Catolicismul vazut de Dostoievski

[Erethorn]

Extras din Comunicatul întâlnirii de dialog catolico-ortodox de la Paphos:

"În prima zi a întrunirii, aşa cum se obişnuieşte, membrii catolici şi cei ortodocşi s-au întâlnit separat pentru a-şi organiza activitatea. La întâlnirea membrilor ortodocşi s-a discutat, printre altele, despre reacţiile negative faţă de Dialog ale unor cercuri ortodoxe şi unanim au fost considerate ca total nefondate şi inacceptabile, furnizând informaţii false şi înşelătoare. Toţi membrii ortodocşi ai Comisiei au reafirmat că Dialogul continuă cu decizia tuturor Bisericilor Ortodoxe şi se desfăşoară cu fidelitate faţă de Adevărul şi Tradiţia Bisericii. Comisia catolică a considerat textul de lucru drept bază bună pentru munca viitoare şi a confirmat intenţia de a continua Dialogul cu convingere, cu încredere reciprocă şi în ascultare faţă de voia Domnului."

[Daniel777]

Diferenta intre Liturghia ortodoxa si cea catolica este ca in Liturghia ortodoxa Domnul se face prezent cu Trupul si Sangele Sau prin chemarea Sfantului Duh, pe cand in cea catolica prin cuvintele: "Luati, mancati..., Beti dintru acesta toti... ". In liturghia catolica nu se afirma decat o legatura prin amintire, nu prin Duhul Sfant, intre ceea ce s-a facut la cina cea de taina si ceea ce se face acum. Nu se afirma lucrarea prezenta a Duhului Sfant. Pe cand in Ortodoxie, credinta in lucrarea prezenta a Duhului Sfant, care prelungeste prezenta si lucrarea lui Hristos este foarte puternica. Este puternica credinta in Duhul Sfant ca Persoana distincta, si in lucrarea Lui mereu prezenta in orice timp. Se tine seama de faptul ca Hristos si-a inceput si-si continua lucrarea in oameni, dupa inaltare prin Duhul Sfant. Nu exista tendinta de a confunda pe Duhul Sfant ca Persoana prin care se prelungesc actele mantuitoare ale lui Hristos cu Hristos insusi care S-a inaltat de la noi.

In al doilea rand, catolicismul, desi pastreaza credinta in impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului, a tinut sa explice cu ajutorul distinctiei filosofiei aristotelice intre substanta painii si accidentii ei misterul euharistic, afirmand ca substanta painii si vinul sunt transformate in Trupul si Sangele Domnului, dar accidentii raman (transsubstantiere). Ortodoxia mentine recunoasterea misterului inexplicabil al prefacerii painii si vinului in trupul si sangele Domnului, fara asemenea precizari.

In al treilea rand, catolicismul impartaseste pe credinciosi numai sub chipul azimei, lasand numai preotilor impartasirea si sub chipul vinului, ceea ce da impresia unui drept privilegiat al preotului. Dar, in timpul din urma catolicii incep sa se apropie in toate aceste trei puncte din urma de gandirea si practica ortodoxa.

Invatatura luterana, in parte ca o reactie, in parte ca o prelungire a celei catolice, afirma ca painea si vinul raman, in intregimea lor, Trupul Domnului, facanduse prezent in paine, sub paine, cu paine, dar numai pentru cei ce cred cu adevarat, ceilalti mancand numai painea.Calvin a vazut in paine si vin numai o putere a Trupului si Sangelui Domnului, nu Trupul si Sangele Domnului, iar neoprotestansii vad in mancarea painii si a vinului numai un prilej de amintire a Cinei celei de Taina.

Daca luteranii, calvinii si neoprotstantii despart painea si vinul de Trupul si Sangele lui Hristos, catolici despart numai accidentii de prezenta Lui. De aceea, la luterani, credinciosii se inpartasesc deTrupul si Sangele Domnului odata cu mancarea painii, iar cei necredinciosi nu. La calvini chiar cei credinciosi se inpartasesc numai de puterea lui Hristos, iar la neoprotestanti, nici de aceasta.

