Ce avem în comun?

[kesarion_breb]

În prealabil postat de mihele_m

As vrea sa va intreb :Sunteti arteu ? aveti un nume de profil tare ciudat ,seamana tare mult cu al unui dinozaur (jucarie ) a nepotului ,foarte curios ,sa inteleg ca nu mai e siguranta nici unde? Si daca sunteti ateu la ce va mai trebuie termen de comparatie? crezul este unul si acelas pentru toata lumea .

Nu va suparati, daca nu va pricepeti la astfel de lucruri, la ce va mai amestecati asa ca romanu' care se pricepe la toate ? In loc sa faceti comentarii fara nici o relevanta, mai bine ati merge intr-o librarie ori intr-o biblioteca si la biserica pentru ca sa va informati si sa va formati inainte de a va baga in subiecte pe care nu le cunoasteti nici macar la nivel de diletant ?!

[george.marian]

În prealabil postat de penticostalulmantuibil

Parintele Teofil Paraian este unul dintre cei mai mari duvovnici ortodocsi pe care i-a avut Romania.

In opinia ta el este doar „un alunecat” care face „afirmatii dubioase”?



Nu mai stramba adevarul. De ce o faci?

Parintele Teofil afirma clar ca POT FI FACUTE rugaciuni impreuna cu cei de alte confesiuni crestine. Dar ca nu e cazul sa ne „amestecam” unii ca altii. Adica daca un ortodox s-a rugat cu un catolic nu e nici o crima si asta nu inseamna ca trebuie sa treaca in BC. Trebuie sa continue sa-si traiasca ortodoxia in pace cu oricine il iubeste pe Hristos.
Judecata o va face Dumnezeu la sfarsitul veacurilor.

Daca nu ai inteles mai asculta o data si intelege ca sunt ortodocsi adevarati, oameni de inalta traire duhovniceasca care cred altfel decat tine. Si invata de la ei sa nu mai traiesti in extremism. Pentru ca se poate.

Monahul Paisie

***

„Odată[5], povesteşte Stareţul, au venit la coliba mea doi catolici. Unul dintre ei mi-a spus:

- Hai să spunem „Tatăl nostru”!

- Ca să spunem împreună, trebuie mai întâi să avem aceeaşi învăţătură. Dar între noi şi voi este o prăpastie mare.

Apoi mi-a spus:

- Dar ce, numai ortodocşii sunt aproape de Dumnezeu şi numai ei se vor mântui? Dumnezeu este cu toată lumea.

- Bine, dar tu poţi să-mi spui câtă lume este aproape de Dumnezeu? Aşadar, există diferenţe între noi. Fireşte, suntem copiii legitimi ai unui singur Părinte, dar unii locuiesc în casă, iar alţii rătăcesc pe afară.

- Să arătăm dragoste, mi-a spus după aceea.

- Astăzi dragostea pătimaşă [păcatul] a devenit modă, le-am zis.

- Şi asta este cuprins în dragoste, mi-au spus iarăşi.

- Toţi vorbesc despre dragoste, pace şi armonie, dar toţi aceştia sunt dezbinaţi, atât în ei înşişi, cât şi în relaţiile cu ceilalţi. De aceea pregătesc bombe din ce în ce mai mari.” (Paisie Aghioritul)


Unitatea Bisericii sau Ecumenismul intre adevar si erezie
(Pr. Constantin Coman, „Biblia in Biserica – eseuri pe teme biblice”, Ed. Bizantina, Bucuresti, 1997, pag. 64-70)
sursa manastirea Saraca

In primul mileniu de existenta, Biserica a reusit sa-si pastreze unitatea in ciuda multor framantari si a multor erezii cu care s-a confruntat. Acest lucru s-a reusit printr-o lupta acerba pentru pastrarea invataturii crestine adevarate si a vietii crestine asa cum fusesera lasate de Mantuitorul Hristos prin Sfintii Apostoli. Sub presiunea istoriei, a lumescului, in secolul al XI-lea se produce prima ruptura in trupul Bisericii celei una: desprinderea Bisericii occidentale, cu centrul la Roma, de Biserica rasariteana, cu centrul la Constantinopol. Secolul al XVI-lea a adus cu sine Reforma, cea de a doua mare schisma, de data aceasta in trupul Bisericii occidentale. Au luat astfel nastere Bisericile protestante, care validau principiul autoritatii individuale si directe in materie de credinta si invatatura crestina, introducand in istoria crestinismului germenele divizarii la nesfarsit. De la cele cateva Biserici iesite din Refoma s-a ajuns la cateva mii de confesiuni si secte crestine, unele asa de indepartate de crezul initial, incat nu-si mai pot justifica acest atribut.

