Sexul si mantuirea

[anna21]

În prealabil postat de AlinB

Chestia cum ca respecte anumite zile, este alegerea ei, Fani sustine ca nu este obligatoriu si are dreptate, nici unul din superortodocsii nostri ultracunoscatori de canoane (si avem o gramada cand e vorba de caterisit preoti si episcopi!) nu a putut sa sprijine ideea cum ca ar fi obligatorie abstinenta in acele zile.

Nu stiu daca are dreptate sau nu.. dar daca duhovnicul ei spune ca este in regula, atunci asta este pt ea.
Dar nu pentru noi.
Dar nu este vorba de canoane, ci de ascultare, au asa vad lucrurile.
Daca preotii imi spun ca acelea sunt zile de abstinenta, mi se pare ca nu este tocmai corect ca eu sa caut in canoane pentru a-mi sustine propria dorinta. Nu stiu daca ma fac inteleasa. (Cred ca nu ar fi numai ne-asculare, ci si mandrie ca eu stiu mai bine, si ar fi clar ca patimile imi conduc ratiunea).
Sunt multe lucruri pe care nu le inteleg si nu le-am gasit in canoane. Dar nu ma apuc acum sa despic firul in patru ca din moment ce Biserica spune "asa trebuie", cea mai probabila cauza a neintelegerii mele este ne-trairea in duh a ortodoxiei. (Pana la reformarea regulilor bisericesti ar trebui sa ma reformez pe mine, adica).

[anna21]

În prealabil postat de Jane Says

Viata mea a fost si este din multe puncte de vedere - cu totul neconforma cu principiile crestine, am pacatuit fara numar, m-am casatorit dupa 7 ani etc.
Dar chiar si din mijlocul mormanului de pacate - sau poate tocmai din cauza lui, cine stie - eu chiar cred ca se poate. Trebuie sa se poata. Trebuie sa existe dragostea aceea fata de sexul opus care totusi trece dincolo de apetit, trebuie sa fie insotiri de suflete curate care se sprijina unul de celalalt si se implinesc chiar fara a face amor vreodata, care se casatoresc si traiesc feciorelnic si-si gasesc si asa bucurie unul intr-altul.
Eu n-am trait asta dar nu mi se pare imposibil si nici un ideal de neatins, pentru ca stiu de un cuplu de tineri [ 30 si ceva de ani ] care traiesc asa, cred ca sunt amandoi asa cum i-au facut mamele lor. O sa intrebati de ce s-au mai casatorit atunci, daca nici copii nu fac si nici sex nu vor.

Simplu: pentru ca s-au intalnit si s-au indragostit unul de altul si se iubesc. Se poate trai si asa si cred ca e foarte frumos chiar daca nu o sa mi se intample mie niciodata, cred ca se arata slava lui Dumnezeu in ei. Daca au avut amandoi dorinta asta, de a trai impreuna fara a avea relatii sexuale, Dumnezeu i-a ajutat, ca numai prin harul Lui se poate, nu cu de la noi putere.

Si-apoi si in vietile noastre, ale astora impamanteniti, exista momentul acela de primavara la inceputul unei relatii, cand ne indragostim, cand totul parca straluceste in jur, cand ne cuprinde asa o duiosie si un drag fata de persoana aceea si fata de intreaga zidire.. si e o perioada relativ scurta in care ne sfiim si cand ne tinem de mana, din spusele unor apropiati si din proprie experienta stiu ca in vremea aceea nici macar nu au dorinte fizice, e o apropiere si o dorinta casta de prezenta celuilalt, cand suntem curiosi sa stim ce gandeste ce viseaza cum i-a fost copilaria vrem sa impartasim cu el/ea nori, dealuri, locuri din copilarie, mirosul pajistii proaspat cosite, carul mare, carti iubite, muzica, totul la el/ea ne incanta si ne adapam din persoana respectiva si parca privim intreaga lume cu ochi noi. Se naruie curand dupa primul sarut, cand incepem sa exploram fizic dar ramane faptul ca a fost, pentru cateva zile, pentru o saptamana, poate mai mult, starea aceea de ceva ce nu pot defini, trebuie trait dar cred ca stiti si singuri la ce ma refer. Ei, de ce nu ar putea fi starea aceea permanentizata de unii? Si de ce nu ar putea fi temei pentru cununie, de ce ca sa te cununi musai sa ai apetituri si sa eviti curvie sau sa faci copii?

