Este permis intr-o casatorie?

În prealabil postat de coralina

Am cateva nedumeriri pe marginea celor scrise de tine, Anna:
- daca te vezi pacatos si "stricat pana in maduva oaselor" (asa cum formulezi tu), zi de zi, clipa de clipa, nu dai in depresie? Iti mai permiti (tie inseti) sa te bucuri de ceva in viata? Cum impaci viata de familie (copii, sot) cu atitudinea permanenta de auto-flagelare pentru pacatele facute?
- cum putem face pocainta daca nu realizam / analizam ceea ce este gresit in viata noastra? Considerati ca aceasta "analiza" (numita in alte contexte si "cercetare de sine") transforma pocainta in actiune "analitica"?
- Heaven invoca "Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti"; daca pe noi insine nu avem voie sa ne iubim ("iubim" este, de fapt, mult spus), cum ajungem, concret, sa nutrim sentimente de iubire fata de aproapele?
- cum realizezi ca ai schimbat macar 0,00000001% din tine prin pocainta daca "datoria" ta este sa te consideri 24 ore / zi "un morman de pacate"?

Coralina:Diferenta dintre omul, care nu isi cunoaste pacatele si cel, care si le cunoaste, e ca de la carul din curte, la Carul de pe cer, scria Carl G. Jung.
Cand omul se vede pacatos, acesta este efectul Duhului Sfant, Care il lumineaza sa isi vada pacatele si Care ii da si puterea si dorinta de a le indrepta. Acest om, desi se vede tot numai cu pacate, are totusi speranta ca se poate indrepta, curata si sfinti. Este o mare speranta, pe care Duhul Sfant il sadeste in inima celui care se smereste in fata lui Dumnezeu.
Acest "morman de pacate" ne ajuta sa intelegem ce e bine si ce e rau; ne ajuta sa facem ordine in viata noastra si sa ne luam la tranta cu aceste pacate. Facand acest lucru intelegem mai bine mecanismele vietii. Regretand, ne indreptam si ne smerim. Smerindu-ne, reducem din mandrie: scadem noi la dimensiunile noastre reale si creste cel, pe care il desconsideram sau il uram.
Ori, daca ne iubim, ne supradiensionam, iar mandria creste proportional. Cele mai multe greseli le facem din mandrie.

[coralina]

În prealabil postat de Miha-anca

Coralina:Diferenta dintre omul, care nu isi cunoaste pacatele si cel, care si le cunoaste, e ca de la carul din curte, la Carul de pe cer, scria Carl G. Jung.
Cand omul se vede pacatos, acesta este efectul Duhului Sfant, Care il lumineaza sa isi vada pacatele si Care ii da si puterea si dorinta de a le indrepta. Acest om, desi se vede tot numai cu pacate, are totusi speranta ca se poate indrepta, curata si sfinti. Este o mare speranta, pe care Duhul Sfant il sadeste in inima celui care se smereste in fata lui Dumnezeu.
Acest "morman de pacate" ne ajuta sa intelegem ce e bine si ce e rau; ne ajuta sa facem ordine in viata noastra si sa ne luam la tranta cu aceste pacate. Facand acest lucru intelegem mai bine mecanismele vietii. Regretand, ne indreptam si ne smerim. Smerindu-ne, reducem din mandrie: scadem noi la dimensiunile noastre reale si creste cel, pe care il desconsideram sau il uram.
Ori, daca ne iubim, ne supradiensionam, iar mandria creste proportional. Cele mai multe greseli le facem din mandrie.

Bun, dar cum se impaca ipostaza de "cel mai pacatos de pe pamant", in care trebuie sa ne vizualizam necontenit, cu speranta de indreptare de care pomenesti? E o fractura de logica pe undeva in acest discurs: daca ma consider cel mai rau dintre cei mai rai incontinuu, cand mai are timp sa se sadeasca speranta?
Iar daca, sa zicem, aceasta speranta este (totusi) sadita, am voie s-o recunosc ca atare sau mi se considera acest lucru un act de mandrie?

Tot in aceasta ordine de idei, de ce oare aleg ortodocsii cu preponderenta extremele? De exemplu, din multele povete pe care Sfintii Parinti le-au dat de-a lungul timpului celor casatoriti, tendinta aproape unanima este sa i se dea cel mai mult credit parintelui Arsenie Boca, asadar celui care se plaseaza prin afirmatiile sale la o extrema rigida a opiniilor pe marginea subiectului.

