Intrebare

[ory]

În prealabil postat de AlinB

...purtati?

Da, port....dar am lasat aurul la o parte, " sufera de uzura morala "....
Oricum , machiajul m-ar enerva destul de tare, uneori chiar am impresia ca ma imbatraneste si nu invers, il simt greoi si sleios , ma simt stinghera in prezenta lui, prin el, nu ma simt eu insami, asa cu buna si cu rele . Iar eu, care tin mult la perceptia prin atingere, iubesc finetea trasaturilor reale.
Curateania si naturaletea unui om mi se par trasaturi seducatoare .

[luminita-]

eu nu port nici bijuterii...pt ce sa ma impodobesc ca un pom de craciun?sa am grija apoi sa nu le pierd?mai bine sa fiu curata,sa ma spal si in rest frumusetea data de la Dumnezeu...singurele lucruri la care tin foarte mult sunt 2 cercei dati de bunica mea dar atat,altceva nu port

[Fani71]

În prealabil postat de Jane Says

De n ori m-am spovedit la parintele de pacatele astea ale podoabelor si machiatului.
Un parinte din moldova m-a scapat de gablonturi cand m-am dus la el, si-a pus mainile pe urechile mele si mi-a spus sa dau jos "sarmele" (erau niste verigi mici de argint) si la sfarsit m-a intrebat.. imi fagaduiesti... fagaduiesti lui Dumnezeu ca nu mai porti niciodata asa ceva? Ce era sa zic: am fagaduit. Si m-am tinut de asta o vreme, pana cand m-am gandit ca trec peste ea fagaduinta, o sa ma ierte Dumnezeu.

Problema a fost ca pielea mea nu mai suporta bijuteriile, fac alergii si numai dupa putin timp. Aveam alergie la nichel inainte, acum uneori ma trezesc ca si verigheta ma deranjeaza din cand in cand. Cumva patima asta s-a rezolvat de la sine, sau de la Dumnezeu, ca de la mine in nici un caz.

Cealalta MARE PATIMA a mea a fost creionul de ochi. Nu costa o avere, era chiar bicisnic de ieftin si de mare efect, si stiam in sinea mea ca orice s-ar intampla, pe o insula pustie, printre celelalte obiecte, voi lua si un creion de ochi. Spovedeam creionul dar stiam ca nu voi renunta. Nici macar nu doream sa ajung genul de femeie care nu mai poarta negru pe la ochi, dupa ce ani de zile avusesem aceasta imagine goth, intensa, whatever. Ma speria gandul ca la un moment dat, as putea sa ajung eu sa nu mai vreau. Si in acelasi timp resimteam teama asta ca pe un groaznic pacat impotriva Duhului Sfant, ca si cum Ii spuneam stii ce, lucreaza in inima mea, dar nu te atinge de dermatograf. Fa-ma cucernica, dar nu prea. Si cu mandra, si cu draga.

Fratilor, nu ma intrebati cum, de ce, cand si in ce fel am ajuns, in preajma primei Impartasanii, sa nu mai pun nimic pe fata. Nici macar nu am sentimentul vreunei renuntari, sa zic ca eu, de dragul lui Dumnezeu, am renuntat la ceva ce imi placea. M-am trezit pur si simplu ca nu mai aveam nevoie, ca nu mai doream, si unul sau doua experimente pe parcurs, in ciuda acestui nou bun simt dobandit, au fost dezastre si mi-era mie jena ca m-am fardat.

Ceea ce inainte mi se parea frumos si seducator, acum imi parea in oglinda ca fiind agresiv, fals si intr-o anumita masura, respingator.

Nu am spus asta ca sa ma laud, poate vi se par fleacuri, insa daca ati sti cat de atasata eram de bijuterii si de dermatograf, vi s-ar parea si voua, ca si mie, o minune imensa faptul ca am fost eliberata de ele (cel putin pana acum).

Cred ca in realitate, mi s-au curatat putin ochii, adica vad altfel frumusetea si naturalul, mai putin distorsionat decat inainte.

Este interesanta teoria ta. Este un mod de a vedea lucrurile.
Eu cred totusi ca lupta cu problemele proprii trebuie sa o incepetm in alta parte, in interior. Si daca vom ajunge candva sa simtim ca nu mai avem nevoie de accesorii, foarte bine. Dar nu mi se pare totusi intelept sa incepem de acolo. Dar fiecare are calea lui.

Dar cred ca mai este si alt aspect - pe mine ma intristeaza o femeie care nu se ingrijeste, care nu isi pune in valoare frumusetea, si ma bucura una care face asta.
Nu imi plac in general machiajele si aranjamentele nenaturale, parul vopsit tipator, machiajul strident.
Cred ca machiatul si bijuteriile asa ar putea fi vazute - ca un mijloc de a ne pune in valoare ceea ce am primit, nu de a fi nenaturale.