Mai exista si situatiile acelea de nedorit in care se ajunge totusi la acelasi lucru: un partener bolnav, paralizat.. daca il iubesti nu stiu, eu cred ca Dumnezeu poate da putere si unui barbat si unei femei si poate "ridica" apetitul asta de la ei, lasand doar dragostea sufleteasca, nestirbita de nimic. Daca ne gandim ca din cauza postului am putea fi tentati sa calcam pe alaturi, pai atunci ce am face intr-o situatie ca asta?

Imi plac mesajele tale.
Spui lucruri pe care eu nu le spun cu usurinta. Si mie imi place iubirea mai mult decat apropierea fizica. Si-mi place mai mult sa explorez universul subiectiv pe care-l gasesti in celalalt (mai mult decat explorarea fizica). Si sensurile noi pe care le capata intreaga lume prin celalalt. Si legatura subtila pe care o ai cu sotul, chiar daca el este departe. Si fragilitatea celuilalt..

[sophia]

@anna21
Vezi? Depinde cum privesti lucrurile. Totul este relativ pana la urma.
Eu spunca daca voi traiti asa mult departe unul de altul, nu va iubiti. Pentru ca daca v-ati iubi cu adevarat, ati gasi o solutie sa va adunati. Cum faceti cu copiii?
In timpul cand sunteti despartiti se cheama ca va daruiti dragostea carierei, sau altor oameni (pacienti, etc.), sau lui Dumnezeu, etc.
Tocmai ce spui tu: ce daruiesti tu celuilalt.
Inteleg ca tu pe langa despartirea de atatea luni, ca este in fond post, abstinenta indelungata chiar, mai si postesti cand este el de fata.
Daca da, de ce?
Exact ma gandesc la acel "ce daruiesti celuilalt". Eu, totul: prezenta, sentimente, trup, ganduri. Chiar si rugaciune (ca ma rog si pentru el).
Eu asta inteleg prin dragoste si cred ca aici ma diferentiez de voi (altii).
Si eu n-am inteles bine prima parte a mesajului tau, dar zic asa: conteaza cum traiesti viata ce ti-a fost data de Dumnezeu, si conteaza si cum te prinde moartea. Conteaza si ce lasi in urma, sotului, copiilor, lumii.
S-ar putea ca daca moartea v-ar despartzi, Doamne fereste in acest moment (cand sunteti imprastiati), sa ramana cel din urma, cu gustul si regretul ca nu a fost destul sau nu a fost iubire.

Sfaturile lui gary Chapman sunt f.ortodoxe in sine. Casnicia nu poate dainui decat in armonie. Si asta spune el.
Nu stiu ce te-a sfatuit preotul cand te-i casatorit (numai pe tine, sau si pe sot?), dar asa ti-a spus? Sa stati atat vreme separati? Sau sa gasiti solutii de rezolvare?

Cred ca nu mie trebuie sa dai acele sfaturi. Eu astept asa de putin fata de cat dau (uita ca intru in mandrie poate, dar asta este realitatea).
Si tocmai: vine batranetea, sau boala si atunci chiar trebuie abstinenta. Trebuie sa traim atunci cand putem.

Am uitat sa spun mai spus, in mesajul catre Alin: eu con sider post/abstinenta atunci cand sotii din diverse alte motive nu au relatii. De aceea consider postul impus, ca fiind superflu.

[Doriana]

În prealabil postat de sophia

In timpul cand sunteti despartiti se cheama ca va daruiti dragostea carierei, sau altor oameni (pacienti, etc.), sau lui Dumnezeu, etc.
Tocmai ce spui tu: ce daruiesti tu celuilalt.
.

Inteleg ca pentru tine dragostea inseamna partasie, apropiere. Si eu o vad tot la fel. Insa pentru altii dragostea inseamna slujire . Daca omul merge departe de casa ca sa castige un ban o poate face din dragoste pentru familia lui, care e inglodata in datorii. Si tot dragoste se cheama.