[heaven]

A te iubi pe sine nu inseamna egoism si o voi repeta pana se va intelege!
Sinele si ego-ul sunt doua lucruri diferite.Tocmai ca ego-ul este falsul nostru sine care nu ne lasa sa vedem cine suntem cu adevarat,asa cum am fost creati de Tatal Ceresc,exact asa cum ne comportam cand eram copilasi micuti: naturali,inocenti,iubeam pe toata lumea in mod firesc,ne exprimam liber fara ingradirile in care traim ca adulti si care ne-au fost trasate inca din copilarie incepand cu parintii si continuand cu restul societatii.Va mai amintiti cum erati atunci?Unde este copilul din voi?
Am fost invatati ca nu putem fi noi,am trait si ne-am dezvoltat sub "n" conditionari,pana am ajuns sa ne identificam si noi cu ceea ce credeau ei,propriul lor sistem de valori,ne-am dezvoltat acel sine fals,ego-ul si am ajuns sa uitam...cine suntem noi.
Ana21,spui ca esti un fost psiholog,eu inca nu ma pot denumi asa,ci doar cu ajutorul lui Dumnezeu pot spera sa reusesc pe acest drum si sunt sigura ca daca El va dori,voi fi acolo,insa chiar nu inteleg cum poti sa confunzi ego-ul cu sinele si cum de nu ai inteles ca eu nu vorbeam despre iubirea de ego.
Imi vorbesti de teorie,da,adevarat,pe un forum nu poti face mai mult de atat,insa cu siguranta practica este de baza si in psihologie si in spiritualitate.
Imi e greu sa cred ca ai ajuns la procesul de autocunoastere sau ca te-ai format ca si consilier sau psihoterapeut,dupa care ai ajuns la aceste concluzii.
Mi se pare practic imposibil ca odata ce ai luat contact direct cu propria ta fiinta sa nu intelegi ceea ce inseamna iubirea de sine si ce anume ne produce blocajele in care stam inchistati,unii si o viata.
Psihologia si spiritualitatea nu fac altceva decat sa se completeze una pe cealalta.
In ziua de astazi psihologia s-a dezvoltat mult si sunt psihoterapii care imbina stiinta psihologiei cu spiritualitatea.Este vorba de unificarea trup-minte-spirit.
Si eu iti pot da un sfat: mergi la cateva ore de dezvoltare personala in psihoterapie experientiala si povesteste-mi daca tot aceleasi convingeri ti le pastrezi.
Sau,poate gasesti o alta care sa rezoneze cu sufletul tau.
Iar,revenind la Dumnezeu,El a spus foarte limpede:"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!"
Este cat se poate de simplu,chiar si un copil ar intelege,ca daca eu vad ceva rau in a ma iubi pe mine,voi proceda exact la fel cu aproapele...

[anna21]

În prealabil postat de heaven

........
Mi se pare practic imposibil ca odata ce ai luat contact direct cu propria ta fiinta sa nu intelegi ceea ce inseamna iubirea de sine si ce anume ne produce blocajele in care stam inchistati,unii si o viata.
Psihologia si spiritualitatea nu fac altceva decat sa se completeze una pe cealalta.
In ziua de astazi psihologia s-a dezvoltat mult si sunt psihoterapii care imbina stiinta psihologiei cu spiritualitatea.Este vorba de unificarea trup-minte-spirit.
Si eu iti pot da un sfat: mergi la cateva ore de dezvoltare personala in psihoterapie experientiala si povesteste-mi daca tot aceleasi convingeri ti le pastrezi.
Sau,poate gasesti o alta care sa rezoneze cu sufletul tau.

Foarte, foart pe scurt (pentru ca-ti plac povestile- vad ca i-ai servit una si fratelui Zaharia): Hristos este Adevarul. Sa ma intorc catre invataturi omenesti (dar nu numai, din pacate unele sunt derivate din filosofii orientale, esoterice etc..) dupa ce am aflat ortodoxia este ca si cum as fi chemata la un ospat imparatesc, dar eu pierd vremea cautand mancare (spirituala) in gunoaiele de-afara.

[heaven]

În prealabil postat de anna21

Foarte, foart pe scurt (pentru ca-ti plac povestile- vad ca i-ai servit una si fratelui Zaharia): Hristos este Adevarul. Sa ma intorc catre invataturi omenesti (dar nu numai, din pacate unele sunt derivate din filosofii orientale, esoterice etc..) dupa ce am aflat ortodoxia este ca si cum as fi chemata la un ospat imparatesc, dar eu pierd vremea cautand mancare (spirituala) in gunoaiele de-afara.

