![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Citat:
'Putin timp inaintea Revolutiei din Decembrie 1989, parintele Arsenie Boca s-a mutat la cele vesnice, intalnindu-se cu "Tuca Babii", asa cum a promis chiar el. Parintelui Daniil, unul dintre cei din urma mucenici ai sai, astazi paroh la biserica din Densus, a apucat sa-i mai spuna, inainte de iesirea sufletului din trup: <<Pecetluit sa-mi fie mormantul, pana la a doua venire a lui Hristos!>>. Aceste vorbe le-a auzit Lucia Chima, rostite in 1997, la Manastirea Prislop, chiar de ucenicul sfantului. Testamentul verbal al parintelui Boca ii amana acestuia sanctificarea, atat de dorita-n Ardeal, acolo unde oamenii sunt convinsi ca, daca ramasitele sale ar fi deshumate, ele ar fi gasite intregi, frumos mirositoare si neputrezite, certitudine vie a sfinteniei lui. [...] <<Un sfant se cunoaste abia dupa trecerea timpului. Cu cat se adauga mai multi ani dupa mutarea sa pe lumea cealalta si cu cat este mai indepartata amintirea lui pe lumea aceasta, cu atat va veni lumea spre el mai mult, daca a fost cu adevarat un slujitor al lui Dumnezeu>>.' http://www.scribd.com/doc/34431832/N...ele-Parintelui '- De ce credeti ca este asa de iubit parintele Arsenie? - De ce se duceau iudeii la Mantuitorul? Pentru ca ii simteau puterea, ca era Dumnezeu adevarat din Dumnezeu cel adevarat. De ce vin azi oamenii la parintele Boca la mormant? Pentru ca simt ca Dumnezeu lucreaza prin parintele. Si sunt oameni cu multe probleme grele, si parca ar vrea sa ia de acolo un pic de pamant, sa-l duca cu ei, ca sa aiba si sa simta acasa duhul parintelui. Si pentru ca m-ati intrebat de ce este asa de iubit, am sa va mai povestesc ceva din minunile parintelui cum le-am cunoscut eu insumi, nu povestite de altii. Mama unui prieten de-al meu se dusese la manastire la Sambata, sa se spovedeasca de Adormirea Maicii Domnului, isi continua parintele Trifa povestea. Si cand a vazut-o, parintele Arsenie i-a zis: "Tu sa te duci acuma acasa, ca-ti arde casa!". "Parinte, eu am venit la dvs. sa ma spovedesc si sa ma impartasesc", i-a raspuns femeia. "Bine, spovedeste-te, impartaseste-te, dar mergi imediat acasa!". Femeia plecase de-acasa fara permisiunea barbatului, caruia nu-i placea ca nevasta i se duce prea des la biserica. Dar ea avea evlavie la parintele Arsenie. Si numai ce ajunge femeia acasa si intra in curte, ca vede cum barbatul ii punea toate hainele si lucrusoarele ei de-o viata intr-un car. Si cand a auzit poarta, orb de furie, caci nu se astepta sa-i vina femeia asa devreme inapoi, omul a luat un fier s-o loveasca, s-o prapadeasca. Dar de-abia ridicase drugul, ca barbatul a ramas cu mana intepenita, paralizata in veci. In clipa aceea, i s-a aratat parintele Arsenie, care i-a strigat: "Ce vrei sa faci, omule?". [...] - Recent, s-a scris un acatist si un paraclis inchinate parintelui Arsenie, ca unui sfant... - Eu asa cred, ca parintele este unul dintre cei mai apropiati prieteni ai Mantuitorului. Ba chiar cel mai apropiat. Iar poporul il considera sfant. Si parintele, de pilda, se purta ca un sfant, chiar si cand savarsea Sfanta Liturghie. Atunci tot timpul plangea. Cu lacrimi rostea cuvintele slujbei. Si nici eu nu ma indoiesc ca parintele e sfant. Am simtit-o pe pielea mea, de-atatea ori! Iar parintele Arsenie ar trebui canonizat. Dar poate asa vrea Dumnezeu, sa-l canonizeze poporul, sa arate ca merita verdictul Sfantului Sinod. Desi parintele a fost smerit si a cerut sa nu fie deshumat, pana la "A Doua Venire". [...] Vestitorii "Cel mai bine ii simti duhul si forta parintelui Arsenie Boca la mormantul lui, la care vin puzderie de credinciosi", spune parintele Trifa. "De pilda, anul trecut, in noiembrie, la praznicul mortii sale, au slujit 150 