Crestinii au avut intotdeauna constiinta responsabilitatii lor fata de nefirescul starii de dezbinare. De aceea, in decursul istoriei nu au incetat incercarile de unire. Secolul nostru a marcat, insa, o intensificare fara precedent a eforturilor crestinilor pentru restabilirea unitatii. S-a creat un spirit ecumenic, apoi o miscare ecumenica. Foarte repede, aceste eforturi s-au materializat in crearea de organisme crestine internationale, regionale si locale sau in institutionalizarea dialogurilor bi- sau multilaterale. Toata lumea stie de existenta Consiliului Ecumenic al Bisericilor, infiintat in 1948, de Conferinta Bisericilor Europene, infiintata in 1959, de existenta Consiliilor Ecumenice nationale sau a Conferintelor Interconfesionale. Lucrurile aveau să avanseze si in spatiul relatiilor dintre ortodocsi si catolici. In 1965, Patriarhul Atenagoras al Constantinopolului si Papa Paul al VI-lea ridicau concomitent anatemele aruncate reciproc in 1054, pentru ca in 1980 sa debuteze dialogul teologic oficial intre cele doua Biserici.

Frecventa dialogurilor, a intalnirilor intercrestine din ultimii cincizeci de ani si mai bine a fost si continua sa fie atat de mare, incat pe drept cuvant secolul al XX-lea a fost numit „secolul ecumenismului”. Unitatea tuturor crestinilor este un deziderat declarat al tuturor Bisericilor si confesiunilor crestine, constiente de imperativul si adevarul poruncii dumnezeiesti „ca toti sa fie una”. Cu toate acestea, nu s-ar putea spune ca s-au inregistrat progrese evidente in directia realizarii unitatii. Parerile sunt, desigur, impartite: unii sustin ca rezultatele sunt datatoare de speranta, altii considera ca ecumenismul, in forma in care s-a desfasurat pana acum, este nu numai un esec, dar mai mult decat atat, o noua mare ratacire a lumii crestine.

Unitate? Da! Dar ce fel de unitate? Unitate in ce? Unitate in cine? Fiecare din marile traditii crestine, cea ortodoxa, cea romano-catolica si cea protestanta, a propus propria viziune asupra unitatii izvorata din invatatura si traditia fiecareia.

Biserica Romano-Catolica vede unitatea realizata prin raportarea tuturor crestinilor la un unic centru de autoritate eclesiala si, mai mult, prin reducerea acestei autoritati la o singura persoana, convinsa fiind ca numai centrarea, adunarea tuturor, la modul formal, exterior, sub sceptrul unei singure persoane, poate asigura unitatea. Acest model de unitate cuprinde in sine si motivatia expansionismului si imperialismului catolic pe care l-a cunoscut istoria mai veche si chiar mai noua.

La extrema cealalta, Bisericile si confesiunile protestante, fidele principiului care le-a generat, propun un model de unitate in diversitate, fiecare Biserica ramanand cu invatatura sa, cu structura proprie, aşa cum se afla, dar unindu-se prin „alaturare”, prin asociere intr-o structura de unitate atotcuprinzatoare care sa aiba la baza o trasatura comuna minimala. Pentru protestanti, un organism crestin mondial precum Consiliul Ecumenic al Bisericilor ar putea constitui modelul de unitate mai mult decat multumitor.

Biserica Ortodoxa nu concepe unitatea decat centrata in Hristos, Dumnezeu-Omul. Ea refuza unitatea bazata pe un centru unic ce tine de aceasta lume, deci pe o persoana umana, cu credinta ca acest model de unitate ignora natura insasi a Bisericii, care depaseste limitele istoriei, ale lumii acesteia, fiind ancorata organic in realitatea dumnezeiasca, avand drept cap pe Hristos Insusi.

