Despre suflet, duh si starea omului in moarte

[tricesimusquintus]

În prealabil postat de zsuleica

Dar apostolii ne spun ca trupul este ‚’templul Duhului Sfant’, ceea ce inseamna ca duhul nostru este de la Duhul Sfant, deci parte din Duhul Sfant, nu?

A fi de la Duhul Sfânt (de fapt Scriptura spune că am fost creați de Dumnezeu prin Hristos) nu înseamnă că suntem "parte din Duhul Sfânt". Aceasta este doar o teorie omenească generată de cazna sincronizării sufletul "nemuritor" al omului cu veșnicia lui Dumnezeu.

În prealabil postat de zsuleica

Se spunde in Biblie ca tainele Treimii nu le putem dezlega. Dar deducem unele lucruri dupa ce ni s-a lasat in Biblie. Scrie ca ‚’la inceput a fost Cuvantul’, se mai scrie ca Iisus este ‚’Cuvantul lui Dumnezeu’. Din asta eu deduc ca inainte de Cuvant a fost Dumnezeu Tatal. Persoana Lui este fara de inceput, fara de sfarsit. Iisus este ‚’alfa si omega’ precum citim in Biblie, inceputul si sfarsitul. Al cui? Al creatiei. Iisus ne spune ca El este de la Tatal si ca Duhul Sfant de Tatal este trimis. Din asta eu deduc ca a fost‚ ’viu facut cu Duhul’ mai inainte de toate, la inceput, inainte de creatie, caci prin Cuvant a fost facuta toata creatia. Ioan 1,1 Asa inteleg eu.

Înțelegerea ta ar putea veni în conflict cu dogma ortodoxă care bine spune că Hristos nu a fost creat, nu a fost făcut. El este din veșnicii. Iar aceasta chiar este o taină amintită de Biblie și omisă de cele 7 Taine ale BO.

În prealabil postat de zsuleica

Ai dreptate, Dumnezeu nu este limitat. Dar intruparea in om pe pamant a fost limitata in timp, cel al lui Pontiu Pilat. Deci trupul Lui nu putea fi omorat in vremea lui Noe, pentru ca intruparea nu avusese loc inca.

1 Petru 3,18 nici nu spune că ar fi fost omorât în vremea lui Noe. Atât moartea, cât și învierea le plasează clar pe timpul lui Pilat. Pe vremea lui Noe e plasată predicarea. Noe a predicat în Același Duh prin care și Hristos a fost înviat 3.500 de ani mai târziu. Asta zic versetele 19 și 20 dacă le citești în context.

În prealabil postat de zsuleica

Cunosc importanta invierii dar ce spuneam este ca Iisus s-a coborat la duhurile din inchisoare nu la TRUPURILE din inchisoare

Mai întâi de toate nu scrie că Hristos s-ar fi "coborât" să predice în Iad. Versiunea ortodoxă scoate din joben acest verb a "coborî" pentru a se potrivi mai bine concepției păgâno-creștine de coborâre a mortului în Iad. Trebuie să înțelegem odată pentru totdeauna că dacă autorii NT folosesc termenul grecesc hades, acesta se referă la mormânt și nu la infernul Hades din mitologia grecească unde mortul era trecut peste Styx de luntrașul Charon plătit cu o monedă (ortul popii) și ajungea la porțile închisorii Hades păzită de fantasticul Cerber! Aici intra într-o închisoare a sufletelor de unde nu mai exista cale de scăpare.

În prealabil postat de zsuleica

cu duhul nu cu trupul:
’Mai inainte vazand, a vorbit despre invierea lui Hristos: ca n-a fost lasat in iad sufletul Lui si nici trupul Lui n-a vazut putreziciunea.’ Fapte 2,31 Iata se vorbeste despre suflet si despre trup separat.

Dovezi textuale favorizează exprimarea „El nu a fost lăsat în hades”, în loc de „sufletul lui nu a fost lăsat în iad”, aşa cum reiese din versiunea Bisericii Ortodoxe Greceşti- preluată probabil de Bartolomeu Anania.
Mergând la sursă, Psalmul 15,10 de unde evanghelistul luca citează, mai aflăm câteva lucruri interesante, şi doresc să vin în întâmpinarea comentariilor tale bineînţeles nefavorabile:

