celor fara de trup si ma mantuieste.
Doamne, trimite sufletelor noastre lumina Ta cea pururea vesnica, cu ocrotirile celor fara de trup si ma mantuieste.
Ridica-ma, Doamne, catre lauda Ta si ma invata sa fac voia Ta, Sfinte, cu ocrotirile celor fara de trup si ma mantuieste.
Lumina fiind, Hristoase, lumineaza-ma intru Tine, cu ocrotirile celor fara de trup si ma mantuieste."

[quote=vsovivi;219029]Domnule, frați creștini, frați eretici, frați oameni, frați frați,

păi voi nu ați citit sau n-ați auzit niciodată pilda cu cel căzut între tâlhari și a bunului samaritean?

Iar samariteanul avea religia cea mai diabolică, cea mai sectantă, cea mai idolicească, cea mai mincinoasă,

și ce a zis Hristos fariseului iudeu care a răspuns la întrebare cu:

„cel care a făcut milă cu el”..?

păi I-a zis „fă și tu asemenea”, dar nu I-a zis să se facă samaritean, ca să slujească la idoli, ci păstrând dreapta credință, ideul să facă roade vrednice de pocăința lui, adică așa asemenea, la fel cu ce a făcut samariteanul sau preotul sau levitul sau care credeți voi că a făcut milă cu el, cu cel căzut între tâlhari...

Iar voi aicea spuneți că tricomicusquintus ar fi hulit, cu poezia, dar cum era să hulească el cu poezia care nici măcar nu e scrisă de el? eresul adventiștilor e treaba adventiștilor, adică a samaritenilor... dar poezia e perfect valabilă și este defapt o parafrază la tipa aia ce umblă la aerobic și e material sportiv de calitate superioară, deci e aia beată din apocalipsă însetată de sîngele trimișilor și proorocilor lui Dumnezeu, având o cupă din care bea ea plină de spurcăciuni otrăvitoare, viclene, și plină fiind cu nume de hulă, și care șade pe fiară sau mai nou s-a urcat fiara pe femeie... deci poezia nu e nici o blasfemie, așa că nu mai osîndiți fratele adventist în deșert; o fi el eretic și hulitor din pricina că secta lor crede în tot felul de blasfemii dar aia e treaba lor, iar poezia e minunat de adevărată:

DOAMNA LUMII-N STACOJIU
de Benone Burtescu

Doamna lumii-n stacojiu
Beată turtă de rachiu
Călăreşte pe-mpăraţi,
În ge şapte adunaţi.
Ce momeală, ce prosteală
Ce desfrâu, ce tăvăleală!
Şi ge şapte dă în opt,
Că sfârşitul ei s-a copt
Şi ge opt dă-n douăzeci,
Zvârcoleală sub peceţi.
Oala lumii cu beţie
Dă în foc de profeţie.
Şi cucoana desfrânată,
Cea în purpură-mbrăcată,
Cum nimic nu osebeşte.
Goliciunea-şi dezveleşte.
Goliciunea-i urâciune,
Zmârc şi cloacă şi tăciune.
Ca la carte,
Ge-ii o urăsc de moarte.
Năpustire
Şi pieire.
....................................
Stai de-oparte!

cu multe înțelesuri, iar g-ii or fi slujitorii balaurelui sau mai degrabă ai Domnului, fiindcă pisica se suie în genere acolo unde e frumos și curat, direct pe acoperiș, și acolo face dănțuială împreună cu tot cartierul... ispisicesc.[/ TE LASI FOARTE USOR dus de nas!!!SAU esti pe o mana cu ereticii?VEZI CA SANT DOUAAAAAAAAAAAAAAAAAAA POEZIIIIIIIIIIIIIIII!!!!!!!!!!!!!

În prealabil postat de vsovivi

domnule, frați creștini, frați eretici, frați oameni, frați frați,

păi voi nu ați citit sau n-ați auzit niciodată pilda cu cel căzut între tâlhari și a bunului samaritean?

Iar samariteanul avea religia cea mai diabolică, cea mai sectantă, cea mai idolicească, cea mai mincinoasă,

și ce a zis hristos fariseului iudeu care a răspuns la întrebare cu:

„cel care a făcut milă cu el”..?

Păi i-a zis „fă și tu asemenea”, dar nu i-a zis să se facă samaritean, ca să slujească la idoli, ci păstrând dreapta credință, ideul să facă roade vrednice de pocăința lui, adică așa asemenea, la fel cu ce a făcut samariteanul sau preotul sau levitul sau care credeți voi că a făcut milă cu el, cu cel căzut între tâlhari...