Biserica Ortodoxa considera ca necesitatea unui centru unic uman care sa asigure unitatea Bisericii vine din slabirea credintei ca Hristos este prezent si lucreaza in lume pana la sfarsitul veacurilor, dupa propria fagaduinta (Matei 28, 20). De aici si nevoia unui „loctiitor”, a unui vicar al lui Hristos pe pamant, asa cum este considerat Papa. Sucomband, in cele din urma, presiunilor intelepciunii omenesti in dauna intelepciunii celei dumnezeiesti, teologia catolica a sfarsit prin a decreta ireductibila distanta dintre creat si necreat, dintre spirit si materie, dintre finit si infinit, deci, dintre Dumnezeu si creatie. Conform acestei teologii, nu pot salaşlui impreuna doua lumi, doua realitati definite de notiuni contrare, care se resping sau anuleaza reciproc. Marginitul, unindu-se cu nemarginitul, sau devine nemarginit, sau anuleaza nemarginitul, asimilandu-l. In felul acesta, teologia catolica isi refuza un punct de sprijin si un principiu al unitatii in afara universului inchis al acestei lumi, renuntand la orice posibilitate de comunicare reala, acum si aici, pretutindeni si totdeauna, intre lumea lui Dumnezeu si lumea noastră. Inchis in sine, catolicismul a trebuit sa descopere si sa cultive parghii de mentinere a coerentei interioare in legile acestei lumi.

Asa a aparut necesitatea primatului papal absolut, ca centru unic, singurul capabil sa asigure unitatea Bisericii, asa a aparut infailibilitatea papei, ca garant al ramanerii in Adevar. Astfel, punctul de sprijin s-a mutat din Hristos, Dumnezeu-Omul, deci din sanul Sfintei Treimi, intr-un om, in unul din oamenii acestei lumi. De aici pana la viziunea protestanta nu mai era mult. Pasul fundamental fusese făcut: era cel al „separarii” de Dumnezeu. Daca un om putea fi garant al Adevarului si al unitatii, atunci putea fi oricare dintre oameni, sau, mai concret, dacă poate unul, atunci pot toti, fiecare in parte.

Inceputul schismelor a fost aceasta „dezlipire” de Hristos, Dumnezeu-Omul, si inchidere in propria lume, in propriul univers, cu riscul asfixierii, reprezentand pe plan eclesial pacatul protoparintilor, acela al implinirii prin propriile forte. Singura salvare de la asfixiere s-a considerat a fi evadarea din aceasta lume inchisa, creand o alta noua, condamnata insa la nesfarsit aceleiasi asfixieri si aceleasi evadari, intrucat se incapataneaza sa se considere suficienta siesi si sa-si caute resortul subzistentei in sine.

Catolicismul nu a putut renunta la alimentarea dintr-o putere dumnezeiască, dar, deoarece nu mai putea concepe ca posibila comunicarea reala prezenta cu Dumnezeu, a descoperit o modalitate de a include acest izvor in limitele creatiei, vorbind despre harul dumnezeiesc creat, gratia creata. Acest har creat lasat de Hristos Bisericii asigura legatura orizontala cu Hristos cel istoric; de aici si necesitatea de a-si fundamenta primatul papal pe pretinsa investire a Sfantului Petru si a tuturor urmasilor acestuia in fruntea Bisericii universale.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!

[george.marian]

continuare


Unitatea Bisericii sau Ecumenismul intre adevar si erezie


Refuzand autoritatea Papei, socotita de catolici ca venind de la Hristos, protestantii nu s-au putut lipsi de un fundament dumnezeiesc. Ei au făcut o singura miscare, ramanand de fapt la acelasi principiu. Au renuntat la un papa-om in favoarea unui „papa de hartie”, cum s-a spus, acesta fiind in viziunea lor Biblia, careia i-au asigurat primatul absolut si infailibilitatea. Numai ca Biblia nu poate vorbi si nici nu se poate interpreta singura, fiind supusa lecturii si autoritatii fiecarui cititor. Ipocrit pana peste poate, constient sau inconstient, omul se instaura lejer in locul lui Hristos, nemaiavand nevoie de prezenta si de lucrarea Lui din moment ce ii lasase „puterea” necesara si adevarul in cuvintele Sfintei Scripturi.