O alta tendinta pe care am observat ca o ai este aceea de a separa dragostea de sot de cea de Dumnezeu. Toata viata noastra pe acest pamant ar trebui sa fie motivata de dragostea pentru Dumnezeu. Sf Ap Pavel spune ca tot ceea ce facem sa facem ca pentru Domnul. Daca imi iubesc sotul, pentru Domnul o fac. Daca imi iubesc semenii o fac pentru ca si Hrostos ii iubeste. Daca imi iubesc meseria este pentru ca Domnul mi-a dat-o si e o binecuvantare. Desigur, trebuie sa avem grija ca nici una dintre aceste iubiri sa nu fie mai presus decat dragostea pe care I-o datoram lui Dumnezeu si sa fim gata sa renuntam la orice daca Dumnezeu ne-o cere...

[maria32]

În prealabil postat de sophia

@AlinB - mai Alien, cred ca vorbim in paralel.

1. Ceea ce concludeam eu sunt extereme, dar asa spun toti (Sf.Parinti, par.Cleopa si altii ca dansul, preoti, voi aici). Si voi tot asta sustineti in fond.

Sophia draga noastra Sophia...ce ne facem cu Sophia? :) eu mereu ma intreb citind postarile ei cum sa facem sa-i mai explicam ca sa nu se supere si sa plece de pe forum, pentru ca nu cred ca ar fi bine sa faca asta.
Poate pana la urma va realiza intr-un fel sau altul ca citeste cu ochii dar intelege cu inima.
Eu chiar nu stiu cum poti sa spui asa ceva? NU SPUN ASA CEVA SFINTII PARINTI, NICI NOI. Poti sa vii iarasi cu citate de la un user sau altul, asta nu va demonstra decat ca ei scriu una si tu intelegi alta, pentru ca daca tu nu accepti ca un lucru poate fi asa (pentru ca nu simti tu astfel) degeaba mai discutam.

În prealabil postat de sophia

2. In fond de ce nu-mi explici totusi de ce monahii trebuie sa nu aibe familie.
Care este explicatia. Cerinta este asta, dar de ce? Stii sa-mi spui?
Lepadare de lume. De ce? Ca nu poti fi a lui Dumnezeu altfel.

si ce anume nu poti intelege aici? ca EXISTA OAMENI CARE NU SIMT NEVOIA SA AIBA FAMILIE? ca lor nu li se pare ca lepadarea de lume este un sacrificiu? Monahii nu au familie PENTRU CA NU-SI DORESC FAMILIE, NU-SI DORESC SOT/SOTIE/ COPIII. Ptr ei sotul/sotia este Hristos/Biserica iar copiii lor, fratii si surorile lor suntem noi toti, oamenii din lume, pe care ne iubesc chiar daca din departarea izolarii lor.

În prealabil postat de sophia

Fiindca la fiecare pas ai indoilei si ganduri si remuscari (am dat destul sotului, am dat destul lui Dumnezeu, am pacatuit, etc.).

uite aici ai spus UN MARE ADEVAR Sophia draga.

DAAAAAAAAAA!!!!!!!! asa este bine sa fie....... indoieli, ganduri si remuscari!!!!!!!!!! CALEA ESTE INGUSTA SI PLINA DE SPINI SI CIULINIIIIIIIIIIIIII. pe aceasta trebuie sa mergem nu pe calea usoara si frumoasa.
De ce crezi ca spuneau sfintii cand nu aveau nici un necaz "Doamne de ce m-ai uitat?

De aceea ei au ajuns sfinti si noi nu vom ajunge. cata vreme nu vom invata sa ne rugam sa plangem la fiecare pas pacatele noastre. Repet mereu si mereu. Nu o sa mai ai indoieli si remuscari decat cand o sa-ti dai seama ca nu aici trebuie sa ne cautam fericirea.

Scuza-ma ca indraznesc sa-ti atrag atentia asupra unui fapt (daca nu mi-ar pasa si nu ti-as fi sesizat sbuciumul sufletesc si dorinta cea f mare de a trai cat mai bine si mai crestineste poate nu as face-o) dar cred uneori ca tu o sa cazi intr-o depresie daca mai continui sa cauti explicatii la diversi psihologi (fie ei si prin carti cititi)

Acestia o sa-ti spuna ca trebuie sa alungi gandurile de suferinta de la tine, si ca toate aceste canoane si oprelisti ale bisericii o sa te deprime. Si abia atunci vor avea dreptate, cand ai sa ajungi sa le consideri pe toate oprelisti in calea unei fericiri lumesti.