Aici, Septuaginta şi Anania traduc prin "Sufletul" însă în originalul ebraic cuvântul este [נפש] nephesh, un cuvânt care apare de 755 de ori în Vechiul Testament, de 144 de ori în Psalmi, cel mai adesea tradus "suflet". Traducerea aceasta e nefericită, deoarece "suflet" transmite cititorului idei care de fapt nu aparţin propriu zis cuvântului nephesh. O scurtă analizare a cuvântului ebraic va clarifica ce înţelegeau scriitorii Bibliei când foloseau cuvântul acesta.
Nephesh provine din rădăcina naphash, un verb care apare doar de trei ori în Vechiul Testament (Ieşirea 23,12; 31,17; 2 Samuel 16,14), de fiecare dată însemnând "a răsufla" sau "a se odihni" ["a se înviora" sau "a se împrospăta" în versiunea KJV]. Verbul pare să se întoarcă la sensul de bază, şi anume acela de respiraţie.
O definiţie a cuvântului nephesh se poate extrage din raportul biblic al facerii omului (Facerea 2,7). Raportul declară că atunci când Dumnezeu a dat viaţă trupului pe care îl formase, omul a devenit în mod faptic "un suflet viu", fiinţă vie", cum bine traduce Anania (hai să-l mai şi lăudăm). "Sufletul" nu exista până atunci, ci a fost adus la existenţă odată cu facerea omului, a lui Adam. Un nou suflet vine la viaţă de fiecare dată când se naşte un copil. Fiecare naştere reprezintă o nouă şi unică unitate de viaţă, diferită şi separată de alte unităţi similare. Noua unitate nu se poate niciodată contopi cu o altă unitate. Ea va fi totdeauna ea însăşi. Pot fi nenumăratele altele ca ea, dar nici una nu este de fapt acea unitate. Această unicitate a individualităţii pare să fie ideea scoasă în evidenţă în termenul ebraic nephesh.
Nephesh este aplicat nu numai la oameni, ci şi la animale. Expresia: "Să mişune apele de vietăţi" (Facerea 1,20) e, literal, "apele să mişune de mulţimi de suflete de viaţă [indivizi de viaţă]." Dobitoacele şi zburătoarele sunt numite "vieţuitoare", literal, "suflete de viaţă", adică "indivizi de viaţă" (Facerea 2,19). De aici, atât animalele cât şi fiinţele omeneşti sunt "suflete".
Această idee fundamentală a "sufletului" ca fiind individul în sine şi nu o parte constituentă a individului pare să stea la baza diferitelor apariţii ale cuvântului nephesh. De aceea, e mai bine să se spună că o anumită persoană sau un anumit animal este un suflet decât să se spună că are un suflet.
De la ideea fundamentală că nephesh este un individ sau o persoană vine folosirea idiomatică a lui nephesh în locul pronumelui personal. Expresii precum "sufletul meu" sunt idiomatice pentru "eu", "mie"; "sufletul tău" pentru "tine", "ţie"; "sufletul lor" pentru "ei", "lor".
Întrucât fiecare nou nephesh reprezintă o nouă unitate de viaţă, el este adesea folosit ca sinonim al "vieţii".
În majoritatea cazurilor când apare nephesh, ar putea fi tradus corespunzător prin "persoană", "individ", "viaţă" sau prin pronumele personal corespunzător. "Sufletul acela va fi nimicit" (Levitic 19,8) este, simplu, "el va fi nimicit" ("omul acela va fi nimicit", trad. Cornilescu/ "sufletul acela se va stârpi" , trad. Anania)

În prealabil postat de zsuleica

Iata Insusi Iisus arata supunerea in fata mamei Sale la nunta din Caana cand inca nevenindu-i vremea de a face minuni, El totusi a ascultat de cererea ei. Ioan 2

... după ce în prealabil delicat a dojenit-o (vers.4). Oricum, în cadrul discuţiei noastre, acest fapt e total irelevant. De la normalul respect al Fiului pentru mama Lui pământească şi până la subordonarea Acestuia unei fiinţe omeneşti este cale lungă ca de la Piteşti la Alpha Centauri!

În prealabil postat de zsuleica

Tocmai asta am tot subliniat si am exemplificat pana acum in citate, ca nu corpul ajunge in rai sau iad ci sufletul, corpul fiind ingropat in tarana

Dan nu mi-ai explicat defel cum se face că acele "suflete" din Rai ori Iad au toate atributele unor fiinţe cu corp. Ori că parabola alegorizează tot ce ţine de "Iad" şi "Rai" (am pus între ghilimele deoarece Scriptura nu descrie astfel locul de chin şi locul fericirii veşnice), ori că în învăţătura parabolei se referă la cu totul altceva decât la starea omului în moarte.

În prealabil postat de zsuleica

Spui ca Iisus s-a folosit de absurditati, adica inventii, minciuni, aiureli, in timp ce propovaduia adevarul. Imi pare rau sa citesc aceasta din partea unui crestin. Ai putea sa-mi mai dai si alte exemple de astfel de absurditati din pildele lui Iisus?

Invenţiile, minciunile şi aiurelile nu-i aparţineau lui Iisus, ci concepţiei evreilor din acel timp. Care apropos, fusesese deja infestată deja de teoria nemuririi sufletului.