de preoti si au venit 10.000 de oameni! Parintele a lasat cuvintele acestea drept testament: "Eu acum nu va pot ajuta, dar daca am sa plec de aici sa stiti ca v-ajut, numai sa veniti la mine! Pentru cel ce varsa o lacrima la mormantul meu, eu ma voi ruga la Dumnezeu!". Si asa e, am simtit-o si eu, si multi alti preoti, la fel. Este, de pilda, un preot de la Valea Mica, care a mers si el la mormantul parintelui cu credinciosii. Nu s-au dus la sarbatoarea cea mare, cand toata lumea e acolo, ci peste o saptamana. Si s-au rugat acolo, la mormantul parintelui, si au dat acatiste. Si la urma, chiar inainte de a pleca, cineva l-a zarit printre pomii cimitirului pe parintele Arsenie insusi! Ii binecuvanta... Si ceilalti au vazut toti umbra aceea clara, linistita si binefacatoare. Iar dimineata devreme, in fiece zi, vin sa vegheze la mormantul parintelui caprioarele", isi incheie istoriile parintele Trifa. "Vin aici, credincioase, de 20 de ani; din chiar ziua cand a fost inmormantat parintele. Vin pentru ca le cheama chiar parintele Arsenie. Caci el a iubit animalele si le binecuvanta, se intelegea si cu lupii, si cu ursii, iar intr-o vara, pe cand era la manastire la Hateg, i-a iesit in fata o turma de zimbrii, si numai cat a facut parintele cruce deasupra lor si s-au imprastiat. Poate ca de aceea vin mereu caprioarele la mormantul parintelui Arsenie Boca: sa-i vesteasca si sa-i vegheze sfintenia..."' Sursa: http://www.formula-as.ro/2009/874/sp...nie-boca-11275 Acelasi articol preluat si de: http://www.fundatiaarsenieboca.ro/in...cole&Itemid=92 'O femeie din Gurahont venise pentru o slujba de pomenire, fiindca îi murise baiatul în armata, cu numai doua saptamâni în urma. Parintele a dojenit-o parca mai blând: „Aminteste-ti pacatele tineretii tale si sa-i multumesti lui Dumnezeu ca ti-au mai ramas înca patru copii în viata, alaturi de tine, cu care te vei ajuta la batrânete. Nimic nu se petrece la întâmplare, cum crede omul. Raul se abate asupra noastra, dupa masura faptelor savârsite. Ce ramâne neplatit pe lumea asta, platim pe lumea cealalta”. Apoi s-a adresat tuturor celorlalti, care asteptau în biserica, ridicând vocea: „Rugati-va la Dumnezeu sa va pedepseasca în aceasta viata pentru faptele nespovedite de voi sau nedezlegate de duhovnicii vostri, caci în viata de apoi, amarnice sunt pedepsele Celui de Sus”. Parca ne-a trecut un fior pe sira spinarii si s-a auzit, asa ca un murmur, printre oamenii ce se aflau în biserica… Ne înfricosaseram toti. Atunci am înteles, mai bine ca niciodata, de ce i se spunea Parintelui „Biciul lui Dumnezeu”, cum îmi povestise mama în copilarie. (Lucia Chima, Sinca Veche)' http://amira-spiritualitate.blogspot...e-boca_14.html Rugaciunea de dimineata a Parintelui Boca: "...Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri, mare vrajba am sa fac si asfel, tinand la mine, sa te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca rugaciunea Preasfantului Tau Nume sa-mi lucreze in minte mai mult decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, caci iata, pacatuiesc in tot ceasul. Doamne, Cel ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne prin intuneric. Patimile au pus tina pe ochii mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impiedicand inimile noastre, si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, risipind in desert zilele noastre, umbriti si dosaditi pana la pamant...".' http://www.razbointrucuvant.ro/2007/...-arsenie-boca/ |
|
#2
|
|||
|
|||
|
Citat:
Da, l-a scris un schismatic, deci neascultator de BOR deci nu ne intereseaza. |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Scuza-ma, dar esti un razvratit- tu din tot ce vrea sa spuna bine omul , intelegi doar ce vrei. De fapt, ce urmaresti?