Dati-mi voie sa va spun concluzia mea proprie. Depresia este defapt departarea de Dumnezeu si nu apropierea de biserica, de credinta si respectarea canoanelor.

[AlinB]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Pentru curiozitatea voastra, am rugat recent Adminul sa inchida sau sa stearga topicul asta - deschis de mine acum vreo 2 ani. Pe atunci eram intr-o perioada de dubiu, in timpul careia din fericire m-am hotarat sa ies din apostazie.

Acum ma mustra constiinta ca am deschis subiectul asta, dar Adminul nu considera ca este smintitor. Imi pare rau sa vad ca a fost relansat si ca are acum rating maxim.

E foarte de actualitate, dincolo de problema ta personala sunt mai multe chestiuni de principiu, chiar ma gandeam sa te invit sa ne spui care mai e situatia ta actuala..

Deci pana la urma la ce concluzii ai ajuns?

[anna21]

În prealabil postat de sophia

@anna21
Vezi? Depinde cum privesti lucrurile. Totul este relativ pana la urma.
Eu spunca daca voi traiti asa mult departe unul de altul, nu va iubiti. Pentru ca daca v-ati iubi cu adevarat, ati gasi o solutie sa va adunati. Cum faceti cu copiii?
In timpul cand sunteti despartiti se cheama ca va daruiti dragostea carierei, sau altor oameni (pacienti, etc.), sau lui Dumnezeu, etc.

Sophia, nu putem sta nas in nas tot timpul. Am muri de foame. Nici cand suntem amandoi acasa nu stam lipiti.. avem copii, asta inseamna gatit (fiecare mananca altceva), facut piata, spalat (haine,vase, copii, pe jos), teme, teme peste teme, joaca cu copiii..si dupa ce se culca strang jucarii cate o juma de ora.. habar nu ai. Eu nu-mi permit sa fac un dus decat daca dorm copiii (si au auzul fin, tot nu e bine) ca cel mic care este mamos plange lipit de usa de la baie, incearca sa bage degetele sub usa sa ajunga la mami.. e un intreg circ sa-l desprind de mine zece minute.. Si cred ca asa este in fiecare familie cu copii.
Doar cuplurile fara copii sunt asa cum crezi tu. Si acelea in care sunt prezenti bunicii ca sa preia din supravegherea copiilor (dar nu e cazul meu).[/quote]

S-ar putea ca daca moartea v-ar despartzi, Doamne fereste in acest moment (cand sunteti imprastiati), sa ramana cel din urma, cu gustul si regretul ca nu a fost destul sau nu a fost iubire.

Cred ca se intampla in orice conditii.

Si tocmai: vine batranetea, sau boala si atunci chiar trebuie abstinenta. Trebuie sa traim atunci cand putem.

Vai de cei care-si duc patimile pana la batranete.
Eu cunosc batrani care nu au renuntat aceasta patima la batranete.. mi-e groaza sa ma intalnesc cu astfel de oameni.. Spui ca daca vine menopauza se rezolva situatia?
Stiu batrani care mananca fete tinere din priviri si nici nu realizeaza asta! Sunt interesati de vedetele tv si cancanuri (cine cu cine s-a mai combinat!) Asa-si proiecteaza propriile dorinte si pofte inconstiente. Astea-s ocupatii de batrani?
Deci nu te gandi ca o patima inceteaza daca nu mai exista posibilitatea de a o implini fizic. Raman gandurile pacatoase,imaginatia.. Si culmea este ca astfel de oameni se cred morali, curati, onesti..

[AlinB]

În prealabil postat de anna21

Eu nu-mi permit sa fac un dus decat daca dorm copiii (si au auzul fin, tot nu e bine) ca cel mic care este mamos plange lipit de usa de la baie, incearca sa bage degetele sub usa sa ajunga la mami.. e un intreg circ sa-l desprind de mine zece minute.. Si cred ca asa este in fiecare familie cu copii.

Haha..tare!

E clar ca in felul asta slabe sanse sa ai urmatorul copil, dar daca se intampla, inca unul este extrem de improbabil.

Asta e din seria "metode anticonceptionale naturale" pe langa metoda calendarului cea cu "mai facem sex la anu'".

