ce facem cu cartile primite de la cei de alte confesiuni?

[penticostalulmantuibil]

Da, aveti umor domnule calmdown...

Referitor la

Nu înțeleg de ce ar fi normale americanismele în bisericile neoprotestante. Dacă doriți, puteți să mă lămuriți.
Cât despre bizantinisme nu considerați că ar fi mai bine să precizați ce înțelegeți prin acest termen?

sa defininesc mai intai termenii:

AMERICANÍSM, americanisme, s.n. 1. Tendință de a imita comportarea americanilor. – Din fr. américanisme.
BIZANTINÍSM s. n. 1. caracter, influență bizantină (în arhitectură, ornamentație). ♢ stil specific culturii și artei, modului de viață și mentalității din Imperiul Bizantin; (< fr. byzantinisme)

Macar ca ortodocsii romani se lauda ca au primit credinta de la Sfantul Apostol Andrei (Doamne ajuta-ne pe toti sa calcam pe urmele lui) totusi influenta bizantina in viata bisericeasca este una coplesitoare.

Neoprotestantii, la randul lor au influente americane in viata bisericeasca. Dar hai sa nu ma refer la toti NP, ci doar la penticostali. Penticostalismul romanesc a fost importat din America. Macar ca are si accente autohtone, multe elemente ale vietii bisericii au o amprenta americana.

Afirm ca mi se pare normal sa existe americanisme in Biserica Penticostala pentru ca prin americani a fost pornita aceasta miscare in Romania. Insa nu imi place faptul ca exista prea multa muzica americana la NP, nu imi place ca in predici sunt date mai multe ilustratii legate de viata din America decat ilustratii din istoria Romaniei si alte chestii dintr-astea.

Dar si atitudinea critica a unor ortodocsi care acuza NP de americanisme, fara sa observe insa bizantinismele din ograda proprie, este de asemenea deranjanta.

[CalmDown]

Discutam, în urmă cu ani, cu un baptist, de altfel, un tip onorabil și agreabil (baptiștii – frați apropiați penticostalilor, nu-i așa? ), despre infuzia de liberalism american în muzica și comportamentul neoprotestant. Și n-am ajuns decât la concluzia că ASTA E: rock 'n' roll-ul și muzica baptistă au, din păcate, multe lucuri în comun și că (amândoi am fost de acord) nu trebuie să urli în gura mare „Jesus, my love” ca El să te și audă. Poți să te rogi și pe un ton liniștit și calm, poți să cânți muzică creștinească fără a sări ca un țap sau, mai rău, ca Ozzy Osborne (satanistul, declarat sau nu). Nu știu cum sunt penticostalii din Constanța, dar îi știu pe cei din zona mea: maeștri în acordeoane și manele (a propos, nu înțelegeți greșit: am prieteni dragi printre ei, singurul meu regret e că nu sunt ortodocși).
Din acest motiv, nu am fost niciodată prea atras de cultul penticostal. Sunt un om al păcii, liniștii și al comuniunii echilibrate cu frații întru Hristos. De aceea, muzica psaltică bizantină (și mă bucur că înțelegeți prin bizantinism doar ceea ce vă spune DEX-ul) îmi creează o stare de împărtășire reală cu Dumnezeu și mă îndeamnă spre rugăciune. Nu același lucru l-aș putea afirma despre muzica rock și cea populară (de manele, gen subcultural originar dintr-un mediu infracțional, dați-mi voie să nu mai vorbesc).
Și ca un fapt divers: eram cândva un ascultător fidel al celor de la Queen până în momentul în care am aflat cu stupoare că solistul (F. Mercury) e homosexual. Astăzi, nu mai vreau să le ascult muzica.
Din punctul meu de vedere, orice valori, credințe și atitudini am avea nu trebuie să contravină spiritului creștin și Domnului Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Fiecare clipă a vieții noastre trebuie să fie guvernată de Iisus Hristos și fiecare gest și act al nostru trebuie să exprime, în măsura posibilităților noastre omenești, credința în Dumnezeu Cel în Treime Slăvit (și penticostalii acceptă dogma trinității, nu-i așa?)

Părerea mea subiectivă: aveți mult de lucrat la formele artistice de exprimare a credinței, care, de altfel, sunt bune dacă vin din dorință sinceră și nu din dorința de a ne preaslăvi eu-rile. Să nu uităm cine merită totuși închinăciunile noastre.

Și acum, o întrebare sinceră, subiectivă și afectivă: spuneți-mi, domnul meu, cum experiați comuniunea cu Dumnezeu și Iisus Hristos în gălăgia ce se creează, la un moment dat, în bisericile penticostale, când toți vorbesc și se roagă concomitent?

[penticostalulmantuibil]

În prealabil postat de CalmDown

Și acum, o întrebare sinceră, subiectivă și afectivă: spuneți-mi, domnul meu, cum experiați comuniunea cu Dumnezeu și Iisus Hristos în gălăgia ce se creează, la un moment dat, în bisericile penticostale, când toți vorbesc și se roagă concomitent?

Formele pe care le imbratiseaza crestinii in comuniunea lor cu Dumnezeu sunt diferite de la o confesiune la alta si chiar, in cazul aceleiasi denominatii, de la o cultura la alta.

Important este sa reusesti sa te inchini intr-un mod real, in Duh si in Adevar, singurului Dumnezeu adevarat.
Aceasta inchinare poate avea loc desigur si in singuratate si in tacere si cu voce scazuta si in gand dar si in mijlocul rugaciunii comune dintr-o biserica penticostala. Depinde ce forma a rugaciunii o accepti si o consideri valida. Dumnezeu priveste la inima inchinatorului si primeste cu placere inchinarea venita intr-o multitudine de forme.

Pe de alta parte, stiind ca pentru un observator neavizat aceasta forma poate fi deranjanta nu o recomand in timpul serviciilor divine cu multi vizitatori. Nu pentru ca Dumnezeu nu ar primi-o ci din tact si respect pentru musafiri.