Reflexiune.Ce e pamantul?

[Rodica50]

În prealabil postat de cristian67

Un loc de exil,o vale a plangerii.Omul cauta acolo in intuneric adevarul,care e viata priceperii sale;el cauta acolo,in mijlocul relelor fara numar,un bine,si nu stie ce bine,mare,nesfarsit,vesnic,care e viata inimii sale;si tot ce cauta,fuge de el.Indoiala,gandirea,ratacirea obosesc mintea sa sleita.Ceea ce el a crezut ca-i bine,se schimba in amaraciune.De e singur,sufletul sau cade cu durere asupra lui insusi;el are nevoie de sprijin si va fi vai de el daca-si pune increderea in ceilalti oameni,care se fatarnicesc spre a-l insela,minti,ponegri,sfasia precum hiena sfasie prada sa.Ce stare vrednica de plans!Dar Dzeu n-a parasit pe sarmana sa creatura in momentele de nenorocire.El o lumineaza prin cuvantul Sau,o sustine prin harul Sau,o insufleteste,o mangaie prin credinta unei vieti mai bune,prin nadejdea de a castiga,dupa zilele de incercare,binele la care aspira,binele nesfarsit care e el insusi.

Pamantul- poemul de iubire al lui Dumnezeu pentru om, darul sau nepretuit- pamantul ne odihneste, ne daruieste truda lui in painea aburinda pe masa-"painea noastra cea spre fiinta",ne umbreste racoros sub frunzisuri mirosind a verde crud,ne odihneste in otava proaspat cosita...si din cand ne invata sa doinim cu raurile noastre...De multe ori oamenii uita si atunci, pentru toate suferintele sale, Dumnezeu trimite Lumina sa-l mangaie si ploile sa-i vindece ranile.Pamantul- leaganul stramosilor nostri, pamantul, luntrea copiilor nostri...aici s-a plamadit binele si frumosul,aici s-au rostit fapte.Cel mai frumos Dar al lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, Lumina din Lumina si Dumnezeu Adevarat din Dumnezeu Adevarat , inrourand vietile noastre -amortite in bezna uitarii si nerecunostintei- Iisus Hristos, l-a sfintit cu urmele pasilor si cu sangele Lui Preasfant ... Pamantul, care inca mai traieste , mai respira, prin mila Lui Dumnezeu, prin dragostea si mucenicia Sfintilor... Pamantul ,pentru fiecare din noi ,inseamna acasa.