Nicodim si Iosif din Arimateea

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Este foarte posibil ca Sfântul Mormânt, în care este îngropat Isus, să fi aparţinut chiar lui Iosif.
Să mai observăm că tot ceea ce este legat de patimile, moartea şi învierea lui Isus pare pregătit "ca la carte" dintotdeauna. Până şi locul în care se consumă aceste lucruri: este Muntele Căpăţânii, căpăţâna fiind a lui Adam. De aceea, în multe reprezentări iconografice, Sf Cruce are la bază un craniu şi nişte oase: sunt ale lui Adam. În locul în care fusese îngropat vechiul Adam, este acum îngropat, în mormânt nou de adopţie, mormântul lui Iosif, Cel la numele căruia tot genunchiul trebuie să se plece: Noul Adam.

Si eu am gasit foarte multe opinii care sustin cele spuse de dvs.Mormantul putea fi chiar al lui Iosif din Arimateea.In plus Iosif se comporta precum un proprietar,nu prea avea cum sa actioneze in acest mod daca ar fi fost mormantul altcuiva.A reactionat exact precum un ,,ucenic">,,trebuie sa gasesc un mormant demn pt Mantuitorul.Am unul?I-l dau Lui".In plus mormantul prezinta elemente ale unui mormant al unui om cu stare,ceea ce ar corespunde pozitiei sociale a lui Iosif din Arimateea.Am verificat(pt comparatie)si pe Biblia ortodoxa(am folosit Biblia varianta Anania,ceea de pe site si ceea de pe http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=27 si peste tot apare sintagma ,,Şi l-a pus în mormântul nou al său" iar in KJV (King James Version)apare: ,,And laid it in his own new tomb, which he had hewn out in the rock: and he rolled a great stone to the door of the sepulchre, and departed."(Matthew 27:60) iar sintagma ,,in his own new tomb"este edificatoare.

As mai adauga ceva,inspirat de remarca dvs>la acel moment au fost martori oculari(rezulta clar din Sfanta Scriptura).Pe linga Iosif si Nicodim,Sfanta Scriptura ne arata cine a mai fost de fata.Gasim in Matei 27:61, Marcu 15:47, Luca 23:55.Totusi,fie si din punct de vedere al ritualului,se observa ceva interesant:femeile cumva asista(Iosif si posibil Nicodim efectuau operatiunile propriu-zise),rolul lor incepea cumva abia dupa aceea,asa cum rezulta din Luca 23:55-56(dar si din Marcu 16:1) si >,,Şi urmându-I femeile, care veniseră cu El din Galileea, au privit mormântul şi cum a fost pus trupul Lui.Şi, întorcându-se, au pregătit miresme şi miruri; iar sâmbătă s-au odihnit, după Lege."
Cumva,prin acesta perspectiva din plan indepartat a femeilor,este pus in prim-plan Iosif (o tehnica ce se foloseste si azi
in cinematografie > oare pt a se accentua rolul lui Iosf in calitate de proprietar al mormantului?) si un amanunt si mai important>scena este consemnata de Luca,grec la origini,care studiase in tinerete medicina,arta si filosofia(doar era grec nu? :) si care mai consemneaza un element esential(privire de doctor)>femeile urmau sa pregateasca abia atunci mirul si aici iarasi vedem diferenta fata de ceea ce adusese Nicodim>cu toate consecintele de rigoare.De ex:ungerea cu mir nu va mai avea loc si acest lucru fusese subliniat de Mantuitor inca de la cina din Betania.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Scotianul

De ex:ungerea cu mir nu va mai avea loc si acest lucru fusese subliniat de Mantuitor inca de la cina din Betania.

La cina din Betania parcă e vorba de nard, acela care era în vas de alabastru şi despre care Iuda casierul spune că mai bine ar fi să fie vândut săracilor. Aveţi date potrivit cărora "nard" şi "mir" e totuna ? Eu nu ştiu exact ce ar putea fi acest nard, de fapt nici despre mir nu sunt convins că este ceea ce folosim azi sub această denumire.

Un lucru e clar: nu L-au mai uns cu mir fiindcă nu au mai avut timp. Socotind că Domnul săvârşitu-S-a vineri în jurul orei 15, până ce L-au dat jos de pe Cruce, până ce au coborât cu El de pe deal şi au ajuns la mormânt, se poate să se fi ajuns în jurul orei 18, când şi azi începe ziua liturgică. Deci, vineri după ora 18 fiind Şabat, nu L-au mai uns, dar au venit femeile Duminică în zori cu mirul (motiv pentru care le numim "mironosiţe"). Şi au rămas cu mirul, că mormântul era gol.

