Astazi , cea mai mare porunca din lege

[Nicole_Alma]

În prealabil postat de MariS_

Caci daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea? Au nu fac si vamesii acelasi lucru? (Mat.5:46)

Inca multe am a va spune, dar acum nu puteti sa le purtati. (Ioa.16:12)

Fiecare om are o anumita capacitate de a primi Adevarul, dar are capacitati
nelimitate de a Iubii. De aceea la Judecata ni se cer fapte ale Iubirii, si nu
demonstratii ale Adevarului. Nu inteleg de ce incercam sa turnam adevarul
nostru ortodox celor ce nu vor sa-l primeasca. Eu spun ca e suficient sa-l
afirmi. Atat. Dar si cand il afirmi trebuie imbracat in multa dragoste pentru
ca altfel nu are valoare lucrativa, nu poate incolti in inimile unde e sadit.
Impresia ca ei sunt pe o cale gresita si ca nu se mantuiesc, iar noi trebuie
sa-i salvam de la osanda cea vesnica si sa-i punem pe calea cea dreapta, mi
se pare ca nu tine seama de preceptul care spune: "orb pe orb de calauzeste
ajung in prapastie". Adica, eu nu stiu daca ma mantuiesc eu, dar uite ca stiu
sigur ca tu nu te mantuiesti si mi s-a facut asa mare mila de tine ca vreau sa
te trec strada pe partea dreapta. Oare nu e ceva din atitudinea fariseului aici?
Ia uitati la mine ce de adevar detin, eu nu sunt ca astilalti ce stau in intuneric!
"Celui ce i s-a dat mult, mult i se va si cere", asa ca atentie la acest precept!
Fiecare ar trebui sa ne vedem de pacatele noastre si, daca afirmam credinta
ortodoxa, s-o facem cu decenta si cu dragoste ca sa fim EXEMPLU pentru altii.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Foarte frumos spus!
Trebuie sa fim cumpatati in toate, inclusiv in afirmarea credintei. Multi crestini uita acest fapt si devin ca fariseul care ii judeca pe cei care nu erau ca el.

Eu am o prietena atee, care trece printr-o perioada de depresie acuta din pricina unor probleme de sanatate. Fata aceasta are un suflet extraordinar, e o mama si sotie minunata si o prietena de incredere. Intr-o seara in timpul unei crize (de depresie) mi s-a plans de toate problemele ei. Am sfatuit-o sa vorbeasca cu un psiholog si sa incerce sa se roage la Dumnezeu, dar ea mi-a zis ca nu poate pt ca nu crede ca exista Dumnezeu (logic). I-am argumentat cu putinele cunostinte pe care le poseda mintea mea pacatoasa ca exista Dumnezeu, dar n-am insistat pt ca nu voiam s-o pierd, ea a apelat la mine ca la o prietena, iar eu in loc s-o sustin, veneam cu tot felul de povesti (in mintea ei).
Mi-a spus ca eu sunt o fericita pt ca in clipele grele il am pe Dumnezeu de partea mea, iar ea e singura, nu are pe nimeni si sufera enorm. (deci simte lipsa lui Dumnezeu, practic).
Ea are un frate f credincios (ortodox) pe care ea il considera un ciudat din pricina asta, si sunt sigura ca fratele ei se roaga pt ea. Ma rog si eu, atat cat pot si sper ca intr-o zi i se vor deschide ochii.

Aveti cumva vreun sfat data fiind aceasta situatie?