Poetul si omul ADRIAN PAUNESCU

[tigerAvalo9]

Un mare om si poet.Nu conteaza ce a fost,comunist necomunist a fost un mare poet si om.Poeziile sale sunt superbe la fel si activitatea sa,viata sa.La Cenaclul Flacara a fost superb si poeziile sale,din trecut si din prezent ating maximul extraordinarului.
SA NE RUGAM PENTRU EL,nu ne ramane decat sa ne rugam pentru el.Desi starea sa este critica si medicii sunt foarte rezervati trebuie sa ne rugam pentru el.

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu,mai da-i cativa stropi de viata robului Adrian Paunescu,iarta-i pacatele si ajuta-l sa se mantuiasca.Daca nu mai este scapare Doamne,fie ca mantuirea sa o primeasca datorita indurarii si iertarii pacatelor de catre Tine mare Iisuse Hristoase,iar daca exista scapare ajuta-l sa se pocaiasca,sa se mai bucure de viata si sa se indrepte sau sa-si intareasca si mai mult credinta!

Doamne Dumnezeule ajuta-l pe robul tau Adrian Paunescu si pe toti sa scapam de greutati si de ispitele si incercarile necuratului si ale vietii si sa venim la credinta spre mantuire!!!!!!!!
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ ++

[adrian010155]

Oricata incrancenare politica ar subjuga mintile noastre, obosite de atata agresiune psihologica in masa, nu putem sa nu vedem ca poezia lui Adrian Paunescu se situeaza peste orice ideologie sau doctrina politica, indiferent de momentul istoric in care ne-a daruit nestematele creatiei sale. Despre el se va vorbi cu respect si peste 100 de ani si peste 300 de ani, pentru ca valorile autentice transced valtorilor marunte ale politicii. Despre derbedeii politici de acum nu stiu daca isi va mai aminti cineva. Poate doar istoria va consemna nemerniciile lor.

[cristiboss56]