Dar noi, să revenim ontopic: la Iosif şi Nicodim. Aceştia sunt socotiţi de către Biserică printre drepţii lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne mire aceasta: din moment ce chiar soldatul Longinus, care cu suliţa L-a rănit de Domnul, este printre sfinţi şi superba lui statuie străjuieşte intrarea în catedrala Sf Petru, cu atât mai mult Iosif şi Nicodim au toate motivele să fie socotiţi astfel.
De altfel, despre Iosif, apocrifele consemnează amintirea unei mari minuni: omul fusese încuiat de colegii din Sanhedrin şi uşa fusese sigilată cu el înăuntru, ca să nu spună ceea ce nu trebuia să se audă. Dar a venit Isus înviat şi l-a luat prin pereţi şi l-a dus acasă la el în Arimateea.
Episodul este relatat în Evanghelia aposcrifă a lui Nicodim, din care mai aflăm (cu titlu de inventar) şi alte lucruri interesante, de exemplu acela că dreptul Simeon a fost unul din cei înviaţi cu ocazia Învierii Domnului şi despre care Evangheliile canonice ne spun că umblau prin Ierusalim. Văzându-l pe Simeon înviat, mulţi au crezut, inclusiv unul sau doi din Sanhedrin, care fuseseră fiii lui spirituali.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

La cina din Betania parcă e vorba de nard, acela care era în vas de alabastru şi despre care Iuda casierul spune că mai bine ar fi să fie vândut săracilor. Aveţi date potrivit cărora "nard" şi "mir" e totuna ? Eu nu ştiu exact ce ar putea fi acest nard, de fapt nici despre mir nu sunt convins că este ceea ce folosim azi sub această denumire.

Un lucru e clar: nu L-au mai uns cu mir fiindcă nu au mai avut timp. Socotind că Domnul săvârşitu-S-a vineri în jurul orei 15, până ce L-au dat jos de pe Cruce, până ce au coborât cu El de pe deal şi au ajuns la mormânt, se poate să se fi ajuns în jurul orei 18, când şi azi începe ziua liturgică. Deci, vineri după ora 18 fiind Şabat, nu L-au mai uns, dar au venit femeile Duminică în zori cu mirul (motiv pentru care le numim "mironosiţe"). Şi au rămas cu mirul, că mormântul era gol.

Dar noi, să revenim ontopic: la Iosif şi Nicodim. Aceştia sunt socotiţi de către Biserică printre drepţii lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne mire aceasta: din moment ce chiar soldatul Longinus, care cu suliţa L-a rănit de Domnul, este printre sfinţi şi superba lui statuie străjuieşte intrarea în catedrala Sf Petru, cu atât mai mult Iosif şi Nicodim au toate motivele să fie socotiţi astfel.
De altfel, despre Iosif, apocrifele consemnează amintirea unei mari minuni: omul fusese încuiat de colegii din Sanhedrin şi uşa fusese sigilată cu el înăuntru, ca să nu spună ceea ce nu trebuia să se audă. Dar a venit Isus înviat şi l-a luat prin pereţi şi l-a dus acasă la el în Arimateea.
Episodul este relatat în Evanghelia aposcrifă a lui Nicodim, din care mai aflăm (cu titlu de inventar) şi alte lucruri interesante, de exemplu acela că dreptul Simeon a fost unul din cei înviaţi cu ocazia Învierii Domnului şi despre care Evangheliile canonice ne spun că umblau prin Ierusalim. Văzându-l pe Simeon înviat, mulţi au crezut, inclusiv unul sau doi din Sanhedrin, care fuseseră fiii lui spirituali.

Pe acel aspect va las ce am gasit din verificarile mele :Pct2>Nardul http://www.parohiamacin4.org/plante_biblice.htm iar aici apare si mai clar>,,Mir de nard"cu trimitere chiar la scena din Betania http://apologeticum.wordpress.com/20...ea-petru-voda/

[tricesimusquintus]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

La cina din Betania parcă e vorba de nard, acela care era în vas de alabastru şi despre care Iuda casierul spune că mai bine ar fi să fie vândut săracilor. Aveţi date potrivit cărora "nard" şi "mir" e totuna ? Eu nu ştiu exact ce ar putea fi acest nard, de fapt nici despre mir nu sunt convins că este ceea ce folosim azi sub această denumire.

