Diferente intre versiunile Scripturii

este sa vorbesc cu cineva de la Facultatea de Teologie din Bucuresti.Am sa si explic de ce.Mi-am cumparat Biblia sinodala(varianta 2006 sub indrumarea Preafericitului Parinte Teoctist).Cand se termina prefata se spune:,,Editia de fata a Sfintei Scripturi reproduce textul celei din 1988.Pe cea din 1988 nu o am dar o am pe cea din 1982(cea tiparita sub indrumarea Preafericitului Parinte Iustin).Pe ultima pagina(dupa harti)se spune: ,,Cuprinsul acestei Sfinte Scripturi reproduce pentru Vechiul Testament textul editiei din 1975 iar pentru Noul Testament textul editiei din 1979".
PS>varianta din 1982 confirma varianta din prezent ref la citatul ,,Si Sufletul meu in EL viaza".Deci se poate vorbi de continuitate pe acest aspect intre varianta 1982 si varianta 2006.

Editiile Bibliei sinodale din 1968, 1975, 1982 şi 1988 reproduc cărţile Vechiului Testament după Biblia sinodală din 1936.Stiu ca in prefata de la 1936 se spunea ca s-a mers pe Septuaginta.Din acest punct de vedere as putea spune ca m-am clarificat.

Problemele mele incept cu varianta din 1936 unde s-au folosit si texte masoretice,si Vulgata si Septuaginta.In plus editia respectiva a fost tradusa de Patriarhul Nicodim Munteanu(24 de carti din ce am inteles)iar restul de Gala Galaction si Vasile Radu.Deci cheia cautarilor mele este varianta 1936 ca sa aflu dupa care text a fost tradus in varianta ortodoxa Psalmul 21.Eu as inclina sa spun ca dupa Septuaginta dar nu pot spune cu certitudine.

Asa ca trebuie sa ma adresez cuiva de specialitate de la Facultatea de Teologie care sa ma lamuresca.Multumesc tuturor celor care m-au ajutat.A contat enorm.Cel de Sus sa fie alaturi de noi toti.

[Eugen7]

În prealabil postat de Scotianul

Asa ca trebuie sa ma adresez cuiva de specialitate de la Facultatea de Teologie care sa ma lamuresca.