In Biserica Ortodoxa crestinii nu pot fi una decat in Hristos, in Dumnezeu, asa cum Insusi Mantuitorul spune: „Ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una…”(Ioan 17,21). Pentru a-si pastra unitatea, Biserica trebuie sa se pastreze in Hristos, iar pentru a se pastra in Hristos trebuie sa nu se rataceasca de la semnele prezentei si lucrarii lui Hristos in istorie, acum si aici, in trecut si viitor, pana la sfarsitul veacurilor. Biserica cea nedespartita a primului mileniu si continuarea ei in istorie, Biserica Ortodoxa, crede ca Biserica este la modul cel mai real si propriu Trupul lui Hristos, formulandu-si invatatura eclesiologica in prelungirea dogmei hristologice, care arata ca in Hristos salasluiesc impreuna firea dumnezeiasca si cea omeneasca intr-o unire perfecta, fara confuzie si fara amestecare. Biserica este dumnezeiasca si omeneasca in acelasi timp, fiind o realitate sacramentala. Lucrarea Bisericii este lucrarea lui Dumnezeu prin oameni. Episcopul, care poarta plenitudinea harului preotiei sacramentale, nu savarseste in locul lui Hristos lucrarea de sfintire, ci el insusi este savarsitorul, ca semn vazut al lui Hristos. Iisus este prezent in orice lucrare a Bisericii Sale. In Biserica nedespartita a primului mileniu, garant al Adevarului, aparator al dreptei credinte era sinodul tuturor episcopilor adunati in numele lui Hristos, care lucrau cu credinta asistentei si luminarii Duhului Sfant. Invatatura crestina ne trimite la Adevar, dar nu este Adevarul insusi, acesta fiind Hristos. Pastrarea integritatii Evangheliei este insa o conditie absolut necesara pentru a nu rataci de la Hristos. De aceea, Biserica lupta din rasputeri sa-si pastreze invatatura nestirbita de ambitiile trufase ale omului, pentru ca ratacirea de la invatatura cea adevarata aduce cu sine ratacirea de la Hristos, iar ratacirea de la Hristos inseamna ruperea de Biserica, deci sfasierea trupului Bisericii. Confuzia din sutele de confesiuni si secte adevereste deficienta propriilor modele de unitate prin „negocierea” Adevarului. Civilizaţia secolului nostru, care a subordonat adevarul utilului, invita si Bisericile sa realizeze reconcilierea si unitatea inainte de a constientiza Adevarul. Orice astfel de forma de unitate nu poate fi valabila, si deci nici trainica.

Miscarea ecumenica este inteleasa de ortodocsi ca o cale de cautare a unitatii. In momentul in care ecumenismul este asimilat unei forme de unitate, atunci el este cea mai crunta ratacire de la adevar, cea mai mare erezie. Vom fi una atunci cand vom marturisi acelasi Adevar. Hristos Insusi Se roaga Tatalui Ceresc in acest sens: „Pentru ei Eu Ma sfintesc pe Mine Insumi, ca si ei sa fie sfintiti intru adevar” (Ioan 17, 19). Nu forme de unitate trebuie, de fapt, căutate, ci cai de a-L redescoperi pe Hristos cel adevarat. Nu unitatea trebuie cautata, ci Hristos."


Intre noi si catolici este o prapastie mare, precum intre catolici si protestanti este o prapastie mare.

Intre ortodoxi si protestanti prapastia se adanceste si mai mult ... La voi Capul Bisericii este "Biblia, va inchinati unui "papa" cu nume de "litera", noi ne inchinam in Duh si Capul Bisericii este Hristos.

Singurul lucru in comun este pacatul si faptele bune. Sunt singurele lucrururi care ne unesc. La voi faptele voastre, atat bune si rele, nu sunt facut in credinta dreapta si Adevarata, calauzita de Duhul Sfant de 2000 de ani.

Diferenta majora dintre ortodoxie si restul religiilor protestante, neoprotestante, culte este ca Biserica ortodoxa este bazata pe Duh Sfant, are 7 Taine necuprinse de nicio minte omeneasca, este "una singura soborniceasca si apostoleasca Biserica."

Cea mai mare diferenta o gasim la Biblie. Bibliile voastre difera de ale noastre. Voi folositi canon ebraic, noi folosim canon grecesc, Septuaginta. Bine sunt unele culte protestante si neoprotestante in tara noastra care folosesc Biblia BOR, tradusa dupa canon grecesc. Dar majoritatea cultelor nu folosesc Biblia BOR. E diferenta de la Cer la Pamant in acele Biblii: timpuri traduse gresit, Psalmi in plus, cuvinte esentiale ca "paradesis" si "aresis" traduse eronat etc. Mai multe detalii gasiti aici http://culturaortodoxa.wordpress.com...aceiasi-carte/. Ati eliminat cartile apocrifice care fac parte din Sfanta Traditie, pe care noi le gasim folositoare pentru cei initiati si incepatori in drumul ortodoxiei.

De dezbatut putem dezbate pana la sfarsitul vietii, dar mai important este sa ne rugam noi pentru voi, sa vi se descopere Adevarul dreptatii si sa ajungeti la cunoasterea dreapta a Evangheliei.


