Este permis intr-o casatorie?

[heaven]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu este nici o contradicţie. Eu cred că poţi fi bun creştin şi te poţi mântui şi dacă nu ai convingerea absolută că toate impulsurile trupeşti vin direct de la dracul. Părerea mea.
Ura asta împotriva celor ale trupului eu nu o pot înţelege. Nu-mi dau seama dacă e chestie de confesiune sau chestie de culturi diferite (est-vest). Nu pot înţelege călugării care umblă cu părul năclăit, care nu se spală Duminica, sau care chiar nu se spală în general (am întâlnit cazuri). Eu nu cred că lui Hristos-Dumnezeu îi eşti mai plăcut dacă dispreţuieşti trupul şi îi interzici orice plăcere care este mai mult decât strictul necesar ca să supravieţuieşti sau ca să te reproduci.

Cand nu te poti iubi si accepta pe tine insuti asa cum ai fost facut de Creator,evident ca nu o sa o poti face nici cu cei din jurul tau,dar in schimb ai pretentia ca esti crestin si urmezi, calea iubirii neconditionate,acea iubire reala ce ofera libertate omului.Este un paradox...
Din pacate mi se intareste din ce in ce mai mult convingerea ca putini mai sunt aceia care traiesc un crestinism autentic si ca,din pacate,religia ajunge pentru unii sa fie distorsionata in fel si chip si folosita drept paravan pentru frustrarile si blocajele interioare.
Chiar nu vreau sa ofensez pe cineva,insa in ultima vreme mi-a fost dat sa vad prea multe aspecte "stranii",ca sa ma exprim elegant, ale unor crestini din acestia inversunati,care in schimb,in viata de zi cu zi te uluiau cu anumite fapte,care numai crestinesti si morale nu erau.

În prealabil postat de heaven

Cand nu te poti iubi si accepta pe tine insuti asa cum ai fost facut de Creator,evident ca nu o sa o poti face nici cu cei din jurul tau,dar in schimb ai pretentia ca esti crestin si urmezi, calea iubirii neconditionate,acea iubire reala ce ofera libertate omului.Este un paradox...
Din pacate mi se intareste din ce in ce mai mult convingerea ca putini mai sunt aceia care traiesc un crestinism autentic si ca,din pacate,religia ajunge pentru unii sa fie distorsionata in fel si chip si folosita drept paravan pentru frustrarile si blocajele interioare.
Chiar nu vreau sa ofensez pe cineva,insa in ultima vreme mi-a fost dat sa vad prea multe aspecte "stranii",ca sa ma exprim elegant, ale unor crestini din acestia inversunati,care in schimb,in viata de zi cu zi te uluiau cu anumite fapte,care numai crestinesti si morale nu erau.

Nici nu pot sa te contrazic, heaven, caci intr-adevar putini mai sunt aceia, care sa traiasca un crestinism autentic, dar nu din motivul indicat de tine mai sus, ci pur si simplu pentru ca putini mai sunt dispusi sa faca ceea ce se cere pentru a se ridica la nivel de crestinism autentic.
Omul nu a fost creat perfect, ci perfectibil; dovada cadera lui Adam din rai.
Iubirea de sine, care tie ti se pare necesara, imi aminteste prea mult de reclamele TV, care iti motiveaza ispitele cu sloganul: "pentru ca meriti!"
Oare asta ne invata crestinismul: ca meritam? Da, meritam, dar nu ceea ce ne fac reclamele publicitare sa credem, ci meritam mantuirea in masura in care ne-am straduit sa o obtinem, incat Dumnezeu sa ne-o faca cadou. Lucru greu, care cere o anumita disciplina si renuntare de sine; daca nu de la inceputul vietii, macar pornind dintr-un moment critic.
Faptul ca observi la altii ruptura dintre credinta si fapta, este pentru ca si tu suferi de unele pacate, ca orice om. Noi dezaprobam la altii lucruri, pe care din pacate si noi le facem sau le-am face, insa vazandu-le la altii, mai usor ne dam seama, ca ele nu sunt bune. Este un mecanism pe care il avem in noi si care functioneaza de la sine. Vine un moment in viata, cand incepem sa ne vedem greselile si ne miram cum de am putut fi de acord sa facem acele fapte. De ce le-am facut? Pentru ca in momentul in care le faci, deciziile se iau la nivelul duhovnicesc pe care il ai atunci.

