Lumea copiilor

[Jane Says]

Eu cred ca absolut orice act creator al omului e inspirat de Duhul sau de alte duhuri, si ca deci creatia de orice fel transcende lumea materiala (chiar si atunci cand o proslaveste pe aceasta, ideile acelea au venit de undeva din imaterial). Si ca acel duh e transmis mai departe si contamineaza pe cel care va consuma arta. Oamenii au o mare capacitate de absorbtie a informatiei din exterior, nu stiu daca e vreo situatie in care sa fim doar spectatori si sa spunem, "ma uit la asta dar nu ma afecteaza; citesc asta insa preiau doar ce e important", noi luam la pachet extrem de multe lucruri atunci cand privim o pictura sau alt design -- de la sentimente de pace, liniste, pana la angoasa si deznadejde, dar la fel de bine putem simti moleseala, inclinatie senzuala, disperare, agresivitate. Cu muzica e la fel. Cu literatura e la fel.

Si cred ca sufletul nostru se dovedeste compatibil cu lucrarea respectiva in masura in care lui ii place ce vede/aude/citeste/simte. Si ca de foarte multe ori desi noi credem ca suntem ïn regula"si ca nu facem altceva decat sa ne desfatam cultural, "curvim" de fapt cu duhul care a inspirat acea opera de arta si care si-a lasat amprenta in ea.

M-am intrebat deseori, bine, daca un om ajunge sa fie crestin autentic, ce ii mai ramane de creat? Daca stii ca Dumnezeu a facut totul si toate sunt bune foarte, iti mai vine sa creezi fictiune si sa te faci tu insuti creator de lumi imaginare? Eu cred ca in punctul ala toate puterile sufletului sunt indreptate spre Dumnezeu si ca nu o sa mai poti face arta pentru arta (care-i un nonsens), iar daca o vei produce ca sa spui ceva lumii, ce vei spune va fi tot despre Dumnezeu pentru ca altfel o sa ti se para ca nu are rost. - si nici nu are.

Iar in ceea ce priveste povestile nemuritoare si basmele cu zane, ursitoare, vrajitoare.. copiii nu deprind doar morala povestii, ca binele e fragil si sfios dar in final invinge fortele raului celui puternic si scarbos. Se invata si se prind ca intr-o panza de paianjen si in atmosfera si duhul magic al povestii, care-i boala grea daca esti o fire sensibila si inclinata spre "sacru" (mituri, legende etc) si pe urma trebuie sa dai lupte seculare ca sa scapi.

Testul e simplu [ pentru un ortodox care sustine ca are discernamant ]: orice ati citi sau face, daca vreti sa vedeti ce influenta are, incercati sa spuneti Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul aleatoriu, in timpul acelei experiente culturale. Daca puteti s-o spuneti asa cum trebuie, din suflet si cu smerenie, ca si cum e ultima sansa la mantuire, foarte bine. Daca insa nu se leaga ceva la nivel sufletesc (ca mintea poate sa spuna cate vrea oricand), sau daca nu-mi vine sau daca ma mai si scarbesc de rugaciune, ca nu e exclus, na, acolo ceva nu e bun. Iar daca totusi imi iese si pe urma arta pe care o consumam nu-mi mai place, asta e, mai bine ma lipsesc, ca nu pierd nimic altceva decat timp.

Sunt ATATEA placeri de ordin intelectual care ne vatama sufletul si noi nu ne dam seama, pentru ca ne fascineaza si ne plac si ne afundam in ele, gasindu-ne o mie si una de justificari. Dar cred ca testul de mai sus o sa "elibereze ringul" de multe dintre ele, evident, daca avem curaj sa-l facem :)

Oricat de fundamentalist pare ce am scris, desi mie nu imi lasa impresia asta, oricat de batut in cap, retrograd si cu ochelari de cal suna -- incercati, vedeti ce simtiti si pe urma sa scrieti la ce concluzii ati ajuns referitor la literatura buna si la designuri si orice altceva :)

