Ce se intampla cu sufletul dupa moarte

[delia31]

În prealabil postat de heorhe

Totusi n-as vrea ca discutia sa ia o intorsatura etimologica.

Sunt de acord ca trupul si alte obiecte sunt de oigine materiala si se descompun.
Dar sufletul desi nu e material, voi afirmati ca exista. Pot sa accept asta.
Deci daca exista atunci e creat, de Dumnezeu probabil.
Daca e creat, poate fi distrus, printr-un proces invers, tot de Dumnezeu probabil.
Iata ca vorbim despre ceva care nu exista (nu este material) ca si cum ar exista, se poate creea si distruge (Dumnezeu e atotputernic, poate distruge orice).

Asa in forma total de neinteles in care exista sufletul, totusi e creatie, si daca e creatie e materie, materia din care e format sufletul.

E, n-ar fi fost mai simplu pentru noi toti daca nici macar nu ar fi existat acest suflet ? Dar daca tot s-a intamplat sa se nasca sufletul nostru, nu e mai eficient ca el sa dispara la un moment dat ? De ce trebuie sa existe o lupta pentru curatarea sufletului cand ea ar putea sa nu existe. Adica de ce preferati chinul in locul nimicului ?

heorhe
am vrut sa precizez ca d.p.d.v. lingvistic, termenul ,,descompunere,, nu poate fi folosit cand e vorba de suflet.

tocmai am spus ca sufletul nu e material, ci e duh, spirit, pnevma, e suflarea Lui Dumnezeu care invaluie trupul omului , dar in acelasi timp, e ,,absorbit,,, in interiorul lui.

sau ca sa zic asa, sufletul e partea ,,soft,,, nepalpabila material dar sesizabila prin trasaturile specifice: ratiune, vointa, constiinta de sine, sentimente, afecte, toate trairile.
daca acestea nu se vad si nu sunt materiale, nu inseamna ca existenta sufletului poate fi pusa la indoiala.

daca noi n-am fi suflete, am fi doar fapturi biologice.
dar omul nu e o simplă „fiinţă vie“, asemenea tuturor celorlalte, ci trup cu suflet viu, apartinand celor doua lumi, materiala si spirituala. e singura creatura (trup-suflet) constienta de sine.

am zis mai sus, ca prin suflet suntem inruditi cu Dumnezeu-Fiinta-prin-excelenta.
daca ai inca dubii, iti sugerez sa citesti ce referiri face Scriptura cu privire la suflet (care nu e o sursa oarecare, ci e revelata chiar de Dumnezeu).


cat despre ce zici tu, ca ar fi mai convenabil ca sufletul sa se neantizeze, hombre, ce sa-ti zic, aici nu-i dupa preferinte. Dumnezeu face regulile.
si tocmai ca atunci cand le-a facut, asa le-a facut sa ne fie noua bine.


d.p.d.v. al unuia robit pacatului, cred si eu ca ar fi mai convenabil, dupa ce toata viata am facut numai ce mi-a trecut prin cap fara sa-mi pese de consecinte si de scopul pentru care m-a facut Dumnezeu.
pai asa, fiecare isi face propriile reguli, ca oricum nu o sa-l traga nimeni, niciodata la raspundere.
la sfarsitul vietii zice ,,m-am distrat, am facut ce am vrut, pe cei cu care nu m-am inteles, i-am anihilat, iar acum prin moarte ma neantizez si intru in nefiinta de dinainte de a fi existat,,. e absurd si ilogic. care-i atunci scopul vietii?


auzi intrebare, de ce preferam iadul in locul nimicului?
de parca vreo creatura poate schimba datul ontologic si poate sa faca sa nu fi existat niciodata.
asta-i nimicul - faptul de a nu fi existat niciodata.

nu prefera nimeni iadul, dar e singura alternativa ramasa daca respingem ce ne-a propus Dumnezeu.

iti sugerez o intrebare mai buna: de ce preferi nimicul in locul existentei impreuna cu Dumnezeu?
si oricat l-ai prefera, cum il obtii?
daca o creatura crede ca poate schimba ontologic ceva, think again.