La catolici, accidentii painii si vinului nu fac parte din trupul lui Hristos, dar primirea lor ofera prilejul impartasirii de Trupul lui Hristos de dincolo de ele.

La ortodocsi cei nevrednici se impartasesc de Trupul lui Hristos, chiar primind ceea ce numesc catolicii accidentii painii si vinului (I Cor.11,27). Biserica Ortodoxa nu desparte nimic din paine si vin de Trupul lui Hristos. invatatura ortodoxa este rezumata de Sfantul Ioan Damaschin asfel: "painea si vinul se prefac in Trupul si Sangele Domnului. Iar de intrebi de modul cum se face aceasta, multumeste-te sa auzi ca prin Duhul Sfant, asa tot cum prin Duhul Sfant si-a format Domnul Sie-si si in sine trup din Sfanta Nascatoare de Dumnezeu. Mai mult nu stim. Stim numai ca Cuvantul lui Dumnezeu este adevarat si efectiv si atotputernic; cat despre mod, el este nepatruns. Mai putem spune ca, precum in natura fizica painea se transforma prin mancare, iar vinul si apa, prin bautura, in trupul si sangele celui ce mananca si bea si nu-i devine un al doilea trup pe langa cel ce-l avea inainte, tot asfel, painea punerii inainte si vinul si apa se prefac, prin chemarea si coborarea Duhului Sfant, in chip mai presus de fire; in Trupul si Sangele lui Hristos si nu mai sunt doua trupuri, ci unul si acelas".

Nu trebuie sa se uite Cuvantul ipostatic, care a dat fiinta prin puterea lui, la inceput trupului omenesc cu temelia in ratiunea divina, iar la nasterea din Fecioara, trupului ipostasului Sau. El a pus trupul omenesc in general si trupul Sau, in legatura cu painea, ca reprezentanta a hranei cosmice. Hristos duce prin vointa Sa aceasta legatura a trupului Sau cu painea la un grad suprem de intimitate. Trupul de lumina al Domnului, deci nevazut de ochii nostri de acum, de aceea, dar pastrand toata legatura Lui cu painea, uneste fundamentul ontologic al painii cat se poate de strans cu trupul Sau, sau ratiunile lor complementare, dar lasa totusi chipul nevazut al painii la functia de mediu prin care ni se comunica, ca nu cumva nevazand trupul Lui luminos cu ochii nostri de acum, Domnul sa trebuiasca sa ne convinga ca mancam trupul Lui, aratandu-ni-L in starea lui materiala vazuta.

Astfel, noi primind painea, primim Trupul lui Hristos cu madularele lui. E ceea ce spune Sfantul Simion Noul Teolog: "Noi ne facem madularele lui Hristos, si Hristos se face madularele noastre. Hristos se face mana mea, Hristos, piciorul ticalosului de mine. Mana lui Hristos, piciorul lui Hristos eu sunt pacatosul! Misc mana mea si mana mea este Hristos intreg. Misc piciorul meu si iata ca straluceste ca El ".

Cum a fost schimbat la fata trupul lui Hristos in intregime pe Tabor de catre dumnezeirea lui, asa este prefacuta in lumina painea intreaga de catre trupul lui Hristos, facut intreg lumina de dumnezeirea lui sau de Duhul lui cel Sfant, fara ca noi sa-l vedem cu ochii de acum. Sfanta impartasanie ne ridica fara sa vedem noi acum, si fara sa simtim, dar crezand in aceasta, in planul existentei induhovnicite. Trupul lui isi extinde prezenta lui induhovnicita in painea si vinul euharistic, devenite lumini prelungite ale luminii Lui, mediu in care se arata trupul sau de lumina, fara ca noi sa vedem aceasta acum. Aceasta este o anticipare a prezentei luminoase a Trupului lui Hristos in tot cosmosul, in viata viitoare, cand nici o opacitate nu va mai acoperii prezenta Lui luminoasa, cand nu va mai fi nici un intuneric, nimic din ceea ce e propriu serii.

