Nu ne iubim suficient

[MariS_]

În prealabil postat de caliyo

In ultimul timp suntem asaltati in mass-media si printre cunostinte cu filozofia asta de viata a ,,iubirii de sine´´, a ,,gandirii pozitive´´. In principiu, sunt de acord cu asta , dar intrebarea mea este: unde apare Hristos in filozofia asta?
In aparenta , pare f ofertanta o astfel de filozofie, numai ca ce-i lipseste ei este Hristos.
Ni se propune , cu alte cuvinte , sa ajungem la o imbunatatire spirituala si fizica, dar fara Hristos, doar prin fortele proprii. Reteta practicarii virtutilor in colaborare cu Hristos e inlocuita cu iubirea de sine si gandirea pozitiva. Scopul nu mai e unirea cu Hristos , ci o viata cat mai de calitate aici pe pamant si atat . Harul ( energia necreata divina) a fost inlocuit de ,,energii pozitive sau negative´´ care nu se stie de unde , de la cine provin.
Personal , sunt de acord cu iubirea de sine, dar in inteles crestin. Un om se iubeste pe sine atunci cand se straduieste din tot sufletul sa se uneasca cu Dumnezeu si sa ajunga la fericirea promisa de Hristos.

Foarte bun comentariul. Subscriu. Rezum printr-un paradox:
Omul se iubeste pe sine daca se leapada de sine ca sa lumineze
in el chipul lui Hristos.
Har, smerenie si jertfa de sine.