Biserica si discriminarea femeii

[anna21]

În prealabil postat de Fani71

Nu am venit cu vreun argument din viata personala. Am raspuns numai la intrebarile tale personale cum fac eu sa ma smeresc 'traind in placeri', 'fara necesitatea suferintei', sau nu stiu cum te-ai exprimat exact. (de altfel nu ai raspuns, tu cum faci sa te feresti de placerile firesti?)

Asa imi trebuie daca mi-a scapat in focul discutiei un 'detaliu' personal. Sigur, e neverificabil ca sotul meu are o boala incurabila si ca noi traim asta zi de zi, ora de ora, dar ca Dumnezeu in marea lui mila ne face totusi sa avem si bucurii in mijlocul acestei dureri, lucru pentru care chiar am de ce-i multumi. Deci, forget it.

Iarta-ma, Fani, dar nu ma pot abtine.

Nu esti singura in aceasta situatie.. chiar nu esti.
Cand a fost diagnosticat sotul meu (acum 9 ani) i s-a spus ca in medie se traieste cam 10 ani cu boala lui.
Oamenilor de stiinta le plac mult cifrele.. stiinta pare foarte stiintifica cu multe, multe cifre.. ma amuza.
As zice: oameni buni, pregatiti batistele, ca sa va povestesc.
Dar vietile noastre sunt in mainile lui Dumnezeu, ceea ce este foarte odihnitor, gasesc eu. Traim cat ingaduie Dumnezeu, nici o secunda in plus. Si daca ingaduie sa traim muuuulti ani este pentru ca asteapta pocainta noastra (nu ca sa ne bucuram de placerile lumii).
Asta cu: hai sa ne bucuram ca oricum murim, ca oricum avem parte si de nefericire.. hmm, cam dubios.
Nefericirea este data spre binele nostru (mai usor de spus, decat de inteles, desigur.. si eu sunt din cei care se tavalesc si plang: de ce sa mi se intample mie? ia asta de la mine! etc. Doar oamenii intelepti multumesc pentru dureri)

[Fani71]

În prealabil postat de anna21

Iarta-ma, Fani, dar nu ma pot abtine.

Nu esti singura in aceasta situatie.. chiar nu esti.
Cand a fost diagnosticat sotul meu (acum 9 ani) i s-a spus ca in medie se traieste cam 10 ani cu boala lui.
Oamenilor de stiinta le plac mult cifrele.. stiinta pare foarte stiintifica cu multe, multe cifre.. ma amuza.
As zice: oameni buni, pregatiti batistele, ca sa va povestesc.
Dar vietile noastre sunt in mainile lui Dumnezeu, ceea ce este foarte odihnitor, gasesc eu. Traim cat ingaduie Dumnezeu, nici o secunda in plus. Si daca ingaduie sa traim muuuulti ani este pentru ca asteapta pocainta noastra (nu ca sa ne bucuram de placerile lumii).
Asta cu: hai sa ne bucuram ca oricum murim, ca oricum avem parte si de nefericire.. hmm, cam dubios.
Nefericirea este data spre binele nostru (mai usor de spus, decat de inteles, desigur.. si eu sunt din cei care se tavalesc si plang: de ce sa mi se intample mie? ia asta de la mine! etc. Doar oamenii intelepti multumesc pentru dureri)

Ai dreptate!
Nici eu nu am vrut sa zic ca 'sa ne bucuram ca oricum murim' (carpe diem), s-a inteles poate gresit. Si nici n-am vrut sa spun ca sunt singura...
Acum nu am timp, explic alta data.

[Fani71]

În prealabil postat de anna21

Iarta-ma, Fani, dar nu ma pot abtine.

Nu esti singura in aceasta situatie.. chiar nu esti.
Cand a fost diagnosticat sotul meu (acum 9 ani) i s-a spus ca in medie se traieste cam 10 ani cu boala lui.
Oamenilor de stiinta le plac mult cifrele.. stiinta pare foarte stiintifica cu multe, multe cifre.. ma amuza.
As zice: oameni buni, pregatiti batistele, ca sa va povestesc.
Dar vietile noastre sunt in mainile lui Dumnezeu, ceea ce este foarte odihnitor, gasesc eu. Traim cat ingaduie Dumnezeu, nici o secunda in plus. Si daca ingaduie sa traim muuuulti ani este pentru ca asteapta pocainta noastra (nu ca sa ne bucuram de placerile lumii).
Asta cu: hai sa ne bucuram ca oricum murim, ca oricum avem parte si de nefericire.. hmm, cam dubios.
Nefericirea este data spre binele nostru (mai usor de spus, decat de inteles, desigur.. si eu sunt din cei care se tavalesc si plang: de ce sa mi se intample mie? ia asta de la mine! etc. Doar oamenii intelepti multumesc pentru dureri)