"Li se poate inlatura vina apostatilor, a ereticilor si a schismaticilor?
Raspuns: Cei ce s-au lepadat de Biserica Ortodoxa, chiar de s-ar duce la moarte pentru marturisirea numelui lui Hristos, nu-si pot curati pacatul nici cu propriul sange: vina cea grea si de nesters a despartirii de Biserica nu se curateste nici chiar prin suferinte (Sfantul Irineu al Lyonului,Despre unitatea Bisericii) "

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!

[penticostalulmantuibil]

În prealabil postat de george.marian

Monahul Paisie

***

„Odată[5], povesteşte Stareţul, au venit la coliba mea doi catolici. Unul dintre ei mi-a spus:

- Hai să spunem „Tatăl nostru”!

- Ca să spunem împreună, trebuie mai întâi să avem aceeaşi învăţătură. Dar între noi şi voi este o prăpastie mare.

Apoi mi-a spus:

- Dar ce, numai ortodocşii sunt aproape de Dumnezeu şi numai ei se vor mântui? Dumnezeu este cu toată lumea.

- Bine, dar tu poţi să-mi spui câtă lume este aproape de Dumnezeu? Aşadar, există diferenţe între noi. Fireşte, suntem copiii legitimi ai unui singur Părinte, dar unii locuiesc în casă, iar alţii rătăcesc pe afară.

- Să arătăm dragoste, mi-a spus după aceea.

- Astăzi dragostea pătimaşă [păcatul] a devenit modă, le-am zis.

- Şi asta este cuprins în dragoste, mi-au spus iarăşi.

- Toţi vorbesc despre dragoste, pace şi armonie, dar toţi aceştia sunt dezbinaţi, atât în ei înşişi, cât şi în relaţiile cu ceilalţi. De aceea pregătesc bombe din ce în ce mai mari.” (Paisie Aghioritul)


Unitatea Bisericii sau Ecumenismul intre adevar si erezie
(Pr. Constantin Coman, „Biblia in Biserica – eseuri pe teme biblice”, Ed. Bizantina, Bucuresti, 1997, pag. 64-70)
sursa manastirea Saraca

In primul mileniu de existenta, Biserica a reusit sa-si pastreze unitatea in ciuda multor framantari si a multor erezii cu care s-a confruntat. Acest lucru s-a reusit printr-o lupta acerba pentru pastrarea invataturii crestine adevarate si a vietii crestine asa cum fusesera lasate de Mantuitorul Hristos prin Sfintii Apostoli. Sub presiunea istoriei, a lumescului, in secolul al XI-lea se produce prima ruptura in trupul Bisericii celei una: desprinderea Bisericii occidentale, cu centrul la Roma, de Biserica rasariteana, cu centrul la Constantinopol. Secolul al XVI-lea a adus cu sine Reforma, cea de a doua mare schisma, de data aceasta in trupul Bisericii occidentale. Au luat astfel nastere Bisericile protestante, care validau principiul autoritatii individuale si directe in materie de credinta si invatatura crestina, introducand in istoria crestinismului germenele divizarii la nesfarsit. De la cele cateva Biserici iesite din Refoma s-a ajuns la cateva mii de confesiuni si secte crestine, unele asa de indepartate de crezul initial, incat nu-si mai pot justifica acest atribut.

Crestinii au avut intotdeauna constiinta responsabilitatii lor fata de nefirescul starii de dezbinare. De aceea, in decursul istoriei nu au incetat incercarile de unire. Secolul nostru a marcat, insa, o intensificare fara precedent a eforturilor crestinilor pentru restabilirea unitatii. S-a creat un spirit ecumenic, apoi o miscare ecumenica. Foarte repede, aceste eforturi s-au materializat in crearea de organisme crestine internationale, regionale si locale sau in institutionalizarea dialogurilor bi- sau multilaterale. Toata lumea stie de existenta Consiliului Ecumenic al Bisericilor, infiintat in 1948, de Conferinta Bisericilor Europene, infiintata in 1959, de existenta Consiliilor Ecumenice nationale sau a Conferintelor Interconfesionale. Lucrurile aveau să avanseze si in spatiul relatiilor dintre ortodocsi si catolici. In 1965, Patriarhul Atenagoras al Constantinopolului si Papa Paul al VI-lea ridicau concomitent anatemele aruncate reciproc in 1054, pentru ca in 1980 sa debuteze dialogul teologic oficial intre cele doua Biserici.

