Este permis intr-o casatorie?

[Rodica50]

În prealabil postat de Erethorn

Ce intelegeti prin "carnalul obsesiv" ? Dorinta de a te bucura de sex (impreuna cu sotul/sotia) ?

Probabil ca nu realizati, dar insasi faptul ca utilizati acest termen in raport cu ceea ce este modul in care v-a creat Dumnezeu - un suflet intr-un trup, in mijlocul unei lumi materiale - este o jignire la adresa Creatorului.

Citeste , draga prietene, tot ce s-a scris si iti vei raspunde singur. De la o intrebare, dealtfel indreptatita- unde s-a ajuns!Cred in cumintenia si curatenia casniciei!

[cristina2012]

În prealabil postat de zaharia_2009

Aceasta afirmatie are cu totul alt sens ! Ma mir ca puneti aceasta intrebare ! Nu ati citit nici o carte de zidire sufleteasca ? Eu ma si mir ce turnura a luat discutia pe o panta perfida in care se ridica la rang de cinste ,,iubirea de sine" tocmai cea care sta stavila, ca mare pavaza impotriva mintuirii omului .

Revenind la ce incercati sa sustineti dvs. iluzoriu(daca asta este intentia, de a sustine !) . Parerea mea este sa renuntati la asemenea cugetari pt. ca va v-a batjocoti acelasi ispititor cit de curind cu ginduri de marire pina veti ajunge chiar sa le credeti . Deci , subiectul iubirii de sine si nu o propozitie ca cea pe care mi-o dati dvs. mai sus , ei, acest subiect nu exista in evenghelie de sine statator decit absolut indirect in unele pilde si prin care se arata unde duce iubirea de sine adulata si nici decum incuviintarea ei : asa este pilda lucratorilor viei, a fiului risipitor, a bogatului nemilostiv (care-si indeamna sufletul sau pretios sa manince si sa bea desfatindu-se ca cica ar merita... si saracul Lazar !) Asadar , Mintuitorul stiind bine cit de mare este iubirea de sine care zace in noi in fiecare a incercat prin aceasta sa dea masura iubirii aproapelui , desi mai inainte spusese cu adevarat si comparativ, masura iubiri divine : din toata inima ta , cu tot sufletul tau, cu toata virtutea ta , cu tot cugetul tau . Dar pt. a fi sigur ca tinarul respectiv (bogat fiind , adica egoist la maxim ca de accea voia sa tina numai pt. el averea si orbit de iubirea de sine care era extrem de mare !) va intelege masura din cuvintele spuse i-a intarit afirmatia cu o comparatie in care termenul discutat il aseamana cu propria iubire de sine ! Adica , dumnezeirea se adora in termenii spusi initial iar aproapele cu diferenta ,dar pt. cei care au totusi nedumeriri in a o intelege ori pt orbi si surzi (orbitii de propria lor iubire si surzitii de propriul lor suflet in elogii permanente) a facut aceasta comparatie . Femeii desfrinate , de exemplu, nu a fost nevoie sa-i spuna acesta diferenta deoarece ea a fost vazuta ca a trecut de la iubirea de sine (iubind o viata intreaga propriile desfatari ale sufletului in desfrinari , precum doamnele si domnii aici de fata care au aceleasi pareri !) la iubirea lui D.zeu, o cu totul alta treapta de iubire, dar pe care o si manifesta, adica o marturiseste prin marea pocainta . Prin pocainta si despatimire , femeia desfrinata a putut sa-l descopere pe D.zeu , a putut sa inteleaga si sa treaca la o alta treapta superioara de iubire decit cea a iubirii de sine , singura maxima de care in mod nativ suntem in stare toti ! La iubirea lui D.zeu se ajunge insa prin mare efort si nu nativ ! Sa nu fiu inteles gresit , ceea ce am spus nu inseamna ca femeia desfrinata nu mai iubea aproapele, nicidecum (stiu ca ati fi tentata sa interpretati peiorativ !, este mai la indemina, mai rapid !) ci a reusit prin marea pocainta sa il vada pe D.zeu si ale Sale porunci , comparativ cu propria-i iubire de sine !