Inteleg ca doresti un dialog; dar nu vad cu ce ar sta citatele biblice in calea acestui dialog?
Petre Tutea a explicat, ca nu exista idei originale, ci doar pareri care se bazeaza pe bagajul de cunostite al individului. Este deci cam greu, daca nu imposibil, sa fim originali. Si atunci de ce deranjeaza citatele? Banuiesc, pentru ca cel in cauza nu poate "jongla" cu alte materiale decat cele citite de el. Respingand citatele biblice, acela isi arata de fapt o lipsa. Spun acest lucru in general si fara o referire la o anumita persoana, caci de multa vreme am fost intrigata de respingerea de catre unii a citatelor ortodoxe pe acest forum, care isi spune "crestin-ortodox". Pentru mine personal, aceste citate fac parte din limitele intre care incerc sa vietuiesc...

[heaven]

În prealabil postat de Miha-anca

Nici nu pot sa te contrazic, heaven, caci intr-adevar putini mai sunt aceia, care sa traiasca un crestinism autentic, dar nu din motivul indicat de tine mai sus, ci pur si simplu pentru ca putini mai sunt dispusi sa faca ceea ce se cere pentru a se ridica la nivel de crestinism autentic.
Omul nu a fost creat perfect, ci perfectibil; dovada cadera lui Adam din rai.
Iubirea de sine, care tie ti se pare necesara, imi aminteste prea mult de reclamele TV, care iti motiveaza ispitele cu sloganul: "pentru ca meriti!"
Oare asta ne invata crestinismul: ca meritam? Da, meritam, dar nu ceea ce ne fac reclamele publicitare sa credem, ci meritam mantuirea in masura in care ne-am straduit sa o obtinem, incat Dumnezeu sa ne-o faca cadou. Lucru greu, care cere o anumita disciplina si renuntare de sine; daca nu de la inceputul vietii, macar pornind dintr-un moment critic.
Faptul ca observi la altii ruptura dintre credinta si fapta, este pentru ca si tu suferi de unele pacate, ca orice om. Noi dezaprobam la altii lucruri, pe care din pacate si noi le facem sau le-am face, insa vazandu-le la altii, mai usor ne dam seama, ca ele nu sunt bune. Este un mecanism pe care il avem in noi si care functioneaza de la sine. Vine un moment in viata, cand incepem sa ne vedem greselile si ne miram cum de am putut fi de acord sa facem acele fapte. De ce le-am facut? Pentru ca in momentul in care le faci, deciziile se iau la nivelul duhovnicesc pe care il ai atunci.

Inteleg ca doresti un dialog; dar nu vad cu ce ar sta citatele biblice in calea acestui dialog?
Petre Tutea a explicat, ca nu exista idei originale, ci doar pareri care se bazeaza pe bagajul de cunostite al individului. Este deci cam greu, daca nu imposibil, sa fim originali. Si atunci de ce deranjeaza citatele? Banuiesc, pentru ca cel in cauza nu poate "jongla" cu alte materiale decat cele citite de el. Respingand citatele biblice, acela isi arata de fapt o lipsa. Spun acest lucru in general si fara o referire la o anumita persoana, caci de multa vreme am fost intrigata de respingerea de catre unii a citatelor ortodoxe pe acest forum, care isi spune "crestin-ortodox". Pentru mine personal, aceste citate fac parte din limitele intre care incerc sa vietuiesc...