__________________
Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul) |
|
#4
|
|||
|
|||
|
Citat:
Metoda sigura CU TREZVIE de a te apara de MINCIUNA si de falsii profeti de care iti vorbeste Hristos, draga Rodica, si mi-e mila de tine, este sa te increzi in forurile superioare si ce-ti recomanda ei, CARE STIU care-i "treaba" cu unii si altii... Dar oare de ce se pune accent pe ruga la oameni simplii?...s-au terminat sfintii? sau oare sfintii canonizati nu mai ajuta de s-a creat isteria asta sub forma unui fenomen de masa, sau asa isi arata romanul indignerea si frustrarea cu autoritatile romane?.. cred ca stiu de ce...deoarece in mod normal daca te rogi la sfintii din Biserica nu riposteaza nimeni si nu simti ca te razbuni pe BOR, ASTA ESTE DE FAPT razvratirea voastra care vine dintr-o inselare! schisma tacita fata de BOR! ! ! in care si multi preoti sunt implicati...insa ei o fac din motivele binecunoscute.... sa se puna bine cu norodul adica ... adica sursa BANULUI! |
|
#5
|
||||
|
||||
|
Tu esti dracos rau, ma!
__________________
† "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul". † |
|
#6
|
|||
|
|||
|
|
#7
|
|||
|
|||
|
Sursa imaginii: http://www.formula-as.ro/2008/830/sp...itorilor-10014
Probabil ca din smerenie nu s-a lasat prea mult fotografiat, nici la tinerete, nici la batranete (si nici nu prea existau pe atunci atatea posibilitati de fotografiere etc, tehnologia nu era atat de evoluata ca cea de azi). Exista in circulatie f. putine fotografii cu Par. Arsenie Boca, dar cred ca sunt suficiente (oricum, mai bine decat nimic, decat nici una). In orice caz, a suferit enorm de mult, iar dupa atatea suferinte, probabil ca vroia sa fie lasat in pace, macar in ultima parte a vietii pamantesti... si a fost constant urmarit de oamenii lui 'Ceashk & Leantza', care au fost si 'autorii' torturii si executiei secrete, martiriului Par. Arsenie Boca (fapte care sa speram ca vor iesi la iveala, cu timpul - dar Par. Arsenie deja prezisese si asta, si spunea ca a avut chiar optiunea de a-si fi ales cand sa moara, insa atunci a vrut, fiindca si-a terminat de indeplinit misiunea dansului pe pamant), din cauza ca nu le convenise faptul ca le tot facea observatie sa nu mai demoleze bisericile, dar si ca le prezisese ca dictatura lor avea sa se termine curand etc... Viata si faptele Par. Arsenie Boca se deosebesc net de cele ale calugarului rus Rasputin!... nici nu (prea) incape comparatie, dupa umila mea parere... ceea ce ar putea avea 'in comun', singura 'similaritate' (daca se poate spune asa) ar fi, eventual, faptul ca amandoi au starnit unele controverse... desi nu sunt singurii (o multitudine de alti Sfinti sau/si mistici, si chiar unii dintre atei etc - a starni controverse nu este doar o 'caracteristica' a Sfintilor, dar se intampla, totusi, destul de frecvent, depinde... controverse citim zilnic prin ziare - mai ales tabloide -, la o adica, dar situatia difera enorm, de la un caz la altul etc). Par. Arsenie Boca poate fi asemanat mai mult cu Mantuitorul Iisus Hristos si cu Moise, si cu Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, care s-au rugat si au postit (negru) timp de 40 de zile, fiindca la fel a procedat si dansul cand a fost in Sf. Munte Athos unde a vorbit personal cu Maica Domnului, Care l-a dat in grija Sf. Serafim de Sarov. Dupa acea perioada de 40 de zile petrecute in Sf. Munte Athos, in rugaciuni si post (negru, ca si Mantuitorul Hristos, ca si Moise si Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul), a capatat Par. Arsenie Boca puterile sale de sfant. Ori din viata calugarului mistic rus Rasputin (cel putin cea aflata in circulatie ramasa de la biografii lui etc, daca nu cumva unele date au fost falsificate ori pierdute, modificate sau/si transmise gresit etc odata cu trecerea timpului... desi, daca ar fi fost cazul, Dumnezeu ar fi lasat poate, sa iasa la iveala, adevarul, in cele din