Deci ce era de neinteles sau mai bine zis unde face Mintuitorul vreo pilda sau vreo vorbire propriuzisa despre iubirea de sine ?

Ma intrebau fratii si surorile nu cu multe postari in urma , incununati de nonconformista Ynaf, ca unde scrie ca perversiunile sunt incriminate direct in biblie .
Pai nu ne spune sf. ap. Pavel ca ,, ...nici un desfrinat, sodomist, bautor si nici altii asemenea lor nu vor intra in imparatia cerurilor" Si ca pilda Sodomei si a Gomorei nu este destula, glumeau desigur ! Ori credeti ca sodomia ar fi ceva groaznic de rau si gomaria ar fi o desfatare permisa de Hristos .
... este uimitor cit de mult se sustin pacatele si mai ales citi ortodocsi sar in ajutorul denigratorilor de credinta curata ! Din anumite pacate grele se da in altele si mai grele , precum este cel al iubirii de sine , de ramii surprins de energia pe care o varsa oamenii pt. a-si cere ,,dreptul la pacate " ! Ce paradox real !

Nu mi se pare ca aici avem pareri foarte diferite. Am ingrosat pasajul care mi se pare identic cu ceea ce gandesc eu.

Parerea mea referitor la porunca de a-ti iubi aproapele "ca pe tine insuti" e ca Dumnezeu stie ca orice om se iubeste pe sine, unii se iubesc intelept pentru ca sunt consitienti de demnitatea cu care a inzestrat Dumnezeu omul si se straduiesc sa o pastreze/sa o recastige (isi doresc adevaratul bine, mantuirea), altii se iubesc nebuneste (sunt indragostiti de ei, sunt narcisisiti, egoisti, egocentristi). Interesant e ca daca esti egocentrist de felul tau, spre exemplu, dar ai auzit de cuvantul Lui Dumnezeu si te apuci sa te tii de El, va trebui sa-l iubesti si aproapele ca pe tine insuti, adica sa-l pui si pe aproapele nr 1, pe aproapele nr 2, pe aproapele nr 100 tot in centrul universului... Mai devreme sau mai tarziu, te prinzi ca in centrul universului trebuie sa stea toti cei "aproape"ai tai si de aici ai sansa sa mergi spre normal, sa intelegi ca poti imparti universul cu toti ceilalti asa cum sunt ei, ca asta vrea Dumnezeu de la tine. Aceeasi teorie se aplica si la alte moduri neadecvate de a iubi. Fiecare porneste in viata cu un mod de a se iubi pe sine. Tinand cont de invatatura divina, incet, incet ajung la o iubire inteleapta pentru ei insisi si pentru ceilalti.

Majoritatea oamenilor (dar nu chiar toti) care o pornesc spre Dumnezeu, o fac din iubire de sine, fie temandu-se pentru sine de chinurile iadului, fie pentru ca s-a intalnit cu durerea si/sau esecul in viata lui si cauta un mod de a-i fi bine, abia apoi descopera iubirea Lui Dumnezeu, valoarea invataturilor crestine.

Iubirea "de sine" la care m-am referit eu nu are nimic de a face cu mandria, cu slava desarta, ci cu grija inteleapta pentru sine. Sunt de acord ca termenul "iubire de sine" are o conotatie negativa ducand cu gandul la cel care isi ofera totul siesi, isi cauta numai binele personal, chiar in detrimentul altora, dar nu la aceasta m-am referit eu. Nu ma supar ca nu ati inteles, imi cer sucze ca nu am gasit o formulare mai precisa... si inca nu o gasesc.

Cat priveste perversiunile nu le consider firesti, ci niste scarbosenii care nu trebuiesc acceptate (nici sex oral, nici anal nici altele), deci ceea ce ati scris nu ma priveste. Banuiam ca s-a inteles acest lucru din mesajele mele anterioare, dar nu-i nimic, subliniez aici ca le consider pacate mari. Nu inteleg cum poate parea cuiva ok sa se atinga cu buzele de sf. trup la putin timp dupa ce a pus aceeasi gura pe unde "e rusine"...