În prealabil postat de zaharia_2009

Am sa continui cu citeva vorbe , citeva pareri nutrind acelasi sentiment de absoluta nebeligeranta cu vreun frate ci doar incercind sa delimitez un model de marturisire crestina . Deci :
Cred ca este imposibil pt. un ortodox induhovnicit sa aibe sufletul dihotomizat , adica in sufletul lui sa existe doua locuri cu doua masuri diferite, pt. lucruri diferite . Nu putem sa acceptam ceea ce este a lui D.zeu , asa-zis cu bucurie ca si ceea ce nu este a lui D.zeu sau de la D.zeu sau pt. D.zeu, cu aceiasi bucurie . Nu putem avea 2 ocale de masura pt. suflet , gindire si intreaga noastra existenta ! Daca am avea asa ceva atunci aproape obligatoriu ne-am numi intr-un anume fel !
D.zeu este taria noastra, este mintea noastra, este ritmul respiratiei noastre , este cadenta inimii noastre , este bucuria sufletului nostru , este repejumea mintii , este izbavirea stramosilor , este lauda patriarhilor si dulceata calugarilor (adica a omului induhovnicit si imbunatatit)... parca asa spune acatistul Mintuitorului, nu !?!? El este totul pt. noi; prin el viem, prin el ne bucuram, pt. el traim si muncim , lui ne inchinam si pe el il iubim ... cu tota taria, cu toata puterea , cu tot cugetul , cu toata inima !
Si asemenea cazul fiind , sufletul avindu-l ocupat cu dumnezeirea, cum mai bagam cu aceiasi masura admirativa in unul si acelasi suflet pe cei care sunt luptatori impotriva lui de o viata intreaga ? Au nu se stie ce este ideologia socialist-comunista si cine sunt adeptii ei , mai ales cei in care abia mai pilpiie putin viata dar tot nu vor sa se pocaiasca ? Sau credeti cum ca Paunescu ar fi in situatia necunostintei de D.zeu... sa nu fi auzit oare de EL ?
Cum putem iubi sau hai sa zicem , sa apreciem admirativ , un luptator impotriva lui D.zeu la fel cu sfintii!?!? Sau ne pacalim pe noi spunind ca de, pe sfinti ii iubim ,,calumea" nu asa, dar de, si pe acesti ilustrii creatori de ,,frumos" (ati auzit cumva ca alesii lui D.zeu ar fi creatori de ,,urit" ? sau se poate aprecia la fel de bine si frumosul celor de D.zeu creatori precum si la fel de ,,frumosul" antidumnezeilor ?) ii iubim altcumva, dar tot frumos !
Nu inteleg cum poate intra in acelasi suflet aceste 2 masuri ale frumosului ! Sau nu mai stim ce este frumosul adevarat ?
Da, poeziile lui Paunescu au ceva in ele , dar ma lasa cu totul rece/indiferent cind ii stiu lupta si directia ei ... se naruie tot acest ,,ceva" pe care fals ti le indoapa in minte de la inceput . Nu il urasc, doamne fereste, nu ma deranjeaza, nu-mi atrage sufletul si nici inima nu mi-o atinge ! Sfintii lui D.zeu , chiar daca nu au scris proza si versuri memorabile ma robesc din prima ! Intelegeti ca orice, dar orice, nu este de la D.zeu , cu D.zeu si pt. D.zeu nu are valoare de luat in seama, ci doar de ,,consumabile" ? Nu oare cumva ar trebui sa il apreciem , ca sa nu zic iubi, si pe tovarasul Ceausesc care ati vazut cite a facut pt. noi poporul sau iubit ? Ne-a dat sandale in picioare, ne-a dat cite un apartament, ne-a dat un loc de munca , unora si cite o masina,locuri la facultate pt. copii, aproape totul, adica mai putin pe D.zeu pe care exact invers, ni l-a furat ... ! Fata de nenorocirea care este in ziua de astazi am risca sa il consideram si pe Ceausescu , ca si pe Paunesc dealtfel, un erou sau un creator si fauritor lluminos de frumos si bunastare ! Pai daca suntem in imina cu biserica lui Hristos si in minte cu antiortodocsii mascati atunci credinta noastra este f. aproape de tip serghianist . Adica nici nu banuim ca deja am schimbat inchinatorul !

Pt. mine, asememenea savanti si literati , straini sau si mai rau , luptatori impotriva lui Hristos ma lasa rece chiar daca vorbele lor ar putea sa-mi dea o falsa stare de bine . Iata ca iar ne lovim de indemnul lui Hristos :

,,OAMENII SE JUDECA DUPA FAPTE (nu uita sora draga!) SI NU DUPA VORBE (sau versuri, in cazul nostru) CA DIN VORBE TOTI SUNTEM ,,DEOSEBITI" DAR DIN FAPTE NICI PE DEPARTE (dupa parerea mea, cazul Paunescu)!
Pe mine unul ma atrag, ma impresioneaza si imi da o stare deosebita de bine sfintii lui D.zeu ... si atit , restul face parte din lumea larga numita ,,lume".
Exista nenumarate exemple , alaturi chiar de Vleriu Gafencu dar nu numai, de savanti, patrioti ,literati , tenicieni, militari , magistrati, tarani simplii si muncitori care atrag si marcheaza gindirea si simtul frumosului , al eticului, al esteticului, al moralului si al credintei nestramutate in D.zeu . Nu neaparat mintea da valoarea sufletului ci taria lui nestramutata intru Hristos !
Cine l-a simtit pe D.zeu o data nu mai poate fi impresionat de cele dinafara lui (a se vedea viata cel putin a parintilor imbunatatit contemporani) !
Orice facem , simtim, vedem, auzim , pipaim si gindim se raporteaza obligatoriu la D.zeu, tine de EL si prin EL . Daca nu facem asa riscam sa fim inafara lui fara a prinde chiar de veste ! Ori asta inseamna MOARTE !