Iti multumesc pentru raspuns,Miha-Anca!
Eu cand ma refer la iubirea de sine,nu vorbesc despre egoism,iubirea de sine semnifica cu totul altceva,insa nu stiu daca este acum momentul sa o detaliez,pe alte topicuri am mai facut-o.
Pe mine m-a deranjat doar ca am pus niste intrebari,destul de pertinente,incercand sa inteleg care sunt anume delimitarile despre care se vorbeste,pentru ca,totusi,nu este prea clar.In schimb m-am ales cu o morala pe cinste si cu o atitudine agresiva de care am vazut ca au "beneficiat" si alti useri.
Nu ma deranjeaza citatele,recomandarile,insa imi doresc pe langa asta sa pot avea si un dialog deschis,nu sa am sentimentul ca discut cu niste persoane care nu pot emite o opinie personala sau,mai rau,daca cer lamuriri sa se intoarca impotriva mea,pentru ca o astfel de atitudine te face sa iti pui intrebari serioase despre cat de crestin este cel in cauza.
Ajungi sa fii confuz si sa te intrebi cum niste persoane care doresc sa ii urmeze lui Iisus,pot fi aparent intr-atat de morale,insa fara sa te faca sa le simti iubirea de semeni,blandetea,smerenia,indelung-rabdarea,ci opusul.
Sunt de acord ca omul este perfectibil,de aceea pun si intrebari,vreau sa inteleg,o viata cred ca putem invata,de absolut oriunde si de la oricine.Sunt una dintre persoanele care considera ca poate invata de la erudit,pana la vanzatorul de la coltul strazii,de la o floare pana la complexitatea universului,peste tot in jurul nostru sunt lectii de viata.
In privinta pacatelor,cu siguranta am si eu garla,sunt de acord ca de multe ori ne deranjeaza in ceilalti,ceea ce in realitate ne supara in noi si incerc sa fiu in fiecare moment atenta la aceste aspecte,sa fiu propriul meu martor,sa imi pun intrebari mie insami si sa caut sa ma corijez pe cat cu putinta,insa,sa ma ierte Dumnezeu,dar nu pot considera crestinism aceasta moralitate crestina,care in fondul ei este buna,insa ajunge pe buzele unor oameni care dau cu parul si o amesteca cu tot felul de vulgaritati,dupa care te acuza tot pe tine ca te gandesti la "rusinarii"!
Multumesc inca o data pentru mesajul tau,Doamne ajuta!

Nu stiu, poate gresesc, dar nu tin minte sa se vorbeasca in biblie sau scrierile bisericesti despre iubirea de sine, altfel decat in legatura cu iubirea de aproapele, caruia ii esti dator ca si tie, sa ii dai de mancare, cand ii e foame, si sa-i dai o haina, pentru a-i acoperi corpul. Eu atata inteleg ca suntem datori si fata de noi insine si fata de aproapele. Ce e in plus, tine de pacate, nu de virtuti.

"Sensul vietii omenesti consta in aceea de a lucra necontenit asupra ta. Oricine ti-ar zice ceva sau te-ar jigni, sa consideri ca Domnul a ingaduit si ca aceasta trebuie sa se intample.
Daca te-au jignit si te-au umilit, primeste aceasta cu bucurie si cu rabdare, ca din mana lui Dumnezeu. Atunci iti va fi foarte usor in viata: nici mahnirea nu te va apasa, si vei avea numai bucurii." (Vladica Antonie Marturisitorul).

Mi-au placut mult aceste cuvinte, pe care le consider intelepciune a vietii; ti le trimit cu toata dragostea si tie, heaven.