[AlinB]

"Vanitatea, pacatul meu favorit".

VANITÁTE, vanități, s.f. Ambiție neîntemeiată; dorință de a face impresie; orgoliu, trufie, îngâmfare, înfumurare; (la pl.) deșertăciune, zădărnicie. - Din fr. vanite, lat. vanitas, -atis.

Vanitate ≠ modestie, simplețe, simplitate

http://www.archeus.ro/lingvistica/Ca...query=VANITATE

[anna21]

În prealabil postat de Jane Says

Ba da, incurca, si e greu. Dar mie radacina acestor "suferinte" ca sa zic asa, mi se pare mai grava decat efectul. Teoretic, eliberarea asa cum o vad eu, ar presupune sa nu mai ai nevoie, sa nu mai fii complexat/a, sa nu mai conteze felul in care te percep ceilalti - mai ales ca noi nu stim de fapt cum ne recepteaza ceilalti, in domeniul asta nu facem decat sa ne proiectam propriile temeri :)

Un lucru pe care l-am invatat la cursurile de psihoterapie - foarte logic de altfel, si care de fapt nu era o noutate, ca si Sfintii Parinti aveau aceeasi viziune - e ca teama nu trebuie evitata, bagata sub pres, ci infruntata.

Daca eu ma simt nesigura in lume - o anxietate sociala, sa zicem, sau na, 'de frumusete' - mijloacele de a atenua aceasta teama sunt de fapt conduite de asigurare care de fapt nu rezolva problema de fond, ci doar conduc la perpetuarea acesteia in timp. Dpdv psihologic, fiind nesigura si punand accesorii care sa te faca sa te simti mai bine, si facand asta in mod repetat, nu faci decat sa iti intaresti urmatoarele convingeri:

- e rau fara bijuterii/makeup, pentru ca ti-e teama ca esti urata si teama este un disconfort in sine
- bijuteriile/makeupul alunga acest disconfort
- in concluzie e bine cu elemente artificiale, ca ele te fac mai atragatoare si disconfortul dispare (nu ma refer la binele duhovnicesc, evident, ci la binele subiectiv, starea noastra de ok)

Daca nu decizi sa iei anxietatea asta in brate, s-o "consumi", daca vrei, s-o traiesti si s-o epuizezi, trecand prin ea, expunandu-te fara accesorii si makeup si supravietuind experientei, nu o sa inveti niciodata ca:

- poate fi bine (la fel de bine, poate chiar mai) si fara elemente artificiale

Desi, daca ai invata lucrul ala, atunci nu ti-ar mai fi teama. Pentru ca in primul scenariu bijuteriile sunt un paleativ pentru o problema care in acest al doilea scenariu, ar deveni inexistenta.

Nu stiu cat de complicat e ce am explicat, dar un principiu de baza in terapia anxietatilor de toate felurile (inclusiv cu atacuri de panica, fobii, whatever). Bagatul sentimentului de inadecvare sub pres si mijloacele astea paleative nu folosesc la absolut nimic, au efect doar temporar si contribuie in fapt la perpetuarea unor comportamente si ganduri false.

Cu alte cuvinte, nu "invatam" niciodata ca suntem frumoase si fara, daca nu incercam si nu ne expunem si fara.

Din punct de vedere duhovnicesc, e mult mai complexa chestiunea asta si, lasand la o parte chiar si vanitatea noastra, chiar si educatia defectuoasa si modelele promovate de societate (trebuie, ca femeie, sa fii "aranjata", sa fii "sigura pe tine" etc), cred ca ajungem la modul in care privim lumea si pe noi insine, un mod care e artificial, fals. Daca am fi ceea ce am fost creeati initial sa fim, am percepe cu totul altfel frumusetea si feminitatea si rolul nostru in comunitate.

Nu zic ca am habar cum ar fi, dar sunt convinsa ca atat timp cat inca ma simt aiurea pentru un cos, cat inca mai am nevoie de confirmare ca arat bine, cat inca mai simt nevoia sa "make a stand" acolo unde apar si functionez, ma aflu in eroare. Nu stiu care o fi modul ideal, duhovnicesc, de a _vedea_ lumea, pe aproapele, frumusetea etc, dar clar e altul decat al meu.

Noi zicem ca Maica Domnului era frumoasa si ca din cauza asta nu era nevoie sa isi bata capul cu aspectul fizic. Eu sunt sigura ca de fapt Maica Domnului habar nu avea ca e frumoasa, ca nu o preocupa deloc chestiunea asta, nu cred ca avusese vreo oglinda in Templu si nici ca avusese cine sa o laude dintre preoti si cei cu care avea contact. Si asta nu inseamna ca nu avea grija de trup, dar grija fata de trup poate insemna doar atat: sa fii curat si sa te hranesti, ca pana una alta nu suntem ingeri, si sa te pazesti de rani.