Sunt doar parerile mele , pt care desigur pot fi criticat oricit de vehement . Accept toate acestea !

" Purtati-va de grija , fratii mei , / De nu doriti sa vina anii grei , / Spitalul de Urgenta implorandu-l. / Eu va salut de-a dreptul cordial, / De-a dreptul cardiac , precum se stie / Recunoscand ca patul de spital / Nu-i o alarma , ci o garantie . / Va vad pe toti mai buni / Eu va salut de-a dreptul cordial, / De-a dreptul cardiac , precum se stie , / Recunoscand ca patul de spital / Nu-i o alarma , ci o garantie . / Va vad pe toti mai buni si mai umani, / Eu insumi sunt mai omenos in toate , / Da-mi , Doamne , viata , inca niste ani / Si tarii mele minima dreptate . { fragnent din ultimul "raspuns " scris pe 31 0tombrie - 2010 de pe patul de spital }

[carmina]

In iunie 2010, poetul Adrian Paunescu isi lua ramas-bun, nelasand insa sa scape ocazia de atrage atentia din nou, cu a domniei sale, trista si patetica "Scrisoare catre urmasii mei":

Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că, sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în discuţiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere.

Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va trece mult, după plecare mea, şi oamenii vor înţelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice. Nu e vorba doar despre un tratament negativ special, care mi se aplică de multă vreme. E vorba despre nenorocirea incredibilă prin care trece această ţară, de soarta căreia eu nu mă pot despărţi. Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare.

Desigur, sunt un om viu şi, cu excepţia momentelor de disperare pe care le traversez, la întretăierea dintre nenorocirea poporului din care fac parte şi suferinţa fiinţei care sunt, mi-e încă dragă viaţa şi, în principiu, am încă multe de făcut pentru cel mai drag copil pe care mi l-a dat Dumnezeu, adolescenta Ana-Maria Păunescu. Scrisoarea mea către voi nu e o cedare, ci o alarmă. Trăiesc în condiţii tot mai grele şi mai umilitoare, mi s-au luat şi mi se iau, în permanenţă, drepturi, nu ştiu din ce voi putea plăti, la toamnă, obligaţiile fireşti. Ani şi ani am tot sesizat pe proprietarii televiziunilor particulare din România, dar şi televiziunea publică, asupra situaţiei mele, ca om care ştie să facă televiziune şi este oprit de la acest exerciţiu.

Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi putut până ieri. Să fie liniştiţi, eu devin un caz clasat pentru domniile lor. Dacă lui Dan Voiculescu şi lui Sorin Vântu ar trebui să le mulţumesc pentru momentele excepţionale pe care mi le-au oferit, surprinzătoare mi s-a părut atitudinea lui Radu Moraru, om talentat şi doritor de atitudini mai puţin previzibile, care, de câteva luni, a uitat şi ce promisese, şi să răspundă la telefon. Acum, la această răspântie, n-am mai mult de spus contemporanilor mei decât că ar fi păcat să ne despărţim supăraţi.

Dragii mei copii, problema cea mai mare este prăbuşirea ţării. O emisiune de televiziune vine şi trece. La urma urmei, nu e nicio obligaţie, pentru nimeni, să ofere spaţiu de emisie nimănui. Cum aş putea eu să uit sprijinul pe care mi l-a acordat Sorin Ovidiu Vântu, pentru ca să poată apărea Cartea Cărţilor de Poezie?

Îmi vin în minte, acum, momente de graţie ale vieţii mele. Aşa cum nu pot uita cumplita batjocură la care am fost supus, în cele două regimuri politice pe care le-am traversat, în anii '50-'60, pentru că eram fiul unui anti-comunist, puşcăriaş politic în anii '85-'90, pentru că aş fi condus revista şi cenaclul nemulţumiţilor din partid, iar după 1989, pentru că aş fi fost prea comunist. Au fost nopţi şi zile în care mai aproape îmi era moartea decât viaţa. Totuşi, niciodată n-am fost atât de deprimat şi de însingurat ca în aceşti ultimi ani. Fac parte dintr-un partid politic care n-a simţit niciodată nevoia să se intereseze de situaţia mea reală şi să încerce să-mi fie folositor. N-am intrat în găşti, n-am primit recompense pentru apartenenţa la găşti.