[Fani71]

În prealabil postat de Jane Says

Eu cred ca absolut orice act creator al omului e inspirat de Duhul sau de alte duhuri, si ca deci creatia de orice fel transcende lumea materiala (chiar si atunci cand o proslaveste pe aceasta, ideile acelea au venit de undeva din imaterial). Si ca acel duh e transmis mai departe si contamineaza pe cel care va consuma arta. Oamenii au o mare capacitate de absorbtie a informatiei din exterior, nu stiu daca e vreo situatie in care sa fim doar spectatori si sa spunem, "ma uit la asta dar nu ma afecteaza; citesc asta insa preiau doar ce e important", noi luam la pachet extrem de multe lucruri atunci cand privim o pictura sau alt design -- de la sentimente de pace, liniste, pana la angoasa si deznadejde, dar la fel de bine putem simti moleseala, inclinatie senzuala, disperare, agresivitate. Cu muzica e la fel. Cu literatura e la fel.

Si cred ca sufletul nostru se dovedeste compatibil cu lucrarea respectiva in masura in care lui ii place ce vede/aude/citeste/simte. Si ca de foarte multe ori desi noi credem ca suntem ïn regula"si ca nu facem altceva decat sa ne desfatam cultural, "curvim" de fapt cu duhul care a inspirat acea opera de arta si care si-a lasat amprenta in ea.

M-am intrebat deseori, bine, daca un om ajunge sa fie crestin autentic, ce ii mai ramane de creat? Daca stii ca Dumnezeu a facut totul si toate sunt bune foarte, iti mai vine sa creezi fictiune si sa te faci tu insuti creator de lumi imaginare? Eu cred ca in punctul ala toate puterile sufletului sunt indreptate spre Dumnezeu si ca nu o sa mai poti face arta pentru arta (care-i un nonsens), iar daca o vei produce ca sa spui ceva lumii, ce vei spune va fi tot despre Dumnezeu pentru ca altfel o sa ti se para ca nu are rost. - si nici nu are.

Iar in ceea ce priveste povestile nemuritoare si basmele cu zane, ursitoare, vrajitoare.. copiii nu deprind doar morala povestii, ca binele e fragil si sfios dar in final invinge fortele raului celui puternic si scarbos. Se invata si se prind ca intr-o panza de paianjen si in atmosfera si duhul magic al povestii, care-i boala grea daca esti o fire sensibila si inclinata spre "sacru" (mituri, legende etc) si pe urma trebuie sa dai lupte seculare ca sa scapi.

Testul e simplu [ pentru un ortodox care sustine ca are discernamant ]: orice ati citi sau face, daca vreti sa vedeti ce influenta are, incercati sa spuneti Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul aleatoriu, in timpul acelei experiente culturale. Daca puteti s-o spuneti asa cum trebuie, din suflet si cu smerenie, ca si cum e ultima sansa la mantuire, foarte bine. Daca insa nu se leaga ceva la nivel sufletesc (ca mintea poate sa spuna cate vrea oricand), sau daca nu-mi vine sau daca ma mai si scarbesc de rugaciune, ca nu e exclus, na, acolo ceva nu e bun. Iar daca totusi imi iese si pe urma arta pe care o consumam nu-mi mai place, asta e, mai bine ma lipsesc, ca nu pierd nimic altceva decat timp.

Sunt ATATEA placeri de ordin intelectual care ne vatama sufletul si noi nu ne dam seama, pentru ca ne fascineaza si ne plac si ne afundam in ele, gasindu-ne o mie si una de justificari. Dar cred ca testul de mai sus o sa "elibereze ringul" de multe dintre ele, evident, daca avem curaj sa-l facem :)

Oricat de fundamentalist pare ce am scris, desi mie nu imi lasa impresia asta, oricat de batut in cap, retrograd si cu ochelari de cal suna -- incercati, vedeti ce simtiti si pe urma sa scrieti la ce concluzii ati ajuns referitor la literatura buna si la designuri si orice altceva :)

Sigur, chestia cu rugaciunea la orice facem sau simtim este foarte buna.
Sfantul Siluan sfatuia parca sa nu facem nimic necompatibil cu rugaciunea.