urma, prin unele descoperiri epifanice unor pers. cu vieti sfinte etc), nu reiese ca ar fi facut acelasi lucru... asadar, e o 'mica-MARE' diferentza... intre puterea prin care calugarul Rasputin savarsea unele vindecari miraculoase, si cea prin care Par. Arsenie Boca le savarsea. Poate ca, in definitiv, si Rasputin savarsea unele dintre vindecarile miraculoase tot prin puterea credintei in Dumnezeu Iisus Hristos, dar poate ca la el credinta era doar ceva 'episodic', fluctuanta, inconstanta, si nu stabila, constanta, permanenta si puternica, staruitoare si inflacarata, precum cea a Par. Arsenie Boca (Par. care savarseste minuni si dupa moarte, ceea ce, iarasi, comparativ, nu e cazul la Rasputin!) Privirea Par. Arsenie Boca ('hipnotoca', dupa unele pareri, iar dupa altele 'celesta', 'puternica' si 'vindecatoare' sau 'mustratoare' etc), pe langa faptul ca era schimbatoare (ochii dansului apareau uneori negri, insa de cele mai multe ori erau de un albastru intens si neobisnuit pt. muritorii de rand), este una F. expresiva, patrunzatoare (care parca strapungea sufletele si inimile, pe care dealtfel le si 'citea', spunand fiecaruia pacatele si toate celea etc), benefica, binefacatoare si cu efecte vindecatoare si linistitoare, transmitzatoare de energie pozitiva, taumaturgica, sau 'mustratoare' cu pacatele, dupa caz - aceea este o privire caracteristica Sfintilor, Profetilor lui Dumnezeu, spre deosebire de privirile 'hipnotice' dar la modul negativ, ale unor vrajitori si vampiri energetici care emana rautate si invidie, si prin care fura energia celor din jur s.a.m.d.... Parintele Arsenie Boca era aspru cu pacatele oamenilor, si spunea ca daca unora li se parea ca dansul era aspru, atunci asprimea si mania Dreptului Judecator, Mantuitorului Iisus Hristos, la Judecata de Apoi, va fi imposibil de suportat, neinduratoare, necrutatoare pt. cei care nu se (po)caiesc de pacatele lor sau/si pt. cei care nu le spovedesc s.a.m.d.... Last edited by cherub; 20.10.2010 at 00:57:32. |
|
#8
|
|||
|
|||
|
nkq_2007 si andreicozia (care oricum, probabil ca sunteti una si aceeasi persoana, doar cu 'username-uri' diferite - si tot probabil - sigur - ca adreicozia mai are vreo alte 'n' username-uri pe-aici, dar pb lui ca e un ateu 'pierde-vara' etc), mai documentati-va si voi, inainte de a va apuca sa postati tot felul de bazaconii, aiurea, pe ici si pe colo... daca mai tot continuati sa emitetzi 'perle' de neintzelepciune, calomnioase, uracioase, invidioase, mincinoase etc si sa cartiti atata la adresa Par. Arsenie Boca, s-ar putea sa vi se infunde si s-o cam 'patziti' (si posibil, bine de tot) intr-o buna zi, cine-stie... Sa nu patzitzi si voi - fereasca Dumnezeu! -, cum au patzit si altii ca voi, de ex. unul dintre gardienii atei comunisti a incercat sa-l loveasca la tample pe Par. Arsenie Boca, si indata a cazut mort acel gardian ateu prostanac, tampit, idiot si nesimtzit... iar altui gardian ceausist care a-ncercat sa-l incatuseze pe Parinte, i s-a uscat mana, apoi a devenit credincios si nelipsit de la biserica... iar unei femei necredincioase si suspicioase (dar, totusi, nu vehementa calomniatoare asa ca voi) care a mers la mormantul Par. Arsenie Boca la man. Prislop, chiar Par. i-a aratat acolo cine este, ca apoi a-nceput sa tzipe 'in gura mare', inspaimantata si ingrozita: 'Iarta-ma, Parinte Arsenie, n-am stiut cine esti!'... iar pe un alt 'nene', care era fumator, l-a ars/fript crucea de la mormantul Par. Arsenie Boca, incat l-a facut sa renuntze definitiv la fumat de atunci... s.a.m.d.... cine-stie cum v-ati putea trezi, intr-o buna zi, cu gatul sucit sau cu gura stramba, sau alte ghinioane (care nu sunt altceva decat consecintza si plata pacatelor, de fapt) si alte celea... asa ca, grija mare la ce prostii si enormitati mai 'debitatzi' si 'trantitzi', verbal sau in scris, pe unde va apuca 'imboldurile' (de la cel necurat, din nefericire)!...