Am crezut şi cred că numele meu trebuia să îmbogăţească partidul în care m-am înscris de bunăvoie. Acum, însă, nici pentru ambiţii de mărire nu mai e timp. Esenţial pentru mine e să trăiesc şi să-mi văd ţara ridicându-se. Căci nefericirea programată în care trăieşte poporul român mi se pare din ce în ce mai ofensatoare şi mai nejustificată.

În vremea lui Ceauşescu mi se făceau reproşuri grave că nu sunt corect şi disciplinat conform cu linia partidului. După moartea lui Ceauşescu am suportat ani şi ani reproşul că l-am lăudat, în anumite ocazii politice. După 20 de ani de la asasinarea lui, Ceauşescu îşi recâştigă un loc de merit în istoria naţională. Destui oameni îl regretă în gura mare. Asupra acestei chestiuni, eu nu mă pot pronunţa în termeni atât de categorici. Eu chiar cred că sistemul trebuia să cadă. Şi nici nu mă pot preface a nu înţelege rolul complex, de bine şi rău, al liderului. Dar acum? Ultimele săptămâni ne pun într-o condiţie umilitoare şi tragică. Poporul român e condamnat la moarte. Liderii portocalii nu mai aud şi nu mai văd nimic, după ce au sărit la beregata salariilor, a pensiilor şi a indemnizaţiilor, au trecut la o redimensionare a balamucului. I se cer poporului român bani, după ce i se iau banii. Oligofrenii îi ameninţă pe cei care nu dau, fireşte, benevol, bani pentru tăşcălăul Băsescu-Boc şi ceilalţi. O râvnă specială dovedesc nemernicii să dărâme instituţia drepturilor de autor. Înapoi în copac, tuturor gorilelor păroase din jungla noastră! Înapoi în preistorie!

Cam asta e situaţia despre care voiam să vă vorbesc: faliment. Cam asta e mişcarea preferată a timpurilor noastre: prăbuşire. În ceea ce mă priveşte, nu cred că mai rezist. De aceea, m-am adresat vouă cu această scrisoare, ca să ştiţi ce e cu mine şi să nu vă surprindă nici una din nenorocirile care s-ar putea abate asupra mea. Va trebui să dăm înfăţişare concretă relaţiei dintre noi şi viitoarei despărţiri dintre noi. Natura, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge. Societatea, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge.

Trebuie sa recunosc ca sunt poezii ale lui AP care mi-au placut in tinerete, pe vremea Cenaclului Flacara. Insa dupa '89 am fost nevoita sa-mi schimb parerea. Trist si dezarmant pentru mine este faptul ca refuza sa accepte realitatea; se vede in pielea unui erou, si inainte si dupa caderea comunismului, dar multi il considera doar un profitor si un oportunist pentru a-l mai baga in seama.

Pacat, pentru ca talantii pe care i-a primit a gasit de cuviinta sa-i pastreze ingropandu-i, protejandu-i prin diverse luari de pozitii care au starnit repulsia multora dintre noi.

Cert e insa un lucru:nu va ramane in anonimat nicicum, va ramane in amintirea multora dintre noi printr-o parte din poeziile sale, cantecele cenaclului, o parte din tineretea mea si a multora dintre noi .

Crestineste, este normal sa incerc un gand de parere de rau pentru suferintele de care are parte si sa indrept o scurta rugaciune:Dumnezeu sa-l aibe in paza Sa! Amin.

