Superb articol: Vocatia calugariei

[georgeval]

În prealabil postat de windorin

Sfantul Ioan Scararul, in "Scara", spune: "Am vazut seminte de grau cazand langa drum, fara de voia lor, si facand spice si rod." Odata intrat in Biserica, fie in monahism, fie in casatorie, fiecare sa faca cele ale locului. Iar Domnul va binecuvanta. Daca insa va trai acolo unde nu va face cele de acolo, plata nu va lua, ba chiar pedeapsa.



Adevarat. Astfel vad si eu lucrurile.
Dar odata intrat in manastire, fie din orice motiv, omul se afla in mana lui Dumnezeu.
Cine intra din motive lumesti (drame sufletesti ori materiale) acolo se poate schimba. Sunt sanse, desi nu certitudini.
Este bine a pasi pe o cale intelegand'o inca de la inceput.

Sunt de acord ca datorita providentei o persoana se poate schimba chiar daca a intrat din "motivele lumesti" invocate de tine, dar exista si riscul sa se sminteasca si mai mult, caderea sa fie cutremuratoare. Daca avem in vedere randuiala tunderii in monahism la fiecare intrebare adresata de staret, monahul trebuie sa raspunda ca "DIN DRAGOSTE PENTRU HRISTOS" a lasat toate.

[Marius22]

În prealabil postat de georgeval

Daca avem in vedere randuiala tunderii in monahism la fiecare intrebare adresata de staret, monahul trebuie sa raspunda ca "DIN DRAGOSTE PENTRU HRISTOS" a lasat toate.

Intrarea in monahism aduce cu sine un fapt antinomic. Monahul lasa toate ale lumii tocmai pentru a le regasi si a le reimbratisa cu adevarat, insa in mod nepatimas. Monahul, datorita dragostei fata de Hristos, nu se mai desfata de lume, ci numai de El prin intermediul acesteia. Lumea ii devine stravezie, o adevarata fereastra catre Hristos. De aceea, putem spune ca cel mai izolat pustnic este mai unit cu lumea decat noi, cei ce ne bucuram in chip felurit de ea, ramanand insa "lumesti".

[sophia]

Nu reusesc sa inteleg. Nu pot si pace.
Accept ca exista oameni care au credinta mare si se duc la manastire. Poate ca au si alte motive persoanle. E treaba lor si ii respect.
Renunta la casatorie, la copil, la serviciu lumesc, etc. Treaba lor.
Partea cealalta cu rugaciunea pentru lume, dupa ce au plecat din lume, nu pot s-o inteleg.
Adica nu inteleg ce are a face calugaria monahului X si Y si rugaciunea lui personala, cu mine, cu Dorin, cu Costel, cu Adrian. Adica se duc ei ca sa se roage pentru noi? Frumos ar fi, dar unde este scrisa regula asta, datoria asta a lor?
Si dupa ce ne-au parasit si s-au izolat de noi? Pentru ca noi, lumea nu este buna pentru ei...?
In fine, nu mai insist. Ramane asa. Fiecare cu crucea lui...

[Iubirea]

În prealabil postat de sophia

Nu reusesc sa inteleg. Nu pot si pace.......In fine, nu mai insist. Ramane asa. Fiecare cu crucea lui...

Sophia, dupa cate raspunsuri ti s-au dat numai aici pe forum la acest capitol...si tu in continuare spui ca nu intelegi, atunci imi pun si eu intrebarea: oare ai incercat vreo secunda sa intelegi, sau ai facut si altceva ca sa intelegi aceasta taina?

Mie imi este imposibil sa cred ca un om care doreste sa afle niste raspunsuri si citeste, cauta, mai pune si intrebari, se mai si roaga...pana la urma nu se va lamuri...poate ca nu a venit timpul pentru tine ca sa intelegi iar ca sa vina depinde doar de tine...cu cat vei face ceva in acest sens, cu atat vei intelege mai repede.

[sophia]

@Iubirea - nu este vorba de a citi sau cerceta.
Este vorba de a intelege/percepe sufleteste un lucru. Nu pot pricepe, asa cum nici monahii nu pot pricepe sensul si bucuria familiei, a copiilor.
Poate ca nici nu este cazul sa stiu despre monahie, sau sa scormonesc mai mult.
De abia pricep cele necesare mie intru credinta.
Ma surprinde ca multi dintzre voi par sa priceapa si sa stie atatea despre monahism si credinta in general si ma intreb cum de unora le este dat atat de mult si de usor...