[heaven]

Se gaseste si in Biblie: "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!"
Cum vom sti sa ne iubim aproapele daca pe noi insine nu stim cum? :)
A avea stima de sine,cea mai importanta componenta a ei fiind iubirea de sine,semnifica sa te apreciezi obiectiv in privinta calitatilor si defectelor pe care le ai,insa sa nu iti creezi un complex din ultimele sau sa traiesti permanent cu teama de esec sau de a fi judecat,ci sa fii capabil sa poti depasi incercarile vietii,sa traiesti intr-un mod echilibrat,fara a cadea in disperare atunci cand esti incercat si sa poti sa iti gasesti reursele necesare in tine pentru a te dezvolta si evolua ca fiinta umana in toata complexitatea sa.

Preluat de pe site-ul unui cabinet de psihoterapie:

Stima de sine

Stima de sine se bazeaza pe trei componente: Increderea in sine, conceptia de spre sine, iubirea de sine. O buna dozare a fiecareia dintre aceste trei componente este indispensabila pentru a obtine o stima de sine armonioasa. Intre cele trei componente ale stimei de sine exista legaturi de interdependenta: iubirea de sine (a te respecta indiferent de ceea ce ti s-a intamplat) faciliteaza o conceptie despre sine pozitiva (a crede in capacitatile tale, a te proiecta in viitor) care la randul sau, influenteaza favorabil increderea de sine ( a actiona fara teama excesiva de esec si de judecata altuia).

IUBIREA DE SINE Este elementul cel mai important. A ne stima inseamna a ne evalua. Dar a ne iubi nu suporta nici o conditie: ne iubim in ciuda defectelor si limitelor, in ciuda esecurilor si infrangerilor, pur si simplu pentru ca o voce interioara, timida, ne spune ca suntem demni de iubire si respect. Aceasta iubire neconditionata nu depinde de performantele noastre, ea aratand ca ne putem regrupa dupa esecuri. Ea nu ne fereste de suferinta sau de indoiala in cazul unor dificultati, dar ne apara de disperare. Iubirea de sine depinde in mare parte de dragostea pe care ne-au impartasit-o familia noastre atunci cand eram copii, si de "hrana afectiva", care ne-a fost daruita.

CONCEPTIA DESPRE SINE Parerea pe care o avem despre noi, aceasta evaluare fondata sau mai putin fondata, a calitatilor si defectelor noastre, este al doilea stalp al stimei de sine. Nu este vorba doar de cunoasterea de sine; importanta nu este realitatea lucrurilor, ci convingerea de a fi detinatori ai calitatilor sau defectelor, ai potentialitatilor si limitelor. Este un fenomen in care subiectivitatea joaca un rol esential. Aceasta conceptie pe care o avem despre noi insine o datoram mediului nostru familial si in special proiectelor pe care parintii nostri le fac pentru noi. In unele cazuri copii sunt impovarati in mod inconstient de catre parinti si indeplineasc ceea ce ei insisi nu au putut sau nu au stiut sa realizeze in viata lor. Este ceea ce se numeste "copilul insarcinat cu o misiune".

INCREDEREA IN SINE A treia componenta a stimei de sine, increderea in sine se aplica in special la actele noastre. A fi increzator, inseamna, a considera ca esti capabil sa actionezi intr-o maniera adecvata in situatiile importante (Lelord, C.Andre, 1999). Contrar iubirii de sine, si mai ales, conceptiei de sine, increderea in sine nu este prea dificil de identificat; pentru aceasta este suficient doar sa te intalnesti frecvent cu persoana, sa observi cum se comporta in situatii noi sau neprevazute, in care exista o miza, sau daca este coplesita de dificultati in realizarea a ceea ce are de indeplinit. Increderea in sine provine in principal din modul de educatie transmisa de familie sau de scoala.

[zaharia_2009]

În prealabil postat de Miha-anca

Nu stiu, poate gresesc, dar nu tin minte sa se vorbeasca in biblie sau scrierile bisericesti despre iubirea de sine, altfel decat in legatura cu iubirea de aproapele, caruia ii esti dator ca si tie, sa ii dai de mancare, cand ii e foame, si sa-i dai o haina, pentru a-i acoperi corpul. Eu atata inteleg ca suntem datori si fata de noi insine si fata de aproapele. Ce e in plus, tine de pacate, nu de virtuti.

