Super-ascetul inselat care facea 3000 de matanii pe zi

[Traditie1]

Nu mai putea fiindcă l-au descurajat. Oricum, chiar și așa, el a făcut mai mult pentru Hristos decât tine sau decât cei care se mint singuri că se mântuiesc cu o viață călduță. Viețuirea creștină e răstignire, nu confort. Iar experiența acelei asceze extreme îi va fi de folos mai târziu, când râvna i se va aprinde din nou (dacă nu cumva l-au speriat de tot nesăbuiții aceia).

Pierderea elanului e un fenomen binecunoscut în lupta duhovnicească și de aceea există scrieri pentru redobândirea sau păstrarea râvnei duhovnicești:

http://www.crestinortodox.ro/carti-o...ele-81100.html


Și nu te mai agita, ceea ce tu ai descoperit de câțiva ani și care te împinge să faci pe învățătorul sunt lucruri pe care alíi le cunosc de ceva mai multă vreme, așa că nu trăi cu impresia că ai venit cu o noutate.


Duhul de lenevie, inclusiv în numele credinței, e un duh mincinos care îndepărtează oamenii de Dumnezeu. Ortodoxia este ascetică, toți credincioșii trebuie să ducă o viață de înfrânare strictă (de la cuvinte, gânduri, gesturi) și preoții trebuie să îndemne oamenii la asta, nu să dea povețe îngăduitoare pentru a nu-și pierde enoriașii. Nu de povești care să sugereze că "e suficientă dragostea" și că "asceza e rezervată călugărilor" și alte minciuni străine de duhul Scripturii și al Părinților.

Voi interpretați strâmb învățăturile despre calea de mijloc și dreapta socoteală, crezând că asceza radicală e un păcat când de fapt ea e porunca principală a Mântuitorului. Învățăturile Părinților despre acestea (calea de mijloc, dreapta socoteală) nu se referă la abandonarea ascezei ci la direcționarea ei spre Dumnezeu, nu spre niște performanțe exterioare, scopul fiind cunoașterea de sine și cunoașterea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt. Dar și performanțele exterioare sunt necesare la început, fiindcă fără ele nu se educă sufletul asupra necesității lepădării de lume și de odihna trupească.

Deci mortificarea trebuie oricum să fie totală, dar nu la întâmplare.