Sfânta Scriptură în limba română

Sf. Scriptură s-a răspândit în Ţările Române mai întâi în manuscrise. Le amintim pe scurt pe
cele ce ni s-au păstrat:
1. Codicele Voroneţean – descoperit în anul 1871 la mănăstirea Voroneţ. Are o limbă
destul de veche, în care se întâlneşte încă fenomenul rotacismului.
2. Psaltirea Scheiană – Conţine şi texte din Vechiul şi Noul Testament. Se numeşte aşa
după numele lui D. C. Sturdza-Scheianu, un iubitor de documente istorice, care a donat-o în
1884 Academiei Române.
3. Psaltirea Voroneţeană – manuscris descoperit în 1882 la Voroneţ.
4. Psaltirea Hurmuzachi – datează, ca şi cele amintite anterior, din sec. XV-XVI.
5. Evangheliarul de la Londra – scris în 1574 în Muntenia.
Cele mai vechi tipărituri de texte biblice destinate uzului liturgic sunt:
• Tetraevanghelul slavo-român, tipărit de Filip Moldoveanul în jurul anului
1550 la Sibiu;
• Tetraevanghelul, tipărit de diaconul Coresi şi diaconul Teodor între anii 1560-
1561;
• Praxiul (Apostolul), 1563;
• Psaltirea slavo-română, Braşov, 1577;
• Tetraevanghelul slavo-român, 1580.
Ultimele trei îşi datorează apariţia tot diaconului Coresi
Cu Palia de la Orăştie (apărută în 1582) începe seria primelor ediţii ale Noului
Testament şi ale întregii Biblii.
Noul Testament a cunoscut o primă ediţie integrală în anul 1648 la Bălgrad (Alba Iulia),
prin osteneala mitropolitului Simion Ştefan. Traducerea a fost realizată de ieromonahul
Silvestru de pe texte greceşti, latine şi slavone. Este o ediţie bogată, cuprinzând introduceri
(predoslovii) la aproape toate cărţile Noului Testament.
Mai târziu, Biblia este tradusă integral în limba română şi apare în anul 1688, la
Bucureşti. Această traducere se mai numeşte Biblia lui Şerban Cantacuzino sau Biblia de la
Bucureşti. La realizarea traducerii şi-au adus aportul cărturarii Şerban şi Radu Greceanu,
episcopul Mitrofan al Huşilor, episcopul Gherman al Nissei şi stolnicul Constantin
Cantacuzino. Traducerea aceasta a însemnat un eveniment cultural de mare valoare pentru
literatura şi cultura românească.
Samuil Micu Clain (1745-1806) a tradus din nou Biblia de pe originalul grecesc. S-a
tipărit la Blaj în 1795. Traducerea lui Samuil Micu va cunoaşte o nouă ediţie în 1819, la
Petersburg, prin grija Societăţii Biblice din Rusia.
În anul 1854, la Buzău apare o nouă ediţie a Bibliei în limba română, prin grija episcopului
Filotei.
Mitropolitul Andrei Şaguna (1808-1873) a tipărit între 1856-1858 o nouă versiune a
Bibliei, într-o limbă aleasă, fiind înfrumuseţată de numeroase ilustraţii. Această ediţie
cuprinde o amplă introducere cu caracter isagogic-istoric, iar revizuirea textului ei se bazează
pe o ediţie a Septuagintei apărută la Atena în anul 1843.
Societatea Biblică pentru Britania şi străinătate (The British and Foreign Bible Society),
înfiinţată în 1804, tipăreşte Biblia în româneşte la Pesta (1873) – fără cărţile necanonice – ,
Iaşi (1874) şi Bucureşti (1893).
În anul 1905 apare Noul Testament la Bucureşti, iar în 1914 se tipăreşte Biblia în
întregime, ca primă ediţie a Sfântului Sinod, mitropolit primat fiind Konon Arămescu-Donici.
Pentru traducerea Vechiului Testament a fost luat ca text de bază Septuaginta.
În anul 1926 apare traducerea Noului Testament făcută de episcopul Nicodim
Munteanu, iar în 1927 este tipărită o altă traducere a Noului Testament realizată de Gala
Galaction, ambele ediţii având binecuvântarea Sfântului Sinod.
În anul 1936, din îndemnul şi purtarea de grijă a Patriarhului Miron Cristea, se tipăreşte
din nou Biblia, având ca traducători pe Gala Galaction şi Vasile Radu. Tot în 1936 apare la
mănăstirea Neamţ Biblia ilustrată, o operă de mare valoare artistică. Textul este stabilit de
Mitropolitul Nicodim, iar ilustraţiile sunt rânduite de prof. I. D. Ştefănescu.

În 1938, la împlinirea a 250 de ani de la apariţia primei ediţii integrale a Bibliei în
româneşte, Fundaţiile Regale editează Biblia în traducerea lui Gala Galaction. Traducerea
Vechiului Testament s-a făcut după textul ebraic al lui R. Kittel (1937), dar şi după textul
Septuagintei editat de R. Rahlfs (I, II, 1935), utilizându-se şi textul lui A. Merck, publicat la
Roma, în 1935.
Noul Testament de la Cluj – editat de episcopul academician Nicolae Colan – din 1942
(a doua ediţie în 1945), se distinge printr-o limbă aleasă şi printr-o grafică de înaltă ţinută
artistică.
În 1944, apare o nouă ediţie sinodală a Sfintei Scripturi, patriarh fiind Nicodim
Munteanu, care a şi făcut aproape în întregime traducerea.
În 1951 se tipăreşte o ediţie a Noului Testament, prin contribuţia lui Gala Galaction, a
profesorului Niculae Popescu şi a mitropolitului Tit Simedrea.
În 1968, la 280 de ani de la apariţia Bibliei de la Bucureşti (1688), se editează din nou
Sfânta Scriptură cu binecuvântarea Sfântului Sinod.
În 1972, Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române a tipărit o nouă
ediţie a Noului Testament, precum şi Mica Biblie, iar în 1975, o nouă versiune a Sfintei
Scripturi. Alte ediţii ale Bibliei apar în 1982, 1988, 1993, toate la Editura Institutului Biblic.
În 1993, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române tipăreşte
Noul Testament (comentat) al Î.P.S. Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Vadului,
Feleacului şi Clujului, cu binecuvântarea P. F. Părinte Patriarh Teoctist. Noutatea pe care o aduce această ediţie constă în îmbunătăţirea consecventă şi uneori substanţială a traducerii şi a formei literare a textului românesc, în reformularea titlurilor de capitole, în introducerile consistente şi în notele exegetice de foarte bună calitate ştiinţific-teologică şi duhovnicească. În 2001 a apărut, la aceeaşi editură, Sfânta Scriptură integrală în traducerea Î.P.S.
Bartolomeu Anania, primită ca ediţie jubiliară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române.