"Sensul vietii omenesti consta in aceea de a lucra necontenit asupra ta. Oricine ti-ar zice ceva sau te-ar jigni, sa consideri ca Domnul a ingaduit si ca aceasta trebuie sa se intample.
Daca te-au jignit si te-au umilit, primeste aceasta cu bucurie si cu rabdare, ca din mana lui Dumnezeu. Atunci iti va fi foarte usor in viata: nici mahnirea nu te va apasa, si vei avea numai bucurii." (Vladica Antonie Marturisitorul).

Mi-au placut mult aceste cuvinte, pe care le consider intelepciune a vietii; ti le trimit cu toata dragostea si tie, heaven.

Subiectul iubirii de sine nu exista in Evanghelie . Este un hatis cu multe capcane , rapide si f. dese ! Asta nu inseamna ca omul nu trebuie sa se gindeasca la el . Cine crede ca este in stare (adica sa se pazeasca strasnic de pacate !) a-i face fata ... este treaba lui . Dar atunci cind sfintii parinti l-au abordat cit de cit a fost tocmai pt. a-i arata primejdiile si nu pt. a-l infrumuseta sau elogia .
Despre lucrurile care nu sunt recomandate sau prohibite a se face vorbire sau cu atit mai mult practica se face o singura vorbire , care defapt este precizarea cum ca ele sunt pacatoase, patimase si cad sub judecarea canoanelor .
Despre lucruri si fapte care sunt condamnate de canoane , numai cei fara experienta duhovniceasca doresc sa le discute, sa le rastalmaceasca , sa gaseasca macar ceva bun in ele, sa faca un pic de ,,dreptate" (ca si cum parintii facatori de canoane nu mai au nici o autoritate prezenta). Cei care au patimit si au simtit amarul pe pielea lor dar au hotarit sa o rupa cu asemenea pacate stiu ca unii diavoli nu pot fi biruiti prin lupta (macar de am fi noi atit de induhovniciti incit sa ne incumetam la lupta cu ispititorul de orice tarie !) si de aceea trebuie ferit sau fugit de ei . Cine insa se alinta si se ingina cu ei au sansa sa vada ca de fiecare data cad in aceleasi pacate !
Nu exista pacat amar sau gretos sau greu de implinit . Pacatele sunt dulci , atit de dulci incit iti vine sa tot faci pina dai ochii cu ispititorul insasi si de atunci incepe groaza mare , mare de tot de te cuprinde frica in asa hal incit iti este frica sa stai singura in casa sau uneori frica te striveste chiar in mijlocul alor tai . Ispititorul nu se joaca cu nimeni ! Intii te prosteste si te pacaleste pt. ca atunci cind vrei sa-i intorci spatele da cu tine de pamint la propriu ! te lupta pina te face neom . Numai cei trecuti prin asemenea experiente , de multe ori tragice, stiu puterea ispititorului dar mai ales cruzimea si vehementa lui . Si nu de putine ori , cautind un duhovnic care sa te ajute si sa te scape din vlaguirea dobindita dar si din lupta care pare ca nu se mai termina, sa-ti faca de exemplu molitvele Sf. Vasile cel mare , descoperi ca luptatorii cu adevarat din oastea lui Hristos care se incumeta la mari lupte sunt extrem de putini . Tocmai ca stiu si cunosc taria unei asemenea lupte .
Satana nici o data nu iti spune ca esti prost, ca nu ai scoala sau ca ai facut-o degeaba,ca esti urit, ca nu esti in stare de nimic, ca nu esti si tu un ,,cineva"... nu , nici pe departe . El te fura dindu-ti sa maninci din marul lui Adam cel inselat prin care te ridica in slavi parindu-te ca te face sa fi deopotriva cu D.zeu . Si de acolo incepe tragedia !

