preotul bataus, staretul unei manastiri din judetul Constanta

[andreicozia]

Cantorul care cinta la strana?

În prealabil postat de Traditie1

Starețul poate a procedat cu blândețe nedându-l pe intrus pe mâna justiției ci aplicându-i o bătaie educativă, menită să-l facă să nu mai repete fapta. Închipuiți-va ce ar fi ca mirenii să treacă așa prin curtea mănăstirii, ignorând dorința de intimitate a călugărilor și dreptul lor de proprietate.

Nici violența nu e o soluție, dar în cazul respectiv nu văd cum ar fi trebuit să procedeze.

....
Și încă ceva. Cei care sar ca arși când un om al Bisericii face ceva nepermis, sunt de multe ori oameni pătimași, abjecți, care simt o aversiune față de cei care au ales calea dedicării către Dumnezeu pentru că se simt mustrați în conștiință pentru viața lor de păcat și care în astfel de situații simt în realitate o bucurie, rod al profundei murdării spirituale care îi caracterizează.

Hai ca nu poate fi chiar asa! Ia sa vedem ce "zice" la "legiuitor" (canonul 27 apostolic cu talcuire - din Pidalion):

CANON 27

Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul, ce va bate pe credincioşii care ar păcătui, ori pe necredincioşii ce ar fi nedreptăţit, ori prin unele ca acestea ar voi a-i înfricoşa, poruncim să se caterisească. Că nicăieri Domnul ne-a învăţat aceasta. Ci dimpotrivă, el bătut fiind, nu bătea, ocărându-se, nu ocărârea, pătimind, nu îngrozea. [Sobor 1 şi 2: 9; Anti: 5; Carta: 57, 62, 76, 83, 99, 100, 106, 107; Episto 1 Petru: 2:22]

TÂLCUIRE
Învăţând Domnul pe Ucenicii săi Dumnezeieştile sale Porunci, zicea: «Cele ce zic vouă Ucenicilor mei, tuturor (creştinilor) le zic.» [Marcu 13: 37; Matei 5: 39] Iar una din Poruncile lui este, ca să întoarcem obrazul nostru cel stâng, celui ce ne-ar lovi peste cel drept. Deci dacă de toţi creştinii trebuie a se păzi porunca aceasta, cu mult mai vârtos de cei Ierosiţi (adică sfinţiţi, ori Preoţiţi). Şi mai ales de Episcopi, pentru care scria Dumnezeiescul Pavel către Timotei: «Cum că Episcopul se cade a nu fi bătăuş.» [1 Timotei 3: 3] Pentru aceasta şi Canonul acesta, zice: Oricare Episcop, ori Preot, ori Diacon loveşte pe creştinii ce îi greşesc, ori pe necredincioşii ce ar nedreptăţi pe alţii, şi voieşte adică, ca cu lovire cele de acest fel, se fac să se teamă de el ceilalţi, poruncim să caterisească unul ca acesta. Pentru că Domnul întru nici o parte a Evangheliei ne-a învăţat să facem aceasta. Iar mai ales cu totul dimpotrivă cu pilda sa ne-a învăţat. Pentru că bătându-se de ostaşi, şi de Iudei, în vreamea patimii, n-a ridicat mâna sa să-i bată şi el, prihănindu-se şi ocărându-se, nu ocăra, nici prinănea. Şi pătimind pe Cruce, nu îngrozea că îi va pedepsi, ci ruga pe Tatăl său ca să-i ierte. Ai căruia Domn următori se cade a fi cei Ierosiţi, mustrând însă pe cei ce păcătuiesc şi nedreptăţesc, ca şi ceilalţi să se teamă. Precum zice Pavel, şi înţelepţindu-i, uneori cu învăţătura şi sfătuirea, iar alteori şi cu Bisericeştile certări, dar nu şi izbăvind cu urgie, şi cu mânie, pentru necinstea, să zicem, ori pentru greşeala ce le-a făcut unii ca aceştia, ori bătându-i şi toiegindu-i. Pe însuşi acest Canon şi Canonul 9 al Soborului 1 şi 2 pomenindu-l, zice: Cum că nu numai se caterisesc Ierosiţii acei ce vor lovi însuşi cu mâna lor, ci şi acei ce vor pune pe alţii să bată.



Eu zic totusi sa nu ne grabim cu judecata; sa-i lasam pe acei care in Biserica au fost randuiti spre aceasta, pentru ca de la ei se va cere socoteala unui raspuns! Sa dea Domnul sa aiba gandul cel bun si ochii deschisi. Amin!

[ory]

Si cand va ganditi ca omul acela nu a indraznit macar sa ridice mana asupra celui care-l lovea cu atata sete . Probabil din respect, din teama, din neputinta sau constiinta ca el este cel nevrednic si nelegiuit...

[andreicozia]

În prealabil postat de ory

Si cand va ganditi ca omul acela nu a indraznit macar sa ridice mana asupra celui care-l lovea cu atata sete . Probabil din respect, din teama, din neputinta sau constiinta ca el este cel nevrednic si nelegiuit...

Saracul, poate in mintea lui a considerat ca-l "atinge" Dumnezeu si acum o fi fugit sa joace la 6/49

[ory]

Rusine sa-i fie individului cu plete ( nu-l pot numi altfel ), dar si celui care nu a intervenit sa-l opreasca de parca i-ar fi fost, de asemenea, teama, caci se vede ca nu pare chiar atat de indiferent.
Cunosc sentimentul batranului, am fost si eu intr-o astfel de situatie si, stati fara griji, nu s-a umplut de pocainta " cucoana " acoperita toata " in straiele ingeresti ", ci a cautat alte victime..." de-ale Domnului " .

În prealabil postat de andreicozia

Saracul, poate in mintea lui a considerat ca-l "atinge" Dumnezeu si acum o fi fugit sa joace la 6/49

Si daca nu mai scapa pana duminica? Nu mai apuca sa vada de a castigat sau nu; ramane doar cu pumnii!

[Erethorn]

În prealabil postat de Traditie1

Cred că nu se știe de către cei care se grăbesc să aducă acuzații de faptul că mănăstirea nu este asemenea bisericii de mir, un lăcaș destinat mirenilor. Mănăstirea e făcută pentru cei care au ales să părăsească zarva și tulburarea lumii pentru a trăi în izolare o viață isihastă (de liniștire).

Accesul pelerinilor și mirenilor în mănăstiri este o favoare pe care obștile de călugări o fac, în trecut mănăstirile fiind închise vizitatorilor (și poate că era mai bine) tocmai din pricină că în ele călugării căutau să fugă de lume.


Terenul unei mănăstiri este (potrivit legislației României și organizării interne a BOR) proprietate particulară a obștii de călugări (nu a episcopiei) la fel cu orice proprietate particulară, mirenii, fie ei chiar ctitori sau donatori, nu au absolut nici un drept asupra proprietăților mănăstirești.

Pătrunderea pe terenul unei proprietăți fără consimțământul proprietarului constituie o infracțiune care se pedepsește cu ani de închisoare.


Starețul poate a procedat cu blândețe nedându-l pe intrus pe mâna justiției ci aplicându-i o bătaie educativă, menită să-l facă să nu mai repete fapta. Închipuiți-va ce ar fi ca mirenii să treacă așa prin curtea mănăstirii, ignorând dorința de intimitate a călugărilor și dreptul lor de proprietate.

Nici violența nu e o soluție, dar în cazul respectiv nu văd cum ar fi trebuit să procedeze.


....
Și încă ceva. Cei care sar ca arși când un om al Bisericii face ceva nepermis, sunt de multe ori oameni pătimași, abjecți, care simt o aversiune față de cei care au ales calea dedicării către Dumnezeu pentru că se simt mustrați în conștiință pentru viața lor de păcat și care în astfel de situații simt în realitate o bucurie, rod al profundei murdării spirituale care îi caracterizează.

Cand ma gandesc ca indivizi ca dumneavoastra critica de zor Biserica Catolica pentru ca acum o mie de ani a initiat Cruciadele...

[andreicozia]

În prealabil postat de Pr.Gheorghe

Si daca nu mai scapa pana duminica? Nu mai apuca sa vada de a castigat sau nu; ramane doar cu pumnii!

Nu parinte, lasa si el cu limba de moarte ,ca tot omul, ceva, celor dragi de acasa.

-> => monstri
Doamne fereste!

Eu sunt mandru ca sunt ortodox! Sau nu ar trebui sa fiu?

P.S. In urma cu destul de multi ani am fost instructor de arte martiale. Rugati-va pentru mine fratilor si aveti grija cand treceti prin Techirghiol! N-as vrea... sa va dau motive sa jucati la 6/49.

[Traditie1]

Nu contest că starețul trebuie să suporte consecințele faptelor sale. Însă altceva este mai important aici, e vorba de faptul că oameni care nu-și propun să urmeze modelul Sfinților și al călugărilor îmbunătățiți, își permit să facă reproșuri când cei care urmează acest model au căderi.


Cred că un om care se străduie să se curețe de patimi, care duc o viață de înfrânare, nu acordă importanță unor astfel de incidente fiind preocupat de propria necurăție, nu de a celorlalți.

Astfel de întâmplări sunt preocuparea fie a ateilor (dovedind prin aceasta lipsa acelei morale de care ei fac paradă), fie 'credincioși' cu sufletul întinat de iubirea lucrurilor lumești, care ar vrea ca învățăturile Bisericii să nu le mai solicite atâtea restricții ascetice și care văd în slujitorii Bisericii niște dușmani, așa cum se observă și din comentariile unora de pe aici.

Acuzațiile aduse fețelor bisericești sunt doar un pretext pentru nesupunerea și răzvrătirea lor și o formă de defulare a mustrărilor de conștiință pentru îndatoririle neîmplinite față de Dumnezeu.

.....

Erethorn, sunt un admirator al inițiativei cruciadelor (având ca scop recucerirea teritoriilor țării sfinte din mâna păgânilor) dar deplând devierea lor spre acțiuni de jaf și alte nedreptăți.