Frecventa dialogurilor, a intalnirilor intercrestine din ultimii cincizeci de ani si mai bine a fost si continua sa fie atat de mare, incat pe drept cuvant secolul al XX-lea a fost numit „secolul ecumenismului”. Unitatea tuturor crestinilor este un deziderat declarat al tuturor Bisericilor si confesiunilor crestine, constiente de imperativul si adevarul poruncii dumnezeiesti „ca toti sa fie una”. Cu toate acestea, nu s-ar putea spune ca s-au inregistrat progrese evidente in directia realizarii unitatii. Parerile sunt, desigur, impartite: unii sustin ca rezultatele sunt datatoare de speranta, altii considera ca ecumenismul, in forma in care s-a desfasurat pana acum, este nu numai un esec, dar mai mult decat atat, o noua mare ratacire a lumii crestine.

Inceputul schismelor a fost aceasta „dezlipire” de Hristos, Dumnezeu-Omul, si inchidere in propria lume, in propriul univers, cu riscul asfixierii, reprezentand pe plan eclesial pacatul protoparintilor, acela al implinirii prin propriile forte. Singura salvare de la asfixiere s-a considerat a fi evadarea din aceasta lume inchisa, creand o alta noua, condamnata insa la nesfarsit aceleiasi asfixieri si aceleasi evadari, intrucat se incapataneaza sa se considere suficienta siesi si sa-si caute resortul subzistentei in sine.

Catolicismul nu a putut renunta la alimentarea dintr-o putere dumnezeiască, dar, deoarece nu mai putea concepe ca posibila comunicarea reala prezenta cu Dumnezeu, a descoperit o modalitate de a include acest izvor in limitele creatiei, vorbind despre harul dumnezeiesc creat, gratia creata. Acest har creat lasat de Hristos Bisericii asigura legatura orizontala cu Hristos cel istoric; de aici si necesitatea de a-si fundamenta primatul papal pe pretinsa investire a Sfantului Petru si a tuturor urmasilor acestuia in fruntea Bisericii universale.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!
:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::: :::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::: :::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::: :::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::: :::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::: :::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::: :::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::: :::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::: :::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::: :::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::: ::::::::::::::::::::::::::::::::
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!

Frate George eu nu prea inteleg nimic din postarile tale.
Pare ca le scrii in mod intentionat lungi de un kilometru ca sa te poti ascunde in spatele lor.

Iarta-ma dar, totusi, nu ai vrea sa zici si tu o data ceva?

[george.marian]

În prealabil postat de penticostalulmantuibil

Frate George eu nu prea inteleg nimic din postarile tale.
Pare ca le scrii in mod intentionat lungi de un kilometru ca sa te poti ascunde in spatele lor.

Iarta-ma dar, totusi, nu ai vrea sa zici si tu o data ceva?

Daca le-ai citi ai vedea ca am zis ceva. Dar ai patit si tu dupa cum e vorba:
"Va veti uita dar nu veti vedea".

Se vede clar nerabdarea ta fata de citit, mai ales knd e de kilometri. Ma intreb cum de ai putut sa iti rabzi timpul in studierea Bibliei? Raman cu intrebarea retorica ...

Eu te sfatuiesc sa citesti. Releva credinta mea despre ce nu avem noi in comun si povesteste mai pe scurt cum s-a ajuns la modul acesta ... Nu am putut sa scriu in 3 cuvinte despe ce avem si despre ce nu avem in comun ... Te consider un om mai rabdator ...

Concluzia mea este pe la finalul citatului sa nu o mai repet ...


Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!

[dani2004]

În prealabil postat de zorobabel

Ei nuu cred in Dumnezeu. Hristos e Dumnezeu, ori nici evreii nici musulmanii nu cred in Hristos.

Da destept mai esti.

[tricesimusquintus]

În prealabil postat de mihele_m

As vrea sa va intreb :Sunteti arteu ? aveti un nume de profil tare ciudat ,seamana tare mult cu al unui dinozaur (jucarie ) a nepotului ,foarte curios ,sa inteleg ca nu mai e siguranta nici unde? Si daca sunteti ateu la ce va mai trebuie termen de comparatie? crezul este unul si acelas pentru toata lumea .

Nu, nu sunt ateu; sunt creştin şi din această perspectivă creştină vroiam să demonstrez că avem multe lucruri comune (printre care şi Crezul).
Nickname-ul meu este în latină şi înseamnă "al 35-lea". Nici o legătură cu saurienii.