[Traditie1]

Prin faptul că nu se dezice de ceaușescu (cel mai mare derbedeu și distrugător al României) păunescu rămâne un neom, fie că o face din fățărnicie (ca să nu recunoască că a fost lingău) fie că o face din convingere. Nu numai că nu pot să am respect față de parșivitate, dar consider că astfel de indivizi trebuie condamnați categoric și aruncați la ghena istoriei. În plus, este un munte de orgoliu.

Cât despre poeziile lui, mă strădui sincer și nu văd nimic interesant.


Și vă rog nu mai veniți cu acuzații de lipsă de iubire. Dacă ați deschis un topic suportați părerile sincere, nu vă așteptați să ne exprimăm adeziunea ca pe timpurile de tristă amintire.

[LapetiteMoc]

"Rele-or zice ca sunt toate cate nu vor intelege."

(Mihai Eminescu - "Scrisoarea I")

[zaharia_2009]

În prealabil postat de cristiboss56

" Purtati-va de grija , fratii mei , / De nu doriti sa vina anii grei , / Spitalul de Urgenta implorandu-l. / Eu va salut de-a dreptul cordial, / De-a dreptul cardiac , precum se stie / Recunoscand ca patul de spital / Nu-i o alarma , ci o garantie . / Va vad pe toti mai buni / Eu va salut de-a dreptul cordial, / De-a dreptul cardiac , precum se stie , / Recunoscand ca patul de spital / Nu-i o alarma , ci o garantie . / Va vad pe toti mai buni si mai umani, / Eu insumi sunt mai omenos in toate , / Da-mi , Doamne , viata , inca niste ani / Si tarii mele minima dreptate . { fragnent din ultimul "raspuns " scris pe 31 0tombrie - 2010 de pe patul de spital }

Chiar daca autorul se cheama Paunescu , mesajul transmis ii este tipic , nu se dezice : Hristos nu a venit ca sa fim mai omenosi, mai cumsecade, baieti mai de treba ! Hristros nu a venit pt. a da o noua imagine de cumsecadenie omului . Nu pt. asta a venit ! Venirea lui a avut cu totul alt rost . Nu este cazul sa mai detaliem !
Putea sa formuleze altfel ca doar de , nu este el mesterul versului ? dar ... nu a voit ! El transmite un mesaj anume !A marturisit dupa sufletul si credinta lui ! Nu a marturisit pe Hristos ci ...sociologia ! Printre rinduri/versuri se descopera ca poetul nu se dezice de la ,,misiunea" lui !

Nu ma mai mira ca ortodoxul nu poate recunoaste o marturisire , din toate cele existente pe piata , cea dreapta a lui Hristos ci ma mira ,,taria" pe care o au simpatizantii si inversunarea deopotriva !
Nu de savanti sau de artististi are nevoie biserica lui Hristos , ci de sfinti ! Nu este rau daca esti savant dar este rau daca nu ai un dram de sfintenie intru Hristos !

[cristiboss56]

În prealabil postat de zaharia_2009

Chiar daca autorul se cheama Paunescu , mesajul transmis ii este tipic , nu se dezice : Hristos nu a venit ca sa fim mai omenosi, mai cumsecade, baieti mai de treba ! Hristros nu a venit pt. a da o noua imagine de cumsecadenie omului . Nu pt. asta a venit ! Venirea lui a avut cu totul alt rost . Nu este cazul sa mai detaliem !
Putea sa formuleze altfel ca doar de , nu este el mesterul versului ? dar ... nu a voit ! El transmite un mesaj anume !A marturisit dupa sufletul si credinta lui ! Nu a marturisit pe Hristos ci ...sociologia ! Printre rinduri/versuri se descopera ca poetul nu se dezice de la ,,misiunea" lui !

Nu ma mai mira ca ortodoxul nu poate recunoaste o marturisire , din toate cele existente pe piata , cea dreapta a lui Hristos ci ma mira ,,taria" pe care o au simpatizantii si inversunarea deopotriva !
Nu de savanti sau de artististi are nevoie biserica lui Hristos , ci de sfinti ! Nu este rau daca esti savant dar este rau daca nu ai un dram de sfintenie intru Hristos !