PS: Posibil ca acel 'acatist' dedicat Par. Arsenie Boca sa nu fie chiar cea mai buna versiune din cate acatiste dedicate altor Sfinti exista la ora actuala (toate, ca dealtfel si paraclisele unor Sfinti, pornite de la si inspirate de cel original si care a aparut prima data in vremurile mai de demult, dedicat Maicii Domnului (cu deosebirea ca cele ale Sfintilor sunt 'modelate' dupa faptele si intamplarile minunate din vietile lor, bineinteles), dar cel putin pers. care l-a alcatuit merita admirata pt. evlavie, efort, ravna, motivatia pozitiva, stradanie/straduintza s.a.m.d...) |
|
#9
|
|||
|
|||
|
"Cine vine și mă caută, nu vine degeaba!“ - Par. Arsenie Boca
Părintele Arsenie spunea: „Mă, nu veniți numai voi. Aduceți-i și pe cei care nu au fost aici niciodată. Este destul dacă ați venit o dată sau de două ori, că la dreapta judecată am și eu un cuvânt de spus. Unde veți fi, pun mâna în capul vostru și vă scot afară. Dar este o condiție: să fiți buni, să faceți fapte bune, să mergeți pe linia Bisericii și să fiți tot timpul pregătiți, cum vă învață preoții Bisericii”.(Maria Matronea, Sibiu) M-am căsătorit cu o credincioasă, Emilia, eu fiind ateu pe atunci. Prin ea l-am cunoscut pe Părintele Arsenie Boca, prin 1972. Soția mi-a propus să mergem la Părintele Arsenie la Drăgănescu, dar nu ne-am înțeles. I-am dat chiar o palmă soției, dar până la urmă am plecat împreună la Drăgănescu. Acolo era lume multă, din toate părțile. La întâlnirea cu Părintele, acesta mi-a zis mustrător: „Ai venit mă, ai venit? Tu care bei vin Cotești, ai cotit-o”. A stat de vorbă cu toată lumea, apoi iar mi-a zis: „Mă, n-ai încredere în mine. Vrei s-o bați iar”. La plecare mi-a zis: „Să mai vii la mine”. M-a atras ca un magnet și l-am vizitat ori de câte ori am avut ocazia. _Și a doua oară când am venit l-am găsit pe Părintele înconjurat de multă lume. M-am plâns Părintelui de locul de muncă (eram vopsitor, lucram în mediu de gaze) și mi-a zis: „Lasă mă, că ai să te duci la cei cu halate albe”. Peste 2 săptămâni, fratele meu, care lucra la spital, mi-a zis că este un post de zugrav la spital. M-am transferat cu locul de muncă la spital, unde am lucrat până în 1992, când am ieșit la pensie de boală. Când am mers iar la Părintele Arsenie, mi-a zis: „Cum e, măi, la halate albe?” și i-am spus: „E foarte bine Părinte. Vă mulțumesc că m-ați ajutat”. _De la o vizită la alta simțeam că mă încărcam cu energie. Când plecam de la Părintele Arsenie mă simțeam ușurat. O dată m-am plâns Părintelui că soția mea e cam rea. Atunci Părintele a făcut o experiență cu mine. Mi-a spus că sunt altele și mai rele, apoi m-a rugat să duc niște bagaje la casa parohială, peste drum. Am dus bagajele, am intrat și apoi am întrebat dacă e cineva acasă. A ieșit o persoană cu gura mare: „Ce vrei mă? De ce bați? Vrei să chem miliția?”. „Doamnă -am zis- v-am adus niște bagaje”. Ajungând din nou la Părintele, acesta mi-a zis: „Ai văzut că sunt altele și mai rele?”. Altă dată mi-a zis: „Rabdă, măi, realitatea, altfel vă veți despărți”. (Eugen Butum, 52 ani, Făgăraș) Sursa: http://diasporaonline.ro/2010/parint...a“-viii/ |
|
#10
|
|||
|
|||
|
Odata Parintele a spus: "Cand imi dati "telefon" sa staruiti, ca vin "telefoane" din mai multe parti si nu stiu de unde vine "telefonul"... dar nu era vorba de telefonul propriu-zis. Daca te gandeai la Parintele, Parintele simtea ca cineva ii cere ajutor. (Ierod. Ieronim Coldea).
