Despre ispita de a nu fi sfant

Despre ispita de a nu fi sfant Mareste imaginea.

De fapt, a nu fi sfant nu mai este o ispita in adevaratul sens al cuvantului, ci este o normalitate, este chiar un ideal. Lumea zilelor noastre nu isi propune sfintenia si este la limita normalului ca nici tu sa nu iti fi propus intr-o buna zi sa ajungi sau sa fii pur si simplu sfant. Iti poti propune sa ajungi medic, inginer sau doar boschetar, dar nu iti poti propune sa ajungi sau sa fii sfant. Aceasta pentru ca sfintenia este un dar gratuit facut de Dumnezeu omului. Cu adevarat, in mod absolut, doar El este sfant; cei pe care ii cinstim noi ca sfinti au primit, au receptat fiecare in felul lui pe Hristos, umplandu-se de Lumina Lui, exact cum si stelele lumineaza, stralucesc doar pentru ca exista Soarele in toata splendoarea lui.

Dar si cei ce deja sunt sfinti si-au propus in timpul vietii, insa si tu iti poti propune ceea ce este in mod sigur realizabil: sa rezisti ispitei, tentatiei. Care ispita, care tentatie?

Sunt prea multe „definitii" ale ispitei, insa acum ma voi opri doar asupra uneia: acel gand, acea provocare pe care, primind-o, savarsesti o fapta careia sa nu ii poata urma o rugaciune, cel putin nu o rugaciune de multumire, de iubire a lui Dumnezeu. Ispita de a privi o revista care te invata cum sa iti „multumesti" partenerul; ispita de a raspunde, macar cu o privire dura, celui care nu te-a inteles sau te-a suparat; ispita de a amana tot pe mai tarziu rugaciunea; ispita de a vorbi murdar; ispita de a minti atunci cand banuiesti ca ai de castigat ceva sau ispita de a te considera lipsit de pacate.

Ti-am dat cateva exemple de ceea ce a intrat in sfera normalului si care L-a impins pe Hristos in sfera anormalului. Am ajuns sa cochetam, sa stam la taifas cu riste ganduri si cu niste idei despre care nici nu ne intereseaza de unde sau de la cine vin. Pur si simplu credem ca totul este permis si ca iti este absolut permis sa citesti cu mare atentie cine stie ce revista pentru „girls" sau pentru „boys" (cu sau fara „plai"), sa te roada o curiozitate murdara, ca apoi sa „cresti" aceste noutati in mintea ta pana in ziua cand le vei pune in practica.

Adica sa te murdaresti cu o serie de imagini care te vor arunca in prapastia mizeriei sufletesti, a unor dorinte animalice, care te vor indeparta cu totul de Dumnezeu, de oameni si chiar de propriul tau suflet.

Exista un tablou celebru care reprezinta o creatura parca desprinsa din filmele de groaza sau din ultimele experimente pe care cercetatorii americani le fac dupa bunul lor plac. Este prezentata o creatura care are trupul unui elefant imens, bine facut, dar care sufera de o anomalie foarte curioasa: are picioare de lacusta, care stii bine ca sunt prea delicate pentru a sustine trupul unui elefant. Si, daca nu ma insel, tabloul chiar se numeste „Ispita". Nicio imagine nu ar fi putut explora mai bine substanta acestui demers mizer impotriva omului, realitatea acestei lupte dusa nu numai de diavol, ci mult prea des doar de om.

La prima vedere ispita nu poate intalni rezistenta, nimic nu ii poate sta in cale; insa fragilitatea pacatului este mult prea evidenta pentru a fi discutata aici. Iti prezinta ceva mult prea atractiv, care pur si simplu cucereste, dar nu lasa nimic in urma, decat un sentiment de goliciune, de dezgust si de tristete. Biserica, prin cei ce au gustat din nebunia ei - prin sfinti -, inca mai sustine ca diavolul are o interesanta tehnica de lupta: cand ofera, iti propune raiul, bucuria bucuriilor, iar dupa ce ai cazut in ispita lui, iti ofera deznadejdea, singuratatea, iadul. La fel se „exprima" si acest tablou: un elefant care impresioneaza, dar care, la prima impotrivire intalnita, se darama in mod lamentabil.

Mai problematic ar fi sa scriu ce este ispita pentru omul modern, pentru tanarul modern, care in ruptul capului nu accepta ca el ar putea fi influentat macar putin in luarea deciziilor in viata sa. El se simte mult prea liber si mult prea stapan pe sine pentru a accepta existenta ispitei si a ispititorului. Tanarul nostru, daca aude din intamplare episodul biblic ce relateaza intreita ispitire a lui Hristos in Pustia Carantaniei, probabil ca zambeste in sinea lui, imaginandu-si cine stie ce scenariu de film horror pe care l-a vazut cu cateva seri in urma. Si se arunca din nou in valtoarea vietii intr-un ritm care nu ii mai permite sa cantareasca cu atentie ceea ce se intampla in jurul sau.

Nu ii da de gandit faptul ca scenariul din Carantania in care statea fata in fata Hristos si diavolul se repeta in viata fiecarui sfant. Nu gaseste curios faptul ca toti sfintii sustin cu incapatanare siguranta existentei diavolului: in aceeasi forma, cu aceeasi rautate, cu aceleasi ispite, cu aceeasi mandrie decazuta. Niciun sfant nu sustine sa fi vazut un cal cu cap de taur sau un elefant cu doua picioare; toti lupta cu ceea ce oamenii zilelor noastre nici macar nu vor sa banuiasca. Dar nu despre el vreau eu sa-ti scriu aici, ci despre acea tentativa a lui de a desparti pe om de Hristos.