Nu poţi şti ce este în sufletul fiecăruia ! Îl folosim pe Hristos pentru a "ucide" suflete ! Ăsta e marele păcat , poate cel mai mare , dar vom da socoteală fiecare pentru vorbele, gândurile şi faptele noastre . Păcat , mare păcat că dăm verdicte înainte de Judecata finală ! Păcat, mare PĂCAT ! Dumnezeu să te ierte , pe tine, şi pe noi toţi ! Amin !+

[zaharia_2009]

În prealabil postat de LapetiteMoc

"Rele-or zice ca sunt toate cate nu vor intelege."

(Mihai Eminescu - "Scrisoarea I")

Apreciez mult loialitatea culturala si atasamentul sincer fata de poet si chiar mi-a placut versul ales (desi contextul lui este un pic diferit ca sa zic asa). Motiv pt. care m-am gindit sa postez si eu unul, minat de acelasi gind sincer :

,,Cu evlavie de vulpe, ca in strane,sed pe locuri
Si aplauda frenetic schisme, cintece si jocuri " !
(Acelasi inegalabil M. Eminescu; Scrisoarea III)

extrapolind subiectul tradatorilor de neam si credinta la chipul omului nostru cel de toate zilele, aici de fata , forumist !

[carmina]

Referitor la citatul folosit:
"Va propun o noua tragedie: sa ne iubim!" (A. Paunescu)
da, dar este genul de iubire carnala, posesiva, cel la care de refera, asa cum adeptii Misa au si ei parte de aceleasi indemnuri nu doar la iubire, ci si la meditatie, la rugaciune permanenta, de 24 de ore. Si multi altii ca ei.

Iubirea nu a fost si nu va fi niciodata o tragedie, pentru ca ea este firesc in insasi esenta sufletului omenesc.

PS: remember.

Iubiţi-vă pe tunuri

Mă voi feri ca de foc de pericolul
Că dragostea să devină
Obiect al meditaţiei,
Al speculaţiei,
Al filozofiei.

Ferească Dumnezeu
De acea dragoste retorică,
În stare să ucidă
Numai eroii
Pe scenele de scândura uscată.

Alt fel de dragoste am trăit eu
În zilele şi-n nopţile vieţii mele.
Am fost devorat,
De patimi reale,
Şi nici un regizor
Nu mi-a putut iscăli pieptul
Cu biata lui cerneală roşie,
De care s-au învrednicit toţi actorii.

Eu însumi am ceva teatral
În fiinţa mea.
Dar eu nu sunt actorul,
Eu nu sunt regizorul,
Eu sunt autorul
Tragediei pe care o joacă atâţia.

Adolescenţi şi adolescente
Se vor regăsi teatral
În poemele mele de dragoste
Pe care le restitui lumii
Ca pe-o boală de care voiesc să mă lepăd
Şi nu pot.

Căci nici o boală nu devine
Mai mică în tine
Dacă se molipsesc şi alţii de ea;
O, dragostea mea devăstătoare,
Câţi tineri îşi vor face iluzia
Că-i poţi salva când te vor ciţi
În cuvintele mele.

Nu există propriu-zis experienţă umană,
Nimic nu e valabil decât o singură dată,
Ca o seringă în vremea modernă.
Totul se aruncă după folosinţă,
Înclusiv dragostea unui poet
Citită în cărţile lui.

Nici Biblia nu foloseşte,
Nici Biblia n-are un conţinut exemplar,
Experienţa din Cântarea Cântărilor
Se pierde ca un proces verbal de şedintă,
Nu e nimic de făcut,
Nu e nimic de ales
Din toate acele cuvinte,
Decât plăcerea estetică.

Eu simt autorul tragediei,
Eu declam împreună cu actorii,
Eu fac fibrilaţie la inimă odată cu regizorii,
Eu aplaud şi huidui împreună cu spectatorii,
Eu mă spânzur împreună cu administratorul teatrului
În acest final de veac
În care dragostea
A ajuns atât de prost vandabilă.