[Eugen7]

Traduceri ale VT

Septuaginta (greacă)

împrejurările în care a apărut traducerea greacă a Torei. Ea era necesară însemnatei comunităţi iudaice din
Alexandria (Egipt), pentru că limba vorbită aici nu era ebraica, ci greaca, ca de altfel în
întreaga lume elenistică din jurul Mediteranei. Legea trebuia să fie tradusă în greacă pentru că ea constituia totodată legea statutară în cadrul relaţiilor comunităţii cu statul ptolemeic în care trăia. Apoi Legea în greacă favoriza şi contactul cultural al iudaismului cu lumea elenistică.Amănunte despre apariţia acestei traduceri aflăm din scrisoarea lui Aristeas (menţionată în scrierile lui Eusebiu de Cezareea). Aristeas îi scrie fratelui său pentru a-i comunica faptul că bibliotecarul regal din Alexandria l-a sfătuit pe regele Ptolemeu Filadelful (284-247 î.Hr.) să dispună traducerea legii evreilor pentru a o avea în biblioteca din Alexandria. Regelel-a trimis pe Aristeas la Ierusalim, de unde s-a întors cu un exemplar al Torei ebraice şi cu 72 de traducători (câte 6 din fiecare seminţie). Pe aceştia regele îi cazează într-un palat, unde ei traduc în 72 de zile Tora în greacă.
Astăzi se ştie că epistola lui Aristeas a fost scrisă mult mai târziu, deci nu e autentică,
fiind numită de cercetători şi epistola lui Pseudo-Aristeas. Cu toate aceste, cercetătorii admit că ea conţine unele amănunte reale:
- faptul că traducerea a început în vremea regelui amintit, adică în a doua jumătate a
sec 3 î.Hr.
- deşi numărul 72 este simbolic, la traducere au participat mai multe pesoane, după
cum rezultă din analiza literară a textului.
- traducerea a început în perioada regelui respectiv cu Legea (Tora), iar celelalte cărţi
ale Bibliei ebraice s-au tradus în secolele următoare, până în sec 1 î.Hr.

Noua traducere a fost numită Alexandrina, după oraşul menţionat de Aristeas ca loc al
traducerii, şi mai ales Septuaginta (prescurtat LXX), după numărul de 70 de bărbaţi (prin
rotunjire) care ar fi lucrat la ea.
LXX cuprinde şi unele cărţi care nu au fost primite în canonul iudaic şi nu se găsesc în
Biblia ebraică. Unele au avut un original ebraic, după care au fost traduse (de ex.
Înţelepciunea lui Iisus Sirah). Altele au fost scrise direct în greacă. O parte din cărţile
suplimentare cuprinse în LXX au fost tipărite şi în ediţiile Bibliei în limba română.
Ele sunt numite în Ortodoxie „anaginoskomena” (bune de citit) sau necanonice. Biserica nu îşi fundamentează învăţătura de credinţă pe aceste cărţi, dar le consideră bune de citit pentru edificarea evlaviei credincioşilor.

Odată cu apariţia creştinismului, LXX a constituit obiectul unor polemic între
sinagogă şi Biserică. In acea epoca, ebraica nu mai era vorbită, fiind cunoscută de puţini iudei.
Se vorbea aramaica şi greaca. Era deci firesc ca primii creştini să citească Biblia în varianta ei greacă, chiar şi atunci când era vorba de iudeo-creştini şi, cu atât mai mult, în cazul creştinilor dintre neamuri. Chiar citatele din VT în cărţile NT sunt făcute mai mult după LXX decât după textul ebraic. Disputa iudeo-creştină era alimentată şi de diferenţa în care erau redate anumite
pasaje importante din VT.
Cu timpul, percepţia negativă a LXX a dus la apariţia altor traduceri greceşti în
iudaism (Achila, Symamach şi Theodotion), din dorinţa de a oferi alternativa „corectă” pentru Alexandrină.
Utilizarea tot mai intensă a LXX în comunităţile creştine a dus la copierea ei frecventă
şi prin aceasta la inevitabila laterare a textului prinn apariţia greşelilor. Circulau texte diferite în bisericile creştine, astfel încât la sfârşitul sec 2 se impunea o revizuire a textului LXX. Ea a fost realizată de renumitul conducător al şcolii catehetice din Alexandria, personalitate enciclopedică, geniu teologic, scriitor prolific şi probabil cel mai mare scriitor creştin din primele veacuri, în ciuda condamnării sale ulterioare la sinodul V ecumenic (la 3 secole după moartea sa!). Ea s-a răspândit în Biserică şi este denumită recenziunea hexaplară a textului LXX. A mai existat o recenzie a LXX în sec. 4 d.Hr., făcută de un anume Lucian, în Antiohia.
Pentru a putea compara textul LXX cu originalul ebraic, Origen a alcătuit o sinopsă pe şase coloane, în fiecare inserând câte o variantă de text: ebraic cu caractere ebraice, ebraic cu caractere greceşti, cele trei traduceri „alternative” (Achila, Symamach şi Theodotion), şi textul LXX. Prin semne critice Origen semnala ceea ce era diferit într-o versiune faţă de alta. Monumentala operă a lui Origen se extindea pe
mii de pagini. După cele 6 coloane, a fost numită Hexapla. Din păcate s-a distrus odată cu arderea bibliotecii din Cezareea Palestinei. S-a păstrat doar coloana LXX, copiată anterior de ucenicul lui Origen, Pamfil. Cele mai importante manuscrise care cuprind textul LXX sunt: Codex Vaticanus (sec. 4 d.Hr., text anteorig.); Codex Alexandrinus (sec. 4 d.Hr.); Codex Sinaiticus (sec. 4 d.Hr.)

In sec. 20 s-a alcătuit ediţia critică a LXX, pe baza textului anteorigenian, a recenziilor
(hexaplară şi lucianică), precum şi a citatelor întâlnite în NT şi în scriitorii bisericeşti. Ediţia
cea mai întâlnită este ediţia Rahlfs. Actualmente apare o ediţie critică mult mai completă, la
Göttingen. In limba română este în curs de apariţie o traducere nouă a LXX, la editura
Polirom.
Deosebiri mai mari între textul masoretic şi cel al LXX sunt în cazul cărţii Ieremia, Iov
Estir şi Daniel.




Traduceri latine ale VT.

Itala. Apologeţii şi părinţii latini din sec. 3 d.H. (Tertulian, Sf. Ciprian) foloseau o
traducere latină a VT, după cum reiese din scrierile lor. Se presupune că traducerile latine ale
VT au apărut încă din sec.2 d.H. In sec. 4, Augustin recomandă ca dintre toate traducerile
latine existente, să se prefere „Itala”, ca fiind cea mai exactă (De doctr. christ., II, 15,22).

Vulgata. Spre sfârşitul secolului 4, papa Damasus, episcopul Romei (┼ 384), văzând
mulţimea de versiuni latine ale textului biblic care se aflau în circulaţie pe atunci, i-a
încredinţat Fericitului Ieronim sarcina de a revizui textul latin al Bibliei. Ieronim a revizuit
mai întâi textul Noului Testament. Apoi a început revizuirea Vechiului Testament după textul
Alexandrinei. Observînd că, la rândul lui, textul LXX circula în diferite recenziuni şi prezenta
alterări textuale, s-a gândit că ar fi mai uşor să traducă din nou VT după originalul ebraic decît
să îl revizuiască după textul grecesc alterat al LXX. In decizia sa, el a fost criticat de
Augustin şi de Rufin, care nu înţelegeau de ce textul alexandrin, cu autoritatea sa unanim
recunoscută în Biserica creştină, nu e bun pentru Ieronim. Din moment ce LXX a fost Biblia
lui Iisus şi a apostolilor, Ieronim greşeşte atunci când vrea să traducă după textul ebraic,
susţineau ei. In ciuda opoziţiei întâmpinate, Ieronim a început traducerea textului ebraic. El a
călătorit în Ţara Sfântă şi a luat lecţii private de ebraică de la un rabin. Munca de traducere a durat 15 ani. Cu toate că împărtăşea convingerea rabinilor cu privire la canonul VT (39 cărţi),
Ieronim a adăugat traducerii sale şi unele din cărţile conţinute doar în LXX, datorită autorităţii
pe care o avea aceasta în Biserică. Graba şi lipsa de convingere cu care a lucrat la traducerea
acestora se observă şi din calitatea inferioară a traducerii lor în comparaţie cu cele traduse din
ebraică. Altfel traducerea lui Ieronim este foarte bună, deosebit de fidelă originalului. Ea a
fost apreciată pentru calităţile sale şi s-a impus cu trecerea timpului, înlocuind toate celelalte
traduceri latine vechi. Datorită răspândirii şi popularităţii ei în toate bisericile Apusului ea a
fost denumită ulterior „Vulgata” (’vulgus’-popor în latină). Sinodul din Trident (1546)
declară Vulgata ca text oficial al Bisericii Roman-Catolice.

[Eugen7]

Textele VT existente astăzi

Originalele cărţilor VT (numite şi „autografe”) nu s-au păstrat, ceea ce nu surprinde,
având în vedere că ele au fost scrise pe materiale perisabile (hârtie, papirus, piele) care nu
puteau să reziste mai mult de câteva secole şi se deteriorau prin utilizare. Ceea ce avem astăzi
sunt copii ale originalelor, sau mai exact copii ale copiilor făcute după originale, numite
variante de text. Cele mai vechi manuscrise datează din sec. 2 î. Hr., între ele fiind un papirus
(papirusul Nash) care cuprinde Decalogul şi rugăciunea Şema Israel (Ascultă, Israele...Deut
6,5 ş.u.).

Deasemenea, avem fragmente din toate cărţile VT (cu excepţia cărţii Estir)
descoperite la Qumran, dar, din păcate, doar cartea Isaia în întregime. Evreii obişnuiau să ardă
sau să îngroape manuscrisele care nu mai erau folosite datorită deteriorării în cimitire
speciale, numite „geniza”.
Textul folosit astăzi se numeşte text masoretic şi este rodul muncii învăţaţilor şi
scribilor iudei începând cu sec 1 d Hr. Aceştia au fost numiţi masoreţi (masora=tradiţie),
pentru strădania lor de a păstra tradiţia textului peste generaţii. Forma finală a textului
masoretic definitivat în sec 10 d.Hr. Manuscrisul după care se tipăreşte astăzi Biblia ebraică
datează din sec. 11 d. Hr. (Codex Petrogradensis).
De menţionat că textul masoretic este doar unul din variantele de text ale VT. La Qumran s-au descoperit manuscrise care atestă circulaţia în paralel a două sau chiar mai multe variante ale unuia şi aceluiaşi text biblic, pe care specialiştii le numesc tradiţii textuale: unele, ţin de o tradiţie textuală numită protomasoretică, predecesoare a textului folosit de masoreţi. Alte texte aparţin unei tradiţii textuale mult mai apropiate de LXX (traducerea greacă a VT) decât de textul masoretic şi au constituit probabil textul ebraic după care au fost traduse cărţile acesteia. Alte texte sunt diferite de ambele tradiţii
textuale amintite.


Critica textuală şi ediţiile critice ale Bibliei ebraice

Copierea frecventă a textului a generat în mod inevitabil şi alterări ale lui prin greşelile
care s-au perpetuat dintr-un manuscris în altul.
Exemple de apariţie a greşelilor prin copiere sunt:
- când acelaşi cuvânt apare în rânduri diferite (să zicem 2 şi 4), copistul îl scrie pe cel de pe rândul 2,
dar apoi, din neatenţie, sare la cuvântul din rândul 4. Astfel se pierde textul dintre cele două rânduri.
- Unele litere sunt asemănătoare ca formă în scrierea ebraică şi puteau fi confundate de copişti.
- Un copist a inserat o glosă pe marginea textului, iar următorul care a copiat după acel manuscris a
introdus şi glosa în text, crezând că face parte din acesta.
- Un copist poate avea impresia că textul nu e corect şi încearcă să îl corecteze

Prin perpetuarea aceloraşi greşeli s-au format mai multe tipuri de texte, numite şi familii de
texte. Disciplina biblică care caute să găsească un text cât mai apropiat de cel original se
numeşte critică textuală. Ea se bazează pe studiul comparativ al tuturor variantelor şi
traducerilor cunoscute. Rezultatele criticii textuale se regăsesc în ediţiile critice ale Bibliei
ebraice, care tipăresc textul masoretic, dar la subsol oferă şi alte variante, acolo unde ele
există ( de pildă din LXX, Pentateuhul samaritan, textele de la Qumran, etc.)
Cele mai importante ediţii critice ale bibliei ebraice sunt:

- BHK - Biblia Hebraica Kittel (după numele editorului, Kittel). Apărută la începutul
sec. 20. Reproduce textul masoretic după Codex Petrogradensis. Nu cuprinde textele de la
Qumran (descoperite după 1947).
- BHS - Biblia Hebraica Stuttgartensia (după locul apariţiei, Stuttgart). Apărută în a 2-
a jum. A sec. 20, Reproduce textul masoretic după Codex Petrogradensis şi cuprinde şi
variante textuale de la Qumran
-Biblia Universităţii ebraice din Ierusalim, care se află în curs de apariţie. Reproduce
textul masoretic după un codex descoperit în Aleppo (Siria).

Din compararea variantelor de text existente se poate afirma că varietatea textuală,
chiar când implică deosebiri semnificative între texte, nu afectează integritatea dogmatică sau
învăţătura de credinţă desprinsă din cărţile VT.

Multumesc din suflet.Orice ajutor/informatie/opinie imi este de mare folos in cercetarea mea amatoare si imperfecta.In special o informatie este cruciala pt mine(din cele postate de dvs)>,,iar în 1914 se tipăreşte Biblia în întregime, ca primă ediţie a Sfântului Sinod, mitropolit primat fiind Konon Arămescu-Donici. Pentru traducerea Vechiului Testament a fost luat ca text de bază Septuaginta."Acum imi explic aspecte referitoare la editia 1936.Totul se leaga.As spune ca aceste este un punct de cotitura.Extraordinar drum al Bibliei din cele postate de dvs.Se poate vorbi clar de continuitate.PS>In 1916,la 2 ani dupa aparitia acele prime editii,Romania intra in Primul Razboi Mondial.Cu toate ca timpurile erau tulburi iata ca au fost oameni care au facut un asemenea efort.Va multumesc.

[Eugen7]

În prealabil postat de Scotianul

Multumesc din suflet.Orice ajutor/informatie/opinie imi este de mare folos in cercetarea mea amatoare si imperfecta.In special o informatie este cruciala pt mine(din cele postate de dvs)>,,iar în 1914 se tipăreşte Biblia în întregime, ca primă ediţie a Sfântului Sinod, mitropolit primat fiind Konon Arămescu-Donici. Pentru traducerea Vechiului Testament a fost luat ca text de bază Septuaginta."Acum imi explic aspecte referitoare la editia 1936.Totul se leaga.As spune ca aceste este un punct de cotitura.Extraordinar drum al Bibliei din cele postate de dvs.Se poate vorbi clar de continuitate.PS>In 1916,la 2 ani dupa aparitia acele prime editii,Romania intra in Primul Razboi Mondial.Cu toate ca timpurile erau tulburi iata ca au fost oameni care au facut un asemenea efort.Va multumesc.

Slava Lui Hristos Domnul Dumnezeul nostru. Lui trebuie sa ii multumim pentru toate. Fara EL suntem nimic... praf si cenusa... abur care estazi este si maine nu mai este.

De acord cu dvs.Sa va las si eu ceva inainte de plecare ca un mic semn de multumire fata de cele postate de dvs.Uitati-va in Cartea a patra a Regilor 22:8.Sa vedeti ce indiciu fantastic primim chiar din Sfanta Scriptura(eu am folosit acesta varianta http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=69&cap=22 Apoi daca continuam lectura vedem o imagine extraordinara ce se reface in fata noastra cu multe implicatii.Va doresc toate cele bune iar Cel de Sus sa fie alaturi de noi toti

[tricesimusquintus]

În prealabil postat de Scotianul

De acord cu dvs.Sa va las si eu ceva inainte de plecare ca un mic semn de multumire fata de cele postate de dvs.Uitati-va in Cartea a patra a Regilor 22:8.Sa vedeti ce indiciu fantastic primim chiar din Sfanta Scriptura(eu am folosit acesta varianta http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=69&cap=22 Apoi daca continuam lectura vedem o imagine extraordinara ce se reface in fata noastra cu multe implicatii.Va doresc toate cele bune iar Cel de Sus sa fie alaturi de noi toti

Dea Domnul ca această experienţă a redescoperirii Scripturii să se repete şi în viaţa poporului român, atât de blestemat datorită îndepărtării de învăţăturile Bibliei, şi din coada Europei să ajungem o naţiune de frunte!