Ne place sau nu, toti suntem ispititi. Fiecare dupa masura apropierii de Dumnezeu; nimeni nu este ispitit mai mult decat poate suferi, mai mult decat poate duce.

Refuza macar o singura data ceea ce Biserica numeste „ispita" si te vei lovi de o realitate pe care nici nu o banuiai. Va incepe o „lupta" ce se va duce doar in plan moral, al gandurilor, care te vor asalta cum nici macar nu banuiai. Incepe sa refuzi sistematic ceea ce stii bine ca te raneste sufleteste si atunci vei simti in inima ta singuratatea pe care au lasat-o pacatele in urma lor.

Vedem cu ochii nostri ca tentativele de a face bine au un esec tot mai pronuntat, insa raul, decaderea, pacatul - toate au un spor incredibil, lucreaza parca de la sine. Vedem ca, oriunde am vrea sa stam, nimic nu ne impiedica, nimic nu ne distrage atentia; insa clipele petrecute la Sfanta Liturghie sunt de o imprastiere si de o dezordine interioara de nedescris. Vedem ca rugaciunea particulara abia se infiripa, abia ne hotaram sa o incercam, dar totul se sfarseste lamentabil, mai inainte de a incepe. Cu usurinta invatam pacatul sub toate formele lui, insa detestabil de grea este intoarcerea si intarirea in bine. Nu ar fi cazul sa ne intrebam de ce se intampla toate acestea? Oare sa fie omul o fiinta inclinata doar spre rau, acesta fiind motivul pentru care ne indepartam atat de usor de Bine?

Daca exista Dumnezeu, atunci omul a fost creat de El; caci ce Dumnezeu ar fi Acela care nu stie de sau nu participa la aparitia unei fapturi atat de apropiate de desavarsire cum este omul? Dar El nu putea crea pe om cu o inclinare spre rau, caci ar fi atunci logic ca si Dumnezeu sa fie rau - o ineptie la care nu are rost nici sa ne gandim. Totusi omul, nu cel de acum mii sau zeci de mii de ani, ci cel de astazi, nu poate fi numit tocmai „bun". Cineva sau ceva a intervenit in planul lui Dumnezeu, schimband traiectoria creaturii Sale.

Va trebui sa intelegi ca ispita va veni doar cand vei provoca, cand vei conta pe Hristos; atunci, vrei sau nu, tu vei primi o contra oferta, vei avea o alternativa la timiditatea lui Iisus. La castitate, vei avea desfraul; la post, va fi diavolul un bucatar pe cinste, care iti va lasa gura apa; la rabdare, in timpul rugaciunii, memoria ti se va umple pana la refuz de amintiri, de planuri nu neaparat rele, de ganduri tot mai interesante; la dorinta ta de a te indrepta, vor aparea brusc in viata mii de motive ca totul sa-ti iasa pe dos, totul sa te intristeze, sa te indispuna etc. Nu cauta ispita cu lumanarea, pentru ca nu asa o vei gasi; iti este de ajuns sa te indrepti spre Adevar si spre Viata ca sa te lovesti de situatii pe care nici nu le banuiai. Dar daca nu vei avea „armele" postului si ale rugaciunii, nu vei avea sanse de izbanda, de supravietuire. Si, din pacate, te vei intoarce mereu de unde ai pornit sau va fi chiar mai rau.

Totul este ca tu sa nu te lasi amagit de gandul ca este bine sa stii cat mai multe pe o anumita tema, pentru ca, intre a sti si a pune in practica, pacatul este o granita mult prea usor de trecut.

Daca tu nu vrei cu tot focul vointei tale sa gasesti pe Hristos, nu se cheama ca esti ispitit. Ar fi rusinos sa dam vina pe diavol pentru lenea, pentru uitarea si nehotararea noastra.

Vei fi ispitit sa te intrebi daca mai are rost sa continui a merge pe o Cale pe care nimeni parca nu mai vrea sa mearga; vei simti ca te sufoca gandul de a parasi ceea ce poate abia ai inceput, de a te lepada de Domnul, chiar inainte de a-L fi cunoscut.

Dar tu sa nu te simti singur niciodata, nici macar o clipa sa nu crezi ca, in fata ispitelor ce inevitabil se vor ridica impotriva, tu esti singur. Repet, un sigur lucru poate sa-l faca omul absolut singur: sa pacatuiasca. Orice altceva are impreuna lucrator pe Iisus Hristos, pana si ezitarea noastra, incertitudinea noastra in fata unei Dragoste ce imbratiseaza totul. Domnul nu ispiteste, ci doar invita; stie ca Se loveste des de nepasare sau de un refuz dur, dar totusi invita.

Invata sa accepti, invata sa ai rabdare, invata sa cauti Lumina in intunericul acestei lumi. Pe zi ce trece va fi tot mai dificil, caci inrairea va cuprinde pe tot mai multi; nu mai avem nici macar intelepciunea batranilor sau puritatea ingereasca a copiilor. Nu mai ramane nimic sfant in jurul nostru si fiecare ar trebui sa se intrebe daca nu cumva a contribuit si el la acest rau ce se generalizeaza. Dar, cu cat ispita de a nu fi sfant este mai mare, cu atat rasplata ce o daruieste Domnul este mai mare.

Monahul Paulin

26 Aprilie 2012

Vizualizari: 4347

Voteaza:

Despre ispita de a nu fi sfant 3.67 / 5 din 3 voturi. 1 review utilizatori.

Cuvinte cheie:

ispita patimile sfintenia

Comentarii (1)

  • nicusor vladPostat la 2010-03-10 14:58

    interesant articol si tot odata adevarat

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE