Despre bioterapie

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Ce au făcut ei încă de la întemeiere vădeşte din ce duh se trag (Ioan 8, „44. Voi sunteti din tatal vostru diavolul si vreti sa faceti poftele tatalui vostru. El, de la inceput, a fost ucigator de oameni si nu a stat intru adevar, pentru ca nu este adevar intru el. Cand graieste minciuna, graieste dintru ale sale, caci este mincinos si tatal minciunii. 45. Dar pe Mine, fiindca spun adevarul, nu Ma credeti):
Vedem aceasta din Vieţile Sfinţilor:

„[COLOR=red]Sfîntul Flavian Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului[/COLOR][COLOR=red]
[COLOR=red](18 februarie)[/COLOR][/COLOR][COLOR=black][/COLOR]

[COLOR=black]Vieţile Sfinţilor pe luna februarie[/COLOR][COLOR=black][/COLOR]

[COLOR=black]Prea sfinţitul părintele nostru Flavian a fost mai întîi păzitor de vase şi preot al Sfintei Biserici celei mari a Constantinopolului. Apoi, după prea sfinţitul Proclu, a fost ridicat la scaunul patriarhiei, pentru viaţa sa cea neprihănită şi curată, plăcută lui Dumnezeu, pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel tînăr şi a surorii sale, Pulheria.[/COLOR]
[COLOR=black]Pe atunci era la împărat un eunuc, anume Hrisafie, plin de vicleşug şi răutate. Acela nu voia deloc ridicarea Sfîntului Flavian la patriarhie, căci famenul acesta era cu socoteală eretică şi ştia pe Flavian tare în dreapta credinţă şi nu-l iubea, ci căuta pricini asupra lui, cum să-i facă rău. Era puternic în lucrurile sale cele viclene ca cel ce avea la împărat îndrăzneală şi putea mult.[/COLOR]
[COLOR=black]Deci a aflat o pricină ca aceasta, pe care Nichifor Callist, istoricul bisericesc, o descrie astfel: "A îndemnat pe împărat să invite pe patriarh, ca să-i pregătească un dar vrednic de mîinile împărăteşti, ca un nou patriarh. Iar prea sfinţitul patriarh Flavian, pregătind nişte pîini curate, le-a trimis împăratului spre binecuvîntare, ca un dar ce nu era vrednic de mîini împărăteşti. Hrisafie nu a primit pîinile, zicînd: "Aur iar nu pîine se cade să se trimită spre binecuvîntare de la patriarh". Prea sfinţitul patriarh a răspuns prin trimişii săi că nişte daruri ca acestea nu are, pentru că este sărac, de vreme ce a defăimat bogăţiile lumii acesteia; doar dacă va da din aurul Bisericii, "dar să ştie Hrisafie bine - zicea patriarhul - că aurul şi argintul cel bisericesc este dumnezeiesc şi la nimeni nu se poate da, decît numai la săraci".[/COLOR]
[COLOR=black]Evagrie, istoricul bisericesc, zice că Hrisafie, supărîndu-se pentru darul cel de aur, prea sfinţitul i-a trimis nişte vase de aur, luîndu-le din altar, ca să-l umple de ruşine şi să-l mustre pentru nesaţul aurului. Apoi, mîniindu-se foarte Hrisafie, îndemna şi pe împărat la mînie, zicîndu-i: "Batjocoreşte împărăţia ta patriarhul cel din nou pus". Dar nu putea vicleanul să facă un rău patriarhului, de vreme ce dreptcredincioasa fecioară Pulheria, sora împăratului, care cîrmuia toată împărăţia grecească, încuraja pe patriarh, apărînd pe bărbatul cel nevinovat şi sfînt. Văzînd aceasta, Hrisafie s-a sîrguit să-i sape groapă şi dreptcredincioasei Pulheria, ridicînd asupra ei cu vicleşugul său pe împărăteasa Evdochia - precum se scrie pe larg despre aceasta în viaţa Sfintei Pulheria - şi a făcut ca pe sora împăratului s-o despartă de palat şi de stăpînirea împărătească.[/COLOR]
[COLOR=black]Teodosie împăratul, ascultînd de soţia sa Evdochia şi de sfatul lui Hrisafie, dorea ca patriarhul să silească pe sora lui să primească rînduiala monahală de silă, adică în chipul acesta să se depărteze de la stăpînirea împărătească. Acest sfat era tăinuit de împărat. Deci, care fiind chemat prea sfinţitul patriarh, făgăduia cu gura să împlinească dorinţa împărătească, dar cu inima sa nu se învoia, socotind că nedrept lucrul este, să se depărteze de ocîrmuirea a toată împărăţia grecească o înţeleaptă ca aceea, cu bună cunoştinţă, înţeleaptă şi sfîntă împărăteasă şi care a fost fratelui său, împăratul Teodosie, ca o maică, rămînînd după părinţi în vîrstă copilărească. Ea era apărătoarea dreptei credinţe şi bună cîrmuitoare a toată împărăţia. De aceea fericitul patriarh a spus în taină Sfintei Pulheria despre sfatul împărătesc cel tăinuit.[/COLOR]
[COLOR=black]Dreptcredincioasa împărăteasă Pulheria, înţelegînd vrajba împărătesei Evdochia şi a lui Hrisafie, precum şi scopul fratelui ei, singură a lăsat cîrmuirea împărătească şi s-a dus din palat şi s-a retras în linişte netulburată. Atunci vicleanul Hrisafie, găsind vreme cu bună îndemnare, a întors toate meşteşugurile sale cele rele asupra prea sfinţitului patriarh Flavian, ridicînd şi îndemnînd pe împărat asupra lui, ca şi cum nu păzise taina împărătească şi că Pulheria ajută, dar nu împăratului, căci s-a ştiut aceea că patriarhul spusese Pulheriei sfatul împărătesc. Deci, s-a mîniat Împăratul asupra patriarhului Flavian.[/COLOR]
[COLOR=black]În acea vreme era în Constantinopol un arhimandrit Eutihie, care ridicase un nou eres de hulă asupra Domnului nostru Iisus Hristos, amestecînd cele două firi ale Lui, cea dumnezeiască şi cea omenească, într-o fire. Acel Eutihie era tatăl duhovnicesc al lui Hrisafie, căci îl primise din Sfîntul Botez. Cînd prea sfinţitul patriarh Flavian a adunat sobor local, în Constantinopol, chemă pe Eutihie, ca să-şi spună mărturisirea credinţei în faţa tuturor. El n-a voit să meargă la soborul acela, dînd veste pe de o parte că din mănăstirea sa, ca din mormînt, nu poate să iasă nicăieri, iar pe de alta că este bătrîn şi bolnav. Dar prea sfinţitul patriarh iarăşi trimise la el arhimandriţi, preoţi şi diaconi, chemîndu-l cu dragoste, ridicîndu-l spre pocăinţă, încît credinţa sa cea rea să o lepede înaintea tuturor şi să se unească cu Biserica. Apoi, căutînd la dînsul, şi ceilalţi să se întoarcă de la credinţa cea rea, la cea dreaptă. Atunci abia a făgăduit Eutihie să vină la sobor.[/COLOR]
[COLOR=black]Venind la sobor, mai întîi a intrat în palat, căutînd apărare şi ajutor împărătesc, şi a rugat pe împărat, prin Hrisafie, să trimită cu dînsul într-adins oameni şi ostaşi. Atunci, împăratul a trimis cu el pe patriciul Florentie şi pe alţi senatori, precum şi putere ostăşească. Astfel, venea Eutihie la sobor, ca la război, înconjurat de ostaşi şi de oameni împărăteşti, cu dregătorii care au trimis vestea înaintea lor la sobor, zicînd: "Nu vom intra în sobor, nici vom aduce pe Eutihie pînă ce nu ne veţi făgădui că-l veţi lăsa liber din sobor". Deci au făgăduit aceasta părinţii.[/COLOR]
[COLOR=black]Intrînd ei, mai întîi s-au citit cărţile lui Eutihie, cele pline de dogme eretice, pe care Eutihie le trimisese prin mănăstiri, vînînd pe mulţi la eresul său. Apoi singur ereticul acela, după vorbirea sa cea plină de vicleşug, fiind silit să mărturisească cum crede, a zis: "Din două firi era Domnul nostru mai înainte de unire, iar după unire de o fire Îl mărturisim pe El a fi". Deci, i-au poruncit părinţii ca gîndirea sa cea ereticească să o blesteme, iar dogmele cele drept credincioase să le primească, dar el n-a voit. Atunci prea sfinţitul Flavian, cu toţi sfinţii, între care erau 32 de episcopi, arhimandriţi 23, iar presbiteri şi diaconi mulţi, a scos pe Eutihie din rînduiala preoţească.[/COLOR]
[COLOR=black]Hotărîrea aceea era scrisă astfel: "Pe Eutihie, cel oarecînd presbiter şi arhimandrit, de vreme ce din scrisorile sale cele mai dinainte şi din mărturisirile sale cele ascunse şi cele de acum prin al său grai s-a aflat că boleşte de eresul lui Valentin şi Apolinarie şi urmează hulelor acelora cu neschimbare, care nici de sfătuirea noastră nu s-a ruşinat şi nici n-a primit învăţătură şi n-a voit să se supună dogmelor cele drepte, noi, plîngînd şi suspinînd de pierderea lui cea desăvîrşită, l-am judecat întru Domnul nostru Iisus Hristos, Cel hulit de dînsul, ca să fie străin de toată slujba preoţiei şi de a noastră împărtăşanie şi de povăţuirea mănăstirească, ştiind toţi aceasta, că cei ce vor vorbi cu el şi vor veni la dînsul vor fi vinovaţi de pedeapsa despărţirii, ca cei ce nu s-au depărtat de eresul lui. Flavian, episcopul Constantinopolului sau al Romei celei Noi, astfel judecînd, am iscălit. Asemenea am iscălit toţi arhimandriţii".[/COLOR]
[COLOR=black]

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Fiind lepădat Eutihie, şedea lîngă palatul împărătesc, avînd pe Hrisafie de mare ajutor în toate. Vicleanul acela cu mai multă mînie şi iuţime întărîtîndu-se asupra prea sfinţitului Flavian, a pornit tot chipul meşteşugurilor sale, cum să-l izgonească din scaunul patriarhiei, pe de o parte ca să răzbune pe Eutihie, iar pe de alta ca mai mult să mîhnească pe Pulheria, prin izgonirea lui Flavian. Deci, avînd pe împărat întru voia sa, făcea cu numele lui cel împărătesc toate cele ce voia. Atunci a scris lui Dioscor, patriarhul Alexandriei, om prea înrăutăţit, meşter în vicleşug şi necredincios, întărîtîndu-l asupra lui Flavian, iar pe Eutihie, încredinţîndu-l apărării lui şi făgăduind de la împărat multe daruri.[/COLOR]
[COLOR=black]Asemenea a mai scris lui şi despre împărat, poruncindu-i ca, luînd pe episcopii săi de un gînd cu sine, să vie în Efes cu sîrguinţă şi să ţină sobor mare pentru dogmele credinţei, de vreme ce Flavian aduce oarecari învăţături pline de erezie în Biserică şi o tulbură. Deci, să se cerceteze cu sobornicească judecată şi să se lepede ca un nedrept credincios, iar Eutihie, de se va afla nevinovat, să se dezlege şi să se rînduiască întru a sa cinste. Acelaşi Hrisafie, îndemnînd şi pe împărăteasa Evdochia, ajuta şi aceea lui Eutihie contra lui Flavian; iar Dioscor, îndată luînd mai mult de zece episcopi de un gînd cu sine şi pe un arhimandrit ce se numea Varsum, cu sîrguinţă au mers cu o mie de monahi la Efes.[/COLOR]
[COLOR=black]Acolo, făcîndu-se acel fără de lege şi nedrept sobor în sfînta biserică - la care erau de 128 episcopi, din diferite ţări, chemaţi prin împărătească poruncă -, a mers la judecată şi prea sfinţitul patriarh Flavian. Împăratul, şi mai ales Hrisafie a scris, în numele împăratului, lui Elpidie comitele şi la alţi voievozi care erau acolo cu oştile, ca să nu lase în sobor pe episcopii cei ce au iscălit cu Flavian contra lui Eutihie şi au făcut judecata.[/COLOR]
[COLOR=black]Începînd vicleana adunare, Dioscor fiind întîi şezător, a stat de faţă Eutihie şi a dat a sa mărturisire de credinţă, întru care eresul era acoperit cu vicleşug, iar pe a lui Flavian mărturisire nu o primi soborul acela. Atunci a fost multă gîlceavă şi tulburare cîtăva vreme, unii apărînd pe Eutihie şi făcîndu-l nevinovat, ca pe un dreptcredincios, iar alţii nevoindu-se pentru Flavian. Puţini erau din cei ce întăreau credinţa lui Flavian, pentru că toţi au iubit întunericul mai mult decît lumina şi au cinstit mai mult minciuna decît adevărul, plăcînd împăratului celui pămîntesc, mai mult decît celui ceresc. Căci, împăratul Teodosie, deşi era dreptcredincios, ca om a greşit din neştiinţă, necunoscînd meşteşugul lui Eutihie, al lui Dioscor şi al lui Hrisafie, care îl înşela neîncetat prin vicleşugul său, vînîndu-i sufletul. Întru neştiinţa sa, împăratul socotea pe eretici că sînt dreptcredincioşi şi minciuna cea grăită de dînşii o credea un adevăr, nefiind lîngă dînsul sora lui cea cu bună înţelegere, fericita Pulheria.[/COLOR]
[COLOR=black]După acea lungă gîlceavă ce s-a făcut la acel sobor care se adunase în Efes şi care întărea dogmele ereticeşti, zicînd că este o fire, iar nu două întru Hristos, a socotit ca dreptcredincios şi a lăudat şi preamărit pe Eutihie, de vreme ce partea potrivnică a biruit şi aşa a făcut nevinovat pe acesta, deşi era eretic. Pe drept-credinciosul patriarh Flavian l-a osîndit ca pe un eretic, tîlhăreşte, nelăsîndu-l să răspundă ceva pentru sine, nici voind să-i asculte mărturisirea lui cea credincioasă. Apoi, Dioscor, întîiul stătător, a dat răspuns de izgonire asupra lui, ca să fie străin de arhierie, de sfinţire şi de toată puterea duhovnicească şi să se trimită în surghiun, în Egipt, la cetatea Lidiei.[/COLOR]
[COLOR=black]Onisifor al Iconiei, cu alţi episcopi care ştiau nevinovăţia lui Flavian, sculîndu-se, au apucat genunchii lui Dioscor, zicînd: "Să nu faci aceasta, o, prea sfinţite părinte, pentru că Flavian n-a făcut nimic vrednic de izgonire, iar de este trebuinţă de vreo pedeapsă, să se pedepsească, iar să nu se lepede". Dioscor, sculîndu-se de pe scaunul său, a zis: "De mi s-ar tăia şi limba, într-alt chip nu voi zice". Varsum, arhimandritul, strigă: "Cela ce va mărturisi că în Hristos sînt două firi, acela să se taie în două". Stăruind episcopii cu rugăminte pentru Flavian, a strigat Dioscor: "Unde sînt voievozii?" Şi îndată voievozii cu Elpidie şi cu mulţime de oaste, au intrat în biserică şi au adus lanţuri mari de fier asupra Sfîntului Flavian.[/COLOR]
[COLOR=black]Intrînd şi monahii lui Varsum, episcopii strigau: "Varsum, tîlharul, a răsturnat toată Siria şi a adus o mie de monahi asupra noastră Varsum, tîlharul, anatema să fie!"[/COLOR]
[COLOR=black]Varsum striga: "Să se ucidă ereticul Flavian, să se ucidă!" Apoi s-au pornit mîinile cele ucigaşe asupra sfîntului, unii cu palmele, alţii bătîndu-l cu beţele şi însuşi Dioscor s-a repezit să-l calce în picioare. Apoi, fiind trîntit la pămînt, l-au bătut pînă ce s-au săturat şi au pus în lanţuri pe cel ce era abia viu.[/COLOR]
[COLOR=black]Apoi Dioscor silea pe episcopi să iscălească izgonirea lui Flavian. Cei de un gînd cu Dioscor, îndată au iscălit. Iar cei ce vedeau nedreptatea şi războiul ce se făcea, n-au voit să iscălească şi ostaşii nu-i lăsau să iasă din biserică, stînd împrejurul lor înarmaţi. Monahii lui Varsum strigau asupra lor cu mînie şi cu îngrozire. Deci, episcopii fiind ţinuţi în biserică pînă în noapte şi văzînd că nu puteau scăpa de primejdia ce era asupra lor, au iscălit chiar nevrînd, fiind siliţi prin îngroziri şi astfel s-a săvîrşit acel sobor ucigaş.[/COLOR]
[COLOR=black]Sfîntul Flavian, mărturisitorul lui Hristos, după acea cumplită bătaie, a treia zi şi-a dat sfîntul său suflet în mîinile lui Hristos Dumnezeu, pentru care a pătimit uciderea, ca Abel de la Cain. Fiind în locul de surghiunie, s-a dus la ceruri, iar în locul lui a fost ridicat la patriarhie Anatolie.[/COLOR]
[COLOR=black]După aceasta s-a vădit răutatea şi vicleşugul lui Hrisafie şi a fost cu necinste izgonit din palatul împărătesc, apoi a pierit cu sunet. Iar pe Evdochia împărăteasa, smerind-o mînia împărătească s-a dus la Ierusalim. Sfînta Pulheria, cu rugăminţile cele multe ale fratelui ei, împăratul Teodosie, plecîndu-se, s-a întors cu slavă în palatul împărătesc, şi îndată au adus în Constantinopol moaştele mărturisitorului lui Hristos, Sfîntul Flavian, cu mare cinste.[/COLOR]
[COLOR=black]Dioscor şi Eutihie, după al patrulea sinod al Sfinţilor Părinţi, fiind daţi blestemului celui veşnic, au pierit. Iar Biserica lui Hristos, cea nebiruită de porţile iadului, înflorea în dreapta credinţă, slăvind pe Hristos, nu despărţit în două feţe, ci în două firi neamestecate lăudat şi preaînălţat, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul duh, în veci. Amin.”[/COLOR]
[COLOR=black]Vă rog să observaţi diferenţa de atitudine: ce atitudine au avut ortodocşii faţă de eretici şi ereticii faţă de ortodocşi.[/COLOR]
[COLOR=black]Ortodocşii au acţionat cu sfinţenie (sănătos) iubind în adevăr. [/COLOR]
[COLOR=black]Adică au lucrat sinodal cu adevărat - nu numai la arătare: „[/COLOR][COLOR=black]Cînd prea sfinţitul patriarh Flavian a adunat sobor local, în Constantinopol, chemă pe Eutihie, ca să-şi spună mărturisirea credinţei în faţa tuturor. El n-a voit să meargă la soborul acela, dînd veste pe de o parte că din mănăstirea sa, ca din mormînt, nu poate să iasă nicăieri, iar pe de alta că este bătrîn şi bolnav. Dar prea sfinţitul patriarh iarăşi trimise la el arhimandriţi, preoţi şi diaconi, chemîndu-l cu dragoste, ridicîndu-l spre pocăinţă, încît credinţa sa cea rea să o lepede înaintea tuturor şi să se unească cu Biserica. Apoi, căutînd la dînsul, şi ceilalţi să se întoarcă de la credinţa cea rea, la cea dreaptă. Atunci abia a făgăduit Eutihie să vină la sobor.”[/COLOR]
[COLOR=black][/COLOR]
[COLOR=black]N-au căzut nici într-o extremă (violenţa faţă de eretic) nici în alta (a-l lăsa pe eretic să omoare cu minciuna mai departe în Sfânta Biserică) ci l-au îndepărtat iubindu-l: „[/COLOR][COLOR=black]Hotărîrea aceea era scrisă astfel: "Pe Eutihie, cel oarecînd presbiter şi arhimandrit, de vreme ce din scrisorile sale cele mai dinainte şi din mărturisirile sale cele ascunse şi cele de acum prin al său grai s-a aflat că boleşte de eresul lui Valentin şi Apolinarie şi urmează hulelor acelora cu neschimbare, care nici de sfătuirea noastră nu s-a ruşinat şi nici n-a primit învăţătură şi n-a voit să se supună dogmelor cele drepte, noi, plîngînd şi suspinînd de pierderea lui cea desăvîrşită, l-am judecat întru Domnul nostru Iisus Hristos, Cel hulit de dînsul, ca să fie străin de toată slujba preoţiei şi de a noastră împărtăşanie şi de povăţuirea mănăstirească, ştiind toţi aceasta, că cei ce vor vorbi cu el şi vor veni la dînsul vor fi vinovaţi de pedeapsa despărţirii, ca cei ce nu s-au depărtat de eresul lui. Flavian, episcopul Constantinopolului sau al Romei celei Noi, astfel judecînd, am iscălit. Asemenea am iscălit toţi arhimandriţii"”.[/COLOR]