Dar Jane, te intreb si pe tine: tu crezi ca nu ar trebui sa mai citim literatura? Sau sa asteptam sa ajungem la un inalt nivel duhovnicesc sa o citim?
Cand o sa ai copii, nu o sa ii lasi sa citeasca literatura pe care trebuie sa o citeasca la scoala (care e plina de tot felul de influente)?

Cred ca aceasta conceptie este de tip monastic-eremitic: este buna poate pentru cine s-a hotarat sa se departa radical de lume. Este o cale si asta. Dar noi care traim in lume, mi se pare ca este imposibil sa traim in afara influentelor de tot felul. Si atunci, solutia pentru a ne elibera de 'curvia' cu ele nu mi se pare ca este de a le evita, de a fugi mereu din calea lor, ci de a invata a le cunoaste si folosi spre binele nostru ce este frumos si bun; iar ce este rau, cum ziceam, a il folosi spre cunoasterea strafundurilor proprii..
Incearca tu, chiar daca nu citesti literatura, sa ignori toate reclamele din drupul tau spre lucru. Sau toate mesajele estetice care se dehgaja din arhotectura din jur.
Nu este mai bine sa le analizezi, sa te uiti critic la ele, luand ce este bun?
In cazul acestora, nici macar nu ai multe de luat, adesea (depinde und stai).
Sau incearca sa ignori toate influentele negative care vin din conversatia cu colegii, din convorbirile auzite in metrou... Crezi ca asta e calea?

[Jane Says]

În prealabil postat de Fani71

Sigur, chestia cu rugaciunea la orice facem sau simtim este foarte buna.
Sfantul Siluan sfatuia parca sa nu facem nimic necompatibil cu rugaciunea.

Dar Jane, te intreb si pe tine: tu crezi ca nu ar trebui sa mai citim literatura? Sau sa asteptam sa ajungem la un inalt nivel duhovnicesc sa o citim?
Cand o sa ai copii, nu o sa ii lasi sa citeasca literatura pe care trebuie sa o citeasca la scoala (care e plina de tot felul de influente)?

Cred ca aceasta conceptie este de tip monastic-eremitic: este buna poate pentru cine s-a hotarat sa se departa radical de lume. Este o cale si asta. Dar noi care traim in lume, mi se pare ca este imposibil sa traim in afara influentelor de tot felul. Si atunci, solutia pentru a ne elibera de 'curvia' cu ele nu mi se pare ca este de a le evita, de a fugi mereu din calea lor, ci de a invata a le cunoaste si folosi spre binele nostru ce este frumos si bun; iar ce este rau, cum ziceam, a il folosi spre cunoasterea strafundurilor proprii..
Incearca tu, chiar daca nu citesti literatura, sa ignori toate reclamele din drupul tau spre lucru. Sau toate mesajele estetice care se dehgaja din arhotectura din jur.
Nu este mai bine sa le analizezi, sa te uiti critic la ele, luand ce este bun?
In cazul acestora, nici macar nu ai multe de luat, adesea (depinde und stai).
Sau incearca sa ignori toate influentele negative care vin din conversatia cu colegii, din convorbirile auzite in metrou... Crezi ca asta e calea?

Sincer, da, cred ca aia e calea :)
Ca nu pot eu sa merg pe ea, asta e altceva. Dar e posibil si pentru mireni pana la un punct, eu cred ca Dumnezeu ne ajuta si ne "curata", strat dupa strat si te trezesti nu ca fugi de lucruri, nu ca faci cine stie ce mare asceza lipsindu-te de ele ci ca nu iti mai plac la un moment dat.
Iar sa zici Doamne Iisuse chiar si o singura data, deci nu nonstop, in toiul unei activitati, e ceva extrem de simplu. Si in functie de reactia pe care o ai la indemnul asta: am chef sau nu prea, parca nu am chef de Hristos acum, mai tarziu, sau parca suna cam aiurea si anacronic etc, iti poti da seama de starea in care te aflii.
Stare pe care pe urma e alegerea ta daca o vei perpetua sau ii vei pune punct (inchizand cartea, televizorul, radioul, intorcand capul).

[Fani71]

În prealabil postat de Jane Says

Sincer, da, cred ca aia e calea :)
Ca nu pot eu sa merg pe ea, asta e altceva. Dar e posibil si pentru mireni pana la un punct, eu cred ca Dumnezeu ne ajuta si ne "curata", strat dupa strat si te trezesti nu ca fugi de lucruri, nu ca faci cine stie ce mare asceza lipsindu-te de ele ci ca nu iti mai plac la un moment dat.
Iar sa zici Doamne Iisuse chiar si o singura data, deci nu nonstop, in toiul unei activitati, e ceva extrem de simplu. Si in functie de reactia pe care o ai la indemnul asta: am chef sau nu prea, parca nu am chef de Hristos acum, mai tarziu, sau parca suna cam aiurea si anacronic etc, iti poti da seama de starea in care te aflii.
Stare pe care pe urma e alegerea ta daca o vei perpetua sau ii vei pune punct (inchizand cartea, televizorul, radioul, intorcand capul).

Sigur, sa spui rugaciunea lui Iisus oricand, in oprice situatie, cat mai des, este un lucru foarte potrivit si pentru noi mirenii. Asta nu am vrut de loc sa neg. Si intr-adevar poate folosi ca criteriu de selectie: ce fac si simt eu acum este coerent cu rugaciunea, sau nu? Macar sa imi dau seama daca nu pot inca sa renunt la anumite lucruri. Foloseste la smerenie.

Dar nu cred ca asta este echivalent cu fuga de realitatea inconjuratoare.
Sigur, ne putem feri de atingerea de uratenie (care este foarte prezenta), de rautate, de destrabalare. Dar sa ne ferim si de lucrurile bune din jur? Sau de samanta de bine din lucruri? Sa intoarcem capul in fata unei strazi urate, murdare, si sa nu observam frumusetea unor ferestre ale unor case (de exemplu)?

Uitasem alt sens al cititului: de a scapa de uratenie.. Acum vorbesc de alte carti decat cele de care vorbeam mai sus, care reflecta realitatea contemporana. Poti citi si ca sa scapi de ea, sa te cufunzi in ceva frumos: poezie, pentru cine ii place, sau stiu eu, literatura mai veche frumuasa (Shakespeare, Cervantes, Corneille, Racine) sau fantastica.
Nu ca sa evadezi, cui ca sa intri in legatura cu straturi mai profunde ale lumii si ale existentei..
Imi amintesc aici de ce scrie Steinhardt despre cum invatau pe dinafara poezii si isi povesteau literatura clasica in inchisoare... Si astfel se inaltau din hidosenia si perversitatea inchisorii.

Dar natura? sa ne ferim si de admirarea ei? Ca de, natura asa cum este acum este atinsa de cadere si ea.. deci are influente nocive (pot sa repet argumentarea ta si a Annei si pentru faptura necuvantatoare, care desi creata de Dumnezeu este pervertita odata cu omul).

As vrea sa va mai atrag atentia, tie si Annei, ca daca nu citeati ceva literatura, la scoala si dupa, nu ati reusi sa va exprimati atat de coerent si frumos ideile impotriva acestei literaturi..

Mai amintesc si ca Sfantul Vasile (de el imi aminbtesc, dar cred ca mai sunt si altii) a scris o cuvantare numita Indemn tinerilor de a se instrui (sau ceva in genul asta), in care arata avantajele unei educatii ... pagane (ca literatura crestina inca nu exista). Da, Zaharia, asta i-a folosit si ca sa combata paganismul, dar si ca sa exprime intr-o limba frumoasa si clara ideile crestine...

Last not least: autori cu idei cat se poate de crestine, cum ar fi Dostojevsky, a descris in literatura lor si lucruri pacatoase sau morbide, au coborat pana in strafundurile naturii umane.. Citindu-i coboram si noi acolo, le cunoastem (pentru a le putea eventual depasi). Nu au scris doar lucruri inaltatoare despre Dumnezeu si sfinti. Au ajuns chiar si la scarbosenii si demonisme..
In literatura romana, este de ex. Caragiale care din cate stiu eu era ortodox practicant. Or el a scris ori literatura de tip social si comic, ori povesturi destul de morbide.

Nu, Jane si Anna, oricum ati intoarce-o, este totusi inchis si integrist discursul vostru. Eu asa il vad, cu tristete o spun.

[anna21]

Ecografiile sunt daunatoare copilului?

http://apologeticum.wordpress.com/20...foarte-nocive/

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de anna21

Ecografiile sunt daunatoare copilului?

http://apologeticum.wordpress.com/20...foarte-nocive/

Ecografiile pot fi dăunătoare copiilor în următoarele două situaţii:
1) când mama are febră
2) în luna a 4-a de dezvoltare (teologumenă medicală)

[anna21]

Fani, eu sunt de acord cu opiniile lui Zaharia si ale lui Jane.
Poate ca arta are rolul ei, dar din moment ce descoperi crestinismul si scrierile sfintilor parinti.. nu vad ce placere mai gasesti in arta.
Si eu am citit scriitori care mi-au placut enorm, dar acum mi se pare pierdere de vreme sa-i citesc, cand am atitea carti crestine care ma asteapta.

1. Cititul este evadare din realitate. Este f important in ce lume evadezi, fiecare autor isi creeaza o lume in care transpune proprii demoni (patimi, temeri, necredinta etc..)
Sa stii ca poti invata multe din afara cartilor. Eu am invatat multe lucruri despre mine privind copiii mei.

2. Spuneai

Altceva: Daca tu zici de ex. ca citind anumite carti te-a influentat negativ, cine iti spune ca tendinta respectiva negativa nu era deja prezenta in tine si ca daca nu erau acele carti, ti-o satisfaceai altfel, mai putin indirect?

Neindoielnic. Altfel nu as fi gasit placere in citit (cred ca multi au observat ca le place Schopenhauer sau Cioran la vreme de tristete, Nichita Stanescu atunci cand te indragostesti etc.. Dar oricum, noi trebuie sa luptam cu patimile, nu sa le alimentam.)

Dar eu cred ca uneori te incarci cu false probleme citind carti sau ascultand muzica de o anumita factura. De exemplu, daca intri pe situri care fac propaganda feminista, ajungi sa te revolti impotriva barbatilor (chiar daca sotul tau este cel mai bland si mai atent om, nu conteaza... tot te simti ne-pretuita la justa valoare).
Nu cred ca nu ai observat ca ai tendinta sa te identifici cu eroine din romane, sa pliezi problemele lor peste existenta ta etc...
Eu observ ca si privitul unui simplu film, oricat de stupid si neinteresant, imi ridica false probleme (cumva ma identific cu un ceva din film si ma gandesc care ar fi fost rezolvarea cea mai buna, de ce personajul nu a "vazut-o", as putea sa patesc si eu asa ceva? etc...) Adica o ideatie menita sa diminueze emotiile starnite de film/ carte etc (anxietate, entuziasm, regret..), sa restabilesc un echilibru emotional anterior.
Nimic nu trece fara urme.

3. Copiii capteaza tot ca un burete. Nu o data s-a intamplat ca baiatul meu sa memoreze cate un refren de la radio de la drumul de acasa pana la scoala (drum de 10 min). Acest lucru m-a nelinistit, acum nu mai pornesc radioul in masina.
Dar fenomenul nu se reduce la muzica. Ieri l-am auzit vorbind cu sine in timp ce desena. Spre uimirea mea a reprodus dialoguri din desene animate in ordine, mimand vocile si accentul original.. mai mult de 20 minute. Nu a sarit nici o replica din film (filmul era un serial Veggie tales). Probabil ca in mintea lui vizualiza episodul. Asta m-a nedumerit.. ma intreb cat retine el de fapt din tot ce vede si aude.

4. Nu stiu daca ma exprim coerent pentru ca am citit.
Am exemplul sotului meu care declara ca a citit vreo patru carti in toata viata lui adulta (in afara de cele de specialitate).. si eu nu-l cred ca suntem impreuna de n ani si nu l-am vazut citind ceva in afara de carti de specialitate.
Dar scrie extraordinar de frumos (a avut surpriza sa vada un eseu de-al lui inramat in biroul sefului lui). Scrie fenomenal. (eu sunt verde de invidie)

5.

Last not least: autori cu idei cat se poate de crestine, cum ar fi Dostojevsky, a descris in literatura lor si lucruri pacatoase sau morbide, au coborat pana in strafundurile naturii umane.. Citindu-i coboram si noi acolo, le cunoastem (pentru a le putea eventual depasi). Nu au scris doar lucruri inaltatoare despre Dumnezeu si sfinti. Au ajuns chiar si la scarbosenii si demonisme..

Demonisme la Dostoievski? Intamplator originile atitudinii mele actuala fata de literatura se afla in romanul "Demonii". A fost primul roman al lui Dostoievski pe care l-am citit si ramas romanul meu preferat.
Mi-a placut cum ideile reformiste si idealiste (aparent beningne, doar niste idei ale timpului lor, nu?) promovate de Stepan Trofimovici nasc demonii nihilismului (in Stavroghin, fiul spiritual si Piotr Stepanovici, fiul biologic).
Cred ca aici ai nimerit-o.. felul in care Dostoievski a exemplificat cum o ideologie naste demoni este extraordinar.

[andreicozia]

În prealabil postat de Fani71

Nu, Jane si Anna, oricum ati intoarce-o, este totusi inchis si integrist discursul vostru. Eu asa il vad, cu tristete o spun.

Fanni , felicitari... vreau sa-ti spun ca esti o adevarata eroina ca mai ai rabdarea sa incerci sa le explici acestor doi-trei utilizatori ce inseamna cultura. :)) Ai intradevar o rabdare de fier demna de invidiat!

Locul lor stii unde este? In China lui Mao, in mijlocul revolutiei culturale...unde in cadrul muncii patriotice, voluntarii distrugeau cu ciocanele tot ce apartinea "trecutului mucegait", al burgheziei. Nu vad nici o diferenta intre felul in care chinezii comunisti percepeau arta, cultura si arhitectura veche ca pe un spin, o unealta anti-revolutionara a si cea a Irinei(Anna21) si a lui Zaharia care o considera satanista si ucigatoare de ortodoxie :))), incredibil... si culmea este ca in loc sa realizeze ceea ce fac si sa se opreasca, ei continua cu asa zisele argumente.

Din cauza celor care gindesc ca ei, nu prea a mai ramas nimic de vazut prin Romania in domeniul arhitecturii, arta, biserici vechi. Un nemernic distructiv precum Ceausescu nu ar fi aparut pe scena politica daca nu era sustinut de aceasta mentalitate balcanica, culmea, sustinuta CHIAR si ASTAZI de acesti reprezentanti, ..cu adevarat incredibil si TRIST( de aceea se fuge pe capete din Romania, scirbiti. Macar, odata ajuns in occident, le poti da cu flit si-i poti trimite la plimbare...)!. Slava Domnului ca vremea cind EI decideau soarta culturii..s-a dus ! ! !