In sfirsit, sa nu depasim subiectul . Revenind , nu am intilnit nici personal si nici pe la sfintii parinti elogiat sau prezentat in pilde pozitive sau in extenso subiectul iubirii de sine . Doar sfintii il talmacesc in idea descoperirii lui ca o mare capcana pt. suflet si a tot ceea ce decurge de aici !

[Monalisa]

Foarte frumos spus!

[anna21]

In teorie suna bine.. pentru unii cel putin.
In practica, stima de sine presupune a te alinia valorilor lumii actuale. Adica nu celor crestine.

Stiu ca psihologia pare utila si interesanta, dar in realitate este doar suma unor teorii si observatii NE-crestine. Adica lipseste suportul esential: invatatura adevarata despre om.


Eu nu am gasit inca nici o sursa crestina care sa ne inverte sa ne iubim pe noi. (Sa iubim ce? Un morman de pacate si idei preconcepute la care tinem cu dintii?)
Plus ca eu nu inteleg cum impaci pocainta cu iubirea de sine.
Adica faci o pocainta "rationala", analitica.. Cum?
Ca daca nu te vezi pacatos si stricat pana in maduva oaselor nu ai cum sa te schimbi. Ci schimbi doar niste obiceiuri dar nu te schimbi in esenta.

Te increzi prea mult in niste invataturi omenesti. (Adica nu poti sa le opui celor crestine, nu? Si crestinismul ne invata ca fara de Hristos nimic nu putem face... adica nu ne zice fara "stima de sine/incredere in sine" sau alte notiuni similare).
(Scapa de ele.. cu prietenie te sfatuieste un fost psiholog :) )

[cristina2012]

În prealabil postat de zaharia_2009

Subiectul iubirii de sine nu exista in Evanghelie

"Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi".

Cum vine asta asta?

[zaharia_2009]

În prealabil postat de cristina2012

"Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi".

Cum vine asta asta?