[ALEXANDRU ANASTASIU]

[COLOR=black]Iar ereticii au acţionat exact cum sunt descrişi în Sfintele Scripturi adică lupeşte şi tâlhăreşte :[/COLOR]
[COLOR=black]F.A. 20, „[/COLOR]28. Drept aceea, luati aminte de voi insiva si de toata turma, intru care Duhul Sfant v-a pus pe voi episcopi, ca sa pastrati Biserica lui Dumnezeu, pe care a castigat-o cu insusi sangele Sau. 29. Caci eu stiu aceasta, ca dupa plecarea mea vor intra, intre voi, lupi ingrozitori, care nu vor cruta turma. 30. Si dintre voi insiva se vor ridica barbati, graind invataturi rastalmacite, ca sa traga pe ucenici dupa ei.”
Ioan 10, „1. Adevarat, adevarat zic voua: Cel ce nu intra pe usa, in staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur si talhar. 2. Iar cel ce intra prin usa este pastorul oilor.[…] 9. Eu sunt usa: de va intra cineva prin Mine, se va mantui; si va intra si va iesi si pasune va afla.”
[COLOR=black]Uşa fiind Hristos Adevărul, cine nu intră în Biserică este fur pentru că ia fragmente din învăţătura Ortodoxă dar le amestecă în capul său cu mintea sa limitată şi mândră. Iar dacă propovăduieşte acest amestec otrăvitor adevăr la coaja momeală + minciună la miezul otravă devine şi tâlhar– tâlharii nu se mulţumesc să ia doar averea ca furii ci iau şi viaţa, în cazul de faţă cea veşnică, ceea ce e mult mai grav. Se vede astfel cum îmbolnăveşte erezia încât şi leacurile medicinii demonice de mântuire zdrobesc iar nu vindecă dând părerea falsă de sănătate. Sinodul Tâlhăresc a avut loc la Efes în anul mântuirii 448.[/COLOR]
Să vedem acum rezolvarea care a avut loc la anul mântuirii 451.

„[COLOR=red]Pomenirea celui între Sfinţi Părintele nostru Leon, Papa Romei[/COLOR][COLOR=red]
[COLOR=red](18 februarie)[/COLOR][/COLOR][COLOR=black][/COLOR]

[COLOR=black]Vieţile Sfinţilor pe luna februarie[/COLOR][COLOR=black][/COLOR]
[COLOR=black]Acest mare arhiereu şi păstor al Bisericii lui Dumnezeu, Leon, era de neam din Italia. Tatăl său era Chintian. Din tinereţe a fost crescut în învăţătura cărţii, întru înţelepciunea cea din afară şi în faptele cele bune creştineşti. Alegînd duhovniceasca viaţă mai mult decît cea mirenească, mai întîi a fost arhidiacon la papa Sixt al III-lea. Apoi, pentru multa lui înţelepciune şi curăţie, după moartea lui Sixt, prin alegerea tuturor, a luat scaunul Romei şi păştea bine cuvîntătoarele oi ale lui Hristos, ca un bun păstor, punîndu-şi sufletul său pentru dînsele.[/COLOR]
[COLOR=black]Cînd Atila, stăpînitorul hunilor şi tiranul cel cumplit, care se numea "biciul lui Dumnezeu", biruind multe ţări, a mers şi asupra Italiei, vrînd să o pustiiască cu foc şi sabie, papa Leon, văzînd că nimeni nu putea să se împotrivească aceluia, s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu cu postire şi cu lacrimi, cerînd de la El apărare şi chemînd în ajutor pe Sfinţii marii Apostoli Petru şi Pavel. Apoi a mers singur la acel tiran ca să-l roage să se potolească, gata fiind să moară pentru oile sale. Şi vorbind către dînsul cu dulci cuvinte de Dumnezeu insuflate, l-a prefăcut din lup în oaie. Pentru că, a ascultat tiranul cuvintele plăcutului lui Dumnezeu, cu blîndeţe şi cu smerenie, minunîndu-se de arhiereasca sa îmbrăcăminte şi înspăimîntîndu-se de cinstita şi sfînta lui faţă. Deci a făcut toate după dorirea lui şi s-a dus din hotarele Italiei la locul său.[/COLOR]
[COLOR=black]Boierii şi voievozii lui Atila, mirîndu-se de neobişnuita şi grabnica lui schimbare în blîndeţe, îl întrebau pe dînsul: "Pentru ce s-a temut de un roman, care fără de arme venise la dînsul şi l-a ascultat şi ca un biruit a fugit, lăsînd atîta pradă în pămîntul Italiei?" Atila le-a răspuns: "N-aţi văzut voi ceea ce am văzut eu. Am văzut doi bărbaţi, în chip de îngeri, pe Sfinţii mari Apostoli Petru şi Pavel, de amîndouă părţile papei, iar în mîini ţinînd săbii, cu moarte mă îngrozeau pe mine, de nu voi asculta pe arhiereul lui Dumnezeu". Astfel, era înfricoşat marele şi plăcutul lui Dumnezeu Leon, nu numai celor nevăzuţi, ci şi celor văzuţi vrăjmaşi. Apoi era preaiubit de oile sale, că pentru dînsele nu s-a temut a merge la tiranul care năvălea şi chiar de i-ar fi fost lui a pătimi, nu se înspăimînta.[/COLOR]
[COLOR=black]În timpul arhieriei lui, după eresul lui Nestorie, veni Evtihie, arhimandritul monahilor din Constantinopol, şi Dioscor, patriarhul Alexandriei, hulitorii cei fără de ruşine, care pe cele două firi ale lui Hristos, Domnul nostru, adică cea dumnezeiască şi omenească, le amestecau într-una şi cu acel eres tulburau Biserica lui Dumnezeu foarte mult. Adunînd al lor sobor în Efes, pe Sfîntul Flavian, patriarhul Constantinopolului, apărătorul credinţei, cu nedreptate l-au judecat şi l-au ucis şi multă răutate făceau celor dreptcredincioşi.[/COLOR]
[COLOR=black]Atunci Sfîntul Leon, papa, a arătat mare sîrguinţă ca să îndrepteze şi să pocăiască Biserica cea tulburată de eretici, scriind către împăraţi, mai întîi lui Teodosie, apoi lui Marchian, ca să rînduiască să fie sobor din toată lumea. Deci, s-a adunat sfîntul şi a toată lumea al IV-lea sinod în Calcedon, al Sfinţilor Părinţi în număr de 630, pe vremea împărăţiei lui Marchian şi a Pulheriei, contra lui Evtihie şi Dioscor, care ziceau că în Hristos Domnul este o fire şi o lucrare şi o voie. La acel sinod, deoarece era cu neputinţă ca prea sfinţitul Leon să fie, pe de o parte pentru lungimea drumului şi pentru neputinţele bătrîneţii, iar pe de alta, pentru nelesnicioasa trecere, din pricina deselor năvăliri barbare ce se făceau atunci asupra Italiei; pentru aceea, a trimis pe episcopul Pascasie şi Luchentie şi pe presbiterii Bonifacie şi Vasilie.[/COLOR]
[COLOR=black]Fiind la sinodul acela ceartă cu ereticii şi îndoire multă, atunci, după porunca Sfinţilor Părinţi, pentru învingerea ereticilor, s-a citit epistola acestui Sfînt Leon, papă al Romei, scrisă către cel ce a fost mai înainte patriarh al Constantinopolului, adică Sfîntul Flavian, care adunase în Constantinopol sinod local contra ereticilor. Despre epistola aceea se povesteşte că a îndreptat-o chiar Sfîntul şi marele Apostol Petru, de care lucru adevereşte Sfîntul Sofronie al Ierusalimului, scriind aşa: "Ne-a spus ava Mina, părintele chinoviei, care se numea Salamana, ce este aproape de Alexandria, că a auzit pe ava Evloghie, patriarhul Alexandriei, spunînd: "Cînd am mers în Constantinopole, am găzduit cu domnul Grigorie, arhidiaconul Bisericii Romei, bărbat cu adevărat ales şi îmbunătăţit. Vorbind cu dînsul, mi-a spus de prea sfinţitul şi fericitul Leon, papă al Romei, povestindu-mi ceea ce este scris în Biserica Romei.[/COLOR]
[COLOR=black]