Jane, mi-a placut mult mesajul acesta (si cel anterior, desigur, dar acesta in mod special).
Eu nu ma machiez (decat foarte rar.. cand ies cu sotul si insista ca trebuie sa-mi pun masca de sotie dragutza). Dar ma vopsesc si ma gandeam: ca fac? O tin asa pana la 80 de ani? Cand o sa am curaj sa-mi vad parul carunt? Ca asta este situatia: imbatranim.
Nu ca am acum un raspuns, ca sunt destul de lasa.. dar mi-a placut cum ai scris ca trebuie sa ne infruntam temerile (temerea de acceptare sociala).

@ Fani.. sa vezi ce culoare naturala am la par .. Lumea ma intreaba: la ce salon am reusit o culoare atat de "naturala".. scuze, mi se pare hilar!
(In opinia mea vopsitul parului este pacat clar... si din mai multe motive, dar asta este: ma insel cu gandul ca sotul meu a insistat sa trec la culoarea de primavara ca am fost prea mult timp bruneta... Deci un fel de ascultare, sa zicem.. vai mie!)

Cat despre farduri.. ma gandesc ca la baza imaginii despre femei care se formeaza in mintea copiilor mei, sunt eu. Deci mai bine nefardata.
(mama sotului se farda, lui ii plac femeile fardate.. maica-mea se farda deloc sau mult prea discret.. mie imi place naturaletea... )

Iar bijuteriile... zdranga, zdranga... . Sper sa nu jignesc pe nimeni. Chestii pe care le atarni de tine.

[dienici]

Mda...majoritatea fetelor se machiaza, insa acest lucru nu ajuta la nimic inafara de faptul ca te face mai feminina. Machiatul inseamna bani cheltuiti aiurea, timp pierdut si poate chiar si punerea sanatatii in pericol (o matusa de a mea are o boala la piele din cauza fardurilor si daca nu e tratata in timp scurt risca sa ajunga la cancer de piele). Eu nu ma gandisem niciodata ca e chiar asa grav, recunosc si mie imi placea sa ma machiez inainte, dar asta pana sa intru in liceu.

[cristiboss56]

În prealabil postat de dienici

Mda...majoritatea fetelor se machiaza, insa acest lucru nu ajuta la nimic inafara de faptul ca te face mai feminina. Machiatul inseamna bani cheltuiti aiurea, timp pierdut si poate chiar si punerea sanatatii in pericol (o matusa de a mea are o boala la piele din cauza fardurilor si daca nu e tratata in timp scurt risca sa ajunga la cancer de piele). Eu nu ma gandisem niciodata ca e chiar asa grav, recunosc si mie imi placea sa ma machiez inainte, dar asta pana sa intru in liceu.

Aici e cea mai mare tampenie posibila , vorbind la general , caci ce machiaj poate inlocui frumusetea data de varsta adolscentei , cand naturalul doboara orice frumusete dobandita prin boiala machiajului .

[giovana]

În prealabil postat de glykys

Dar de ce este asa de important? Eu ma machiez doar la ocazii, si atunci discret. Machiajul e o arta si decat sa arat ca o pupaza, mai bine ma lipsesc. totusi, incerc sa arat ingrijit pentru cei din jur. nimanui nu ii place sa aiba in fata o persoana cu cearcane, cu par zbarlit si cu cosuri pe fata. e un gest respect fata de cel de langa tine. a, si mai este o problema - fardurile (cele de calitate, ca nu iti dai pe fata cu orice tampenie) sunt scumpe si iti cer timp si practica ... asa ca ma lipsesc!

Ai vazut ce fata frumoasa au maicutele?Ele nu se machiaza si au chipul atat de luminos si frumos.Nu credeti ca prin fard incercam sa ascundem de fapt adevarata noastra fata??La ce ne ajuta fardul?Ne face mai buni?Mai crestini?Mai aproape de Dumnezeu.......Va da socoteala fiecare pentru cum a folosit timpul.........Nu zic sa va rugati tot timpul, dar parca ar fii mai bine dimineata sa faceti un acatist in loc de machiaj.....acuma fiecare alege ce face cu timpul.................

[giovana]

[quote=Mihnea Dragomir;225170]Bine, dar în aceeaşi logică de ce, dacă suntem bolnavi, să mai mergem la doctor ? Nu este aceasta revoltă la adresa lui Dumnezeu pe care, poate, îl mai acceptăm ca pe cel care ne-a dăruit trupul care, iată, nu ne mai place şi vrem să îl îngrijim ? Eu cred că amândouă, suflet şi trup, sunt daruri ale Domnului şi pe amândouă trebuie să le îngrijim. Desigur, adesea vedem că există o eroare, adică îngrijirea trupului excede îngrijirea sufletului, raportul just dintre ele fiind invers: există un primat al sufletului. Asta, însă, nu înseamnă să nu ne îngrijim trupul de loc. Nu înseamnă să nu ne pensăm sprâncenele sau mustăţile ori părul de pe picioare (sau să nu ne bărbierim, dacă suntem bărbaţi). Chiar şi machiajul găsesc că e foarte potrivit să fie folosit: probabil că aţi avut norocul să nu aveţi faţa ciupită de acnee: dacă aţi fi avut-o, folosirea machiajului găsesc că ar fi OK.