Totusi nu cred ca e asa cu toti copii, depinde cum ii abordezi din primele luni de viata, de fapt chiar din primele saptamani.
Daca dormi cu ei, si esti mereu langa ei la cel mai mic planset, nu se mai desprind de tine..

Mai stiu pe cineva care tot asa, dupa vreo 5 luni cand s-a intors la serviciu cu chiu cu vai a zis ca nici o sansa pentru inca un copil, doar daca sta taicasu' cu el nonstop.

[AlinB]

În prealabil postat de sophia

1. Ceea ce concludeam eu sunt extereme, dar asa spun toti (Sf.Parinti, par.Cleopa si altii ca dansul, preoti, voi aici). Si voi tot asta sustineti in fond.

Fals, ca de obicei crezi doar ce iti place sa crezi.

E adevarat ca anumiti parinti sustin ca abstinenta se impune in mod necesar in anumite zile, insa este un punct de vedere personal, canoanele nu cer asta, iar asta e un detaliu care se stabileste cu duhovnicul.

Acum este clar?

2. In fond de ce nu-mi explici totusi de ce monahii trebuie sa nu aibe familie.
Care este explicatia. Cerinta este asta, dar de ce? Stii sa-mi spui?
Lepadare de lume. De ce? Ca nu poti fi a lui Dumnezeu altfel.

O postare mai incolo dupa ce afirmai lucrul asta am inteles ce ai vrut sa zici (cred).
Daca te referi la casatorie, mi se pare normal si cred ca si tie ca o data ce au ales calea asta nu se pot casatori.

Daca te referi la faptul ca ar trebui poate sa se certe cu toata familia care a avut-o pana atunci, nu cred ca e o virtute care sa o sustina cineva.
Daca familia lui (parinti, frati, surori) vor sa se certe cu el pentru ca a ales calea asta, cred ca este liber sa intoarca spatele scandalului.

3. Sa te abtii de la copii este o decizie a doua persoane. Deci punctul 3 al tau inseamna incompatibilitate cu familia daca sotul/sotia nu este de acord cu aceasta abstinenta, sau dimpotriva vrea abstinenta.

Pai daca unul vrea ceva si celalalt opusul, mai ales intr-o chestiune atat de importanta, cred ca e o problema nu?
In rest, nu inteleg unde bati.

4. Da si punctul 4, acela mult discutat de noi pe alt fir este tot incompatibilitate credinta/familie. Daca vrei si copil si nu poti decat cu ajutorul medicinii, esti impotriva credintei, daca nu, se rupe familia (in multe cazuri).

Chiar nu stiu daca minti intentionat sau ai pierdut complet controlul asupra acestui aspect, adica a devenit un gest involuntar ca si respiratia.

In orice caz, comportamentul asta al tau nu era greu de intrevazut, de aceea am dat intotdeuna link -uri spre discutiile despre acest aspect, care nu se rezuma la a fi impotriva medicinii asa cum ai scris mai sus (minciuna crasa) ci impotriva fertilizarii in vitro care nu este doar medicina, ci o medicina imorala din punct de vedere crestin daca se ajunge la uciderea embrionilor - exact ca si in cazul unui avort, aspect cu care "crestinismul" tau se pare ca nu are nici o problema, deoarece ai gasit o formula care sa faca din negru - alb:
"Un embrion intr-un vas nu inseamna viata (inca)[b] Aici se cearta medicii cu teologii. Aici este conflictul."

Deci draga Sofia, teologii nu se cearta cu medicii. Biserica are deja un punct de vedere, ca medicii fara Dumnezeu nu-l accepta sau unii "credinciosi", e alta chestiune.

Drum de mijloc ar fi asa (si cred ca am mai spus-o):
- te rogi, sa mergi la biserica etc., deci credinta dar...
- postul atunci cand poti si cu acordul sotului, si nu in zile si la alimente indicate in canoane
- sa poti sa folosesti anumite ajutoare ca sa ai copii
- ca sa nu ai copii - aici nu stiu, ma abtin

Atat. Asta se cheama sa fii credincios si casatorit.
Este asa rau?

1. Postul alimentar este canonic, adica obligatoriu, in zilele si la alimentele indicate. Exceptii - cu binecuvantarea duhovnicului.

