Biserica si discriminarea femeii

[Fani71]

În prealabil postat de anna21

Iarta-ma, Fani, dar nu ma pot abtine.

Nu esti singura in aceasta situatie.. chiar nu esti.
Cand a fost diagnosticat sotul meu (acum 9 ani) i s-a spus ca in medie se traieste cam 10 ani cu boala lui.
Oamenilor de stiinta le plac mult cifrele.. stiinta pare foarte stiintifica cu multe, multe cifre.. ma amuza.
As zice: oameni buni, pregatiti batistele, ca sa va povestesc.
Dar vietile noastre sunt in mainile lui Dumnezeu, ceea ce este foarte odihnitor, gasesc eu. Traim cat ingaduie Dumnezeu, nici o secunda in plus. Si daca ingaduie sa traim muuuulti ani este pentru ca asteapta pocainta noastra (nu ca sa ne bucuram de placerile lumii).
Asta cu: hai sa ne bucuram ca oricum murim, ca oricum avem parte si de nefericire.. hmm, cam dubios.
Nefericirea este data spre binele nostru (mai usor de spus, decat de inteles, desigur.. si eu sunt din cei care se tavalesc si plang: de ce sa mi se intample mie? ia asta de la mine! etc. Doar oamenii intelepti multumesc pentru dureri)

Ziceam ca mai am de adaugat ceva aici.
Stiu ca nu suntem singurii, nu am vrut sa spun asa ceva. Stiu ca statisticile sunt doar statictici (din proprie experienta - sotul meu 'trebuia' sa moara dupa 8 luni, dar dupa aproape 3 ani inca este in viata si nu este mai rau decat atunci)
Si repet, nu am vrut sa spun ceva in genul carpe diem. Am vorbit despre acest lucru numai pentru ca Anca zicea ca eu nu vorbesc despre suferinta ci numai despre bucurie. Am vrut doar sa spun ca stiu si eu ce este suferinta in viata de cuplu.
Dar din cate am inteles eu din crestinism, necazurile si durerile trebuie asumate, traite in Hristos, dar trasatura cea mai importanta a unui crestin este bucuria. Sigur, bucurie de a fi unit cu El, dar bucuriile pe care le traim le putem pe toate lega de aceasta bucurie. 'Lumina lui Hristos lumineaza tuturor' - si lumineaza totul (cand lumineaza pacatul, acesta dispare sau se ascunde, adica ne ascundem noi de lumina..). Eu ii multumesc lui Dumnezeu ca pot trai si multa bucurie de a fi alaturi (nu se stie pentru cata vreme, poate pentru toata viata, poate numai pentru inca cateva luni sau cativa ani, dar Dumnezeu stie ce este bine) de un sot cu care sa pot construi ceva aici si pentru vesnicie.

Este off topic, si poate prea personal, dar m-am simtit obligata sa scriu aceste lucruri dupa ce mi-a scapat mai sus. Are legatura cu subiectul in mod doar foarte indirect.