Petre Tutea despre Dumnezeu si despre atei

[Traditie1]

În prealabil postat de konijiro

Nu stiu ce intelegi tu prin "atei" in acest caz. Daca te referi la ateii hardcore, aia au fost si vor fi intotdeauna putini. Ideea e ca numarul de agnostici si non-religiosi este in crestere. Deci nu prea conteaza ca nu se declara "atei", in biserica sau moschee tot nu calca.

Te întreb la rândul meu: unde e sursa pentru afirmația că numărul de agnostici și non-religioși e în creștere? Dimpotrivă, eu știu că numărul de religioși e în creștere în țări atee precum China unde creștinismul are o creștere explozivă. Și de asemeni dacă studiai linkurile indicate ai fi citit că perioada când a existat o creștere a numărului de atei a trecut, acum are loc fenomenul invers.

Și există și cazuri de atei "hardcore" care au devenit religioși. Anthony Flew, un celebru filozof avocat de marcă al ateismului, a devenit în 2004 credincios scriind o carte, There is a God: How the World's Most Notorious Atheist Changed His Mind:
http://en.wikipedia.org/wiki/Antony_Flew

Apropo, Flew este cel care a enunțat eroarea logică a scoțianului adevărat, de care făcea unul mult caz pe aici.

Ateii, in general, resping superstitiile de orice fel, pentru ca resping gandirea de tip magic, preferata de religiosi.

Ateismul nu e o "credinta", cu toate ca stiu ca ideea asta iti e draga. Din pacate, e si gresita.

Nimic nu e mai superficial decat abordarea religioasa, care descurajeaza gandirea critica si confruntarea dogmei cu realitatea, mergand pana la negarea realitatii pentru a sprijini dogma.

Conform dicționarului, superstiția este o credință sau noțiune care nu se bazează pe rațiune sau cunoștință despre un lucru, circumstanță, procedeu etc. Ateismul este credința în necredință, negația fără dovezi a existenței oricărei forme nefizice de existență. Prin caracterul său lipsit de bază, ateismul este o superstiție iar din punct de vedere psihologic reprezintă o credință ca toate credințele.

Nu știu ce înțelegi prin abordare religioasă dar religia nu a combătut niciodată știința, nici cele mai violente și represive religii, de pildă islamul, nu au făcut asta. Dimpotrivă, religia și știința au fost împletite în aproape toate culturile vechi ale lumii iar știința a luat naștere prin activitățile vracilor, preoților etc iar în evul mediu european prin activitățile călugărilor. E drept că au existat unele persecuții născute din confuzii, dar sunt cazuri izolate.

Numai în ultimele secole a apărut această despărțire între religie și știință, datorită superstiției că știința ar reprezenta singura formă umană de cunoaștere pentru că pasămite lumea fizică ar fi singura formă de existență. Religia este și ea o formă de cunoaștere, o știință, chiar una mai profundă care operează asupra noțiunilor esențiale. Religia caută adevărul suprem, principiul absolut al existenței lumii. Ca și știința, religia folosește cercetarea, care ia forma rugăciunii.

Ceea ce numești tu realitate sunt doar propriile prejudecăți iar cel care limitează cercetarea și cunoașterea este ateismul, prin negarea fără dovezi a lui Dumnezeu.