Se joacă, dragii mei,
Tragedia dragostei
În faţa scaunelor goale.
Murim şi nimeni nu se uită la noi,
Actorii turbează pe scândura goală
Şi poate ca de-atâta singurătate
În sălile în care joacă
Ei încep să ia în serios
Rolurile din tragedia dragostei.

N-a fost chip să scap de aceste cuvinte,
A trebuit să vi le spun
Gelos pe Shakespeare,
Care a avut răbdarea
Să-şi omoare toţi eroii,
Stiind
Că vă fi absolvit de marea lui vină
Pentru că, între timp, oricum,
Toţi aveau să moară,
De moarte firească.

Dar eu sunt poet liric,
Eu încă n-am deprins învăţul
De-a pune la persoana a treia
Ceea ce devoră persoana întâi.
Şi de-atâtea ori am simţit nevoia
Să mă salvez cu un plural al majestăţii
Şi n-am putut şi unii dintre voi
Au numit, prosteşte,
Această care mi s-a întâmplat,
Egoism.

Şi nici nu am blestemată
Răceala de cuget
A şefului de cadre
Care iubeşte-n taină,
În vreme ce acţionează
Cu dosare şi referinţe de tot felul
Împotriva tuturor iubirilor şi a tuturor celor
Care iubesc.

Dragostea mea are un aspect
Aproape clasic,
În romantismul ei
Desuet şi expresionist.
Iubesc
În numele tuturor umilinţelor,
Şi al tuturor aşa-ziselor faradelegi pedepsite
De legi fără de lege.

Vai mie, autor de tragedii,
O s-ajung exemplar, o să se predea
Lecţii de literatură universală
Pe textele mele,
Biată autopsie,
Vinovată şi impudică autopsie,
Câti din voi, care vă veţi supăra pe copii voştri
C-au luat note mici
La lecţia "Poezia lui Adrian Păunescu",
N-aţi fi azi în stare
Să mă ucideţi
Pentru poezia de dragoste
La care nu copii voştri, ci voi aţi putea rămâne repetenţi.

Vă voi trece clasa,
Pe voi şi pe femeile voastre,
În faţa cărora îngenunchez
Pentru sfânta răbdare pe care o au cu noi
Şi pentru misteru1 care ne leagă.
Vă voi trece clasa, vă voi trece veacul,
Veţi supravieţui în poezia mea,
Şi poate mai mult în pozia mea de dragoste,
Care nu e reglementată
Prin hotărâre a Consiliului de Miniştri.
O, bieţii mei prieteni!

Scriu poezie de dragoste
Şi ştiu că n-am nici o şansă
În timpul vieţii mele.
Sunt făcut să par altceva,
Suport interdictia de a vă fi unul din semeni,
Teatral uneori,
Pentru că-n clădirea teatrului nostru
A ascuns armata
Toata muniţia, toate drapelele.
Teatral uneori
Pentru că în oraşul nostru
Nu mai e loc nicăieri altundeva de poeţi
Întrucât primaria e plina de funcţionari.

Teatral, teatral, într-adevăr,
Şi rugindu-vă,
Implorindu-vă,
Ordonidu-vă:
Pace şi dragoste
Şi dacă sunt pe lume şi dragostea, şi pacea
Va fi şi Truda de-a le păstra.
Bucuraţi-vă că mai aveţi
Poeti din acest os,
Păsări de această marcă,
Împulsuri în această direcţie.
Bucuraţi-vă, bucuraţi-vă, plângând,
Că în vreme ce voi mă credeaţi surghiunit
În sintaxa unei singure orientari,
Să lucrez ca orbetele
Pentru infăţişarea voastră festivă,
Eu iubeam şi scriam
Poezie de dragoste.

Iar pe voi, fraţii mei tineri,
Pe voi, care mă veţi ciţi crezând
Că veţi avea ceva de învăţat din poezia mea de dragoste
Vă rog, nu pariaţi prea mult
Pe această iluzie.