[kesarion_breb]

În prealabil postat de penticostalulmantuibil

Nu e vorba despre catolici sau protestanti ci despre eretici si schismatici.
Despre cei care nu cred in docrinele fundamentale ale Bisericii gasite in Sfintele Scripturi: Trinitatea, Nasterea din Fecioara, Rastignirea, Invierea, Inaltarea, Revenirea lui Iisus, Lucrarea Duhului Sfant si altele asemanatoare cu acestea.

Te vad ca iarasi vrei sa fentezi si sa driblezi adevarul !

Ba e vorba si despre "catolici", protestanti si "neopocaiti". "Catolicii" spun de exemplu, in doctrina lor referitoare la Sfanta Treime ca Duhul Sfant purcede si de la Fiul, fapt care din punct de vedere al Bisericii Ortodoxe este erezie, tinand cont ca crezul Bisericii Ortodoxe specifica credinta in purcederea Duhului Sfant de la Tatal, credinta in deplin acord cu Sfanta Scriptura (Ioan 15, 26). Deci filioque este erezie din punct de vedere ortodox.

Deasemenea, cei care sunt cu "sola scriptura" samd, vin in contradictie cu cuvantul Mantuitorului Iisus si cu cuvantul Scripturii, anume pentru ca pretind ca intregul adevar revelat se afla doar in Sfanta Scriptura si ca alte surse nu contin adevarul necesar pentru mantuire. Insa sa ascultam ce spune Mantuitorul in evanghelia dupa sfantul Ioan: "Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti. Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti. Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă." (Ioan 16, 12-15)

Aceste versete din evanghelie spun foarte clar ca Iisus nu a spus toate cate avea de spus apostolilor pentru ca ei inca nu le puteau purta. Insa dupa ce va trimite Duhul Adevarului, prin Acela, Duhul Sfant, le va spune si altele pe care nu le puteau purta atunci iar Acela, Duhul Adevarului, ii va calauzi la tot adevarul. Insa aceste versete graiesc evident de relevanta Sfintei Traditii, pentru ca lucrarea de calauzire a Duhului Sfant este depozitata in Sfanta Traditie, ca depozitara a adevarului revelat pe acelasi nivel cu Sfanta Scriptura, din ratiunea ca Sfanta Traditie, ca lucrare a Duhului Sfant in Biserica lui Hristos, contine ceea ce Hristos nu a spus apostolilor in timpul cat El a fost pe pamant datorita neputintei lor de a purta repectivele lucruri, INSA pe care le va transmite acestora (Bisericii Lui) dupa ce Duhul Sfant se va fi pogorat peste ei, pentru ca prin Duhul Sfant ei vor putea primi adevaruri mantuitoare pe care nu le puteau primi atunci cand Duhul Sfant nu era trimis lor.

Rezulta ca Sfanta Traditie a Bisericii lui Hristos este pe aceeasi treapta cu Sfanta Scriptura in ceea ce priveste doctrina revelata, pentru ca Sfanta Traditie a Bisericii contine tot invatatura Mantuitorului, pe care insa au primit-o apostolii si apoi Biserica Apostolica prin Duhul Sfant ! Adevarurile pe care nu le putea spune Mantuitorul Hristos apostolilor atunci cand inca nu le era trimis Duhul Sfant, aveau sa le fie descoperite acestora si Bisericii dupa ce le va fi trimis Duhul Sfant ! Aceste adevaruri sunt pastrate in Sfanta Biserica in ceea ce se numeste Sfanta Traditie, de unde se trage concluzia ca Sfanta Traditie are aceeasi insemnatate cu Sfanta Scriptura in materie de doctrina revelata, pentru ca Sfanta Traditie a Bisericii contine tot cuvintele Mantuitorului insa pe care apostolii nu le puteau purta inainte de rastignire, inviere, inaltare si pogorarea Duhului Sfant peste ei.

Concluzia care se trage este implicit ca acei care sustin ca unica sursa a doctrinei revelate este Sfanta Scriptura contrazic tocmai Sfanta Scriptura care anunta foarte clar prin cuvintele Mantuitorului din evanghelia dupa Ioan ca doctrina revelata va fi enuntata in mod complet abia dupa pogorarea Duhului Sfant, atunci cand, prin Duhul Sfant care le va fi trimis, apostolii si mai apoi Biserica vor putea purta ceea ce Mantuitorul inca nu le spusese ! In concluzie si protestantii si neoprotestantii sunt eretici din punctul de vedere al Sfintei Biserici.

[penticostalulmantuibil]

Pai asta ai mai zis chestiile astea o data la postarea #1414.
Dar nu ti-am raspuns si nu-ti raspund la ea pentru ca nu zici nimic nou.