Atunci ne vom impartasi mai vizibil de Hristos prin toate. De aceea ne rugam dupa sfanta impartasanie: "Da noua sa ne impartasim mai cu adevarat (mai adeverit), in ziua cea neinserata a imparatiei Tale". Daca ne vom vedea noi insine mai clar prezenti unul in altul, cu atat ne vom vedea prezenti toti in Hristos si pe Hristos prezent in noi, ca centru izvorator de lumina. Taranul roman vede in bobul de grau, din care se face painea care ne hraneste, ca are in sine pe Hristos. Faptul acesta isi primeste implinirea deplina in Euharistie. Intr-un fel, trupul e painea si painea e trup, chiar prin creatie. mai ales e trupul Cuvantului care a creat trupul omenesc legat de paine.

Dar nu trebuie uitat ca Hristos ni se da prin chipul painii si al vinului in starea lui de jertfa si de inviere, ca sa ne ridice si pe noi in aceasta stare de noblete umana si de vesnicie luminoasa. in viata viitoare, in toata creatia se va vedea Hristos in stare de jertfa daruita Tatalui si in cea de inviere, sau toata creatia se va vedea ridicata in El la aceasta stare caci jertfa inseamna daruirea creatiei tatalui, ceea ce ii procura invierea intru lumina vesnica. Caci jertfa ca daruire totala Tatalui este deschidere pentru viata fara sfarsit si fara lipsuri care izvoraste din Tatal.

Pr. Prof. Dumitru Staniloae

[Erethorn]

Primul pas in apropierea dintre cele doua Biserici, cu un bogat trecut istoric, s-a facut intre 4-6 ianuarie 1964, la Ierusalim, cand a avut loc intalnirea dintre Sanctitatea Sa Athenagoras (1949-1972), Patriarhul ecumenic al Constantinopolului si Papa Paul al VI-lea (1963-1978).
A urmat actul istoric deosebit de semnificativ care a schimbat reluarea relatiilor dintre cele doua Biserici : ridicarea in mod oficial a anatemelor aruncate in 1054, de catre cei doi Intaistatatori de Biserici, in 7 decembrie 1965. De atunci, cele doua Biserici nu s-au mai considerat schismatice (cu toate ca urmele schismei nu pot sa dispara de la sine) cu toate ca Bisericile au ramas separate.
Pe parcurs, reprezentantii celor doua Biserici, in diferite ocazii, au afirmat ca ortodocsii si catolicii nu mai au motive sa se dusmaneasca sau sa se respinga, ci trebuie sa-si concentreze eforturile in refacerea unitatii pierdute.
Asa s-a ajuns la concluzia ca doar dialogul este singura cale in pregatirea refacerii unitatii crestine, dar dialogul trebuie sa presupuna dragoste si adevar, pentru a duce la o unitate vizibila si viabila.

(de pe siteul Patriarhiei, cu sublinierile mele)

[MariaB]

În prealabil postat de Erethorn

...

bune replici
continua!

[Daniel777]

În prealabil postat de Erethorn

Primul pas in apropierea dintre cele doua Biserici, cu un bogat trecut istoric, s-a facut intre 4-6 ianuarie 1964, la Ierusalim, cand a avut loc intalnirea dintre Sanctitatea Sa Athenagoras (1949-1972), Patriarhul ecumenic al Constantinopolului si Papa Paul al VI-lea (1963-1978).
A urmat actul istoric deosebit de semnificativ care a schimbat reluarea relatiilor dintre cele doua Biserici : ridicarea in mod oficial a anatemelor aruncate in 1054, de catre cei doi Intaistatatori de Biserici, in 7 decembrie 1965. De atunci, cele doua Biserici nu s-au mai considerat schismatice (cu toate ca urmele schismei nu pot sa dispara de la sine) cu toate ca Bisericile au ramas separate.
Pe parcurs, reprezentantii celor doua Biserici, in diferite ocazii, au afirmat ca ortodocsii si catolicii nu mai au motive sa se dusmaneasca sau sa se respinga, ci trebuie sa-si concentreze eforturile in refacerea unitatii pierdute.
Asa s-a ajuns la concluzia ca doar dialogul este singura cale in pregatirea refacerii unitatii crestine, dar dialogul trebuie sa presupuna dragoste si adevar, pentru a duce la o unitate vizibila si viabila.