[Erethorn]

În prealabil postat de Rodica50

Citeste , draga prietene, tot ce s-a scris si iti vei raspunde singur. De la o intrebare, dealtfel indreptatita- unde s-a ajuns!Cred in cumintenia si curatenia casniciei!

Si totusi... A te bucura de carnal, a-ti face placere sa faci dragoste cu jumatatea ta, a avea grija ca si celalalt sa se bucure de aceeasi placere, este in opinia dumneavoastra pacat ?

A-ti face placere gustul unei mancari bune este pacat ? Al unui vin bun ? A te bucura de o baie rece, in mijlocul verii ?

De caldura unui foc, in toiul iernii ?

De muzica ?

De un pat bun, de o hain calda ? Este in sine un pacat ?

Si atunci de ce sexul ar fi ?

[Rodica50]

În prealabil postat de Erethorn

Si totusi... A te bucura de carnal, a-ti face placere sa faci dragoste cu jumatatea ta, a avea grija ca si celalalt sa se bucure de aceeasi placere, este in opinia dumneavoastra pacat ?

A-ti face placere gustul unei mancari bune este pacat ? Al unui vin bun ? A te bucura de o baie rece, in mijlocul verii ?

De caldura unui foc, in toiul iernii ?

De muzica ?

De un pat bun, de o hain calda ? Este in sine un pacat ?

Si atunci de ce sexul ar fi ?

Tot ce depaseste normalul nu vi se pare pacat? Eu nu am nimic impotriva normalitatii, dupa cum am expus.Si nu incercati sa dati alta nuanta- sunt un om care stiu sa ma bucur, dar incat sa-L fac fericit si pe Dumnezeu.

[Erethorn]

În prealabil postat de Rodica50

Tot ce depaseste normalul nu vi se pare pacat? Eu nu am nimic impotriva normalitatii, dupa cum am expus.Si nu incercati sa dati alta nuanta- sunt un om care stiu sa ma bucur, dar incat sa-L fac fericit si pe Dumnezeu.

Si cine defineste normalul ?

De cate ori este normal sa faci dragoste cu sotia intr-o saptamana ? O data ? De cinci ori ? De saptesprezece ? Ce spun canoanele ?

Pe ce parte din trupul celuilalt este normal sa pui mana ? Pe fata ? Pe sani ? Pe umeri ? Ce spun canoanele ?

In ce pozitie este normal sa se desfasoare actul sexual ? Cine este normal sa fie deasupra ? Ce spun canoanele ?

Este normal ca unul din parteneri sa aiba orgasm de fiecare data, iar altul aproape niciodata ?


S.A.M.D.

Iar daca la cele de mai sus ati raspuns cumva "canoanele nu spun exact ce si cum", atunci aveti dreptate.

Biserica (cel putin Biserica mea) nu se amesteca in patul conjugal decat pentru a spune "actul sexual trebuie sa duca la nastere de prunci, prin urmare, nu faceti nimic care sa impiedice asta; pentru asta, iubiti-va si bucurati-va unul de altul si unul pe altul".

Atat.

Biserica nu-mi spune unde am voie sa pun mana, cat de mare are voie sa fie gaura din cearsaf si daca e voie sa-mi sarut sotia de mai mult de opt ori.

Si mi se pare normal.

Pentru ca aici intra in joc si responsabilitatea mea, si in final eu sunt cel care definesc normalul. Daca o singura data imi sarut sotia, cast, pe obraz, gandindu-ma la alta, e anormal, e pacat.

Daca de o suta de ori imi sarut pasional sotia, din dragoste, si pentru a-i face placere, in timpul unui act sexual care poate duce, cu voia Domnului, la naterea unui prunc, e normal; nu e pacat, e virtute.