Faptul ca tu mai deschizi un roman clasic si mai poti vizita un muzeu, o catedrala, acolo unde esti, se datoreaza occidentalilor care au avut bunul simt sa nu se lase condusi de fanatism distructiv chiar si in perioade de mari nenorociri, razboaie , inchizitie, cruciade.

Intr-un cuvint...Mare-i gradina Ta Doamne!

[anna21]

Andrei, am facut noi cunostinta vreodata?
Hmm?
Ti-am zis eu numele meu si ti-am permis sa-mi spui pe nume?
Crezi ca eu nu cunosc numele real al unor utilizatori de-aici? Chiar ei mi l-au spus, dar daca ei au ales un nume e utilizator, le respect alegerea si pe acela il folosesc si eu.

Tu ai auzit macar ce este acela bun simt?

Deci cand eu iti voi spune numele meu, atunci imi vei spune si tu pe nume.

Pana atunci foloseste-ti nivelul avansat de cultura si civilizatie cu alti oameni (acolo la tine in ontario sau unde oi fi tu), ca mie mi-a ajuns.
(Ne bazam pe tine ca sa nu moara cultura.. si nici iubirea (aia cu majuscule)...cine stie ce lucruri mai castigi. Vezi, ti-am facut si reclama. Tu crezi ca-ti iei cununi luptand cu habotnicia... Dar te rog frumos lupta-te cu Anna, ca pe Irina nu o cunosti si-ti garantez ca Irina este ceva mai rea decat Anna :))))

[andreicozia]

În prealabil postat de anna21

Andrei, am facut noi cunostinta vreodata?
Hmm?
Ti-am zis eu numele meu si ti-am permis sa-mi spui pe nume?


Deci cand eu iti voi spune numele meu, atunci imi vei spune si tu pe nume.

Vad ca este timpul sa mai inveti ceva, desi nu-mi vine sa cred ca tu ai stat numai in casa si nu ai completat vreodata un formular in SUA...nici macar la gradi pentru copii?

1. In primul rind, ca vad CLAR ca habar nu ai, deoarece ai mai repetat o data aceasta amenintare puerila, NIMENI in lumea libera nu cere permisiunea nimanui sa se adreseze pe nume mic(in SUA) sau de familie(in Ro). Vezi tu, este ca un drept dat de constitutie, dar de fapt este un lucru de bun simt, evident pentru cei care nu vad peste tot cornite iesind din televizor si oameni pe strada ca te pot deochia si blestema( Fereasca Dumnezeu sa-ti stie numele tau UNIC!! ! ! ca pierzi punctajul acumulat la fosta spovedanie, sau ceva de genul asta..doar tu stii pe unde-ti umbla mintea :)))

Daca de exemplu vine politia la usa ta si te ia "la fix" spunindu-ti pe nume, cred ca stii ce s-ar crede despre tine daca ai incepe sa-i pui la punct prin faptul ca "inca nu ati facut cunostinta":))). Pe ei nu-i intereseaza crezul tau ca oricine iti spune pe nume te poate blestema si impunge cu cornitele lor, lucru care inca mai exista doar pe la aborigeni si salbatici...si cite unii din Romania...

2. Ca urmare, singura permisiune de a te adresa se refera in ACTE(stii hirtiile alea care se completeaza) la MODUL de adresare
Mr
Ms
Mrs
Doc
Sir
Madam
Cucoana
Doamna
Madmoasela
Tov
...intelegi unde bat?

3. Singura exceptie este cazul in care te consideri a fi vre-o printesa Turandot ceva, cu o palma mai sus de Dumnezeu. In acel caz as ezita sa-ti spun pe nume asa cum Dumnezeu a insistat sa nu-i inventam nume si porecle.