Iar voi aicea spuneți că tricomicusquintus ar fi hulit, cu poezia, dar cum era să hulească el cu poezia care nici măcar nu e scrisă de el? Eresul adventiștilor e treaba adventiștilor, adică a samaritenilor... Dar poezia e perfect valabilă și este defapt o parafrază la tipa aia ce umblă la aerobic și e material sportiv de calitate superioară, deci e aia beată din apocalipsă însetată de sîngele trimișilor și proorocilor lui dumnezeu, având o cupă din care bea ea plină de spurcăciuni otrăvitoare, viclene, și plină fiind cu nume de hulă, și care șade pe fiară sau mai nou s-a urcat fiara pe femeie... Deci poezia nu e nici o blasfemie, așa că nu mai osîndiți fratele adventist în deșert; o fi el eretic și hulitor din pricina că secta lor crede în tot felul de blasfemii dar aia e treaba lor, iar poezia e minunat de adevărată:

doamna lumii-n stacojiu
de benone burtescu

doamna lumii-n stacojiu
beată turtă de rachiu
călăreşte pe-mpăraţi,
în ge şapte adunaţi.
ce momeală, ce prosteală
ce desfrâu, ce tăvăleală!
şi ge şapte dă în opt,
că sfârşitul ei s-a copt
şi ge opt dă-n douăzeci,
zvârcoleală sub peceţi.
oala lumii cu beţie
dă în foc de profeţie.
şi cucoana desfrânată,
cea în purpură-mbrăcată,
cum nimic nu osebeşte.
goliciunea-şi dezveleşte.
goliciunea-i urâciune,
zmârc şi cloacă şi tăciune.
ca la carte,
ge-ii o urăsc de moarte.
năpustire
şi pieire.
....................................
stai de-oparte!

cu multe înțelesuri, iar g-ii or fi slujitorii balaurelui sau mai degrabă ai domnului, fiindcă pisica se suie în genere acolo unde e frumos și curat, direct pe acoperiș, și acolo face dănțuială împreună cu tot cartierul... Ispisicesc.

te lasi foarte usor dus de nas!!!sau esti pe o mana cu ereticii???
Atentie!!! Douaaaaaaaa poeziiiiiiiiiiii!!!!!!!!!!

[AlinB]

În prealabil postat de Geony

Asta este marturisirea de credinta a CULTULUI ADVENTIST? Sau este poezia pe care o invata copii familiilor adventiste, in loc de sfaturile parintesti?
Aceste randuri ma duc cu gandul la ura sectarilor fata de oamenii Bisericii lui Hristos.
Ceva de sfarsitul lumii nu aveti, "MAI OILOR CU PIELE DE LUP"?

Exact, asta este adevarata lor fata, dincolo de zambetele de carton pe care le afiseaza daca nimeresti cumva prin adunarea lor.

De asta se si zice ca sectarul e lup in piele de oaie.

Chiar si cand iti zice frate, el o face numai si numai pentru a-i oferi sansa sa te ademeneasca in ratacirea lui.

Multi inteleg asta si ii iau tare inainte sa-si arate coltii, si atunci behaie facand pe nevinovatii, ca de ce s-au luat extremistii astia de blana lor imaculata..

Frumos este ca oricat ar fi de prefacuti, pana la urma isi pierd rabarea si dau arama pe fata si arata cam ce gandesc de fapt.

Topicul asta trebuie pastrat ca sa vada toata lumea adevarata lor fata.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de tricesimusquintus

Mă primiţi în cenaclul vostru de la grupa mică? Am comis şi eu o producţie:


Bizantinul mincinos...

Bizantinul mincinos,

Pupă tare la un os,

Şi se dă mare pios

Când de fapt, e-un mincinos.

Urlă-n haită, dar se'nfoaie

Pe sub blana cea de oaie,

Dar pe mulţi cum i-a năşit,

Acum şade...amăgit!

Că-are har blagoslovit

Trice, Trice...deci si tu cu plagiaturile, ca na...se stie ca e traditie in denominatiunea ta!

[vsovivi]

Frumoase poezii, sper să nu se supere Domnul pe noi, că poetului i se mai îngăduie să mai şi calce pe bec, fiindcă doar o cere muza... ca să iasă viersul dulce şi rima ca arginţii...

