În prealabil postat de Jane Says
Ba da, incurca, si e greu. Dar mie radacina acestor "suferinte" ca sa zic asa, mi se pare mai grava decat efectul. Teoretic, eliberarea asa cum o vad eu, ar presupune sa nu mai ai nevoie, sa nu mai fii complexat/a, sa nu mai conteze felul in care te percep ceilalti - mai ales ca noi nu stim de fapt cum ne recepteaza ceilalti, in domeniul asta nu facem decat sa ne proiectam propriile temeri :)
Un lucru pe care l-am invatat la cursurile de psihoterapie - foarte logic de altfel, si care de fapt nu era o noutate, ca si Sfintii Parinti aveau aceeasi viziune - e ca teama nu trebuie evitata, bagata sub pres, ci infruntata.
Daca eu ma simt nesigura in lume - o anxietate sociala, sa zicem, sau na, 'de frumusete' - mijloacele de a atenua aceasta teama sunt de fapt conduite de asigurare care de fapt nu rezolva problema de fond, ci doar conduc la perpetuarea acesteia in timp. Dpdv psihologic, fiind nesigura si punand accesorii care sa te faca sa te simti mai bine, si facand asta in mod repetat, nu faci decat sa iti intaresti urmatoarele convingeri:
- e rau fara bijuterii/makeup, pentru ca ti-e teama ca esti urata si teama este un disconfort in sine
- bijuteriile/makeupul alunga acest disconfort
- in concluzie e bine cu elemente artificiale, ca ele te fac mai atragatoare si disconfortul dispare (nu ma refer la binele duhovnicesc, evident, ci la binele subiectiv, starea noastra de ok)
Daca nu decizi sa iei anxietatea asta in brate, s-o "consumi", daca vrei, s-o traiesti si s-o epuizezi, trecand prin ea, expunandu-te fara accesorii si makeup si supravietuind experientei, nu o sa inveti niciodata ca:
- poate fi bine (la fel de bine, poate chiar mai) si fara elemente artificiale
Desi, daca ai invata lucrul ala, atunci nu ti-ar mai fi teama. Pentru ca in primul scenariu bijuteriile sunt un paleativ pentru o problema care in acest al doilea scenariu, ar deveni inexistenta.
Nu stiu cat de complicat e ce am explicat, dar un principiu de baza in terapia anxietatilor de toate felurile (inclusiv cu atacuri de panica, fobii, whatever). Bagatul sentimentului de inadecvare sub pres si mijloacele astea paleative nu folosesc la absolut nimic, au efect doar temporar si contribuie in fapt la perpetuarea unor comportamente si ganduri false.
Cu alte cuvinte, nu "invatam" niciodata ca suntem frumoase si fara, daca nu incercam si nu ne expunem si fara.
Din punct de vedere duhovnicesc, e mult mai complexa chestiunea asta si, lasand la o parte chiar si vanitatea noastra, chiar si educatia defectuoasa si modelele promovate de societate (trebuie, ca femeie, sa fii "aranjata", sa fii "sigura pe tine" etc), cred ca ajungem la modul in care privim lumea si pe noi insine, un mod care e artificial, fals. Daca am fi ceea ce am fost creeati initial sa fim, am percepe cu totul altfel frumusetea si feminitatea si rolul nostru in comunitate.
Nu zic ca am habar cum ar fi, dar sunt convinsa ca atat timp cat inca ma simt aiurea pentru un cos, cat inca mai am nevoie de confirmare ca arat bine, cat inca mai simt nevoia sa "make a stand" acolo unde apar si functionez, ma aflu in eroare. Nu stiu care o fi modul ideal, duhovnicesc, de a _vedea_ lumea, pe aproapele, frumusetea etc, dar clar e altul decat al meu.
Noi zicem ca Maica Domnului era frumoasa si ca din cauza asta nu era nevoie sa isi bata capul cu aspectul fizic. Eu sunt sigura ca de fapt Maica Domnului habar nu avea ca e frumoasa, ca nu o preocupa deloc chestiunea asta, nu cred ca avusese vreo oglinda in Templu si nici ca avusese cine sa o laude dintre preoti si cei cu care avea contact. Si asta nu inseamna ca nu avea grija de trup, dar grija fata de trup poate insemna doar atat: sa fii curat si sa te hranesti, ca pana una alta nu suntem ingeri, si sa te pazesti de rani.
|
19.03.2010, 19:28:41
.. Lumea ma intreaba: la ce salon am reusit o culoare atat de "naturala".. scuze, mi se pare hilar!
. Sper sa nu jignesc pe nimeni. Chestii pe care le atarni de tine.
Threaded Mode