Marcu 14,3
Ioan 12.3
Luca 7.37
„Pomada” obişnuită din Palestina era ulei de măsline la care erau adăugate mirodenii sau alte ingrediente aromate. „Pomada” Mariei era mir de nard „foarte scump”, probabil extras din rădăcini parfumate de nardostachys jatamansi . Planta aceasta creşte la înălţime, în Munţii Himalaya şi în vechime era folosită ca sursă de parfum şi medicament (vezi la Cântarea Cântărilor 1,12). Dacă „mirul” Mariei venise din munţii Indiei de nord, nu este de mirare că era considerat „foarte scump” (Ioan 12,3.5), valoarea lui fiind cam de 300 de dinari romani (acesta ar fi echivalentul salariului a 300 zile lucrătoare ale unui muncitor din vremea aceea Matei 20,2). Un dar atât de valoros, potrivit pentru monarhii pământului, reprezenta un mare sacrificiu din partea Mariei.

[tabitha]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Un lucru e clar: nu L-au mai uns cu mir fiindcă nu au mai avut timp. Socotind că Domnul săvârşitu-S-a vineri în jurul orei 15, până ce L-au dat jos de pe Cruce, până ce au coborât cu El de pe deal şi au ajuns la mormânt, se poate să se fi ajuns în jurul orei 18, când şi azi începe ziua liturgică. Deci, vineri după ora 18 fiind Şabat, nu L-au mai uns, dar au venit femeile Duminică în zori cu mirul (motiv pentru care le numim "mironosiţe"). Şi au rămas cu mirul, că mormântul era gol.

Un topic foarte interesant ! scuze de off-topic, dar am și eu o întrebare :
Dacă ziceți că nu L-au mai uns, atunci de ce este Piatra Ungerii în Biserica Sfântului Mormânt ?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de mirela.t

Dacă ziceți că nu L-au mai uns, atunci de ce este Piatra Ungerii în Biserica Sfântului Mormânt ?

Se pare ca, totusi, Preasfantul Trup a fost acoperit cu plante aromate, pudre, parfumuri si uleiuri inainte de a fi pus in Sfantul Mormant. Iata ce a vazut Fericita Anne Catherine Emmerich, intr-una din viziunile ei mistice care s-au consemnat:

"Barbatii s-au retras intr-o mica adancitura aflata la sud-vestul Calvarului, pentru a pregati obiectele necesare imbalsamarii. Cassius, cu cativa soldati care se convertisera la Domnul, se tineau la o distanta respectuoasa (...) Sfintele Femei dadeau vase, bureti, panze, unguente si aromate acolo unde erau necesare; si, in restul timpului, se tineau, atente, la oarecare distanta (...).

Sfanta Fecioara pastra un curaj admirabil in durerea ei inexprimabila. Ea nu putea sa lase trupul fiului ei in oribila stare in care il adusesea supliciile si incepu, cu o febrilitate neobosita, sa il spele si sa inlature ultragiile pe care le suferise (...)

Putea fi cu greu recunoscuta fata Domnului, atat era de desfigurat de ranile si sangele care il acopereau. Barba si parul erau lipite impreuna. Maria spala capul si fata si trecu bureti inmuiati peste parul capului ca sa inlature sangele uscat. (...)

Cand capul fu curatat, Sfanta Fecioara il acoperi de un val, dupa ce saruta obrajii fiului ei.
Pe urma se ocupa de gat, de umeri, de piept, de brate si de mainile sfasiate. Atunci abia fura vazute, in toata oroarea lor, ravagiile facute de atatea suplicii ingrozitoare. Toate oasele pieptului, toate incheieturile membrelor erau dislocate si nu se puteau indoi. Umarul pe care dusese greutatea crucii era deschis de o rana de speriat; toata partea superioara a corpului era acoperita de striviri si de brazdele lasate de loviturile de bici. (...)

Nu a fost aruncata apa care a servit la spalare, ci a fost varsata in burdufuri de piele si tot in ele se storceau buretii. Am vazut de mai multe ori pe Cassius sau pe alti soldati mergand sa aduca apa proaspata de la fantana lui Gihon, care era destul de aproape ca sa o pot vedea din gradina unde era mormantul (...)

Iosif si Nicodim asteptau de oarece timp, cand Ioan se apropie de Sfanta Fecioara, ca sa o roage sa se separe de corpul fiului ei, pentru a se face imbalsamarea, fiindca Sabatul era aproape. Maria imbratisa inca o data corpul si ii spuse adio intr-un fel emotionant. Atunci, barbatii l-au ridicat de langa mama lui, pe cearsaful pe care era asezat si l-au dus la oarecare distanta (...).

Fusese purtat trupul intr-un loc mai jos decat varful Golgotei: acolo se gasea, intr-un intrand, o frumoasa piatra unica (=unificata ?). Barbatii prevazusera locul acesta pentru imbalsamare. Am vazut mai intai o panza de urzeala rara, oarecum asemanatoare unei dantele. Era, probabil, lucrata astfel ca sa lase sa treaca apa. Am mai vazut pe urma un mare cearsaf defasurat. Se aseza trupul Mantuitorului pe o bucata de stofa (?) si unii dintre barbati tinura celalalt cearsafintins deasupra trupului sau. Nicodim si cu Iosif ingenuncheara si, sub acest acoperamant, dadura la o parte panza cu care ei acoperisera salele Mantuitorului cand fusese dat jos de pe cruce. Pe urma, ii scoasera centura pe care Ionadab, nepotul Sfantului Iosif (?), i-o adusese Mantuitorului inainte de rastignire. Ei au trecut bureti sub acest cearsaf, spalara astfel partea inferioara a corpului ascunsa privirilor lor. Dupa care il ridicara, fara sa-l intoarca, folosindu-se de panze asezate de-a curmezisul pe sub sale si pe sub genunchi si il spalara la spate fara sa il intoarca, mereu acoperit de acelasi cearsaf. L-au spalat, asa, pana ce buretii presati nu au mai lasat sa curga decat apa limpede.

Pe urma, varsara apa de mir pe tot corpul si, manevrandu-l cu respect, il facura sa isi reia toata lungimea, fiindca ramasese in pozitia in care murise pe cruce, cu salele si genunchii flectati. Apoi, au asezat pe sub solduri o bucata de panza de un metru largime pe trei metri lungime, o umplura cu smocuri de ierburi si presarara peste tot o pudra pe care o adusese Nicodim. Pe urma au invelit partea inferioara a corpului si au legat strans cu cearsaful care era deasupra. Dupa ce au facut aceasta, au uns ranile soldurilor, le-au acoperit de aromate, au asezat pachetele de tamaie intre picioare pe toata lungimea lor si l-au impachetat de jos pana sus cu aceste aromate.

Apoi, Ioan a adus-o pe Sfanta Fecioara si pe celelalte sfinte femei. Maria ingenunche langa capul lui Isus si aseza pe el o panza foarte fina pe care o primise de la sotia lui Pilat si pe care o purtase in jurul gatului ei, sub haina. Apoi, ajutata de sfintele femei, aseza, de la umeri la obraji, smocuri de ierburi, aromate si pudre inmiresmate, apoi lega strans aceasta panza in jurul capului pana la umeri. Magdalena varsa un flacon de balsam in plaga din coasta, iar celelalte sfinte femei asezara ierburi in maini si in jurul picioarelor.

Atunci, barbatii au umplut si ei cu aromate axilele si cosul pieptului: inconjurara tot restul corpului, incrucisara peste sani bratele rigide si stransera marele cearsaf alb in jurul corpului pana la piept, asa cum se infasa un copil. Pe urma, strecurand sub subtiori extremitatea unei bande late, o rulara in jurul capului si intregului corp care lua atunci infatisarea unei papusi infasate. In sfarsit, il asezara pe Mantuitorul pe un mare cearsaf de sase metri pe care il cumparase Iosif din Arimateea si il folosira ca un plic; era culcat pe el in diagonala: un colt al cearsafului il trecura peste picioare pana la piept, celalalt era trecut peste cap pana la umeri. Iar celelalte doua colturi erau repliate in jurul trupului.

Cand toti cei care au inconjurat corpul lui Isus se pusera in genunchi ca sa-si ia adio de la el, un miracol emotionant avu loc sub ochii lor. Preasfantul Trup al lui Isus, cu toate acele rani ale lui, aparu ca o amprenta de culori de la rosu la brun, pe cearsaful cel mai exterior, ca si cand a vrut sa rasplateasca grija si dragostea lor si sa le lase un portret prin toate straturile de panze in care era invelit. Ei imbratisara trupul plangand si sarutara cu respect minunata amprenta. Mirarea lor a fost asa de mare incat desfacura cearsaful si fu inca si mai mare cand vazura toate panzele care infasurau corpul pe dedesupt albe ca inainte, giulgiul cel mai exterior fiind singurul care primi aceasta imagine miraculoasa".

[costel]

În prealabil postat de Scotianul

Si eu am gasit foarte multe opinii care sustin cele spuse de dvs.Mormantul putea fi chiar al lui Iosif din Arimateea.

Nicodim stiu ca era membru al Sinedriului evreiesc, iar Iosif din Arimateea este cel care si-a cedat propriul mormant pentru a aseza acolo Trupul Lui Hristos. Scriptura precizeaza ca era un mormant nou, adica nu fusese nimeni ingropat in el. Daca nu ma insel, Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca nu intamplator avem in cazul de fata un mormant nou, ca nu cumva sa se creada ca altcineva si nu Hristos a parasit mormantul.