Aceasta afirmatie are cu totul alt sens ! Ma mir ca puneti aceasta intrebare ! Nu ati citit nici o carte de zidire sufleteasca ? Eu ma si mir ce turnura a luat discutia pe o panta perfida in care se ridica la rang de cinste ,,iubirea de sine" tocmai cea care sta stavila, ca mare pavaza impotriva mintuirii omului .
Daca ati fi citit cu atentie macar o carte duhovniceasca ati fi vazut ca primul , dar primul lucru care atrage atentia la viata unui cuvios, ori sfint, ori ... orice om imbunatatit este plingerea indelungata a pacatelor proprii si nici decum iubirea sau stima de sine. Oho, total pe departe ! Ori acesti oameni mergeau de tineri cruzi in monahism , adica ce mari pacate sa fi avut in asa fel incit sa le plinga o viata intreaga? Dara-mi-te noi care traim in lumea lume si ne desfatam cu sexul oral, de exemplu, si cu alte mii si mii de pacate , precum stima si porcaria de sine infuzata in subconstientul omului de stintele moderne , stinte care insa nu pomenesc un cuvint, unul singur de D.zeu ! Spuneti-mi, va rog deosebit, dvs. macar o carte a vreunui duhovnic cunoscut , sfint sau nu , in care sa aprecieze sau sa eleogieze iubirea si stima de sine ! Pai daca este cea mai mare piedica impotriva mintuirii eu unul va recomand nici sa nu cugetati la a incerca asa ceva ca va faceti de ris ! Dar poate dvs. ginditi altfe, si atunci va veti osirdui !
Si revenind la cuviosi si sfinti : daca ati fi citit macar o carte recenta : Iosif Monahul Vatopedinul : ,,Batrinul Iosif Sihastrul" ati fi vazut acolo ca un mare,mare pacat pe care l-a plins pina in clipa mortii la 62 de ani acest sfint monah Iosif Sihastrul , a fost faptul ca in copilarie a tinut de ,,6" pe alti copii care furau smochine . Ei , aparent ce mare pacat ? Da, dar el stia ca in spatele unei aparente stau ingropate inca multe alte pacate serioase chiar daca era copil . Deci unii isi pling pacatele o viata intreaga, pacatele cele f. mici iar noi dupa ce implinim ,,deliciosul" act al cunilinctiei sau al felatiei, linistiti, fericiti de tremuram din toate oasele de implinire si liniste sufleteasca, incepem sa ne gindim la stima de sine si sa ne gindim ca de, suntem si noi cineva si ca daca cumva nu am gindi asa , vai, am intra in depresie . Pai cine te pune sa faci sex oral , tot acela te baga si in depresie si tot el te prosteste ca ai fi ajuns cineva , asta pt. o credinta mai sus un pic de genunchiul broastei . Si inca nici nu mai vorbesc de cite carti serioase scrise de parinti imbunatatiti sunt despre subiecte precum depresia, akedia, boli psihice , s.a.m.d. Dar pe acestea nu vrea crestinul sa le citeasca , cica nu este motivat, nu are interes, nu este curios ! El citeste doar stiinta , pai atunci sa se duca pe la vreun profesor universitar psiholog sau sociolog si sa se spovedeasca sau mai ales sa se mintuiasca, nu ?
Revenind la ce incercati sa sustineti dvs. iluzoriu(daca asta este intentia, de a sustine !) . Parerea mea este sa renuntati la asemenea cugetari pt. ca va v-a batjocoti acelasi ispititor cit de curind cu ginduri de marire pina veti ajunge chiar sa le credeti . Deci , subiectul iubirii de sine si nu o propozitie ca cea pe care mi-o dati dvs. mai sus , ei, acest subiect nu exista in evenghelie de sine statator decit absolut indirect in unele pilde si prin care se arata unde duce iubirea de sine adulata si nici decum incuviintarea ei : asa este pilda lucratorilor viei, a fiului risipitor, a bogatului nemilostiv (care-si indeamna sufletul sau pretios sa manince si sa bea desfatindu-se ca cica ar merita... si saracul Lazar !) Asadar , Mintuitorul stiind bine cit de mare este iubirea de sine care zace in noi in fiecare a incercat prin aceasta sa dea masura iubirii aproapelui , desi mai inainte spusese cu adevarat si comparativ, masura iubiri divine : din toata inima ta , cu tot sufletul tau, cu toata virtutea ta , cu tot cugetul tau . Dar pt. a fi sigur ca tinarul respectiv (bogat fiind , adica egoist la maxim ca de accea voia sa tina numai pt. el averea si orbit de iubirea de sine care era extrem de mare !) va intelege masura din cuvintele spuse i-a intarit afirmatia cu o comparatie in care termenul discutat il aseamana cu propria iubire de sine ! Adica , dumnezeirea se adora in termenii spusi initial iar aproapele cu diferenta ,dar pt. cei care au totusi nedumeriri in a o intelege ori pt orbi si surzi (orbitii de propria lor iubire si surzitii de propriul lor suflet in elogii permanente) a facut aceasta comparatie . Femeii desfrinate , de exemplu, nu a fost nevoie sa-i spuna acesta diferenta deoarece ea a fost vazuta ca a trecut de la iubirea de sine (iubind o viata intreaga propriile desfatari ale sufletului in desfrinari , precum doamnele si domnii aici de fata care au aceleasi pareri !) la iubirea lui D.zeu, o cu totul alta treapta de iubire, dar pe care o si manifesta, adica o marturiseste prin marea pocainta . Prin pocainta si despatimire , femeia desfrinata a putut sa-l descopere pe D.zeu , a putut sa inteleaga si sa treaca la o alta treapta superioara de iubire decit cea a iubirii de sine , singura maxima de care in mod nativ suntem in stare toti ! La iubirea lui D.zeu se ajunge insa prin mare efort si nu nativ ! Sa nu fiu inteles gresit , ceea ce am spus nu inseamna ca femeia desfrinata nu mai iubea aproapele, nicidecum (stiu ca ati fi tentata sa interpretati peiorativ !, este mai la indemina, mai rapid !) ci a reusit prin marea pocainta sa il vada pe D.zeu si ale Sale porunci , comparativ cu propria-i iubire de sine !