Unii se supără zicând că poezia e blasfemie, ca şi cum osândirea pe faţă a păcatului (propriu ori general) prin poezie ar fi blasfemie... rătăcire... păi nu osândeşti pe nimeni ci năravuri, că doar n-am osândit-o pe Andruşca ci doar iată i-am stimulat năravul, pardon talentul ei poetic... şi aţi văzut ce frumoasă poezie mi-a dedicat drept răspuns, aia cu proorocul mincinos ce roade la os...

dar între fraţi sunt mulţi supărăcioşi şi bosumflaţi care prin nemulţumirile lor se simt vrednici ca să dea apă la moară bosunflărilor victimizându-se ca să se scoată pentru că-s supăraţi de la a mai da socoteală şi căzând apoi în deznădejde fiindcă se ia după nenia, ca să plimbe mereu pisikaa...se pierd; nu mai continui discuţia poetică fiindcă pe unii îi doare la inimioare...

Dar oare nu este blasfemie şi atunci când te dai creştin dar înjuri şi dai la dracu pe aproapele tău? ca apoi să te mândreşti cu hulele tale? Ieste.

Dar cel mai nasol, cea mai gravă blasfemie este atunci când pentru desfrânare te bucuri de râul altuia sau al tău îngâmfându-te dulce la inimioară, exact asemenea cu femeia aia suită pe fiară sau cum e mai nou, că s-a suit fiara pe femeie...

Deci ce blasfemie mai mare poate fi decât aia când te satisface răul, răul altuia, ce a căzut ... în groapă, crezând că Dumnezeu l-a pedepsit pentru păcatele lui, defapt să ştii de la mine creştine că pentru păcatele mele îl pedepseşte pe aproapele meu, ca el să scape şi eu să mă scufund crezând că eu am scăpat... dar nu scapi, nu scapi oricât ai să te răcoreşti blasfemiind şi înjurând, ca să te lase în pace, să scapi de insistenţă...

păi dacă nici David, regele prooroc, n-a scăpat oridecâte ori a greşit... cum atunci să scape creştinii care L-au cunoscut pe Hristos?.. nu scapă decât dacă se vor îndrepta, altfel, bucuria de răul altuia, aia nu te scapă, nu te scapă, ci te îngraşă ca pe buruieni... tot cum îi îngraşă oasele lăsate de la lei pe mallahienii... atei, că de ăia îmbrăcaţi în haină sfântă nu mai vorbesc.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de vsovivi

Frumoase poezii, sper să nu se supere Domnul pe noi, că poetului i se mai îngăduie să mai şi calce pe bec, fiindcă doar o cere muza... ca să iasă viersul dulce şi rima ca arginţii...

Unii se supără zicând că poezia e blasfemie, ca şi cum osândirea pe faţă a păcatului (propriu ori general) prin poezie ar fi blasfemie... rătăcire... păi nu osândeşti pe nimeni ci năravuri, că doar n-am osândit-o pe Andruşca ci doar iată i-am stimulat năravul, pardon talentul ei poetic... şi aţi văzut ce frumoasă poezie mi-a dedicat drept răspuns, aia cu proorocul mincinos ce roade la os...

dar între fraţi sunt mulţi supărăcioşi şi bosumflaţi care prin nemulţumirile lor se simt vrednici ca să dea apă la moară bosunflărilor victimizându-se ca să se scoată pentru că-s supăraţi de la a mai da socoteală şi căzând apoi în deznădejde fiindcă se ia după nenia, ca să plimbe mereu pisikaa... nu mai continui discuţia poetică fiindcă pe unii îi doare la inimioare...

Dar nu este blasfemie atunci când te dai creştin dar înjuri şi dai la dracu pe aproapele tău? ca apoi să te mândreşti cu hulele tale?

dar cel mai nasol, cea mai gravă blasfemie este atunci când pentru desfrânare te bucuri de râul altuia sau al tău îngâmfându-te dulce la inimioară, exact asemenea cu femeia ai suită pe fiară sau cum e mai nou, că s-a suit fiara pe femeie...