[Rodica50]

În prealabil postat de Erethorn

Si cine defineste normalul ?

De cate ori este normal sa faci dragoste cu sotia intr-o saptamana ? O data ? De cinci ori ? De saptesprezece ? Ce spun canoanele ?

Pe ce parte din trupul celuilalt este normal sa pui mana ? Pe fata ? Pe sani ? Pe umeri ? Ce spun canoanele ?

In ce pozitie este normal sa se desfasoare actul sexual ? Cine este normal sa fie deasupra ? Ce spun canoanele ?

Este normal ca unul din parteneri sa aiba orgasm de fiecare data, iar altul aproape niciodata ?


S.A.M.D.

Iar daca la cele de mai sus ati raspuns cumva "canoanele nu spun exact ce si cum", atunci aveti dreptate.

Biserica (cel putin Biserica mea) nu se amesteca in patul conjugal decat pentru a spune "actul sexual trebuie sa duca la nastere de prunci, prin urmare, nu faceti nimic care sa impiedice asta; pentru asta, iubiti-va si bucurati-va unul de altul si unul pe altul".

Atat.

Biserica nu-mi spune unde am voie sa pun mana, cat de mare are voie sa fie gaura din cearsaf si daca e voie sa-mi sarut sotia de mai mult de opt ori.

Si mi se pare normal.

Pentru ca aici intra in joc si responsabilitatea mea, si in final eu sunt cel care definesc normalul. Daca o singura data imi sarut sotia, cast, pe obraz, gandindu-ma la alta, e anormal, e pacat.

Daca de o suta de ori imi sarut pasional sotia, din dragoste, si pentru a-i face placere, in timpul unui act sexual care poate duce, cu voia Domnului, la naterea unui prunc, e normal; nu e pacat, e virtute.

Imi iau dreptul de a pune punct oricarei interventii din partea mea in privinta acestui subiect. Insusi faptul ca s-a facut atata discutie- penibila, ma obliga sa tac.

În prealabil postat de heaven

Cel care se iubeste pe sine incearca sa fie obiectiv,sa se analizeze (si nu doar dpdv rational cum spunea cineva),sa lucreze cu el insusi pentru evolutia sa spirituala si pe toate planurile,doar ca face asta incearcand sa se cunoasca si sa isi asculte fiinta in fiecare clipa,pentru ca este vie si comunica cu noi:trupul ne da semnale,mintea,spiritul,dar n-avem ochi sa vedem si nici urechi s'auzim,de aceea ne zbatem intr-o continua suferinta,pentru ca din lipsa iubirii ni se trag toate pacatele.

heaven, hai sa zicem ca unul sau doi ar face acest lucru. Dar restul?

Trupul si mie imi da semnale: cand postesc, ii e foame. Cand ma rog, ii e somn. Cand imi propun sa ma concentrez la rugaciune, imi vin tot felul de idei, una mai urgenta decat alta, doar ca sa ma sustraga. Cand ii spun sa taca, am un chef de vorba nebun; cand trebuie sa fac treaba in casa imi vin in minte alte urgente... si asa mai departe. Zici sa il ascult?

Cred ca nici prin iubire nu intelegem acelasi lucru. Si apoi sa facem diferenta intre iubirea, pe care o avem fata de membrii familiei si dragostea pe care trebuie sa o manifestam si fata de dusman. Deci nu iubire ii dam dusmanului, ci dragoste, care este cea mai mare dintre virtuti, conform Sf. Apostol Petru. Vorbim deci despre virtuti, nu de sentimente.

Ca avem lipsa de iubire si de dragoste, e adevarat, caci inca nu am ajuns la aceste virtuti. Pana atunci, confundam sentimentele noastre schimabtoare cu niste virtuti crestine greu de atins, atata timp cat inca mai avem pacate si de care nu ne putem lua inima in dinti sa ne despartim.