(de pe siteul Patriarhiei, cu sublinierile mele)

Părintele Placide i-a mai pus o întrebare, de data asta dogmatică:
- Care este diferenţa între ortodocşi şi catolici?
Aşa cum stăteam cu toţii afară în curte, Stareţul l-a întrebat:
- Vezi aceasta casă?
- O văd.
- Dacă scoatem mortarul care există între pietre, cu ce se vor mai ţine ele? Aceasta au facut catolicii. Au scos întăritura şi au şubrezit clădirea bisericii.

(Parca Muntele Athos ,locul ales de Maica Domnului ,este ortodox...
Lumina la Paste se aprinde numai la ortodocsi,daca ne vom uni cu voi,nu se va mai aprinde nici la noi Lumina,asta doriti ?!)-nota mea

[Erethorn]

Mitropolitul Nifon de la Targoviste, despre Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul II:

“Puterea sa s-a manifestat printr-o adâncă smerenie, un om al rugăciunii, un om al pocăinţei, un om al reconcilierii şi un om al unităţii”

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Preafericitul Daniel:

"Personalitatea Papei Ioan Paul al II-lea a fost un dar pentru întreaga creştinătate, a fost un Apostol al păcii, un Misionar al libertăţii”

[Daniel777]

# CONCILIUL I VATICAN


Daca ar fi sa analizam cu strictete acest cuvant am putea spune ca este un atribut divin, comunicat, prin inspiratie, si Sfintei Scripturi. Biserica este infailibila, deoarece capul ei este Hristos, iar portile iadului nu o vor birui niciodata. insa daca un om se socoteste pe sine vicarul lui Hristos, pretinzand a fi infailibil, substituindu-se, deci, Bisericii, ce-ar fi de spus? Majoritatea ar zambi, totusi papa este tratat cu seriozitate.
Cu ocazia acestui Conciliu, privit de catolici ca ecumenic, s-a reintarit primatul papal si s-a decretat infailibilitatea papei, imposibilitatea acestuia de a gresi sau deceptiona. Daca ar fi sa analizam cu strictete acest cuvant am putea spune ca este un atribut divin, comunicat, prin inspiratie, si Sfintei Scripturi. Biserica este infailibila, deoarece capul ei este Hristos, iar portile iadului nu o vor birui niciodata. in 1854, cu cativa ani inainte de convocarea Conciliului, papa Pius al IX-lea proclama, fara convocarea sinodului, prin enciclica "Ineffabilis Deus", dogma Imaculatei Conceptii. Tot in acest spirit, se inscrie si enciclica "Ad Orientalis, in Suprema Petri Sade" din 1848, prin care, accentuandu-se primatul papal, li se cere ortodocsilor sa reintre "in comuniune cu Sfantul Scaun al lui Petru, in care este temelia adevaratei Biserici a lui Hristos, cum adeveresc si traditia vechilor parinti si insesi cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos cuprinse in Sfintele Evanghelii... Caci nu este si nu va fi niciodata posibil, insista papa, ca sa fie in comuniunea Bisericii una, sfanta, catolica si apostolica aceia care vor sa fie separati de taria pietrei, pe care Biserica a fost in chip divin zidita". Raspunsul patriarhilor rasariteni, dat pe 6 mai, socoteste pretentia papei un lucru "nelegiuit si pierzator de suflet". De asemenea, ei au respins Conciliul I Vatican ca fiind ecumenic. Desi nu a fost facut public acest lucru, din faptele premergatoare Conciliuliu, acestea amintite anterior, cat si din unele scrieri iezuite, era clar ce se va discuta la acest Conciliu.
incepand cu primul Conciliu Vatican, din 1870, prin votul a 535 din 700 de participanti, si nu fara proteste, unul din visele papalitatii prinde viata.
Facand o paranteza, ar fi bine de mentionat ca incepand cu secolul al V-lea, Imperiul Roman va pierde una din cele doua capitale, respectiv Roma, cand imparatul Romulus Augustus va fi luat prizonier de tribul german condus de Odoacru. in acest caz, Roma a ramas fara imparat, singura autoritate morala si apoi politica din Apus devenind Papa. Iar pentru ca imparatii romani ajunsesera sa se proclame zei inca in viata fiind, si cum zeii nu pot gresi, nici pacatui, Episcopul de Roma, devenit acum Papa, si-a insusit la randu-I aceasta calitate. De aceea, Sfantul Iustin Popovici afirma ca "dogma infailibilitatii papei nu este altceva decat renasterea paganismului si a politeimului, renasterea axiologiei si criteriologiei idolatre. Prin dogma infailibilitatii papei a fost ridicat la rangul de dogma umanismul inchinator la idoli, si intai de toate cel elin: poezia, filosofia, arta, politica. Paganatate rigicata la rangul de dogma. Dogma aceasta are o insemnatate cat se poate de mare pentru intreaga soarta a Europei, mai ales pentru apocalipsa ei, in care deja a pasit. Prin dogma aceasta, toate umanismele europene si-au atins idealul si idolul: omul a fost propovaduit ca cea mai mare zeitate; panteonul european si-a dobandit Zeus-ul".