2. Postul de la relatiile trupesti, pana la proba contrarie, inclin sa cred ca nu este obligatoriu dar este recomandat. Detaliile se stabilesc la fel, cu duhovnicul.
El poate sa-l faca obligatoriu ca si canon.
Cei care cresc duhovniceste ajung fara doar si poate sa opteze voluntar pentru el.

3. Poti sa folosesti ORICE ajutoare ca sa ai copii atat timp cat nu sunt in conflict cu invatatura Bisericii. Adica: vrajitoare, formule magice, fertilizare in vitro cu uciderea embrionilor neimplantati.

E ok asa?

Dar voi si teologii spun ca daca vrei asa ceva nu esti crestin adevarat.

Cred ca am lamurit mai sus aceste aspecte, daca ai altele care le consideri discutabile, ascult.

Si da, mergand mai departe nu cred ca este nevoie de monahism si izolare in credinta.

Pentru unii este nevoie, dar se pare ca acei oameni sunt dincolo de capacitatea ta de intelegere desi deschisesei la un moment dat parca un topic in care spuneai ca i-ai intelege totusi..

[anna21]

În prealabil postat de AlinB

Haha..tare!

E clar ca in felul asta slabe sanse sa ai urmatorul copil, dar daca se intampla, inca unul este extrem de improbabil.

Asta e din seria "metode anticonceptionale naturale" pe langa metoda calendarului cea cu "mai facem sex la anu'".

Totusi nu cred ca e asa cu toti copii, depinde cum ii abordezi din primele luni de viata, de fapt chiar din primele saptamani.
Daca dormi cu ei, si esti mereu langa ei la cel mai mic planset, nu se mai desprind de tine..

Mai stiu pe cineva care tot asa, dupa vreo 5 luni cand s-a intors la serviciu cu chiu cu vai a zis ca nici o sansa pentru inca un copil, doar daca sta taicasu' cu el nonstop.

ooo, Alin, nu vreau sa fiu inteleasa gresit. Nu ma plang din cauza copiilor, imi place ca sunt atasati de mine.. Oricum cresc atat de repede, cel mare deja se interiorizeaza si desi vorbeste non stop, gandurile care-l reprezinta le tine pt el. Ieri invata sa mearga, azi are probleme "existentiale", deja si nu nici in clasa 1.
Parerea mea e ca si 10 copii de-ai avea, tot ca o clipa trece viata si ti se pare ca nu te-ai bucurat destul de ei.

Altceva vroiam sa arat: un pic de realism este necesar. Viata sexuala isi schimba radical importanta pe masura ce te maturizezi.. si daca nu te maturizezi te forteaza copiii sa-ti schimbi optica.
Desigur cunosc parinti care merg in vacante fara copii (pt a nu fi tulburati in "distractie".. ba cunosc si un caz tragic in care copilul lasat in grija bunicii a murit cand parintii erau la mare) sau care merg in vacante cu tot cu bunici (ca sa aiba viata sexuala nestingherita in timp ce bunicii supravegheaza copiii).Mi se pare jalnic sa ajungi parinte si sa ai mentalitatea eu, eu, eu...

Si cum ajung unii la batranete cu sexualitatea in cap (cazuri pe care le stiu).. mi-e groaza sa ma vad cu ei ca il intreaba pe copilul meu de gradinita despre prietenele lui! Sau fac aprecieri: "e baiat mare, umbla cu fete"! (adica avem o vecina cu care se joaca in parc). Si ii spun copilului ca "prietena" lui de anul trecut era mai frumoasa decat cea in prezent. Cum sa explic unor astfel de oameni ca fiul meu, daca este coret educat "NU umbla cu fete". Sau ca o fetita nu poate fi frumoasa/ urata ci fiecare fiinta este unica si speciala (cum zice fiul meu despre prietena lui: "Dumnezeu a facut-o foarte speciala", ca este alta nationalitate). Sunt oameni care vad relatiile doar prin ochelarii patimilor lor (desi sunt "normali", au fost fideli unul altuia.. dar nu au inteles sa acorde sexualitatii locul cuvenit, ci probabil i-au exagerat importanta).
Asta este cu sexualitatea care nu dispare cu batranetea, ci daca nu-i intelegi rostul iti transfigureaza toata realitatea, pana la proiectarea propiilor instincte asupra unui copil de gradinita si a prietenei lui de joaca.
(Mi-e sila, dar sunt obligatii familiale, trebuie fac iar act de prezenta!)