Ziceam ca mai am de adaugat ceva aici.
Stiu ca nu suntem singurii, nu am vrut sa spun asa ceva. Stiu ca statisticile sunt doar statictici (din proprie experienta - sotul meu 'trebuia' sa moara dupa 8 luni, dar dupa aproape 3 ani inca este in viata si nu este mai rau decat atunci)
Si repet, nu am vrut sa spun ceva in genul carpe diem. Am vorbit despre acest lucru numai pentru ca Anca zicea ca eu nu vorbesc despre suferinta ci numai despre bucurie. Am vrut doar sa spun ca stiu si eu ce este suferinta in viata de cuplu.
Dar din cate am inteles eu din crestinism, necazurile si durerile trebuie asumate, traite in Hristos, dar trasatura cea mai importanta a unui crestin este bucuria. Sigur, bucurie de a fi unit cu El, dar bucuriile pe care le traim le putem pe toate lega de aceasta bucurie. 'Lumina lui Hristos lumineaza tuturor' - si lumineaza totul (cand lumineaza pacatul, acesta dispare sau se ascunde, adica ne ascundem noi de lumina..). Eu ii multumesc lui Dumnezeu ca pot trai si multa bucurie de a fi alaturi (nu se stie pentru cata vreme, poate pentru toata viata, poate numai pentru inca cateva luni sau cativa ani, dar Dumnezeu stie ce este bine) de un sot cu care sa pot construi ceva aici si pentru vesnicie.

Este off topic, si poate prea personal, dar m-am simtit obligata sa scriu aceste lucruri dupa ce mi-a scapat mai sus. Are legatura cu subiectul in mod doar foarte indirect.

[sophia]

@Anna, Fani - multa sanatate sotilor vostri. Aveti grija de ei. Au multa nevoie de voi. Dumnezeu vi i-a dat, bucurati-va de ei, de casnicie si copii.
Si sfintii s-au bucurat, eu nu cred ca nu.
Da, si eu stiu cum este cu viata de familie. Noua ne-a dat sanatate (eu sunt mai fragila, dar merge), dar ne luptam cu alte probleme (financiare, lipsa copiilor, etc.). Fiecare cu crucea lui.
Pentru mine sotul este un dar dat de Dumnezeu dupa multe rugaciuni si Ii multumesc pentru asta.
Preotul meu imi spunea odata: "biserica ta este sotul tau, ai grija de casnicia ta, aia este importanta." Il intrebam exact cum va intreb pe voi, cum sa ma impart intre lume si Dumnezeu.
As spune ca micile bucurii pe care ni le permitem, ne ajuta sa ducem crucea, sa nu cadem.

[axios]

sophia draga,
ma uit mereu la ce postezi si, sincer, fara rautate, iti spun: esti ca o curca beata...
mereu incurci borcanele, confunzi lucruri, intelegi pe dos, traduci dupa capul tau tot. numai ca iti lipseste un lucru esential:trairea.
e ca si cum incerci sa intelegi franceza si tu nu stii decat vreo doua cuvinte. si alea aiurea... adica furculision si lingurision...

sfintii parinti ne invata, nu prin scrierile pe care le cauti cu disperare ci prin insasi viata lor. ca sa ajungem la virtutile parintilor sau sa-i intelegem trebuie sa avem trairile lor. viata lor e exemplul nostru. cum ar putea ei sa-ti explice ceea ce traiesc in scris? cum ar putea sa te faca sa intelegi cand tu in loc sa practici, sa traiesti ortodoxia, tu o citesti, o diseci ca pe o broasca, ii scoti inima si te intrebi de ce nu bate sau cum functioneaza...
sau, fa altceva: roaga o mama sa-ti descrie ce simte in momentul de dinainte si de dupa ce naste... crezi ca exista cuvinte pentru asa ceva? eu nu cred... asa e si cu sfintii parinti. traieste ca ei si afla raspunsul...

ai niste ispite grozave... dar, poate, intr-o zi, o sa scapi de cateva...

Doamne ajuta!

[sophia]

@Axios - puteai sa alegi un termen mai fin in loc de "curca beata", zau asa.
Ai scris un mare adevar pe care ar trebui insa sa-l invete si ceilalti.
Sfintii Parinti ne dau exemplu mai ales prin viata lor. Doar exemplu. Scrierile...
Eu ma ghidez dupa viata sfintilor, sigur. Dar ca ei n-am sa pot fi niciodata: sunt femeie (si ei au fost numai barbati), sunt casatorita, traiesc in alta epoca si societate cu cerinte imense, etc.
Intr-o idee gresesti insa:
Eu traiesc credinta, dar in altfel, altfel decat altii.
Eu traiesc credinta prin rugaciune si dragoste de aproape. Si zic eu ca este mult pentru un om. N-am sa scriu aici concret, ca sa nu ma laud.
Altii traiesc credinta prin scripturi, post si ce mai pot ei.
Nu stiu de ce trebuie sa fim toti la fel, de ce se cere imposibilul.
Eu mental, din carti, nu pricep credinta. Nu-mi spune mai nimic, afara de idei si personaje de baza.