Nu ne iubim suficient

[MariS_]

În prealabil postat de Erethorn

Daca ma las prada viciilor, disperarii, nu inseamna ca nu ma iubesc pe mine insumi ?

Aceasta a doua intrebare din postul dvs e adanca rau. Puneti
numai intrebari grele! Raspunsul la aceasta dificila problema
devine simplu daca facem distinctia necesara in forul nostru
interior. Cine se bucura in vicii si cine se intristeaza? Cine e
cel ce dispera si cine nu poate dispera? Raspunsul la prima
parte a celor doua intrebari e EGOUL nostru, iar raspunsul la
cea de-a doua parte a intrebarilor e CHIPUL lui Hristos in noi.
Daca reusim sa facem aceasta distinctie intre chipul lui Hristos
in noi si egocentrismul nostru totul se simplifica. Cand ne
lasam prada viciilor sau disperarii la carma vointei noastre se
afla egotismul nostru, iar el nu poate decat sa se iubeasca pe
sine si sa astepte sa fie iubit de altii, nu sa daruiasca el iubire.
Atunci cand nu primeste iubire si atentie de la cei din jurul lui,
ajunge sa fie disperat pentru ca e obisnuit sa fie el in centrul
atentiei. Deci omul vicios, ca si omul disperat, e sub controlul
egotismului. Cel ce reuseste sa rejecteze egotismul din el, nu
face altceva decat sa elibereze chipul lui Hristos din mazga cu
care egotismul l-a inchistat ca intr-o carapace si sa pregateasca
loc curat pentru ca Hristos sa se "intrupeze" prin har in inima sa.
Si acum raspunsul la intrebarea cea grea:
Daca ma las prada viciilor, disperarii, inseamna ca egotismul
meu e la carma, iar el nu poate decat sa se iubeasca pe sine.
Daca la carma ar fi Chipul atunci nu se poate ajunge la aceea
situatie, deci intrebarea e superflua. In acest caz ar trebui sa
intorc intrebarea asa: daca NU ma las prada viciilor si disperarii
nu cumva inseamna ca ma iubesc pe mine? Raspunsul, desi pare
ciudat, e tot negativ pentru ca in acest caz eu nu-mi mai apartin
mie, desi Chipul e la carma, ci Hristos traieste in mine.
Concluzia: nu trebuie sa ma iubesc pe mine in nici unul din
cazuri.
Har, smerenie si jertfa de sine.