[tricesimusquintus]

Din întâmplare, am mai dat astăzi peste o diferenţă între Biblie (oricare din traduceri) şi Biblia Ortodoxă. Postez mai jos, doar versiunile Cornilescu şi Sinodala, însă oricine poate verifica versetul în restul traducerilor (inclusiv în original):

"Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcîndu-şi voia lui însuş printr'o smerenie şi închinare la îngeri, amestecîndu-se în lucruri pe cari nu le -a văzut, umflat de o mîndrie deşartă, prin gîndurile firii lui pămînteşti" (Coloseni 2,18 versiunea Cornilescu)

"Nimeni să nu vă smulgă biruinţa printr-o prefăcută smerenie şi printr-o făţarnică închinare la îngeri, încercând să pătrundă în cele ce n-a văzut, şi îngâmfându-se zadarnic cu închipuirea lui trupească," (Col.2,18 versiunea ortodoxă)

De unde a scos traducătorul ortodox cuvântul "făţarnică" ? Probabil a dorit ca prin această adăugire la textul sacru să certifice justeţea închinării la îngeri. Ca şi cum ar exista şi o corectă închinare la îngeri, nu doar una făţarnică...

În prealabil postat de tricesimusquintus

Dea Domnul ca această experienţă a redescoperirii Scripturii să se repete şi în viaţa poporului român, atât de blestemat datorită îndepărtării de învăţăturile Bibliei, şi din coada Europei să ajungem o naţiune de frunte!

Descoperirea,redescoperirea,studierea,intelegerea si aplicarea celor scrise in The Holy Bible este punctul central si in cazul meu.Ca si dvs folosesc un fel de metoda comparativa primara(s-ar putea sa fie impropriu spus)iar acest gen de cercetare iti poate produce surprize majore.De exemplu vedeti cum apare versetul 8:20 din FA in versiunea Cornilescu si versiunile Sinodala si Anania.In KJV apare asa:

,,But Peter said unto him, Thy money perish with thee, because thou hast thought that the gift of God may be purchased with money."

Suntem toti familiarizati cu acest moment.Anania explica in versiunea sa:,,Această întâmplare a dat naştere cuvântului „simonie“ (de la Simon): vina de a cumpăra cu bani sau cu bunuri echivalente hirotonia sau demnităţile bisericeşti. Traficul de cele sfinte este interzis şi pedepsit de Canoanele Bisericii. Duhul Sfânt este, prin excelenţă, un dar al lui Dumnezeu, care se transmite în mod absolut gratuit: „În dar aţi primit, în dar să daţi“

Ei bine,Apostolul Petru,drept sanctiune spune ,, Thy money perish with thee(Piară banii tăi, şi tu împreună cu ei)si asta te poate pune pe ganduri referitor la notiunea de ,,a pieri".Este vorba de o pedepapsa instantanee sau de o damnatie viitoare?Recent,asta vroiam sa exemplific,am gasit o versiune a Noului Testament tradus de John Bertram Phillips unde versetul 8:20 este tradus:

,,But Peter said to him, "To hell with you and your money! How dare you think you could buy the gift of God!"

O traducere mai dura,mai explicita fata de modalitatea de adresare de mai sus si am citit pareri conform carora este si mai apropiata de textul de baza.Asadar,daca as tine cont de parerea lui Phillips,sanctiunea pentru simonie=Hell.Adica Iadul.Asta ar fi incercat Petru sa spuna prin ,,a pieri".Este damnatia eterna in spatele acestui termen.

Pericolul,in cazul meu,este sa nu cad prea mult in cercetare si prea putin in aplicare.Este un drum inselator cateodata.Oricum, cred ca fiecare,in felul sau si asa cum il invata Biserica sa,sa nu se opreasca niciodata din studiul Sfintei Scripturi.Nu poti aplica si trai ceva daca nu stii despre ce este vorba.De multe ori Credinta lasa loc superstitiilor tocmai din acesta cauza:nestiinta.Prin urmare eu cred ca este de datoria fiecarui crestin sa stie cat mai bine ceea ce inseamna Credinta sa,pe ce se bazeaza,cum se aplica si cum o poate aplica el.Putem avea puncte de vedere diferite dar cred ca Cel de Sus nu asta ne va intreba ci cum am inteles ceea ce ne-a spus si cum am respectat.In definitiv rezultatul este mantuirea fiecaruia.

Sa dea Cel de Sus tuturor pace si putere in Credinta