Maica Domnului nu a consultat niciun catalog de „frumusete”, nu a folosit machiaje mult prea costisitoare si mult prea false, nu si-a dezgolit nici macar parul inaintea oamenilor, dar a ramas cea mai frumoasa femeie din lume, cea mai cunoscuta frumusete a neamului omenesc.
Da, nu s-a machiat fiindcă cu avea nevoie. Potrivit Sf Tradiţii, frumuseţea ei era perfectă. Dar dacă nu ar fi fost aşa ?
Nu am auzit ca Isus să o fi repezit pe femeia bogată (Maria din Magdala ?) care vine cu nard scump. Dimpotrivă, îl apostrofează pe apostolul Iuda, care se arată foarte grijuliu cu banii ce s-ar putea obţine prin vânzarea acestui produs de parfumerie.


Da, dar nu nu discutăm despre goliciune aici, care e păcat împotriva virtuţii pudorii, ci discutăm dacă este sau nu un lucru intrinsec rău ca femeile să se machieze. Machiajul e altceva decât goliciunea trupului, eu îl văd chiar ca pe opusul ei.



Asta, iarăşi, nu prea are legătură cu machiajul. Tânăra care îl ispiteşte în gând, probabil că era şi ea tare bătrână atunci.

Acuma, în legătură cu citatul din 1 Petru: eu înţeleg că, atunci când apostolul spune "să nu ne fie podoabă", se referă la să nu ne lăudăm cu cele exterioare. Ne invită la prudenţă, modestie şi atenţie orientată mai ales spre cele sufleteşti. Folosit cu măsură şi atunci când trebuie, eu nu cred că machiajul o îndepărtează pe o femeie de la cele care au importanţă mai mare decât chipul, tot aşa cum, atunci când ologul îşi cumpără o pereche de cârje, nu înseamnă că face păcat şi că de sufletul lui nu îi pasă. Părerea mea. Deci, dragi surori, să nu credeţi că grija pentru chip este păcat, dacă asta nu vă împiedică de la împodobirea sufletului cu bijuteriile care nu ruginesc şi Îi plac Domnului cel mai mult !

Incet , incet cedeaza omul si zice: asta nu e un pacat asa de mare, asta face toata lumea si pacatul s-a cuibarit deja adanc in suflet ca neghina din care arunci numai o samanta si apoi nu mai stii cum sa scapi de ea.

[Fani71]

În prealabil postat de anna21

Jane, mi-a placut mult mesajul acesta (si cel anterior, desigur, dar acesta in mod special).
Eu nu ma machiez (decat foarte rar.. cand ies cu sotul si insista ca trebuie sa-mi pun masca de sotie dragutza). Dar ma vopsesc si ma gandeam: ca fac? O tin asa pana la 80 de ani? Cand o sa am curaj sa-mi vad parul carunt? Ca asta este situatia: imbatranim.
Nu ca am acum un raspuns, ca sunt destul de lasa.. dar mi-a placut cum ai scris ca trebuie sa ne infruntam temerile (temerea de acceptare sociala).

@ Fani.. sa vezi ce culoare naturala am la par .. Lumea ma intreaba: la ce salon am reusit o culoare atat de "naturala".. scuze, mi se pare hilar!
(In opinia mea vopsitul parului este pacat clar... si din mai multe motive, dar asta este: ma insel cu gandul ca sotul meu a insistat sa trec la culoarea de primavara ca am fost prea mult timp bruneta... Deci un fel de ascultare, sa zicem.. vai mie!)

Cat despre farduri.. ma gandesc ca la baza imaginii despre femei care se formeaza in mintea copiilor mei, sunt eu. Deci mai bine nefardata.
(mama sotului se farda, lui ii plac femeile fardate.. maica-mea se farda deloc sau mult prea discret.. mie imi place naturaletea... )

Iar bijuteriile... zdranga, zdranga... . Sper sa nu jignesc pe nimeni. Chestii pe care le atarni de tine.

Eu cred ca se face prea mult caz de asta, pana la urma. Exista x lucruri mai importante pentru progresul nostru duhovnicesc decat decizia de a ne aranja intr-un fel sau altul.
Ca multe din lucrurile lumesti, cred ca rele sunt exagerarile mai degraba.
Iar ce este exagerare - trebuie sa-si dea seama fiecare, nu exista reteta.