Mai inventeaza si altceva, nu fii lenes!

[kesarion_breb]

În prealabil postat de penticostalulmantuibil

Pai asta ai mai zis chestiile astea o data la postarea #1414.
Dar nu ti-am raspuns si nu-ti raspund la ea pentru ca nu zici nimic nou.

Mai inventeaza si altceva, nu fii lenes!

Te vad ca iarasi vrei sa fentezi si sa driblezi adevarul !

Ba e vorba si despre "catolici", protestanti si "neopocaiti". "Catolicii" spun de exemplu, in doctrina lor referitoare la Sfanta Treime ca Duhul Sfant purcede si de la Fiul, fapt care din punct de vedere al Bisericii Ortodoxe este erezie, tinand cont ca crezul Bisericii Ortodoxe specifica credinta in purcederea Duhului Sfant de la Tatal, credinta in deplin acord cu Sfanta Scriptura (Ioan 15, 26). Deci filioque este erezie din punct de vedere ortodox.

Deasemenea, cei care sunt cu "sola scriptura" samd, vin in contradictie cu cuvantul Mantuitorului Iisus si cu cuvantul Scripturii, anume pentru ca pretind ca intregul adevar revelat se afla doar in Sfanta Scriptura si ca alte surse nu contin adevarul necesar pentru mantuire. Insa sa ascultam ce spune Mantuitorul in evanghelia dupa sfantul Ioan: "Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti. Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti. Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă." (Ioan 16, 12-15)

Aceste versete din evanghelie spun foarte clar ca Iisus nu a spus toate cate avea de spus apostolilor pentru ca ei inca nu le puteau purta. Insa dupa ce va trimite Duhul Adevarului, prin Acela, Duhul Sfant, le va spune si altele pe care nu le puteau purta atunci iar Acela, Duhul Adevarului, ii va calauzi la tot adevarul. Insa aceste versete graiesc evident de relevanta Sfintei Traditii, pentru ca lucrarea de calauzire a Duhului Sfant este depozitata in Sfanta Traditie, ca depozitara a adevarului revelat pe acelasi nivel cu Sfanta Scriptura, din ratiunea ca Sfanta Traditie, ca lucrare a Duhului Sfant in Biserica lui Hristos, contine ceea ce Hristos nu a spus apostolilor in timpul cat El a fost pe pamant datorita neputintei lor de a purta repectivele lucruri, INSA pe care le va transmite acestora (Bisericii Lui) dupa ce Duhul Sfant se va fi pogorat peste ei, pentru ca prin Duhul Sfant ei vor putea primi adevaruri mantuitoare pe care nu le puteau primi atunci cand Duhul Sfant nu era trimis lor.

Rezulta ca Sfanta Traditie a Bisericii lui Hristos este pe aceeasi treapta cu Sfanta Scriptura in ceea ce priveste doctrina revelata, pentru ca Sfanta Traditie a Bisericii contine tot invatatura Mantuitorului, pe care insa au primit-o apostolii si apoi Biserica Apostolica prin Duhul Sfant ! Adevarurile pe care nu le putea spune Mantuitorul Hristos apostolilor atunci cand inca nu le era trimis Duhul Sfant, aveau sa le fie descoperite acestora si Bisericii dupa ce le va fi trimis Duhul Sfant ! Aceste adevaruri sunt pastrate in Sfanta Biserica in ceea ce se numeste Sfanta Traditie, de unde se trage concluzia ca Sfanta Traditie are aceeasi insemnatate cu Sfanta Scriptura in materie de doctrina revelata, pentru ca Sfanta Traditie a Bisericii contine tot cuvintele Mantuitorului insa pe care apostolii nu le puteau purta inainte de rastignire, inviere, inaltare si pogorarea Duhului Sfant peste ei.

Concluzia care se trage este implicit ca acei care sustin ca unica sursa a doctrinei revelate este Sfanta Scriptura contrazic tocmai Sfanta Scriptura care anunta foarte clar prin cuvintele Mantuitorului din evanghelia dupa Ioan ca doctrina revelata va fi enuntata in mod complet abia dupa pogorarea Duhului Sfant, atunci cand, prin Duhul Sfant care le va fi trimis, apostolii si mai apoi Biserica vor putea purta ceea ce Mantuitorul inca nu le spusese ! In concluzie si protestantii si neoprotestantii sunt eretici din punctul de vedere al Sfintei Biserici.