'Parintele Arsenie ne sfatuia ca atunci cand avem o problema sa spunem de 9 ori rugaciunea Tatal Nostru si rugaciunea inimii - "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul".' 'Citind diverse marturii am ajuns la o concluzie - nu ajungeai la parintele Arsenie daca nu erai "chemat" de el. Este valabil si acum, la 20 de ani dupa moartea lui.' 'In diverse marturii oamenii spun ca: parintele Arsenie avea niste ochi de un albastru intens si cineva spunea ca odata ochii lui se schimbau de la albastru in negru si invers. Greu de crezut ca asa ceva se poate schimba spontan in acelasi mediu si laurma urmei nu conteaza, pentru ca nu toti vad ce vezi tu. _O intrebare mi se invarte in cap - de nu vroia parintele sa i se deschida mormantul? Ca un fel de testament a spus ca doreste sa ii fie lasat mormantul intact pana la venirea lui Hristos.' 'O marturie suna cam asa "acolo unde 3 vorbesc de mine voi fi si eu"..... si ma intreb...oare cine era acest om bland dar sever cu pacatul? _Nu vrea sa i se deschida mormantul pana la a doua venire a lui Hristos _Acolo unde 3 vorbesc de El...este si El _Putea fi in 2 locuri odata _Raspundea promt celor ce il strigau in ajutor... etc Intr-o marturie un domn povesteste ca era cu baiatul. Masina rula cu 100km/h cand s-a trezit ca pe drum era un om. Speriat ca nu are timp sa franeze a strigat "Parinte Arsenie, ajuta-ma" si parintele a venit si a blocat masina. Cel de pe drum se uita buimac iar soferului nu-i venea sa creada ce vede. _Pentru un orasean din anul 2009 aceste lucruri, relatari par povesti de adormit copii. Cu toate acestea imi amintesc ca am citit undeva o poveste incare cineva spunea ca a traversat si s-a trezit cu o masina fix alaturi. Nimic neobisnuit pana aici..dar a simtit ca o forta care il ridica de la pamant si il transporta in fractiune de secunda la loc ferit. Noi nu credem in ce nu intelegem, in ce nu putem vedea, auzi, gusta, etc....si cand se intampla ceva mai presus de noi spunem ca este intamplare...' 'Un preot povesteste ca stie o doamna extrem de practica care nu prea crede in Spovedanie. Doamna este in varsta si destul de bolnava si la un moment dat l-a chemat sa o spovedeasca. preotul se gandea ca va avea clipe grele deoarece noi credem mai putin in minuni si mai multe in ceea ce vedem, gusta, simtim, etc. A mers la persoana respectiva si a ramas uimit ... doamna efectiv s-a spovedit de tot, fara retineri. Mirat a indraznit sa o intrebe cum de a luat aceasta hotarare..... si raspunsul a fost... m-a obligat parintele Arsenie. Preotul mirat intreaba iar.. care parinte Arsenie? Cum care Arsenie? Arsenie Boca. _Doamna a inceput sa povesteasca ca l-a cunoscut cu multi ani in urma pe parinte si chiar daca acesta i-a spus sa ramana aproape de biserica... femeia l-a ignorat. S-a gandit ca e un alt preot nebun care ii da sfaturi... Culmea este ca acum... dupa ani a realizat ca tot ce parintele i-a spus.... s-a intamplat... Cand doamna se impartasea... parintele ii era alaturi si o inghinotea sa spuna tot...' 'Cine-i ingust la minte, nu are leac nicaieri'. _Asa este! Cine vrea sa ma creada bine.... cine nu... nu. Este dreptul fiecaruia sa creada ce doreste. Nu ma apuc sa povestesc detalii dar recunosc cu mana pe inima... ca desi sunt Toma necredinciosul... desi am fost de cateva ori la Prislop ... nu ma asteptam la minuni... si in ultimele zile ma uit.... cum cei dragi pentru care m-am rugat acolo..prieteni, rude, cunostinte.... incep sa traiasca clipe diferite. Vad concret schimbari.... si bineinteles... in bine pentru fiecare....in parte. _Mergeti cu sufletul deschis.... fiti sinceri cu voi si incercati sa va imaginati ca el este acolo...dar nu il puteti vedea decat cu ochii mintii si ai sufletului... mergeti de cate ori simtiti nevoia.... si veti descoperi ca cineva acolo va iubeste si se roaga pentru voi!' 