Autocunoasterea si cunoasterea omului in complexitatea sa nu exclud crestinismul,ci se impletesc in armonie cu acesta.Sunt ca piesele unui puzzle care se completeaza una pe cealalta.
Bineinteles ca daca nu intelegi in profunzimea lor anumite lucruri si nu le-ai cunoscut decat la nivel teoretic,probabil,dar nu si practic,le categorisesti ca fiind gunoaie.
Omul tinde sa respinga ceea ce nu cunoaste sau nu intelege,insa nu asta este calea catre evolutia noastra ca fiinte spirituale.
Eu nu incerc sa conving pe nimeni de ceva anume,doar scriu despre niste lucruri pe care le aprofundez si ca teorie,dar si la modul concret,iar cine are deschiderea necesara cu siguranta va intelege sensul acestor cuvinte,ba,mai mult,va dori sa caute in sine profunzimea lor.
Dumnezeu este Iubire,iar in afara ei se afla iadul.Nu exista o alta cale,oricat am vrea noi sa ne justificam anumite ratiuni de a fi si a gandi: crestinismul este religia iubirii absolute,universale si neconditionate,iar in afara ei se intinde adevaratul iad.
Nu este necesar sa citim biblioteci pentru aceasta,ea se afla in sufletul nostru,trebuie doar sa o lasam libera sa se manifeste,fara teama.De ce ne este teama sa iubim?Oare am trait atat de mult timp cu lipsa iubirii,incat prezenta ei ne cutremura,ne face sa ne intrebam cine suntem?Cine am fost pana acum si cine am putea deveni?
Am trait ca niste straini de noi insine,insa cine va constientiza acest lucru,va scoate la suprafata aceasta floare frumoasa si o va ingriji ca pe cel mai nepretuit lucru pe care fiinta noastra il are,pentru ca este insasi esenta noastra si singura cale de a ne uni cu Dumnezeu!

În prealabil postat de heaven

Autocunoasterea si cunoasterea omului in complexitatea sa nu exclud crestinismul,ci se impletesc in armonie cu acesta.Sunt ca piesele unui puzzle care se completeaza una pe cealalta.

Nu cred ca o impletire e suficienta! Crestinismul cuprinde viata omului de la nastere si pana dupa moarte. Trebuie sa ne identificam cu Hristos, nu sa ne unduim dupa el, ocolind eventual ceea ce nu ne convine. Doar Hristos a avut doua firi, cea omeneasca si cea Dumnezeiasca, impletite intre ele. Omul trebuie sa se transforme treptat si sa lase in final pe Hristos sa traiasca in el; deci partea omeneasca, adic cea trupeasca sa o reduca, in favoarea vietii duhovnicesti. Asta bineinteles daca dorim sa ajungem neaparat in rai.

În prealabil postat de coralina

Bun, dar cum se impaca ipostaza de "cel mai pacatos de pe pamant", in care trebuie sa ne vizualizam necontenit, cu speranta de indreptare de care pomenesti? E o fractura de logica pe undeva in acest discurs: daca ma consider cel mai rau dintre cei mai rai incontinuu, cand mai are timp sa se sadeasca speranta?
Iar daca, sa zicem, aceasta speranta este (totusi) sadita, am voie s-o recunosc ca atare sau mi se considera acest lucru un act de mandrie?

Tot in aceasta ordine de idei, de ce oare aleg ortodocsii cu preponderenta extremele? De exemplu, din multele povete pe care Sfintii Parinti le-au dat de-a lungul timpului celor casatoriti, tendinta aproape unanima este sa i se dea cel mai mult credit parintelui Arsenie Boca, asadar celui care se plaseaza prin afirmatiile sale la o extrema rigida a opiniilor pe marginea subiectului.

Speranta o primim de la Dumnezeu, atunci cand vrem sa ne indreptam.
Noi suntem cei, care facem pacatul; dar cauza pacatului nu suntem noi, ci sarpele care sta incolacit in inima noastra. Chiar daca ajungem sa nu mai facem un pacat, asta nu inseamna ca am indepartat din inima cauza pacatului. Nici nu vom putea sa il indepartam, ci Dumnezeu o va indeparta.
Iti recomand o lectura usoara si instructiva:
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...nou-82932.html
Cartea este scris de Pr. Petroniu Tanase.
Fara a ne folosi timpul si pentru a acumula cunoastere, nu vom ajunge la o intelegere corecta a lucrurilor.

In ceea ce priveste acceptarea scrierilor Pr. Arsenie Boca, considerate de unele persoane de pe acest forum, ca ar fi extremiste, nu pot raspunde decat printr-o alta intrebare:
Cand mergi sa faci o operatie, preferi ca igiena din sala de operatie sa fie de 50% sau de 100% ? Indepartarea pacatelor este si ea un fel de operatie si de preferat este igiena de 100%. Degeaba indepartez o buna parte din pacate, dar consider exagerat sa le indepartez pe toate. Ce am facut atunci?!? Sau, cand ne spalam pe maini sa ne spalam doar varful degetelor... Exemplele pot continua.
Pr. Arsenie Boca, avand Duh Sfant, ne-a invatat de bine. Nu putem lua doar o parte de bine, neacceptand restul. La ce ne-ar folosi?
Ni se pare ca a fost sever? Da, a fost, din dragoste si spre binele nostru. adevarul nu suporta jumatati de masura.
Coralina, daca ai gasit la Pr. Arsenie Boca sfaturi care contravin celor lasate noua de Sf. Parinti, atunci te rog sa le pui aici in discutie; daca nu, atunci ceea ce avem de la Pr. Arsenie este bun si nu e motiv sa criticam.
Ca ne e greu sa ne indepartam total de pacate, stiu, caci si mie imi e la fel de greu; dar asta e o lipsa proprie cu care trebuie sa lupt/am, nu sa acceptam jumatatile de masura, care nu ne duc nicaieri.