[Pandion]

În prealabil postat de delia31

nu prefera nimeni iadul, dar e singura alternativa ramasa daca respingem ce ne-a propus Dumnezeu.

In ce consta acest "iad"?

[glykys]

Citat:
În prealabil postat de heorhe
De acord ca adevarul e unul singur, numai ca noi nu stim care e acela.


Cum adica nu stim care e adevarul, oameni buni?! Daca spunem asta, inseamna ca Hristos a venit pe pamant in zadar... Le avem pe toate, si Biserica, Scriptura, si Traditia, si dogmele ... si tot nu stim, pentru ca ne lipseste credinta.

[heorhe]

În prealabil postat de glykys

Citat:
În prealabil postat de heorhe
De acord ca adevarul e unul singur, numai ca noi nu stim care e acela.


Cum adica nu stim care e adevarul, oameni buni?! Daca spunem asta, inseamna ca Hristos a venit pe pamant in zadar... Le avem pe toate, si Biserica, Scriptura, si Traditia, si dogmele ... si tot nu stim, pentru ca ne lipseste credinta.

Nu , stai putin asa...
Asta ce zici tu o credem , nu o stim. Credem, ca de aia e religie, ca altfel s-ar chema stiinta.
si mai sunt si alte religii care cred altceva. deaia adevarul nu-l stie nimeni. fiecare il crede pe al lui.

[glykys]

În prealabil postat de heorhe

Nu , stai putin asa...
Asta ce zici tu o credem , nu o stim. Credem, ca de aia e religie, ca altfel s-ar chema stiinta.
si mai sunt si alte religii care cred altceva. deaia adevarul nu-l stie nimeni. fiecare il crede pe al lui.

Daca am crede cu adevarat, am sti cu adevarat si s-ar face dupa cuvantul nostru.
Nu stiu de ce unora li se pare ca e atat de facil sa crezi. E foarte greu, cumplit de greu sa crezi ca ceva in care crezi si exista de fapt. Dar e si credinta un dar de sus. Si de unde nu e,nici Dumnezeu nu cere.

[delia31]

În prealabil postat de Pandion

In ce consta acest "iad"?

pandion,
sper sa nu aflam pe viu niciodata.
starea de fiasco existential, de rateu ontologic,

starea sufletului rupt de Cel care l-a creat pentru fericirea vesnica,
focul cel vesnic gatit diavolilor si ingerilor lui,

,,locatia,, ermetica, in care-si petrec vesnicia cei care l-au exclus pe Dumnezeu, fie prin sfidare, nepasare, neconlucrare, toate pacatele etc.,

chinul vesnic al constiintei ca ar fi putut fi in alt loc si alta stare daca ar fi urmat scopul pentru care a fost creat - acela de a raspunde cu iubire la iubirea lui Dumnezeu.

insuportabila durere absurda a intregii fiinte ca doar el singur e vinovat de starea in care se afla,

chinul patimilor care l-au inrobit si care nu mai pot fi implinite,
durerea crunta de a nu-si fi cerut iertare macar inainte de moarte daca tot si-a ratat intervalul vietii, pt. ca Dumnezeu ar fi putut sa-l ierte,

locatia in care toate ororile demonice, torturile fizice si spirituale depasesc orice apogeu imaginar.

asta asa, doar o incercare fragmentara de a descrie prin cuvinte ceva ce nu poate fi supus descrierii decat prin termeni inexistenti inca in limbaj.

[Marius22]

O cantare din slujba inmormantarii spune "Plang si ma tanguiesc cand gandesc la moarte si vad in morminte toata frumusetea noastra...". Pe drept cuvant moartea celor de langa noi, aduce plans si tanguire in sufletele noastre, pentru ca aduce totodata gandul la propria moarte. Dar plansul si tanguirea nu este dupa lume si cele ale ei, ci este o urmare a constatarii vremelniciei ei.

In acest sens, gandul la moarte naste pocainta, plansul si tanguirea pentru pacate, ca descoperitoare a acelei frumuseti interioare care nu sfarseste in moarte si pe care o vom purta cu noi in vesnicie. Sufletul uratit prin feluritele pacate, se cere in viata aceasta curatit prin lacrimi de pocainta si impodobit cu virtuti.