'De la răsărit se va ridica un popor fără cruce dar și un om cu stea în frunte!' _Odată venise o doamnă de la București și Părintele i-a spus că pe București s-a "ouat" de două ori, referindu-se la bombardamente [dar și la cutremure] , iar când se va "oua" a treia oara Bucureștiul va fi șters de pe fața pământului deoarece acolo forfotesc păcatele. Altă dată Părintele ne-a vorbit despre sfârșitul lumii, că sfârșitul lumii nu va fi așa cum gândim noi că va muri toată lumea odată. Ci va muri pe rând. Intr-o parte de lume vor fi războaie, în altă parte cutremure, în alta înecări (vezi de pilda tsunami), vor fi accidente peste accidente, vor fi boli necunoscute și fără leac. Toate acestea le putem vedea în zilele noastre. Toate acestea, pe care le vedem acum, le-a proorocit Părintele Arsenie prin anii 1945-1946 ca să ne întoarcem la credință că sfârșitul nu-i departe. Putem vedea asta după semnele care sunt. Toate aceste semne ni le-a proorocit Părintele Arsenie prin anul 1945-1946 și ne-a citit [tălmăcit] din Biblie de la Apocalipsă că se va ridica de la Răsărit un popor fără cruce, va bântui casele oamenilor, le va dărâma, le va nimici, se va călca om pe om, se va mânca carne de om și se va bea sânge de om. Cine va rămâne din războiul acesta va fi ales ca grâul din pleavă. Pleava zboară, iar grâul rămâne. Se va alege cine va rămâne. _Părintele ne-a spus: "Nu vă spun de la mine. Așa scrie în carte, în Biblie". 'O doamna povestea ca parintele Arsenie i-a spus sa scrie pe hartie rugamintea pe care vrea sa i-o adreseze si apoi sa arda hartia. O singura data a folosit aceasta metoda dar a primit ajutor. _Cu siguranta cei care se gandesc sa castige la Loto sau au alte dorinte absurde nu vor primi niciodata ajutor.' Sursa: http://felicitari.tfm.ro/forum/printthread.php?tid=389 PS1: incercare de raspuns la 'O intrebare mi se invarte in cap - de ce nu vroia parintele sa i se deschida mormantul?': din cauza ca Par. Arsenie Boca nu vroia ca lumea sa inceapa sa se-apuce sa-l cinsteasca mai mult pe dansul decat pe (sau poate chiar uitand de) Mantuitorul Hristos si Maica Domnului, si alti (ceilalti) Sfinti... PS2: Personal, chiar si numai cand citesc despre Par. Arsenie Boca, materiale si carti scrise de catre sau despre dansul, mi se pare ca are efecte vindecatoare, linistitoare si reconfortante psihic/sufleteste... Simt cum o pace sfanta mi se coboara si instaleaza, incet si discret, in suflet... Iar cand am avut unele probleme si am privit numai la fotografia dansului, am simtit cum am primit ajutor (care parea incredibil, nesperat si neasteptat, uneori de genul rasturnarilor de situatie 'de ultim moment' - acolo unde eu nu as fi intrezarit vreo iesire, de fiecare data s-a ivit, ca din senin, cate o rezolvare 'inedita' pt. mine) in repetate randuri Last edited by cherub; 20.10.2010 at 02:47:37. |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Parintele Arsenie Boca | Carmen FUNIERU | Biserica Ortodoxa Romana | 141 | 20.01.2014 17:22:05 |
| PR. ARSENIE BOCA | cristina83 | Mari Duhovnici si predicile lor | 70 | 17.01.2013 15:14:43 |
| 7 intamplari cu Arsenie Boca | florisca | Generalitati | 13 | 31.08.2010 21:40:31 |
|
|