cum stii ca el/ea e alesul/a?

[casiana]

În prealabil postat de Doriana

Indiferent de ce ar fi dorit el sa nu va despartiti, problema e de ce ai acceptat tu sa o faceti, daca "lucrurile dintre voi nu erau ca la inceput". De ce a trebuit sa continuati poti sa ne spui tu, caci ai spus "da " in fata ofiterului de stare civila si a preotului. Indiferent cat de insistent ar fi fost el tu aveai posibilitatea de a spune "nu".

Acum faptul e consumat si ai facut cu el un legamant in fata lui Dumnezeu. Ai jurat sa-l iubesti si sa-l respecti si nimeni nu te-a obligat sa o faci. Cu ajutorul lui Dumnezeu si cu multa rugaciune inima ti se va vindeca si veti putea fi ca inainte. Numai sa existe bunavointa. Nu e nimic sa nu poata schimba Dumnezeu si nu exista inima ranita sa nu o poata vindeca. Numai sa-I ceri sincer lucrul asta.

Tocmai asta regret acum nespus de mult, faptul ca nu am avut taria sa spun nu ca nu am fost suficient de puternica sa-i infrunt pe toti: parinti, frati, prieteni... cei care s-au opus si nici nu au vrut sa auda de o eventuala despartire sau amanare/anulare a nuntii.
Stiu ca e prea tarziu pt astfel de regrete, faptul e consumat, ramane asa cum spuneai doar sa ma rog, sa ma rog si sa sper ca Bunul Dumnezeu va indrepta lucrurile si voi scapa de aceasta povara cand va fi voia Lui.

Multumesc mult de sfaturile bune.

[casiana]

În prealabil postat de conradcrusader

Sunt de acord. In momentul in care iti iei aceasta responsabilitate, trebuie sa o duci pana la capat, sa-ti faci datoria fata de sot si fata de Dumnezeu. Dumnezeu nu binecuvanteaza divorturile. Iti recomand sa citesti Catehezele maritale si Cuvantarile despre viata de familie ale Sf. Ioan Gura de Aur si Sfaturi intelepte ale Sf. Teofan Zavoratul. Vei gasi niste raspunsuri si incurajari potrivite situatiei tale. Eu le-am citit prea tarziu. In situatiile acestea, cand unul dintre soti nu merge pe acelasi drum al iubirii, e cam greu de mentinut o casnicie, dar nu imposibil. Cu Dumnezeu, putem face si duce totul.
De ce nu cereti sfatul unui duhovnic?

Am un parinte duhovnic la care merg sa ma spovedesc si in mare stie despre problema mea, dar ce poate sa-mi faca?Cred ca nici nu stie ce sa-mi mai zica decat sa ma rog, sa ma rog si iar sa ma rog (un sfat f bun de altfel).

Va multumesc mult pentru recomandari. Incerc sa intru in posesia cartilor indicate cu nadejdea ca citindu-le vor fi o alinare pentru sufletul meu si voi gasi in ele macar putina nadejde si putere.

[conradcrusader]

În prealabil postat de casiana

Am un parinte duhovnic la care merg sa ma spovedesc si in mare stie despre problema mea, dar ce poate sa-mi faca?Cred ca nici nu stie ce sa-mi mai zica decat sa ma rog, sa ma rog si iar sa ma rog (un sfat f bun de altfel).

Va multumesc mult pentru recomandari. Incerc sa intru in posesia cartilor indicate cu nadejdea ca citindu-le vor fi o alinare pentru sufletul meu si voi gasi in ele macar putina nadejde si putere.

Parintele duhovnic iti da un sfat bun, de tine depinde ascultarea pe care o faci. Caci daca tu nu asculti, zadarnice sunt sfaturile lui. Eu, citandu-i pe Sfintii Parinti, recomand rabdarea si continuarea acestui drum, dar nu o spun din propria mea experienta pentru ca eu am facut pe dos. Oricum, nu cred ca e o solutie buna sa refuzi sa faci un copil cu sotul tau. Nu cauta sa agravezi mai rau situatia. Trebuie sa lupti pentru aceasta casnicie, chiar impotriva ta, trebuie sa porti aceasta cruce, iar la final biruinta va fi a ta. Dar cum ti-am spus, citez de la Sfintii Parinti. Domnul sa va lumineze si sa va calauzeasca pe aceasta cale stramta.

[casiana]

În prealabil postat de conradcrusader

Parintele duhovnic iti da un sfat bun, de tine depinde ascultarea pe care o faci. Caci daca tu nu asculti, zadarnice sunt sfaturile lui. Eu, citandu-i pe Sfintii Parinti, recomand rabdarea si continuarea acestui drum, dar nu o spun din propria mea experienta pentru ca eu am facut pe dos. Oricum, nu cred ca e o solutie buna sa refuzi sa faci un copil cu sotul tau. Nu cauta sa agravezi mai rau situatia. Trebuie sa lupti pentru aceasta casnicie, chiar impotriva ta, trebuie sa porti aceasta cruce, iar la final biruinta va fi a ta. Dar cum ti-am spus, citez de la Sfintii Parinti. Domnul sa va lumineze si sa va calauzeasca pe aceasta cale stramta.