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Scriind Sfîntul Leon epistola către Sfîntul Flavian, episcopul Constantinopolului, împotriva rău-credinciosului Evtihie şi Nestorie, a pus-o pe mormîntul mai marelui Apostol Petru şi cu rugăciuni şi cu privegheri şi cu postiri se ruga lui, zicîndu-i: "De am greşit întru ceva ca un om, tu, căruia de la Domnul Dumnezeu şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos ţi s-a încredinţat apostolia, mîntuieşte-mă". După 40 de zile i s-a arătat apostolul, pe cînd se ruga, şi i-a zis: "Am citit şi am îndreptat". Apoi, luînd Leon epistola sa de pe mormîntul fericitului Apostol Petru, a deschis-o şi a aflat-o îndreptată de apostoleasca mînă.[/COLOR]
[COLOR=black]Acea epistolă a Sfîntului papă Leon, cînd s-a citit la cel de-al patrulea sinod, toţi Sfinţii Părinţi au strigat: "Petru, Apostolul, prin gura lui Leon grăieşte". Sfîntul sinod s-a întărit prin acea scrisoare a Sfîntului Leon, ruşinînd pe eretici. Dar nu numai atunci, ci şi după aceea, epistola aceea ce întărea credinţa şi astupa gurile eretice, în mare cinste era la Sfinţii Părinţi, precum şi la fericitul Evloghie, patriarhul Alexandriei, cel sus pomenit, care răspundea ereticilor, celor ce o huleau, împotrivindu-se cu tărie pentru dînsa. De aceea, era şi iubit Sfîntul Leon şi după ce se dusese din cele de aici, fiind cu sfinţii înaintea lui Dumnezeu.[/COLOR]
[COLOR=black]De acest lucru, acelaşi sfînt, Sofronie povesteşte: "Sfîntul Teodor, episcopul cetăţii Darnia, din Likia, ne-a spus nouă: "Cînd eram postelnic la Sfîntul Evloghie, patriarhul Alexandriei, am văzut în vis un bărbat cu sfinţită cuviinţă şi luminat, care mi-a zis: "Să spui pentru mine lui Evloghie patriarhul". Iar eu i-am zis: "Cine eşti tu, stăpîne? Cum voi spune de tine?" El mi-a răspuns: "Eu sînt Leon, papă al Romei". Şi, intrînd eu am spus Sfîntului Evloghie, zicînd: "Prea sfinţitul şi prea fericitul papă Leon, întîiul şezător al scaunului Romei, voieşte să intre la tine". Auzind de aceasta patriarhul Evloghie şi sculîndu-se, degrabă a ieşit în întîmpinarea lui, şi, făcînd rugăciune, s-au sărutat şi au şezut.[/COLOR]
[COLOR=black]Atunci dumnezeiescul Leon a zis Sfîntului Evloghie, patriarhul: "Ştii pentru ce am venit la voi?" El a răspuns: "Ba nu." Leon i-a zis: "Am venit să vă mulţumesc că bine şi cu vitejie sufletească aţi răspuns la epistola mea, astupînd cu dînsa gura ereticilor. Această epistolă am scris-o fratelui meu Flavian, patriarhul Constantinopolului, pentru mustrarea păgînescului eres al lui Nestorie şi Evtihie. Să ştii, frate, că nu numai mie mi se cuvine laudă pentru dumnezeiasca osteneală şi sîrguinţă, ci şi marelui Apostol Petru, care a citit şi a îndreptat epistola mea. Iar mai întîi de toţi se cuvine laudă Adevărului celui propovăduit de noi, care este Hristos, Dumnezeul nostru. Acestea, zice episcopul Teodor, le-am văzut nu numai o dată, ci şi de două ori şi de trei ori că, adunîndu-se, au vorbit despre aceea între dînşii şi am spus vedenia aceasta Sfîntului Evloghie. El a lăcrimat şi, ridicîndu-şi mîinile spre cer, a dat mulţumire lui Dumnezeu, zicînd: "Mulţumesc Ţie, Stăpîne, Hristoase, Dumnezeul nostru, că m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, ca să fiu propovăduitorul adevărului Tău şi cu rugăciunile robilor Tăi, Petru şi Leon, acea puţină îndrăzneală a noastră, ca pe cei doi bani ai văduvei, a voit s-o pomenească negrăita Ta bunătate".[/COLOR]
[COLOR=black]Vedenia aceasta a fost după mulţi ani de la moartea lui Leon. Sfîntul Evloghie a vieţuit mai pe urmă, pe vremea împărăţiei lui Iraclie. Iar Sfîntul Leon s-a sfîrşit mai înainte de el, pe vremea împărăţiei celui de un nume cu sine, împăratul Leon cel Mare. Sosind prea sfinţitul Leon la adînci bătrîneţe şi apropiindu-se de sfîrşitul său, s-a încredinţat pentru iertarea neputinţelor sale cele omeneşti. A petrecut 40 de zile lîngă mormîntul Sfîntului Apostol Petru în rugăciune şi în post, rugînd pe Sfîntul Apostol să se roage lui Dumnezeu pentru el şi să-i ierte greşelile lui. După sfîrşitul celor 40 de zile i s-a arătat Sfîntul Apostol Petru şi i-a zis: "M-am rugat pentru tine şi iertate îţi sînt păcatele, afară de hirotonii, pentru că de acelea vei fi întrebat, de ai hirotonisit pe cineva bine şi legiuit, sau nu".[/COLOR]
[COLOR=black]
După această înştiinţare, Sfîntul Leon a îndesit rugăciunile sale, postirile şi milosteniile, strigînd în zdrobirea inimii pînă ce a luat uşurarea cea desăvîrşită. Astfel, mai înainte pregătindu-se precum i se cădea spre ieşire, şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu. Apoi s-a dus la sfinţii cei mai dinainte, mari ierarhi şi învăţători, stînd cu dînşii înaintea scaunului lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel slăvit şi închinat, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.”[/COLOR]
[COLOR=black]Iar vedem smerenia şi lupta cea blândă a ortodocşilor. Nu a ars papa Leon cel Mare pe nimeni pe rug ci dimpotrivă se supunea Sfântului Sinod Ecumenic şi mulţumea că s-a folosit epistola Sa şi dădea slavă Sfântului Apostol Petru şi mai ales Domnului.[/COLOR]
[COLOR=black]Deşi este considerat de papişti că a introdus primatul papal se vede din viaţa lui că Sfinţii Părinţi n-au spus că Sfântul Apostol Petru vorbeşte prin toţi papii ci doar prin gura lui Leon datorită smereniei lui. Aşadar Sfântul Sinod Ecumenic confirmă valabilitatea epistolei papei iar nu papa confirmă Sfântul [/COLOR]Sinod Ecumenic cum susţin papiştii.
„In definitia Conciliului I din Vatican, de la 1870, se spune : "Invatam si declaram ca definitie de credinta revelata de Dumnezeu, ca atunci cand pontificele roman vorbeste de la catedra (ex cathedra), adica atunci cand, indeplinind slujirea sa ca pastor si invatator al tuturor crestinilor, in baza puterii sale apostolice, defineste invatatura relativa la credinta si morala, toata Biserica trebuie sa considere ca el prin puterea dumnezeiasca, incredintata lui in persoana lui Petru, poseda acea infailibilitate pe care dumnezeiescul Mantuitor a binevoit sa o dea Bisericii Sale pentru definirea invataturii referitoare la credinta si morala si ca de aceea aceste definitii ale pontificelui roman sunt neschimbabile prin sine, nu prin consimtamantul Bisericii".
[COLOR=black]Şi vedem cum papa Leon apelează în cazul lui Atila în egală măsură şi la Sfântul Apostol Petru şi la Sfântul Apostol Pavel ne având pe vreunul mai sus decât pe celălalt.[/COLOR]
[COLOR=black]Nicidecum nu se considera şi nici nu era infailibil căci se zice că se şi ruga a fi corectat şi a şi fost corectat chiar dacă epistola a scris-o „[/COLOR][COLOR=#3E3D3D]ex cathedra”[/COLOR][COLOR=black]: „"De am greşit întru ceva ca un om, tu, căruia de la Domnul Dumnezeu şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos ţi s-a încredinţat apostolia, mîntuieşte-mă". După 40 de zile i s-a arătat apostolul, pe cînd se ruga, şi i-a zis: "Am citit şi am îndreptat". Apoi, luînd Leon epistola sa de pe mormîntul fericitului Apostol Petru, a deschis-o şi a aflat-o îndreptată de apostoleasca mînă.” [/COLOR]
[COLOR=black]Iar Sfântul Apostol Petru îl şi mustră pentru greşelile sale după ce pentru altele mijloceşte la iertare: „Sosind prea sfinţitul Leon la adînci bătrîneţe şi apropiindu-se de sfîrşitul său, s-a încredinţat pentru iertarea neputinţelor sale cele omeneşti. A petrecut 40 de zile lîngă mormîntul Sfîntului Apostol Petru în rugăciune şi în post, rugînd pe Sfîntul Apostol să se roage lui Dumnezeu pentru el şi să-i ierte greşelile lui. După sfîrşitul celor 40 de zile i s-a arătat Sfîntul Apostol Petru şi i-a zis: "M-am rugat pentru tine şi iertate îţi sînt păcatele, afară de hirotonii, pentru că de acelea vei fi întrebat, de ai hirotonisit pe cineva bine şi legiuit, sau nu".[/COLOR]
[COLOR=black][/COLOR]

Textul de mai sus face legătura aşadar între monofiziţi şi papism. Trecem peste asasinatele monofiziţilor şi arienilor şi a celor dinainte de căderea apusului de la Biserică pentru că societăţile acestea sunt minore şi nu ne-am propus tratarea acestui subiect.
Vom trece direct la papişti, protestanţi şi urmaşii lor, deoarece aceştia sunt contemporanii majoritari şi cei care prezintă un fals creştinism fără sfinţenie adică asemănare şi care îmbolnăveşte (cineva dacă tot stă să aleagă între partidele protestante - nemergând pe firul istoriei în sus spre rădăcină - până la urmă se îmbolnăveşte duhovniceşte mortal de deznădejde anulând căutarea şi deci posibilitatea întâlnirii minunate cu Ortodoxia dacă nu rabdă până la sfârşit în căutare) iar pe de alta se vede din ce au păţit ei cele care le păţesc toţi ereticii.

Va urma papadoi

[ALEXANDRU ANASTASIU]

La Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin despre monofiziţi am scăpat o bucăţică de text. mă iertaţi!
Doamne ajută!

[COLOR=black]demnitate sau de voinţă sau de cinste sau de nume sau de bun ăvoinţă, după cum au spus urâtorul de Dumnezeu Nestorie, Diodor[/COLOR][COLOR=black]287[/COLOR][COLOR=black], Teodor al Mopsuestiei[/COLOR][COLOR=black]288 [/COLOR][COLOR=black][i adunarea lor cea diavolească; ci prin unire, adică după ipostasă, fără schimbare, fără confundare, fără prefacere, fără împărţire şi fără depărtare. Mărturisim o singură ipostasă în două firi des\vâr[ite a Fiului lui Dumnezeu întrupat. Afirmăm că Dumnezeirea şi omenirea au aceeaşi ipostasă şi mărturisim că după unire se păstrează în el cele două firi. Nu aşezăm pe fiecare din firi deosebit [i separat, ci unite una cu alta într -o singură ipostasă compusă. Spunem că unirea este substanţială, adică reală [i nu imaginară. Iar când spunem substanţială nu înţelegem că cele două firi au dat naştere unei firi compuse, ci că sunt unite una cu alta în chip real într-o singură ipostasă compusă a Fiului lui Dumnezeu [i stabilim că se păstrează deosebirea lor substanţială. Ceea ce este creat a rămas creat, iar ceea ce este necreat a rămas necreat; ceea ce este muritor a rămas muritor, iar ceea ce este nemuritor a rămas nemuritor; ceea ce este circumscris a rămas circumscris, iar ceea ce este necircumscris a rămas necircumscris; ceea ce este văzut a rămas văzut, iar ceea ce este nevăzut a rămas nevăzut. Unul străluceşte prin minuni, iar celălalt s-a supus ocărilor.[/COLOR]
[COLOR=black]Cuvântul îşi împropriază cele omeneşti — căci ale Lui sunt toate cele ale sfântului Lui trup — împărtăşeşte corpului cele ale Lui proprii, potrivit modului comunicării însuşirilor, din cauza întrepătrunderii reciproce a părţilor şi a unirii după ipostasă şi pentru că a fost unul şi acelaşi cel care a lucrat atât pe cele dumnezeieşti cât şi pe cele omeneşti în fiecare din cele două forme cu tovărăşia celeilalte. Pentru aceea se zice că s-a răstignit Domnul slavei[/COLOR][COLOR=black]289[/COLOR][COLOR=black], deşi firea Lui dumnezeiască nu a pătimit. Tot astfel se mărturiseşte că Fiul omului era în cer înainte de patimă, după cum însuşi Domnul a spus[/COLOR][COLOR=black]290[/COLOR][COLOR=black]. Unul şi acelaşi a fost Domnul slavei, care a fost prin fire şi cu adevărat Fiul omului, adică om. Cunoaştem că atât minunile cât [i patimile sunt ale Lui, deşi acelaşi cu altă natură făcea minunile [i cu alta suferea patimile. Aceasta pentru motivul că ştim că după cum se păstrează unitatea ipostasei Lui, tot astfel se păstrează şi deosebirea substanţială a firilor. Şi cum s-ar păstra deosebirea, dacă nu s-ar păstra cele care se deosebesc unele de altele? Iar deosebirea este ceea ce face ca lucrurile să se deosebească între ele. Aşadar în ce priveşte modul prin care se deosebesc firile lui Hristos una de alta, adică cu privire la fiinţă, spunem că El se uneşte cu extremităţile: în virtutea Dumnezeirii Sale se uneşte cu Tatăl şi cu[/COLOR]
[COLOR=black][/COLOR][COLOR=black]287 [/COLOR][COLOR=black]Diodor, episcopul Tarsului, mort înainte de 378, a fost `ntemeietorul şcolii exegetice din Antiohia. Din[/COLOR]
[COLOR=black]pricina doctrinei sale hristologice poate fi socotit, după cum spune Sf. Chirii al Alexandriei, drept izvorul[/COLOR]
[COLOR=black]ereziei nestoriene.[/COLOR]
[COLOR=black]288 [/COLOR][COLOR=black]Teodor, episcopul Mopsuestiei, a trăit în sec. IV. Despre Teodor să se vadă: D Fecioru, [/COLOR][COLOR=navy]op. cit., [/COLOR][COLOR=black]nota 3,[/COLOR]
[COLOR=black]p. 184.[/COLOR]
[COLOR=black]289 [/COLOR][COLOR=black]I Corinteni II, 8.[/COLOR]
[COLOR=black]290 [/COLOR][COLOR=black]Ioan I, 13.[/COLOR]
[COLOR=black]Dogmatica[/COLOR]
[COLOR=black]87[/COLOR]
[COLOR=black]Duhul; iar în virtutea omenirii Sale se uneşte cu Maica Sa şi cu toţi oamenii. Dar cu privire la modul prin care sunt unite firile Lui, spunem că se deosebeşte de Tatăl şi de Duhul, de Maica Sa [i de ceilalţi oameni. Firile se unesc în ipostasa Lui [i au o ipostasă compusă, în virtutea căreia se deosebeşte de Tatăl [i de Duhul, de Maica Sa [i de noi.”[/COLOR]

[ALEXANDRU ANASTASIU]

2.PAPADOI
Preluăm cele spuse de Dostoievski: „papismul este mult mai dăunător decât ateismul deoarece ateismul spune că nu există Dumnezeu (şi cine e nebun să creadă aceasta) dar papismul prezintă un Hristos mincinos şi pe mulţi îi înşală”. Noi parafrazăm şi spunem că ateismul anulează trăirea bisericească şi sfinţenia atât de necesare omului şi de care omul este atât de însetat şi de aceea nu e acceptat decât cu sila dar papismul şi ereticii care prezintă viaţă bisericească asemănătoare (şi cel mai mult stiliştii, deoarece cu cât o minciună este mai aproape de adevăr este mai periculoasă pentru că se depistează proporţional mult mai greu) dau o trăire bisericească şi sfinţenie cu falsă smerenie deci înşelătoare, pierzătoare şi în acest fel mult mai îmbolnăvitoare fiind foarte atractivă, acţionând prin convingere, mai atractivă şi mai convingătoare decât adevărul care cere atâta osteneală lăuntrică.
Aşadar să purcedem la istoria papismului, această medicină sufletească demonică - propice pentru şi rădăcină a medicinii demonice trupeşti.
Ereticii semiarieni franci, după ce au ucis milioane de gali și itali ortodocși, și-au dat seama că atâta vreme cât Biserica este Ortodoxă nu vor putea învinge și supune aceste neamuri peste care au invadat cu de-a sila. Astfel că au luat hotărârea ca să pună cu forța armată papi eretici de ai lor pe scaunul ortodox de la Roma ca să înșele masele cu erezia lor și să le îndepărteze de nădejdea lor în Dumnezeu și deci de singura lor posibilă salvare. Iarăși Eva (Roma) n-a mai stat lângă Adam (Răsăritul) și iarăși dezbinarea a făcut posibilă căderea. Dar de data asta numai a Evei și doar pentru o vreme că după Marele Prăpăd după cum spun Sfinții Părinți papiștii se vor reuni cu ortodocșii întru Hristos, dar nu prin diplomația ecumenistă ci printr-o nouă minune a Sfintei Eufimia.
Venirea papismului (prin papism se denumește acea doctrină apuseană care susține că un om poate fi infailibil și cap al bisericii) a încurcat astfel mult lucrurile. Deși papii eretici au fost desfrânați, criminali și vrăjitori ei au fost nevoiți să se mascheze în cei mai buni creștini ca să poată avea succes la sponsorii lor de masă. Este recunoscută de toți istoricii ortodocși, protestanți și chiar de cei papiști așa zisa perioadă a pornocrației (apărută tocmai după creditarea unor scrieri apocrife ale lui pseudo-Isidor care puneau în cârca Sfinților Părinți primatul papal această rădăcină a mândriei și căderii Apusului care după cum se vede duce la dezbinare, crimă, desfrâu și întunecarea minții prin vrăji și erezii). Mândria doctrinei primatului papal și amestecul în treburile Bisericii Universale, prin pretenția de conducere a întregii Bisericii a început sub papa Nicolae. El a vrut să intervină în numirea patriarhului Constantinopolului și să pună mâna pe Biserica Bulgariei dobândită prin misionarismul Constantinopolului. Când omul se mândrește Dumnezeu îl lasă să cadă în patimi de ocară (mai puțin rele înaintea Domnului decât mândria) ca să se deștepte. Romani 1, „21. Pentru ca, cunoscand pe Dumnezeu, nu L-au slavit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au multumit, ci s-au ratacit in gandurile lor si inima lor cea nesocotita s-a intunecat. 22. Zicand ca sunt intelepti, au ajuns nebuni. 23. Si au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricacios cu asemanarea chipului omului celui stricacios si al pasarilor si al celor cu patru picioare si al taratoarelor. 24. De aceea Dumnezeu i-a dat necuratiei, dupa poftele inimilor lor, ca sa-si pangareasca trupurile lor intre ei, 25. Ca unii care au schimbat adevarul lui Dumnezeu in minciuna si s-au inchinat si au slujit fapturii, in locul Facatorului, Care este binecuvantat in veci, amin! 26. Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocara, caci si femeile lor au schimbat fireasca randuiala cu cea impotriva firii; 27. Asemenea si barbatii lasand randuiala cea dupa fire a partii femeiesti, s-au aprins in pofta lor unii pentru altii, barbati cu barbati, savarsind rusinea si luand cu ei rasplata cuvenita ratacirii lor. 28. Si precum n-au incercat sa aiba pe Dumnezeu in cunostinta, asa si Dumnezeu i-a lasat la mintea lor fara judecata, sa faca cele ce nu se cuvine.” Tot așa înlocuind pe Hristos cu omul papă, s-au închinat făpturii, asemănării chipului omului stricăcios și atunci Dumnezeu i-a dat necurăției.
Această perioadă dintre papii Nicolae I (858-867) și Ioan al XII (955-964) protejații, amanții, copiii cu alți papi ai prostituatelor de lux Teodora bătrână, Teodora tânără, Marozia se succed după cheful desfrâului lor. Se otrăvesc, se sufocă prin perne, se omoară cu ciocane, sunt papi puși câte 3, papi tineri vicioși de 17 ani adânciți în desfrâu care au făcut episcopi copii și grăjdari diaconi. Ba mai este pusă ca papesă și una Ioana (Ioan Angelicus al VIII-lea) care moare într-o procesiune în durerile nașterii după cum spun însăși cronicile papale, papesă recunoscută ca făcând parte din „succesiunea apostolică” de chiar papa Ioan al XX-lea care s-a schimbat în Ioan al XXI-lea spre a-i face loc în numărul papilor cu numele de Ioan. Papa Ștefan al VI-lea judecă un cadavru îngropat de 9 luni al unui papă Formosus care este apoi mutilat și aruncat în Tibru.
Văzând că nici așa nu au luat aminte să se schimbe, să se smerească, ci s-au mândrit chiar și în patimile lor, decât să mai fie o astfel de urâciune în biserica Sa apuseană Dumnezeu a preferat să o părăsească de tot în mâinile ereticilor, să se prefacă în sinagogă a Satanei, pentru că păcatele celor ce nu au harul Sfintelor Taine sunt mai mici decât aceleași păcate (măsurate formal) ale ortodocșilor care primind darul își bat joc de el. Căci după cum dacă nu ești ortodox nu te poți mântui, căci fără harul (darul) lui Hristos nu există mântuire, în schimb pedeapsa în iad a ortodocșilor care având darul și-au bătut joc de el este covârșitor de mult mai mare decât a ereticilor.
Evrei 6, „4. Caci este cu neputinta pentru cei ce s-au luminat odata si au gustat darul cel ceresc si partasi s-au facut Duhului Sfant, 5. Si au gustat cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor, 6. Cu neputinta este pentru ei, daca au cazut, sa se innoiasca iarasi spre pocainta, fiindca ei rastignesc lorusi, a doua oara, pe Fiul lui Dumnezeu si-L fac de batjocura.”
Luca 12, „47. Iar sluga aceea care a stiut voia stapanului si nu s-a pregatit, nici n-a facut dupa voia lui, va fi batuta mult. 48. Si cea care n-a stiut, dar a facut lucruri vrednice de bataie, va fi batuta putin. Si oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, si cui i s-a incredintat mult, mai mult i se va cere.”

Secolul obscur al pornocrației nobililor italieni ia sfârșit prin intervenția armată a lui Henric al III-lea care însă aduce ceva cu mult mai grav. Ca să poată avea putere politică, deoarece împărații erau puși de papă (deoarece papii aceștia putreziţi în păcate și de aceea slabi patrioți erau totuși italieni și reprezentau, măcar cu numele, interesele galilor și italilor locuitorii de origine romană), împărații germani și franci semiarieni de origine saxonă, (care prin migrație au uzurpat terenurile romanilor, martirizând milioane de gali și itali ortodocși) au introdus cu de-a sila pe scaunul Romei papi germani semiarieni. Nu întâmplător Leon al IX-lea (fost Bruno episcop de Toul, văr cu Henric al III-lea) desființează cu de la sine putere un episcopat grec prin sinoadele papiste de la Siponto 1050 și 1053 și trimite pe cardinalul Humbert cu misiune precisă care imediat după moartea papei (1049-1054) declanșează marea schismă 16 iulie 1054 prin bula papală eretică filioque-istă.
Biserica Ortodoxă răspunde prin anatematizarea sinodală canonică a Bisericii Romane căzute în erezie prin încălcarea Crezului recunoscut de cele 7 sinoade ecumenice (adică de întreaga Biserică inclusiv cea a Romei, pe vremea când încă nu căzuse în erezie şi deci era Ortodoxă) şi trecut pe table de argint de Leon al III –lea papă al Romei (oare dacă un papă „infailibil” contestă un alt papă „infailibil” mai e vreunul infailibil?).
http://www.razboiulnevazut.org/artic...marea-Ereziei-
„Papa Leon III s-a opus adaugirii lui Filioque si a pus sa se scrie pe doua table de argint, in latina si in greaca, Crezul Niceo-Constantinopolitan neschimbat impreuna cu aceste cuvinte: "Eu Leon, am pus sa se graveze aceasta din iubirea si spre apararea credintei ortodoxe". [30] Ortodocsii se tin de invatatura care a fost si cea a Papilor ortodocsi ai Romei, cei pe care ii enumera Sfantul Patriarh Fotie cel Mare in Mystagogia sa: Damasus, Celestin, Leon cel Mare, Vigil, Agaton, Grigorie, Zaharia, Benedict, Ioan VIII, Adrian si toti ceilaiti pana in secolul al IX-lea cel putin.
Si pentru a incheia acest punct, sa citam in fine cuvintele Sinodului VII Ecumenic: "Pazim legile Bisericii, pastram definitiile Parintilor si ii anatematizam pe cei care adauga sau scot ceva in Biserica".


Sfintele Sinoade Ecumenice au hotărât să nu se adauge sau să se scoată nici măcar o virgulă din Crez cu nici un fel de pretext sau motiv serios. Când a fost foarte multă nevoie pentru a combate nestorianismul n-au îndrăznit să adauge în Crez nici măcar Născătoare de Dumnezeu la Fecioara Maria, ca să nu se încalce această hotărâre de neschimbare. Adăugând papiștii Filioque în Crez se formează mincinos 2 izvoare în cadrul Sfintei Treimi, înjosind în hula lor Sfântul Duh care de aceea de atunci i-a și părăsit până azi. Iar ei după aceasta au căzut în crime și desfrâuri și mai cumplite alterând în final și medicina papală.
va urma papatrei

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Corectură: experiment un prieten de pe forum mi-a atras atenţia de greşeala parantezelor drepte şi m-a învăţat cum să mă corectez. dacă doriţi să mai corectez vreo postare anterioară să-mi scrieţi şi să-mi spuneţi pe care doriţi şi o voi corecta. Vă mulţumesc. Doamne ajută!