Dar odata cu declararea infailibilitatii papei este afirmata si cea a Bisericii Catolice. Asadar, fiind infailibila, Biserica Catolica singura detine mijloacele mantuirii, cum a declarat si papa Ratzinger in vara lui 2007. Dar doctrina infailibilitatii, mai implica printre altele si anatemizarea celui ce ar gandi contrar papei. Dupa pronuntarea acestuia intr-o problema sau alta, automat vine si blestemul celui ce nu este intr-un cuget cu vicarul lui Hristos. De asemenea, suveranul pontif poate pronunta o dogma nu numai in cadrul sinoadelor ci si in afara lui, printr-o enciclica, o bula sau o simpla adresa.
Doctrina infailibilitatii a fost dezaprobata si de unii catolici, printre care si de prof. Dr. Schulte, profesor de drept canonic la Universitatea din Praga. Acesta a scris o carte in care arata ca dogma promulgata de Conciliul I Vatican, nu se regaseste in istorie, nici in Traditie, nici in Scriptura. Acestei opere I-a raspuns episcopul catolic Fessler, care, pe un ton dispretuitor, sofist si ironic rastalmaceste afirmatiile prof. Schulte. Iata o mostra: "Toti se iau dupa propria judecata; unul gandeste ceva, altul altceva; fiecare striga �Am gasit adevarul, vino la mine�. Asa au aparut toate invataturile gresite si este modul necatolic de gandire, pe care si l-a asumat, care sta la baza intunecarii mintii in aceasta problema dupa cum rezulta si din cuvintele sale cand zice �Nu prin rugaciunile sale episcopul sau preotul ma ridica la Rai, daca eu insumi nu cred in Hristos si nu duc un mod de viata crestinesc��". Asadar dr. Schulte indeamna la pastrarea credintei predanisite, la ferirea de inovatii in timp ce episcopul Fessler il acuza de parere de sine si neascultare, adica exact de ce sufera si papii moderni, in frunte cu papa Pius IX care a decretat infailibilitatea. De altfel, papa Pius IX isi arata multumirea fata de Fessler, prin adresa din 27 aprilie 1871, in care zice: "Consideram a fi un lucru oportun si binevenit reducerea audientei profesorului Schulte, care, ca de obicei, incita puterile seculare impotriva dogmei infailibilitatii, asa cum a fost ea promulgata de Conciliul Ecumenic de la Vatican. Deoarece este vorba de adevaratul sens despre care, nu toti oamenii, mai ales nu toti laicii, au o intelegere temeinica, iar adevarul, atunci cand este revelat cu intelepciune, are darul de a alunga din prejudecatile pe care unii le-au baut odata cu laptele matern, pentru a confirma cele spuse de cei intregi la minte si pentru a-I intari pe acestia impotriva atacurilor viclene. Pentru care lucru, daca vei continua sa respingi astfel de plasmuiri, vei bine-merita de la prea sfanta noastra religie si de la toti crestinii, recunostinta ca, precum un pastor bun, ii feresti de pasunea otravita. Facem cunoscuta, deci, marea satisfactie pe care ne-ai acordat-o, atat prin cele scrise in carte cat si pe cele amintite in scrisori; si ne rugam in primirea unei rasplatiri bogate pentru devotamentul fata de noi si pentru sustinerea acordata".
Profesorul Schulte a intuit bine si alta consecinta a infailibilitatii, punand punctul pe I atunci cand a spus ca: "Biserica n-a fost intemeiata ca ierarhia sa guverneze iar laicii sa se supuna, ci Domnul a intemeiat Biserica Sa ca fiecare sa gaseasca in ea instrumentele necesare in lucrarea de mantuire". Aceasta afirmatie va fi confirmata decenii mai tarziu la Conciliul II Vatican, cand toti invitatii au putut constata cum papa este deasupra sinodului.
Conciliul I Vatican a dus la ruperea Vechilor Catolici de Roma, iar prin capitolele referitoare la infailibilitate si primat - De apostolici primatus in beato Ptro institutione (Sfantul Apostol Petru a fost investit cu calitati primatiale de catre Mantuitorul Hristos); De perpetuitate primatus beati petri in Romanis pontificibus (primatul Sfantului Petru s-a transmis urmasilor lui pe scaunul apostolic din Roma); De vi et ratione primatus Romani pontificis (expunerea argumentelor primatului); De Romani pontificis infailibili magisterio (papa in materie de credinta si morala este infailibil prin sine, si nu prin consensul Bisericii, iar cei care ar contrazice aceasta definitie sa fie loviti cu anatema) - a compromis relatiile cu Biserica Ortodoxa, mai ales ca papa Leon al III-lea, prin enciclica "Satis cognitum" din 29 iunie 1896, prezenta aceste dogme noi ca adevar doctrinar existent dintotdeauna, care nu a adus nimic nou cipur si simplu a intarit credinte mai vechi. Biserica Ortodoxa Romana, prin Comunicatul Sfantului Sinod (publicat in Ortodoxia, nr. 4/1950) a respins hotararile Conciliului, precum si enciclica papei Leon al III-lea.