[Erethorn]

În prealabil postat de Miha-anca

Speranta o primim de la Dumnezeu, atunci cand vrem sa ne indreptam.
Noi suntem cei, care facem pacatul; dar cauza pacatului nu suntem noi, ci sarpele care sta incolacit in inima noastra. Chiar daca ajungem sa nu mai facem un pacat, asta nu inseamna ca am indepartat din inima cauza pacatului. Nici nu vom putea sa il indepartam, ci Dumnezeu o va indeparta.
Iti recomand o lectura usoara si instructiva:
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...nou-82932.html
Cartea este scris de Pr. Petroniu Tanase.
Fara a ne folosi timpul si pentru a acumula cunoastere, nu vom ajunge la o intelegere corecta a lucrurilor.

In ceea ce priveste acceptarea scrierilor Pr. Arsenie Boca, considerate de unele persoane de pe acest forum, ca ar fi extremiste, nu pot raspunde decat printr-o alta intrebare:
Cand mergi sa faci o operatie, preferi ca igiena din sala de operatie sa fie de 50% sau de 100% ? Indepartarea pacatelor este si ea un fel de operatie si de preferat este igiena de 100%. Degeaba indepartez o buna parte din pacate, dar consider exagerat sa le indepartez pe toate. Ce am facut atunci?!? Sau, cand ne spalam pe maini sa ne spalam doar varful degetelor... Exemplele pot continua.
Pr. Arsenie Boca, avand Duh Sfant, ne-a invatat de bine. Nu putem lua doar o parte de bine, neacceptand restul. La ce ne-ar folosi?
Ni se pare ca a fost sever? Da, a fost, din dragoste si spre binele nostru. adevarul nu suporta jumatati de masura.
Coralina, daca ai gasit la Pr. Arsenie Boca sfaturi care contravin celor lasate noua de Sf. Parinti, atunci te rog sa le pui aici in discutie; daca nu, atunci ceea ce avem de la Pr. Arsenie este bun si nu e motiv sa criticam.
Ca ne e greu sa ne indepartam total de pacate, stiu, caci si mie imi e la fel de greu; dar asta e o lipsa proprie cu care trebuie sa lupt/am, nu sa acceptam jumatatile de masura, care nu ne duc nicaieri.

Modul in care va raportati la scrierile Parintelui Arsenie Boca imi aminteste de ceva... hmmm... cum se numeste chestia aia..... hmmmm..... cand credem ca cineva nu greseste deloc deloc......... cand 100% din ce spune trebuie luat de bun...... hmmmm............. nici macar catolicii nu cred asa ceva despre Papa.... hmmmmm....

În prealabil postat de Erethorn

Modul in care va raportati la scrierile Parintelui Arsenie Boca imi aminteste de ceva... hmmm... cum se numeste chestia aia..... hmmmm..... cand credem ca cineva nu greseste deloc deloc......... cand 100% din ce spune trebuie luat de bun...... hmmmm............. nici macar catolicii nu cred asa ceva despre Papa.... hmmmmm....

Va cam balbaiti, negasind cuvintele. Eu vorbeam de curatirea de pacate.

[Erethorn]

În prealabil postat de Miha-anca

Va cam balbaiti, negasind cuvintele. Eu vorbeam de curatirea de pacate.

Imi pare rau; pot sa va dau sfaturi, indicii, pareri, dar simtul umorului.....

Dumneavoastra vorbeati despre faptul ca tot ce a scris cutare este fara greseala, ca degeaba am aplica doar o parte din sfaturile sale, ca e corect suta la suta, pt. ca a vorbit Duhul Sfant prin el....

Si in acelasi timp ii denigrati pe catolici pentru ca ei stiu ca unui om ii este dat ca uneori, in numite situatii speciale, prin mijlocirea Duhului Sfant, sa vorbeasca fara greseala...

Intr-adevar, e nevoie nu doar de putin simt al umorului (sau al ridicolului), ci si de acea calitate rara a oamenilor capabili sa nu se ia pe sine insasi prea in serios, de a-si da seama cand au calcat in strachini si de a rade de ei insisi, pentru a sesiza ironia.

În prealabil postat de Miha-anca

Da, acestea sunt patimi ireprosabile: foamea, setea, oboseala. Tot omul le are de la caderea din rai a protoparintilor.

Foamea este o patima ?