Dar nu refuz sa fac un copil, nu asta e problema, ci faptul ca nu pot accepta sa se apropie de mine, ca imi doresc sa fiu cat mai mult timp singura si ma ingrozeste gandul de a ma atinge... daca s-ar intampla asta as trai permanent cu un sentiment de viol si ar aparea alte probleme as fi si mai tulburata decat sunt. Nu refuz pentru ca imi doresc copii, dar nu pot face asta. Nu pot, chiar nu pot.

[Doriana]

În prealabil postat de casiana

Dar nu refuz sa fac un copil, nu asta e problema, ci faptul ca nu pot accepta sa se apropie de mine, ca imi doresc sa fiu cat mai mult timp singura si ma ingrozeste gandul de a ma atinge... daca s-ar intampla asta as trai permanent cu un sentiment de viol si ar aparea alte probleme as fi si mai tulburata decat sunt. Nu refuz pentru ca imi doresc copii, dar nu pot face asta. Nu pot, chiar nu pot.

Iarta-ma, dar cred ca sotul tau e un om deosebit. Nu multi barbati pot accepta sa se casatoreasca si apoi sa fie respinsi de sotie, singura femeie din viata lor [in acest moment]. Are multa rabdare cu tine si asta e lucru mare.

[conradcrusader]

Dupa cate vad, problema e cam grava daca nu exista astfel de apropieri intre voi. Poate ca ar trebui sa incercati sa mergeti impreuna la o consiliere psihologica ( sper sa nu fiu inteles gresit ). Noi, cei de pe forum, incercam sa te sfatuim cat mai bine, dar cred ca solutia problemei voastre cere mai multa atentie si o cercetare de specialitate. Oricum, cred ca daca stati asa, fara sa faceti nimic pentru relatia voastra, nu va fi de bine in viitor. Un divort este destul de tulburator, chiar si atunci cand nu mai iubesti pe cel de langa tine. E o suferinta. Si e trist sa vezi ca 90% dintre procese sunt pentru divort sau urmari ale unui divort cum ar fi partajarea bunurilor, pensia alimentara sau intretinerea copilului, etc. Nu va doresc sa treceti prin asa ceva. Luptati pentru casnicia voastra. Iubiti ceea ce e mai frumos in voi si acoperiti ceea ce a fost gresit. Doamne ajuta!

[AlinB]

În prealabil postat de casiana

Ai sintetizat f bine cele descrise de mine si situatia sta cam in felul in care ai rezumat-o. Adevarul e ca l-am iubit, ca eram in stare sa fac orice pentru el, ca ajunsesem sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru ca l-am intalnit si ca suntem impreuna, dar chiar daca nu a ajuns pana la a ma insela fizic, mi-a gresit si mi-a gresit destul de mult o perioada de cateva luni cu 2 ani in urma. Nu zic asta pentru a ma dezvinovati de orice greseala pt ca m-am tot gandit ca poate eu l-am impins spre asta, poate avea alte asteptari si l-am dezamagit sau poate nu gasise in mine tot ce avea el nevoie la momentul acela, sau nu i-am oferit totul, dar oricare ar fi fost motivul, adevarul e ca m-a ranit foarte tare. Atat de multa umilinta si tristete am putut aduna incat stau si acum si ma gandesc cum de nu am cedat psihic atunci.

Imi ziceai de iertare, sa stii ca l-am iertat, ne-am spovedit amandoi, dar oricat as vrea nu pot sa uit, nu pot sa trec peste tot ce-a fost, nu-mi da voie mintea, inima, gandul si am depus eforturi destul de mari timp de 1 an si ceva plus astea 11 luni de cand suntem si casatoriti. Si totul a fost in zadar. Am ajuns doar in stadiul in care povesteam in postarile mele anterioare.

Si nu inteleg de ce? De ce nu a vrut sa ne despartim? De ce a insistat sa ne casatorim daca lucrurile intre noi nu mai erau ca la inceput si deja sufeream f mult? De ce a trebuit sa ne distrugem viata si mai mult prin casatorie?

Deci pana la urma s-a ajuns si la cauza problemei..
Nu e vorba de dorinta de libertate, copilarie, etc.
Cineva a intuit mai bine mai devreme cand ti-a recomandat acel "curs de iertare".