În prealabil postat de Erethorn

Domnule, din cate vad, parintele Gheorghe v-a numit, cu cateva posturi mai sus, "Parinte". De aici deduc ca ati putea fi preot. Ma rog sa nu fie asa, pentru ca daca este adevarat, este ingrozitor sa-mi imaginez ca exista enoriasi carora prin omilie sau sfat duhovnicesc le inculcati aceasta conceptie necrestina, de sorginte eretica, a groazei fata de sine, a necesitatii lipsei de respect pentru sine insasi (si, prin extensie logica, chiar daca nu va convine, de lipsa de respect pentru aproape).

Nu pot sa fac abstractie nici de faptul ca predicati pe de o parte smerenia, iar pe de alta parte va arogati dreptul de a categorisi cine este crestin si cine nu.

Dintre toate schimonoselile pe care le-a suferit crestinismul de-a lungul secolelor, imi aduceti aminte cel mai bine de puritanismul secolului XVII (si nici macar, poate de reprezentarile sale caricaturale; nu degeaba a amintit domnul Dragomir de sexul prin cearsaful gaurit).

Domnule, sunt putine lucruri mai nocive pe lume decat complexele si frustrarile imbracate in haina fanatismului religios.

Daca dumneavoastra nu va iubiti pe sine insiva, lasati-ne macar pe noi sa ne iubim, si sa va iubim, dar pentru ca suntem oameni supusi greselii, ajutati-ne sa va iubim - incepeti prin a inceta sa aruncati cu pietre in noi. Oamenii care arunca cu pietre sunt greu de iubit, de catre altul sau de catre sine.

Edit - acum vad pe profilul dumneavoastra ca nu sunteti preot, ci misionar. Eu am sustinut intotdeauna ca ortodoxia are mare nevoie de misionari, dar.....

Scuze, Erethorn, dar cred ca asa i-a vorbit si sarpele Evei in rai, de a facut-o sa muste din mar, impotrivindu-se Cuvantului lui Dumnezeu.

În prealabil postat de Erethorn

Domnule, din cate vad, parintele Gheorghe v-a numit, cu cateva posturi mai sus, "Parinte". De aici deduc ca ati putea fi preot.
Edit - acum vad pe profilul dumneavoastra ca nu sunteti preot, ci misionar. Eu am sustinut intotdeauna ca ortodoxia are mare nevoie de misionari, dar.....

Nu, nici nu as fi crezut ca este preot (invatator), chiar daca se jura ca este asa! "A dat cu oistea-n gard", in gardul Bisericii Ortodoxe, de prea multe ori ca sa poata sa considere ca are permis de conducere pentru "atelajul" asta pe care-l mana pe forum, mai ceva ca Ilie carul de foc! Dar postarea aceea m-a surprins, la prima citire si sunt sigur ca merita pe drept plecaciunea ce i-am facut! Pentru asta a fost exclamatia "amin". Mai departe l-am numit parinte ca sa-i arat ca raspunderea pe care si-o asuma numindu-se misionar ortodox il pune intr-o postura in care va da seama nu numai de sufletul sau ci si de sufletele celor care-i sunt ucenici! Bine ar fi sa ia aminte si sa se rezume la ceea ce poate face. In cazul acelei postari a cam nimerit-o, dar...

În prealabil postat de heaven

Autocunoasterea si cunoasterea omului in complexitatea sa nu exclud crestinismul,ci se impletesc in armonie cu acesta.Sunt ca piesele unui puzzle care se completeaza una pe cealalta.

Nu cred ca o impletire e suficienta! Crestinismul cuprinde viata omului de la nastere si pana dupa moarte. Trebuie sa ne identificam cu Hristos, nu sa ne unduim dupa el, ocolind eventual ceea ce nu ne convine. Doar Hristos a avut doua firi, cea omeneasca si cea Dumnezeiasca, impletite intre ele. Omul trebuie sa se transforme treptat si sa lase in final pe Hristos sa traiasca in el; deci partea omeneasca, adic cea trupeasca sa o reduca, in favoarea vietii duhovnicesti. Asta bineinteles daca dorim sa ajungem neaparat in rai.