Nimic nu se învaţă de la nimeni
Până când nu înveţi acel lucru
Din propria ta experienţă.
Voi mă veţi iubi
Abia după ce
Veţi ajunge-n situaţia mea.

Poezia mea nu e de dragoste, ea e dragoste,
Poezia mea de dragoste nu e iniţiere,
În versurile mele nu veţi găsi
Descrise somptuos
Poziţiile dragostei
Ca-n manualele de pornografie indiana
Sau chiar daneză.
O, nu. Toată poezia mea de dragoste
E o imensa vatră de cenuşă
La temelia unui rug
Ce arde încă.
Luaţi această carte-n mâini,
Această machetă a unui teatru tragic,
Iubirea e tragică.
Pentru că iubirea e moarte,
Iubirea e tragică
Pentru că actorii o rostestesc cu suflarea tăiată,
Măreaţă cum e
În scriitura pe care au învăţat-o,
Dar abia aşteaptă să coboare
Dupa ce şi-au îmbrăcat hainele de stradă
În fierbintea, urâtă, dar pasionata lor
Iubire de oameni.
În sală pe fiecare-l aşteapt-o femeie,
Undeva, la balcon, o fată pură plânge,
Când iubitul ei, actor la Teatrul municipal,
Se sărută pe scenă cu o actriţă.
Vai, eterna contradicţie
Dintre artă şi viaţă!

Nu vă luaţi după spusele mele, ci după cele scrise
Citiţi cartea mea
Când viaţa v-a obosit de-ajuns într-o zi,
Eu nu am pretenţia să vă învăţ nimic,
N-am decât orgoliul de-a mă alatura
Cu toată cenuşa distrugerii mele
Cenuşilor voastre,
Căci fiecare dintre voi
E un cuplu
De la care ar putea începe
Iaraşi BR> Lumea.

Şi când veţi vedea
În faţa ochilor voştri arzând de iubire
Tunurile veacului pregătindu-se s-ă-distrugă
Câmpiile şi fabricile,
Oamenii şi munţii,
Păsările şi peştii,
Bibliotecile şi spitalele,
Mormintele şi bisericile,
Nu pregetăţi, aruncaţi-vă hainele de pe voi,
Îmbrăţişaţi-vă, sărutaţi-vă,
Şi pentru că pământul e rece,
Iar tunurile care vor să-l distrugă sunt calde,
O, voi, tineri ai planetei mele
Convulsionată de-atâtea arme,
Sub ochii holbaţi ai armatelor,
Sfărimând ochelarii greţoşi ai generalilor,
Fără nici o ruşine,
În numele singurei religii care ne uneşte,
Credinţa în continuitatea speciei umane,
Iubiţi-vă,
Iubiţi-vă pe tunuri!
Concediaţi tunarii
Şi dezamorsaţi obuzele
Şi daţi-ne acest prim şi netrecător
Semn al păcii universale.

Iubiţi-vă,
Iubiţi-vă pe tunuri!
Iubiţi-vă până le veţi hodorogi,
Până le veţi scoate din funcţiune,
Iubiţi-vă aruncând din mâini
Tot ce vi se-ntâmplă s-aveţi în mâini,
Actele voastre, banii voştri, oglinzile,
Chiar şi această carte care nu are decât meritul
Că aparţine unui om
Care în viaţa lui, deşi n-a avut norocul
Să facă dragoste pe nici un tun,
Când n-a dormit şi n-a scris,
A iubit
Cu disperarea condiţiei umane,
Cu lacomia venitului de pe front,
Cu grija medicului
Şi cu dăruirea muribundului.

Facă-se profeţia mea,
Fie o dată pentru totdeauna a tinerilor
Iubirea pe tunuri!


http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/tunuri.php

Fara de alte comentarii. Tot ceea ce trebuia spus, a spus-o domnia sa insusi.
qed.