Nu cred ca e nevoie sa ne spui ce anume s-a intamplat pentru ca oricum situatia este mult mai complexa, probabil ar trebui ca lumea sa stie care este si parerea lui, care au fost motivele lui atunci, etc.
Si chiar asa, fiecare om judeca in felul lui, unora li se pare mai putin de iertat, altora li se poate parea mai mult, tie ti se pare imposibil...

De ce s-a mai casatorit el cu tine? Pentru ca totusi te iubeste (chiar daca tu nu poti sa intelegi, iti vezi doar starea ta) si spera intr-un fel sa poata repara ceea ce a stricat.
Spui ca s-a produs o instrainare, crezi ca asta este pentru ca nu te mai iubeste sau pentru ca de fapt tu nu-l mai iubesti?

Concluzia in ceea ce te priveste este ca fara doar si poate ai luat niste decizii gresite.
Nu spune ca l-ai iertat pentru ca NU este asa, a fost o chestie f. superficiala si nu se poate numi iertare.

Iar faptul ca nu-l poti ierta este un handicap sufletesc si spiritual major pe care ar fi trebuit sa-l constientizezi mai devreme si cu asta sa pui punct relatiei inca de atunci, in nici un caz sa mai ajungi si la casatorie.

Ce poti face acum?
E clar ca sa stai separata de el o vreme nu e o solutie, asa cum e clar ca nu-l mai iubesti, lucru pentru care la ora actuala nu el este vinovat.

Solutia cea mai usoara ar fi sa va despartiti.
Din punct de vede legal n-ar fi o problema.
Spiritual insa este o cadere a ta si inca una majora.

Eu daca as fi duhovnicul tau nu vad ce fel de iertare s-ar putea da pentru ceea ce este practic un handicap spiritual in derulare si care duce si la disolutia casniciei.

Calea cea mai grea este sa te maturizezi afectiv si sa intelegi ca asa cum dragostea este o chestiune de o viata si nu de cateva momente, nici o infidelitate de cateva momente nu ar trebui sa refuze la amandoi ocazia unei iubiri de o viata.


Sigur ca ceea ce s-a intamplat iti induce si o doza de incertitudine in prezent cu care probabil nu poti lupta. Dar gandeste-te si altfel: daca NU te-ar fi insealat niciodata pana acum, cine ti-ar fi oferit vreo garantie ca NU o va face nici in viitor?

Iluziile? Astea nu sunt garantii. Incertitudinea aceasta trebuie sa si-o asume fiecare si sa vegheze asupra ei in fiecare zi, prin atitudinea pe care o are fata de celalalt si atentia la nevoile lui si binenteles, rugaciune si viata duhovniceaca.
In rest nu exista garantii.

Inteleg genul asta de afectiune si sensibilitate, in care orice greseala din partea celuilalt este o catastrofa majora, ar rupe vraja iluziilor cu care ne inconjuram si ar face sa para ca cerul se prabueste.
Dar ASTA NU ESTE DRAGOSTEA.

Stiu pe cineva care gandea la fel si dupa mai multe relatii nereusite in care cauta perfectiunea inchipuita intr-un fel sau altul (dar care admitea si unele exceptii) a ajuns la una unde a fost confruntat cu intrebarea: daca intr-o buna zi m-ar insela(ocazional)? (existau anumite motive sa se intrebe altfel)

Si experienta relatiilor anterioare esuate n-a fost degeaba, a reusit sa inteleaga ca iubirea sta in lucruri mult mai profunde decat o cadere de moment. Si in primul rand sta in propria persoana, cea care este dispusa sa INTELEAGA, sa IERTE, SA IUBEASCA.

Si in incheiere, mai cunosc un caz asemanator ca al tau, in care el a ajuns dintr-o cadere practic (plictiseala?) sa o insele. Ea a aflat (erau casatoriti), l-a iertat (formal, ca tine) insa in practica n-a trecut niciodata peste, reprosandu-i in diverse feluri si cu diverse ocazii lucrul asta.
Iar el intr-o zi n-a mai putut rabda si a cerut divortul.

Acum ii pare rau desi nu ar recunoaste-o direct, cred ca si ei, insa raul este facut deja, fiecare a apaucat-o in alta directie si a ramas un copil la mijloc prins in situatia asta.

Sfatul meu ar fi sa renunti la ura, sa cauti o iertare autentica care de fapt nu cred ca este departe dar preferi mai degraba sa-l urasti, probabil cu atat mai mult cu cat te-a determinat sa te casatoriesti cu el.
Daca ai investi energia pe care o risipesti acum plangadu-ti de mila si respingand realitatea in directia re-evaluarii situatiei si a cautarii unei iertari autentice, atunci lucrurile s-ar putea indrepta.

Iubirea nu este doar o scanteie si nu se poate stinge ca o lumanare la prima pala de vant. Altfel nu este iubire ci doar un sentiment romantic, capricios, inconstant, care nu de putine ori e vecin apropiat cu ura.