[Erethorn]

"Dialogul ortodox-catolic se desfasoara intre cele doua Biserici cu traditie istorica bimilenara: Biserica Ortodoxa, care cuprinde toate Bisericile Ortodoxe locale, si Biserica romano-catolica. In felul acesta, o prima premisa este apostolicitatea celor doua Biserici crestine, ce-i drept, revendicata putin diferit: Biserica Ortodoxa marturiseste credinta pe temelia tuturor apostolilor, Biserica romano-catolica il are in centru pe Sfantul Apostol Petru.
De asemenea, ambele Biserici recunosc cele sapte Sfinte Taine in interiorul Bisericii, ca mijloace de sfintire. Depasind deosebirile dogmatice, cele sapte Sfinte Taine sunt administrate credinciosilor in vederea primirii harului Duhului Sfant, care-i indrepteaza spre mantuire".

De pe situl Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Romane.

[Daniel777]

În prealabil postat de Erethorn

Primul pas in apropierea dintre cele doua Biserici, cu un bogat trecut istoric, s-a facut intre 4-6 ianuarie 1964, la Ierusalim, cand a avut loc intalnirea dintre Sanctitatea Sa Athenagoras (1949-1972), Patriarhul ecumenic al Constantinopolului si Papa Paul al VI-lea (1963-1978).
A urmat actul istoric deosebit de semnificativ care a schimbat reluarea relatiilor dintre cele doua Biserici : ridicarea in mod oficial a anatemelor aruncate in 1054, de catre cei doi Intaistatatori de Biserici, in 7 decembrie 1965. De atunci, cele doua Biserici nu s-au mai considerat schismatice (cu toate ca urmele schismei nu pot sa dispara de la sine) cu toate ca Bisericile au ramas separate.
Pe parcurs, reprezentantii celor doua Biserici, in diferite ocazii, au afirmat ca ortodocsii si catolicii nu mai au motive sa se dusmaneasca sau sa se respinga, ci trebuie sa-si concentreze eforturile in refacerea unitatii pierdute.
Asa s-a ajuns la concluzia ca doar dialogul este singura cale in pregatirea refacerii unitatii crestine, dar dialogul trebuie sa presupuna dragoste si adevar, pentru a duce la o unitate vizibila si viabila.