Deci ce blasfemie mai mare poate fi decât ai când te satisface răul altuia crezând că Dumnezeu l-a pedepsit pentru păcatele lui, defapt să ştii de la mine creştine că pentru păcatele mele îl pedepseşte pe aproapele meu, ca el să scape şi eu să mă scufund crezând că scap... dar nu scapi, nu scapi oricât ai să te răcoreşti blasfemiind şi înjurând,

păi dacă nici David, regele prooroc, n-a scăpat oridecâte ori a greşit... cum atunci să scape creştinii care L-au cunoscut pe Hristos... nu scapă decât dacă se vor îndrepta, altfel, bucuria de răul altuia, aia nu te scapă, nu te scapă, ci te îngraşă ca pe buruieni.

Draga Vsovivi, nu era dedicata tie, nici prima mea " opera literara" si nici a 2 a...de ce te tot te afli in treaba, si imi mai dedici si poezii?

Mi-a picat fisa ceva mai tarziu, ce-i drept...ca Cetatea aia pe care o vizitezi, are ca punct de plecare tot o profeteasa, insa zau daca faceam referire la ea, ba chiar uitasem...crede-ma!

Doamne ajuta!

[AndruscaCIM]

Uite Vsovivi, modific versul cu " osul"....para ti!

Proorocul mincinos

Este tare dusmanos,

Si desi se vrea pios

Tot ce spune-i scandalos.

[Langu]

În prealabil postat de vsovivi

Frumoase poezii, sper să nu se supere Domnul pe noi, că poetului i se mai îngăduie să mai şi calce pe bec, fiindcă doar o cere muza... ca să iasă viersul dulce şi rima ca arginţii...

Unii se supără zicând că poezia e blasfemie, ca şi cum osândirea pe faţă a păcatului (propriu ori general) prin poezie ar fi blasfemie... rătăcire... păi nu osândeşti pe nimeni ci năravuri, că doar n-am osândit-o pe Andruşca ci doar iată i-am stimulat năravul, pardon talentul ei poetic... şi aţi văzut ce frumoasă poezie mi-a dedicat drept răspuns, aia cu proorocul mincinos ce roade la os...

dar între fraţi sunt mulţi supărăcioşi şi bosumflaţi care prin nemulţumirile lor se simt vrednici ca să dea apă la moară bosunflărilor victimizându-se ca să se scoată pentru că-s supăraţi de la a mai da socoteală şi căzând apoi în deznădejde fiindcă se ia după nenia, ca să plimbe mereu pisikaa...se pierd; nu mai continui discuţia poetică fiindcă pe unii îi doare la inimioare...

Dar oare nu este blasfemie şi atunci când te dai creştin dar înjuri şi dai la dracu pe aproapele tău? ca apoi să te mândreşti cu hulele tale? Ieste.

Dar cel mai nasol, cea mai gravă blasfemie este atunci când pentru desfrânare te bucuri de râul altuia sau al tău îngâmfându-te dulce la inimioară, exact asemenea cu femeia aia suită pe fiară sau cum e mai nou, că s-a suit fiara pe femeie...

Deci ce blasfemie mai mare poate fi decât aia când te satisface răul, răul altuia, ce a căzut ... în groapă, crezând că Dumnezeu l-a pedepsit pentru păcatele lui, defapt să ştii de la mine creştine că pentru păcatele mele îl pedepseşte pe aproapele meu, ca el să scape şi eu să mă scufund crezând că eu am scăpat... dar nu scapi, nu scapi oricât ai să te răcoreşti blasfemiind şi înjurând, ca să te lase în pace, să scapi de insistenţă...

păi dacă nici David, regele prooroc, n-a scăpat oridecâte ori a greşit... cum atunci să scape creştinii care L-au cunoscut pe Hristos?.. nu scapă decât dacă se vor îndrepta, altfel, bucuria de răul altuia, aia nu te scapă, nu te scapă, ci te îngraşă ca pe buruieni... tot cum îi îngraşă oasele lăsate de la lei pe mallahienii... atei, că de ăia îmbrăcaţi în haină sfântă nu mai vorbesc.

Trebuie sa recunosc un lucru,ma obligi sa gandesc ca sa te pot intelege.Lucrezi pe "arie" extinsa si nu pot sa spun ca-mi displace ceea ce scri.

[Langu]

În prealabil postat de tricesimusquintus

3.Şi m-a dus, în duh, în pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne. 4.Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, având în mână un pahar de aur, plin de urâciunile şi de necurăţiile desfrânării ei. 5.Iar pe fruntea ei scris nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului. (Apoc.17)

Aici trebuie sa ma ajuti,nu pot intelege.Am citit odata ceva despre "socialismul" rosu dar...