[casiana]

Eu recunosc ca nu-l mai iubesc, nu-l mai iubesc ca altadata, dar nici nu i-am ascuns asta, i-am spus-o inainte de casatorie. I-am spus ca ceva s-a rupt in mine si nu pot sa-l mai vad ca altadata. Am avut perioade cand l-am urat, l-am urat din tot sufletul, acum eu simt ca s-a mai ameliorat mult intensitatea atitudinii mele ostile (aveam impresia ca am depasit-o definitiv), dar intr-adevar e posibil sa ma mai incerce astfel de sentimente grele si sa traiesc doar cu gandul ca mi-am facut datoria si l-am iertat. Si asta o zic gandindu-ma la viata de zi cu zi...daca nu suntem singuri..in ochii mei problemele nu mai par sau nu mai sunt asa grave, dar cum raman doar cu el ma apuca depresia. Cu alte cuvinte suport prezenta lui alaturi de mine in societate (desi nu mi-o doresc), dar mi-e f greu, imposibil chiar, sa ma obisnuiesc tot timpul cu el (si dimineata, si seara si noaptea) cand mi-as dori sa fiu doar singura.

Stiu ca vina pentru situatia asta imi apartine intr-o masura la fel de mare (sau poate mai mare) si tocmai din acest motiv nu ii reprosez nimic acum ( dar recunosc ca am facut asta la momentul acela), nu ma comport ca si cum eu am doar drepturi, iar el doar obligatii, in schimb imi este f greu sa lupt cu toate gandurile mele pt ca ma chinuie rau, ma simt vlaguita si fara puterea de a mai lupta pentru a indrepta situatia (daca mai sunt sanse pt asa ceva).

Mare lucru nu mai pot spune, o sa ma rog la Dumnezeu in continuarea sa ne ajute sa trecem peste toate aceste probleme si sper din tot sufletul sa reusim.

Multumesc mult de tot pentru toata rabdarea si pt toate sfaturile intelepte.

[AlinB]

Ma gandesc ca poate nici el n-a aratat suficiente regrete pentru ce s-a intamplat si poate din cauza asta iti vine greu sa-l ierti.

Dar chiar si asa, cred ca gesturile lui arata suficienta dragoste pentru tine incat ar trebui sa intelegi asta.

Iarta-l din toata inima si lucrurile vor fi ca la inceput. Asta se poate intampla chiar intr-o secunda.
Daca simti ca n-ai suficienta putere pentru asta, roaga-l pe Dumnezeu sa te ajute si sa-ti dea puterea asta, foloseste-ti lacrimile doar pentru asta, nu pentru altceva.

Plange-ti partea ta de vina, neputinta sufleteasca, lipsa de afectiune - nu faptul ca te-ai casatorit cu el, ca ai fi luat o decizie pripita, nu ca este alaturi de tine.

Eu sunt convins ca El iti va raspunde.
Tu crezi?

[casiana]

În prealabil postat de AlinB

Ma gandesc ca poate nici el n-a aratat suficiente regrete pentru ce s-a intamplat si poate din cauza asta iti vine greu sa-l ierti.

Dar chiar si asa, cred ca gesturile lui arata suficienta dragoste pentru tine incat ar trebui sa intelegi asta.

Iarta-l din toata inima si lucrurile vor fi ca la inceput. Asta se poate intampla chiar intr-o secunda.
Daca simti ca n-ai suficienta putere pentru asta, roaga-l pe Dumnezeu sa te ajute si sa-ti dea puterea asta, foloseste-ti lacrimile doar pentru asta, nu pentru altceva.

Plange-ti partea ta de vina, neputinta sufleteasca, lipsa de afectiune - nu faptul ca te-ai casatorit cu el, ca ai fi luat o decizie pripita, nu ca este alaturi de tine.

Eu sunt convins ca El iti va raspunde.
Tu crezi?

Stiu ca nimic nu este mai mare ca puterea lui Dumnezeu si cred si nadajduiesc ca Dumnezeu ma va scapa candva de toata durerea asta.

Am citit si am recititi de cateva ori raspunsurile tale si ieri am fost mult mai optimista si mai increzatoare ca trebuie doar sa ma rog, sa-i cer lui Dumnezeu ajutorul, sa lupt si sa fac tot ce pot si vom trece cu bine peste perioada asta, dar nu stiu cum sa fac ca starea asta a mea sa nu fie trecatoarea pentru ca fara sa vreau iar m-am trezit napadita de gandurile mele si cazuta in tristete.

Stiu ca Dumnezeu mă iubeşte. Asta este o siguranţă pe care nimic nu o va putea clatina vreodată si poate că dragostea Lui este în spatele tuturor necazurilor mele, dar cu toate astea e asa greu uneori, parca mult prea greu...