Deci ce era de neinteles sau mai bine zis unde face Mintuitorul vreo pilda sau vreo vorbire propriuzisa despre iubirea de sine ?
Discutiile pe care le-am urmarit sunt tragic de socante deoarece ele nu arata in primul rind ca multa lume este instrainata de credinta curata in D.zeu alintindu-se cu te miri ce stiinte sau si mai rau cu indemnuri satanice , ci ele arata in primul rind lipsa lecturii asidue si serioase duhovnicesti, printre preocuparile cotidiene, si indiferenta reala fata de dumnezeire , de viata in duh si adevar, de propria mintuire . Asa cum ne spune Mintuitorul : ,,...taci tu, sa vorbeasca faptele tale" ,oamenii se judeca dupa fapte si nu dupa vorbele lor, ca din vorbe nu vedeti, suntem psihologi si sociologi, si medici, si liberschimbisti si limbisti si bunul dumnezeu mai stie cum , dar din fapte ...cu totul si cu totul altceva !
Nu vi se pare frapant ca cei mai multi asazisi crestini nu se entuziasmeaza si nu vor sa urmeze la viata curata in duh si adevar, desi isi spun ,,crestini", incercind sa copieze pe duhovnicii rigurosi si pretentiosi cu viata in duh dar se linistesc si chiar devin partizanii pacatelor atunci cind vad ca si altii mai fac draciile pe care le fac ei insisi si ca aha, multa lume sunt in situatia lor ! Pt. ca satana este un maestru in vinarea sufletelor . De aceea si Mintuitorul spune ca tare ingusta este calea mintuirii si larga cea a pierzarii .
Ma intrebau fratii si surorile nu cu multe postari in urma , incununati de nonconformista Ynaf, ca unde scrie ca perversiunile sunt incriminate direct in biblie .
Pai nu ne spune sf. ap. Pavel ca ,, ...nici un desfrinat, sodomist, bautor si nici altii asemenea lor nu vor intra in imparatia cerurilor" Si ca pilda Sodomei si a Gomorei nu este destula, glumeau desigur ! Ori credeti ca sodomia ar fi ceva groaznic de rau si gomaria ar fi o desfatare permisa de Hristos .
Pt. crestinii seriosi , preocupati de ortodoxie , de mintuire ca de altfel si de aspectul altor religionari si credinte straine de ortodoxie acest thread este desavirsit ca exemplu de activitate si inselare draceasca prin substanta care o contine si ceea ce se propune cu vehementa . Da, este uimitor cit de mult se sustin pacatele si mai ales citi ortodocsi sar in ajutorul denigratorilor de credinta curata ! Din anumite pacate grele se da in altele si mai grele , precum este cel al iubirii de sine , de ramii surprins de energia pe care o varsa oamenii pt. a-si cere ,,dreptul la pacate " ! Ce paradox real !

Vis-a-vis de toate porcariile si ticalosiile si abjurarea de la ortodoxie sub o forma sau alta (fie mascat,emancipata, telectuala, umanista ...fie cit mai pe fata si fara nici o teama , ca jena s-a consumat de mult !) a ortodocsilor care inca se declara asa , deci fata in fata cu acestea imi vin mereu in minte motoul /semnatura sorei Miha-anca :"Fiecare cuvant al nostru trebuie cugetat cu grija, caci la fiecare cuvant se pune in joc adevarul". – Parintele Serafim Rose... peste care nimeni nu se mai uita sau nu mai este atras , dara-mi-te sa mai si citim carti ale duhovnicilor imbunatatiti sau ale sfintilor !???