(de pe siteul Patriarhiei, cu sublinierile mele)

În toată această perioadă de declin a Bisericii Sfântului Sava în toate privinţele, singurul glas care se putea auzi era cel al părintelui Iustin din Celie, care a fost şi rămâne conştiinţa veghetoare şi statornică a Bisericii Ortodoxe Sârbe. Simţind cu adâncime şi trăind liturgic duhul Adevărului apostolic şi patristic, el a scris în ce priveşte „lucrarea” ecumenică a Patriarhului Athenagoras: „Şi Patriarhul Constantinopolului? Cu purtarea sa neo-papală, prin vorbele şi faptele sale, a smintit conştiinţele ortodoxe timp de decenii, părăsind Adevărul unic şi atot-mântuitor al Bisericii şi Credinţei Ortodoxe, recunoscându-l pe Pontifex Maximus de la Roma cu mândrie diavolească...”

Aceste cuvinte exprimă o poziţie matură, sinceră şi patristică despre un patriarh eretic şi un diagnostic precis al intenţiilor de căpătâi ale Constantinopolului, care sunt exprimate până în ziua de astăzi de urmaşii Patriarhului Athenagoras sub ochii şi cu consimţământul tacit al oficialilor celorlalte biserici ortodoxe.

[Erethorn]

În prealabil postat de Daniel777

În toată această perioadă de declin a Bisericii Sfântului Sava în toate privinţele, singurul glas care se putea auzi era cel al părintelui Iustin din Celie, care a fost şi rămâne conştiinţa veghetoare şi statornică a Bisericii Ortodoxe Sârbe. Simţind cu adâncime şi trăind liturgic duhul Adevărului apostolic şi patristic, el a scris în ce priveşte „lucrarea” ecumenică a Patriarhului Athenagoras: „Şi Patriarhul Constantinopolului? Cu purtarea sa neo-papală, prin vorbele şi faptele sale, a smintit conştiinţele ortodoxe timp de decenii, părăsind Adevărul unic şi atot-mântuitor al Bisericii şi Credinţei Ortodoxe, recunoscându-l pe Pontifex Maximus de la Roma cu mândrie diavolească...”

Aceste cuvinte exprimă o poziţie matură, sinceră şi patristică despre un patriarh eretic şi un diagnostic precis al intenţiilor de căpătâi ale Constantinopolului, care sunt exprimate până în ziua de astăzi de urmaşii Patriarhului Athenagoras sub ochii şi cu consimţământul tacit al oficialilor celorlalte biserici ortodoxe.

Am inteles.

Catolicii sunt eretici (daca nu chiar mai rau).

Patriarhul Constantinopolului este eretic.

Patriarhul BOR este eretic.

Patriarhul BORuse (vezi threadul meu de pe cealalta arie) trebuie sa fie si el tot eretic.

"Oficialii" celorlalte biserici ortodoxe sunt eretici.

Singurul care nu este eretic (si, prin implicatie logica, singurul care este ortodox) este parintele Iustin din Celie si cei care sunt de acord cu dansul.

Ia mai da-i incolo de Patriarhi, de Capi ai Bisericilor, noi hotaram cine e eretic sau nu ! Noi, parintele Iustin din Celie si Daniel777, pe pe crestin ortodox.ro !

Biserica Ortodoxa a ridicat anatema asupra Bisericii Catolice, si nu o considera eretica; dar ce conteaza, nu Biserica Ortodoxa stabileste cine e eretic, ci noi, Iustin din Celie et. comp.