Sunt sarac!

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Din păcate, degradarea nu este numai peste tot, dar este şi o problemă de viteză: se petrece nu conform unei legi uniforme, ci conform legii unei mişcări accelerate.

...

... toate ca rod al manipularii. Dumnezeu le vede pe toate; iar noi sa ne concentram asupra mantuirii personale.

În prealabil postat de Fani71

Da, si de fapt exista si somaj, mascat evident.
parintii mei si=au pierdut amandoi serviciul atunci cand au facut cerere de plecare definitiva in strainatate. Am stat doi ani asa.



De fapt, si in occident, acum 30 40 de ani se pastrau mlult mai bine aparentele si nu iti era asa frica sa mergi seara in anumite cartiere a acum.
Era si mai multa seriozitate si constneciozitate.
Lucrurile s-au degradat peste tot.

Da, Fani, intr-adevar cei, care erau de origine germana si puteau sa ceara plecarea definitiva, erau dati afara din functiile pe care le aveau si pusi la munca de jos, asta in cazul in care aveau studii. Cunosc si eu un tanar cu o minte absolut stralucita, care, in ciuda studiilor, a fost pus sa care cu roaba. Dar pentru el cel putin munca aceasta a durat pana intr-un an si a plecat. Coafeza mea, care depusese si ea cerere de plecare definitiva, a lucrat pana la plecare.

Romanii nu aveau posibilitatea plecarii definitive. Iar intregirea de familie dura o vesnicie. Ce s-au schimbat timpurile!

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Da, era obligatoriu să ai serviciu. Dacă nu avea, te săltau şi te băgau la închisoare. Infracţiunea se numea "parazitism social". Salariile erau următoarele: ca femeie de serviciu, primeai 35 de dolari pe lună. Tatăl meu, care era inginer cu vechime şi toate gradele avea 95 de dolari pe lună.


Sigur că îşi puteau lua casă. În felul următor: se depunea o cerere la serviciu, şi, cam după 20 de ani, primeai un contract de închirierie pentru unul din apartamentele din blocurile patriei. 1, 2 sau 3 camere, în funcţie de numărul de copii. Partidul avea reglementări stricte.

Dacă erai inconştient, nu îţi era frică. Daţi un search pe google având cuvântul cheie "Râmaru".

Era ortodoxă. Dacă ar fi fost catolică şi ar fi mers la liturghiile clandestine din biserica ei românească, o săltau şi nu se mai chema "parazitism social", ci "uneltire împotriva orânduirii socialiste". Putea şi să meargă la liturghii romano-catolice, dacă învăţa maghiara, fiindcă cele în română erau interzise. Era o perioadă în care trebuia să înveţi un pic de bulgară ca să înţelegi filmele şi un pic de maghiară ca să spui Crezul duminica la biserică.


Ca şi azi, şi în acea vreme moralitatea era la cote joase. Este foarte adevărat că se mai păstrau nişte aparenţe. Fibra morală a naţiunii, însă, fusese distrusă. Asta, dacă plecăm de la premiza că a existat cândva...

Am impresia ca vorbiti din povestite, nu din realitate.
Ramaru a fost un pericol timp de 6 luni in 1970. Iti era frica sa mergi pe strada in Bucuresti in acea vreme, dar a fost prins si de atunci nu am mai auzit de alte cazuri asemanatoare. Eram in Bucuresti pe atunci, asa ca am trait acele vremuri.

Salariile erau in Lei, nu in dolari. Eu, ca proaspata absolventa, am putut lua un apartament (nu am primit de la serviciu), cu imprumut pe 10 ani, nici decum pe 30. Am luat si avansul imprumut, deci practic plateam doua imprumuturi din doua salarii de stagiari, dar s-a putut, cu chiu cu vai.

Prin anii ´70 mai exista morala, caci fiecare fata visa mai intai sa se casatoreasca; toti copiii erau botezati. Ca existau si pacate, e adevarat, dar cand nu au existat?!?