[georgeval]

În prealabil postat de sophia

Nu reusesc sa inteleg. Nu pot si pace.
Accept ca exista oameni care au credinta mare si se duc la manastire. Poate ca au si alte motive persoanle. E treaba lor si ii respect.
Renunta la casatorie, la copil, la serviciu lumesc, etc. Treaba lor.
Partea cealalta cu rugaciunea pentru lume, dupa ce au plecat din lume, nu pot s-o inteleg.
Adica nu inteleg ce are a face calugaria monahului X si Y si rugaciunea lui personala, cu mine, cu Dorin, cu Costel, cu Adrian. Adica se duc ei ca sa se roage pentru noi? Frumos ar fi, dar unde este scrisa regula asta, datoria asta a lor?
Si dupa ce ne-au parasit si s-au izolat de noi? Pentru ca noi, lumea nu este buna pentru ei...?
In fine, nu mai insist. Ramane asa. Fiecare cu crucea lui...

Si pentru monah ramane valabila porunca "sa iubesti pe Domnul Dumnezeul Tau...........si pe aproapele tau ca pe tine insuti", iar rugaciunea pentru semenul tau este o forma de milostenie ca expresie a iubirii.

[SIZE=+2]Ce înseamnã sã fii ucenic?[/SIZE]
[SIZE=+1]Sã fii ucenic înseamnã sã te lasi îndrumat si modelat. Asta-i situatia de ucenic: sã te pleci cu mintea, sã nu stii tu mai multe decât cel care te îndrumeazã. Sã faci ceea ce a zis Domnul Hristos: sã mergi pe urmele Lui, sã-l urmezi pe cel care te îndrumeazã. Sfântul Apostol Petru, de pildã, la Pescuirea Minunatã, a zis cãtre Domnul Hristos: „Toatã noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tãu arunc mreaja în mare si pentru cã zici Tu" (Lc. 5, 5). Asta înseamnã sã fii ucenic. De aceea a putut fi Sfântul Apostol Petru ucenic, pentru cã s-a plecat cu mintea. Pãrintele Arsenie Boca zicea cã noi avem mintea care discutã cu Dumnezeu, în loc sã se supunã fãrã discutie. O astfel de minte avea Sfântul Apostol Petru la Cina cea de Tainã, când a zis: "Doamne, Tu sã-mi speli mie picioarele?" Si a auzit de la Domnul Hristos: "Ceea ce fac Eu acum tu nu întelegi, dar mai târziu vei întelege" (In. 13, 6-7). S-a împotrivit mai departe si atunci a zis Domnul Hristos: „Dacã nu te voi spãla, nu ai parte cu Mine" (In. 13, 8). De unde întelegem cã ucenicia este plecare de minte. Dacã nu te pleci cu mintea, dacã stii tu mai bine, dacã ai tu opinii care te scot de sub ascultarea fatã de duhovnic, în cazul acesta sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouã.[/SIZE]

Arhimandritul
Teofil Pãrãian

[iustin10]

Cred ca cele ce se aplica monahului se aplica tuturor.Toti suntem datori sa ne daruim intreaga viata lui Dumnezeu si intreg sufletul sa il atintim catre El.
E ca in pilda cu fecioarele,toti alergam dupa desavarsire,numai ca unii o fac cu intelepciune.
A trai in manastire inseamna a avea intelepciunea de a te feri de ceea ce nu poti birui,a avea intelepciunea sa te alipesti de frati in credinta,si nu de cei care iti vaneaza viata ,si iti vor sufletul sa se mandreasca cu el.
Vai de cei din lume,caci nu stiu ca aici e adevarata jungla,si nu in pustie.

[cristiboss56]

În prealabil postat de iustin10

Cred ca cele ce se aplica monahului se aplica tuturor.Toti suntem datori sa ne daruim intreaga viata lui Dumnezeu si intreg sufletul sa il atintim catre El.
E ca in pilda cu fecioarele,toti alergam dupa desavarsire,numai ca unii o fac cu intelepciune.
A trai in manastire inseamna a avea intelepciunea de a te feri de ceea ce nu poti birui,a avea intelepciunea sa te alipesti de frati in credinta,si nu de cei care iti vaneaza viata ,si iti vor sufletul sa se mandreasca cu el.
Vai de cei din lume,caci nu stiu ca aici e adevarata jungla,si nu in pustie.

Da, ai dreptate, "vai de cei din lume, căci aici e adevărata junglă". Unii pot spune că cel ce caută Mănăstirea , e poate semn de laşitate, de neputinţă în lupta dusă în adevărata junglă a vieţii ! Putem privi şi astfel . . . !

În prealabil postat de iustin10

Vai de cei din lume,caci nu stiu ca aici e adevarata jungla,si nu in pustie.

Asa este.Mare adevar ai grait!