În prealabil postat de ALEXANDRU ANASTASIU

Fiind lepădat Eutihie, şedea lîngă palatul împărătesc, avînd pe Hrisafie de mare ajutor în toate. Vicleanul acela cu mai multă mînie şi iuţime întărîtîndu-se asupra prea sfinţitului Flavian, a pornit tot chipul meşteşugurilor sale, cum să-l izgonească din scaunul patriarhiei, pe de o parte ca să răzbune pe Eutihie, iar pe de alta ca mai mult să mîhnească pe Pulheria, prin izgonirea lui Flavian. Deci, avînd pe împărat întru voia sa, făcea cu numele lui cel împărătesc toate cele ce voia. Atunci a scris lui Dioscor, patriarhul Alexandriei, om prea înrăutăţit, meşter în vicleşug şi necredincios, întărîtîndu-l asupra lui Flavian, iar pe Eutihie, încredinţîndu-l apărării lui şi făgăduind de la împărat multe daruri.
Asemenea a mai scris lui şi despre împărat, poruncindu-i ca, luînd pe episcopii săi de un gînd cu sine, să vie în Efes cu sîrguinţă şi să ţină sobor mare pentru dogmele credinţei, de vreme ce Flavian aduce oarecari învăţături pline de erezie în Biserică şi o tulbură. Deci, să se cerceteze cu sobornicească judecată şi să se lepede ca un nedrept credincios, iar Eutihie, de se va afla nevinovat, să se dezlege şi să se rînduiască întru a sa cinste. Acelaşi Hrisafie, îndemnînd şi pe împărăteasa Evdochia, ajuta şi aceea lui Eutihie contra lui Flavian; iar Dioscor, îndată luînd mai mult de zece episcopi de un gînd cu sine şi pe un arhimandrit ce se numea Varsum, cu sîrguinţă au mers cu o mie de monahi la Efes.
Acolo, făcîndu-se acel fără de lege şi nedrept sobor în sfînta biserică - la care erau de 128 episcopi, din diferite ţări, chemaţi prin împărătească poruncă -, a mers la judecată şi prea sfinţitul patriarh Flavian. Împăratul, şi mai ales Hrisafie a scris, în numele împăratului, lui Elpidie comitele şi la alţi voievozi care erau acolo cu oştile, ca să nu lase în sobor pe episcopii cei ce au iscălit cu Flavian contra lui Eutihie şi au făcut judecata.
Începînd vicleana adunare, Dioscor fiind întîi şezător, a stat de faţă Eutihie şi a dat a sa mărturisire de credinţă, întru care eresul era acoperit cu vicleşug, iar pe a lui Flavian mărturisire nu o primi soborul acela. Atunci a fost multă gîlceavă şi tulburare cîtăva vreme, unii apărînd pe Eutihie şi făcîndu-l nevinovat, ca pe un dreptcredincios, iar alţii nevoindu-se pentru Flavian. Puţini erau din cei ce întăreau credinţa lui Flavian, pentru că toţi au iubit întunericul mai mult decît lumina şi au cinstit mai mult minciuna decît adevărul, plăcînd împăratului celui pămîntesc, mai mult decît celui ceresc. Căci, împăratul Teodosie, deşi era dreptcredincios, ca om a greşit din neştiinţă, necunoscînd meşteşugul lui Eutihie, al lui Dioscor şi al lui Hrisafie, care îl înşela neîncetat prin vicleşugul său, vînîndu-i sufletul. Întru neştiinţa sa, împăratul socotea pe eretici că sînt dreptcredincioşi şi minciuna cea grăită de dînşii o credea un adevăr, nefiind lîngă dînsul sora lui cea cu bună înţelegere, fericita Pulheria.
După acea lungă gîlceavă ce s-a făcut la acel sobor care se adunase în Efes şi care întărea dogmele ereticeşti, zicînd că este o fire, iar nu două întru Hristos, a socotit ca dreptcredincios şi a lăudat şi preamărit pe Eutihie, de vreme ce partea potrivnică a biruit şi aşa a făcut nevinovat pe acesta, deşi era eretic. Pe drept-credinciosul patriarh Flavian l-a osîndit ca pe un eretic, tîlhăreşte, nelăsîndu-l să răspundă ceva pentru sine, nici voind să-i asculte mărturisirea lui cea credincioasă. Apoi, Dioscor, întîiul stătător, a dat răspuns de izgonire asupra lui, ca să fie străin de arhierie, de sfinţire şi de toată puterea duhovnicească şi să se trimită în surghiun, în Egipt, la cetatea Lidiei.
Onisifor al Iconiei, cu alţi episcopi care ştiau nevinovăţia lui Flavian, sculîndu-se, au apucat genunchii lui Dioscor, zicînd: "Să nu faci aceasta, o, prea sfinţite părinte, pentru că Flavian n-a făcut nimic vrednic de izgonire, iar de este trebuinţă de vreo pedeapsă, să se pedepsească, iar să nu se lepede". Dioscor, sculîndu-se de pe scaunul său, a zis: "De mi s-ar tăia şi limba, într-alt chip nu voi zice". Varsum, arhimandritul, strigă: "Cela ce va mărturisi că în Hristos sînt două firi, acela să se taie în două". Stăruind episcopii cu rugăminte pentru Flavian, a strigat Dioscor: "Unde sînt voievozii?" Şi îndată voievozii cu Elpidie şi cu mulţime de oaste, au intrat în biserică şi au adus lanţuri mari de fier asupra Sfîntului Flavian.
Intrînd şi monahii lui Varsum, episcopii strigau: "Varsum, tîlharul, a răsturnat toată Siria şi a adus o mie de monahi asupra noastră Varsum, tîlharul, anatema să fie!"
Varsum striga: "Să se ucidă ereticul Flavian, să se ucidă!" Apoi s-au pornit mîinile cele ucigaşe asupra sfîntului, unii cu palmele, alţii bătîndu-l cu beţele şi însuşi Dioscor s-a repezit să-l calce în picioare. Apoi, fiind trîntit la pămînt, l-au bătut pînă ce s-au săturat şi au pus în lanţuri pe cel ce era abia viu.
Apoi Dioscor silea pe episcopi să iscălească izgonirea lui Flavian. Cei de un gînd cu Dioscor, îndată au iscălit. Iar cei ce vedeau nedreptatea şi războiul ce se făcea, n-au voit să iscălească şi ostaşii nu-i lăsau să iasă din biserică, stînd împrejurul lor înarmaţi. Monahii lui Varsum strigau asupra lor cu mînie şi cu îngrozire. Deci, episcopii fiind ţinuţi în biserică pînă în noapte şi văzînd că nu puteau scăpa de primejdia ce era asupra lor, au iscălit chiar nevrînd, fiind siliţi prin îngroziri şi astfel s-a săvîrşit acel sobor ucigaş.
Sfîntul Flavian, mărturisitorul lui Hristos, după acea cumplită bătaie, a treia zi şi-a dat sfîntul său suflet în mîinile lui Hristos Dumnezeu, pentru care a pătimit uciderea, ca Abel de la Cain. Fiind în locul de surghiunie, s-a dus la ceruri, iar în locul lui a fost ridicat la patriarhie Anatolie.
După aceasta s-a vădit răutatea şi vicleşugul lui Hrisafie şi a fost cu necinste izgonit din palatul împărătesc, apoi a pierit cu sunet. Iar pe Evdochia împărăteasa, smerind-o mînia împărătească s-a dus la Ierusalim. Sfînta Pulheria, cu rugăminţile cele multe ale fratelui ei, împăratul Teodosie, plecîndu-se, s-a întors cu slavă în palatul împărătesc, şi îndată au adus în Constantinopol moaştele mărturisitorului lui Hristos, Sfîntul Flavian, cu mare cinste.
Dioscor şi Eutihie, după al patrulea sinod al Sfinţilor Părinţi, fiind daţi blestemului celui veşnic, au pierit. Iar Biserica lui Hristos, cea nebiruită de porţile iadului, înflorea în dreapta credinţă, slăvind pe Hristos, nu despărţit în două feţe, ci în două firi neamestecate lăudat şi preaînălţat, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul duh, în veci. Amin.”
Vă rog să observaţi diferenţa de atitudine: ce atitudine au avut ortodocşii faţă de eretici şi ereticii faţă de ortodocşi.
Ortodocşii au acţionat cu sfinţenie (sănătos) iubind în adevăr.
Adică au lucrat sinodal cu adevărat - nu numai la arătare: „ Cînd prea sfinţitul patriarh Flavian a adunat sobor local, în Constantinopol, chemă pe Eutihie, ca să-şi spună mărturisirea credinţei în faţa tuturor. El n-a voit să meargă la soborul acela, dînd veste pe de o parte că din mănăstirea sa, ca din mormînt, nu poate să iasă nicăieri, iar pe de alta că este bătrîn şi bolnav. Dar prea sfinţitul patriarh iarăşi trimise la el arhimandriţi, preoţi şi diaconi, chemîndu-l cu dragoste, ridicîndu-l spre pocăinţă, încît credinţa sa cea rea să o lepede înaintea tuturor şi să se unească cu Biserica. Apoi, căutînd la dînsul, şi ceilalţi să se întoarcă de la credinţa cea rea, la cea dreaptă. Atunci abia a făgăduit Eutihie să vină la sobor.”

N-au căzut nici într-o extremă (violenţa faţă de eretic) nici în alta (a-l lăsa pe eretic să omoare cu minciuna mai departe în Sfânta Biserică) ci l-au îndepărtat iubindu-l: „ Hotărîrea aceea era scrisă astfel: "Pe Eutihie, cel oarecînd presbiter şi arhimandrit, de vreme ce din scrisorile sale cele mai dinainte şi din mărturisirile sale cele ascunse şi cele de acum prin al său grai s-a aflat că boleşte de eresul lui Valentin şi Apolinarie şi urmează hulelor acelora cu neschimbare, care nici de sfătuirea noastră nu s-a ruşinat şi nici n-a primit învăţătură şi n-a voit să se supună dogmelor cele drepte, noi, plîngînd şi suspinînd de pierderea lui cea desăvîrşită, l-am judecat întru Domnul nostru Iisus Hristos, Cel hulit de dînsul, ca să fie străin de toată slujba preoţiei şi de a noastră împărtăşanie şi de povăţuirea mănăstirească, ştiind toţi aceasta, că cei ce vor vorbi cu el şi vor veni la dînsul vor fi vinovaţi de pedeapsa despărţirii, ca cei ce nu s-au depărtat de eresul lui. Flavian, episcopul Constantinopolului sau al Romei celei Noi, astfel judecînd, am iscălit. Asemenea am iscălit toţi arhimandriţii"”.

[heaven]

Vad ca tu centrezi,tu dai cu capul pe aici...nu te-ai plictisit sa vorbesti singur?

[Jane Says]

În prealabil postat de heaven

Vad ca tu centrezi,tu dai cu capul pe aici...nu te-ai plictisit sa vorbesti singur?

E de folos pentru cine citeste.. insa cum Alexandru e mult mai informat decat noi, e greu sa aducem noi un plus de valoare intr-o eventuala conversatie, cred ca de-asta nu a replicat nimeni.

[heaven]

Informat la copy-paste...da,este si asta o treaba.
Intr-adevar multi nu ar putea aduce un plus de valoare la asa ceva probabil din lipsa de timp si plictiseala,pentru ca nu poti avea un dialog real cu o astfel de persoana,traiesti cu senzatia ca iti da raspuns nu un om,ci un robotel care stie sa raspunda doar cu citate interminabile,care de multe ori sunt si pe langa subiect.
Dar,daca voua va este de folos...ma bucur sa aud asta!
As fi curioasa,chiar,sa citesc cu ce concluzii ati ramas din postarile lui,un mic rezumat asa ca pentru oameni lenesi si plictisiti ca mine care n-au rabdare sa citeasca toate postarile astea kilometrice in amanunt.Saru'manaaa!